De același autor
Amiciţia lui Victor Ponta cu justiţia independentă e mimată. E doar un episod scurtissim între frecventele derapaje antijustiţie de până acum şi ceea ce pregăteşte: dreptate baronilor penali, cu tot ceea ce implică aceasta, adică inclusiv îngenuncherea justiţiei.
A-l auzi pe Victor Ponta vorbind despre apărarea independenţei justiţiei, mai mult, cerând, pentru acest lucru, sprijinul diplomaţilor occidentali la Bucureşti sună fals.
Apărarea independenţei justiţiei de către Victor Ponta e doar o temă adusă acum în discuţie pentru a minimaliza efectul negativ pe care megadosarul de corupţie Microsoft ameninţă să-l aibă la alegeri asupra sa. Un dosar cu şpăgi de ordinul zecilor de milioane de euro, care vizează nouă foşti miniştri, dintre care şapte de la PSD. Un dosar în care sunt invocate, de un martor, şi numele său şi al lui Adrian Năstase. Un dosar în care Senatul pune piedici anchetei, tergiversând ridicarea imunităţii în cazul Ecaterinei Andronescu şi al lui Şerban Mihăilescu. Un dosar despre care preşedintele Traian Băsescu anunţa că include nouă firme ce se regăsesc şi în cazul EADS – o altă speţă care ameninţă să spulbere imaginea PSD.
Apărarea independenţei justiţiei de către Victor Ponta e o temă adusă acum în discuţie pentru a minimaliza efectul imixtiunii sale grosolane în dosarul Lukoil. Un dosar în care sunt cercetate acte de evaziune fiscală şi spălare de bani de 230 de milioane de euro şi în care premierul Ponta a făcut o pledoarie antijustiţie şi pro-Rusia. La foarte puţin timp după ce ambasadorul rus la Bucureşti, Oleg Malginov, afirma că speră că în anchetă se va ţine cont „în mod cuvenit“ de „relaţiile româno-ruse“, Victor Ponta le cerea procurorilor să ridice sechestrul pus Lukoil. A doua zi, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, subordonat Parchetului General condus de Tiberiu Niţu, prietenul d-lui Ponta, s-a conformat. Punând, astfel, „relaţiile româno-ruse“ deasupra legilor româneşti.
CSM anunţa, la două zile după aceea, că sesizează Inspecţia Judiciară – după ce, iniţial, preşedintele Adrian Bordea declara că nu poate apăra independenţa judecătorilor, pentru că nu urmărise intervenţia premierului. Şi a făcut-o, dar la pachet cu una care vizează o declaraţie mai veche a preşedintelui Băsescu, despre care CSM afirmă că ar fi dezvăluit date din dosarul Microsoft. Replica preşedintelui – „Am înţeles că un domn magistrat a considerat că aş fi afectat justiţia pentru că am dat date din dosar. Îmi pare rău, dar d-l magistrat minte. (...) preşedintele nu are doar o sursă de informaţii“ – a fost un bun prilej pentru d-l Ponta să-l acuze de atac asupra independenţei justiţiei. „(...) a formulat ameninţări la adresa unui magistrat, membru al CMS, a folosit cuvinte denigratoare şi a criticat în termeni foarte duri activitatea magistraţilor“, le scrie primul ministru reprezentanţilor diplomatici de la Bucureşti ai SUA, ai CE şi ai statelor UE, cerându-le să sprijine independenţa justiţiei.
Prin această conjunctură a ajuns d-l Ponta să militeze pentru apărarea independenţei justiţiei. Fals, dar vocal. După ce, cu câteva zile înainte, într-un ziar italian, se declara un susţinător al luptei anticorupţie. În cazul său, însă, astfel de teme nici măcar în categoria discursurilor demagogice de campanie electorală nu pot fi integrate; acolo mai e loc de speranţă că lucrurile promise vor fi transformate în realitate. Discursul pro justiţie independentă, pro stat de drept, anticorupţie nu e compatibil cu profilul de politician pe care d-l Ponta şi l-a construit, de apărător al corupţilor cu ştaif din propriul partid. Un interes în numele căruia a călcat în picioare independenţa justiţiei, imixtionând în treburile ei, a sfidat legi, popor, parteneri strategici ai României, pentru a-şi apăra baronii puşcăriabili – cărora le-a promis dreptate până la capăt, din ziua în care „Băsescu va ieşi pe poarta de la Cotroceni“ –, a încurajat, prin majoritatea parlamentară aservită, ignorarea principiului separaţiei puterilor în stat, a girat tentative de ascundere de lege prin altă lege, a încurajat, prin lipsa de reacţie, înjurături şi ameninţări la adresa justiţiei, din partea unor oameni de la vârful PSD, şi a pus umărul, în vara lui 2012, la o tentativă de lovitură de stat. „Detalii“ ce nu pot fi nici uitate, nici trecute cu vederea.
Când d-l Ponta vorbeşte despre independenţa justiţiei şi, mai mult, cere, pentru acest lucru, sprijinul diplomaţilor occidentali la Bucureşti sună fals. Amiciţia lui cu justiţia independentă e mimată. E doar un episod scurtissim între frecventele sale derapaje antijustiţie de până acum şi ceea ce anunţa de mult că pregăteşte: dreptate baronilor penali. Cu tot ceea ce implică aceasta, adică inclusiv îngenuncherea justiţiei. //
CITIȚI ȘI
