Antiterorism cu dublă comandă?

După atacul terorist de la Charlie Hebdo, în România ies la suprafaţă paralelisme instituţionale pe segmentul antitero. Paralelisme care par a fi efectul luptei pentru putere a lui Victor Ponta, din anii în care se visa la Cotroceni, şi de care, acum, se profită pentru a forţa trecerea unor legi neconstituţionale.

Linia antiteroristă pare a fi trasată şi asumată, mai nou, nu de SRI, ci de un aşa-numit Grup In­ter­ministerial pentru Prevenirea şi Com­ba­terea Macrocriminalităţii (GIS). Care, sub pre­textul atacului terorist de la Charlie Hebdo şi doar pentru că macrocriminalitatea pre­supune şi activităţi de fin­an­ţare a terorismului, militează oficial – invocând prevenirea unor atacuri teroriste în Ro­mâ­nia – pentru repunerea, în regim de urgenţă, pe agen­da guvernului, a par­la­men­tului şi a societăţii civile a două legi controversate, de­clarate ne­constituţionale: Legea 82/2012, aşa-numită „Big Brother”, şi Legea privind identificarea utilizatorilor de cartele telefonice pre-pay. Lip­sa lor din legislaţie fiind pre­zen­tată, acum, ca o breşă în sistemul naţional de securitate.

Implicarea GIS în prevenirea terorismului, pen­tru că practic asta se deduce că face acum, ridică, însă, semne de întrebare.

În primul rând, ridică un semn de întrebare în privinţa abilităţii acestei instituţii de a se im­plica în activităţi antiteroriste. Întâi, pentru că există o lege în vigoare, 535/25 noiembrie 2004, prin care instituţia abilitată să prevină şi să combată terorismul nu este GIS, care îşi revendică, acum, un rol în această ar­hi­tec­tură, ci SRI. Activitatea de prevenire şi com­ba­tere a terorismului este, spu­ne această lege, organizată şi desfăşurată prin Sistemul Na­ţional de Prevenire şi Com­ba­tere a Terorismului (SNPCT), format din reprezentanţi ai mai multor ministere şi ser­vicii speciale, coordonat de SRI prin Centrul de Coor­do­nare Operativă Antiteroristă (CCOA). Apoi, pentru că şefii instituţiilor din cadrul GIS nu sunt specialişti în probleme ce ţin de an­ti­te­rorism.

Acest GIS – despre ale cărui rezultate con­cre­te pe linia combaterii macrocriminalităţii este greu să te pronunţi – a apărut în peisaj în 2013. Anul în care d-l Ponta, pregătindu-se – neoficial, pe atunci – pentru cursa spre Co­troceni, dovedise o reală apetenţă pentru pu­tere, pentru subordonarea, directă sau in­di­rectă, a unor servicii şi structuri speciale al că­ror control nu-l avea de drept. Iar atunci a recurs la artificii pentru a-şi satisface această dorinţă, reuşind astfel să-şi subor­doneze serviciul secret al MAI, iar apoi să în­fiinţeze şi să-şi subordoneze Direcţia An­ti­frau­dă, ex­tin­zându-şi, implicit, aria de acoperire şi in­flu­en­ţă şi asupra altor instituţii: Poliţie, ANAF, SRI şi chiar SIE. Ca o paranteză, o ape­tenţă care nu l-a părăsit nici în 2014, când în­cercase să-şi subordoneze STS şi serviciul se­cret al Ar­ma­tei, DGIA, o structură cu rol major în sistemul de securitate care, alături de SRI şi SIE, este unul dintre cele mai puternice ser­vicii de in­formaţii, ce asigură, la nivelul MApN, se­cu­ri­ta­tea informaţiilor clasificate naţionale, ale NATO şi ale UE. GIS fusese, deci, înfiinţat în iunie 2013, printr-o decizie de prim-mi­nis­tru, pus în subordinea premierului şi sub coor­do­narea viceprim-ministrului cu atribuţii în do­meniul apărării ordinii publice şi siguranţei naţionale. Rolul declarat al acestei structuri es­te „de elaborare, integrare, corelare şi mo­nitorizare a politicii guvernului de prevenire a macrocriminalităţii, asigurând conceperea şi punerea în executare a unui management efi­cient de luptă împotriva acesteia”.

În al doilea rând, ridică un semn de întrebare în privinţa implicării GIS în ceea ce pare a fi un joc neconstituţional şi antidemocratic. Asis­tăm la un interes subit reînviat faţă de aceste legi controversate, susţinute acum cu îndârjire. Legi care, timp de câteva luni, de când CCR s-a pro­nunţat în privinţa neconstituţionalităţii lor, au fost ignorate. Deşi se ştia că ele conţin pre­ve­deri care trebuie remediate, nimeni nu a schi­ţat nicio urmă de preocupare. „Re­ve­la­ţia” s-a produs, iată, brusc, după tragedia de la Char­lie Hebdo. Iar acum se doreşte intrarea lor în vigoare în regim de urgenţă. Deşi nu e certă imperiozitatea acestor legi. Dovadă stă de­cla­raţia unui expert în antiterorism, ge­ne­ralul în re­zervă Ion Ştefănuţ, fost şef al Di­rec­ţiei de Pre­venire şi Combatere a Terorismului din SRI, care spunea, zilele trecute, că le­gis­la­ţia în do­meniul antitero nu are carenţe, că Le­gea Big Brother ar putea fi un avantaj, dar că lipsa ei nu creează o breşă în sistemul de se­curitate.

Prin urmare, ce s-a vrut a se dovedi prin în­fiinţarea GIS, în 2013, se deduce. Ce se vrea, însă, a se dovedi acum, în 2015? În ce constă ar­gumentul logic ca de prevenirea te­ro­ris­mului să se ocupe şi acest grup nou înfiinţat, căruia îi sunt atribuite, prin decizie prim-mi­nisterială, atribuţii specifice celor coordonate de SRI, un grup compus din oameni care nu stăpânesc nici măcar abc-ul antiterorismului? Să fie vorba despre încercarea premierului Vic­tor Ponta de a arăta că, prin această mişcare, i-a luat-o înainte preşedintelui Klaus Io­han­nis, cel care convoacă CSAT, instituţia care, prin Constituţie, este autoritatea ad­mi­nis­tra­tivă autonomă învestită cu organizarea şi co­ordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională şi din ca­re fac parte şi directorii serviciilor de in­for­ma­ţii, care răspund de drept de aceste pro­ble­me? Sau să fie la mijloc, acum, doar  interesul de a forţa trecerea unor legi neconstituţionale şi antidemocratice?