De același autor
Se remarcă ancorarea acestuia în memoria instituțională profundă a administrației americane, în etosul bipartizan. Discursul respectă spiritul și litera documentelor programatice ale Casei Albe și ale Pentagonului – al Strategiei de Securitate Națională și al Strategiei de Apărare Națională.
Mesajul de fond rămâne unul al “apărarii câștigurilor pe care le-a făcut Vestul, al apărării a tot ceea ce este reprezentativ pentru noi ca națiuni, alianțe sau civilizație politică”. Accentul cade pe consolidarea și întărirea frontierei geopolitice, a Flancului Estic. Totul pe fondul constientizării secvenței istorice în care ne aflăm – o epocă dominată de “competiția susținută între marile puteri”. Pregătirea Vestului pentru această misiune este percepută drept “misiunea centrală a politicii externe a SUA de astăzi”.
Tema umbrelă atunci când se vorbește despre strategia administrației pentru Europa este cea a conservării Vestului ca civilizație politică – “un spațiu al libertății ordonate, apărat de state puternice reunite în ligi și alianțe. Vestul înseamnă separația puterilor pentru a proteja libertatea indivizilor și a comunităților, dar și alianțe care să protejeze națiunile care păstrează aceste libertăți.” În această lectură, adversarii Vestului, marile puteri iliberale – promotori ai unui model politic ancorat în autoritarism, forță brută, subordonarea libertăților individului față de autoritatea centrală, cleptocrație – caută diluarea, fragmentarea cu orice preț a Occidentului și a traditiei sale politice. De aceea presiunea este mai intensă ca niciodată la frontieră, în mărginimile Vestului unde spațiul de manevră, oportunitățile și breșele puterilor iliberale sunt în creștere. Pe acest fond se impune consolidarea unor bastioane care să contrabalanseze cocktailul toxic al influenței ruse și chineze, inclusiv în bazinul Mării Negre. De exemplu, China lucrează preponderent prin proiecte de infrastructură economică, dar incărcătura lor rămâne una profund geopolitică: “Așa-numitele inițiative 16+1 și One Belt One Road ale Chinei sunt proiecte geopolitice menite să cultive influență și să slăbească solidaritatea occidentală. Trebuie să oferim alternative viabile statelor vulnerabile pentru a le ține ancorate în Occident, altfel riscăm să le pierdem ”, spunea Wess Mitchell în discursul de la Heritage Foundation de săptămâna trecută. Competiția merge mult dincolo de sfera militară, dezvoltând o natură multidimensională – deopotrivă politică, economică, socială. Energia, corupția, proiectele de infrastructură sunt “arme” predilecte într-un război care se poartă altfel, prin mijloace indirecte. Decisivă rămâne componenta de “inimi și minți”, bătălia vizibilă și invizibilă, războiul surd din fiecare zi care se poartă pentru influențarea opiniei publice, pentru orientarea societăților și ancorarea lor într-o anumită civilizație politică.
Și totuși ce presupune operaționalizarea acestei strategii? Instrumentele de apărare a frontierei occidentale sunt deja tradiționale. Iar discursul de la București le reflectă din plin. În sfera militară avem întărirea prezenței americane în Est (prin desfășurarea de 4.800 de militari americani pe Flancul Estic și investiții de 11 miliarde de dolari sub Inițiativa Europeană de Descurajare), consolidarea securității energetice a Europei (prin diversificarea surselor, denunțarea proiectelor care pun în pericol securitatea colectivă prin întărirea monopolului rusesc, în special Nord Stream 2 sau Turkish Stream), dar și întărirea formatelor de cooperare regională. Din această ultimă perspectivă, un rol central îl are Inițiativa celor Trei Mări, îmbrățișată de Statele Unite anul trecut la Varșovia prin prezența președintelui Donald Trump, un format pe care România îl va găzdui în toamnă la București. De reținut este faptul că în optica administrației americane, Inițiativa celor Trei Mări nu este percepută într-un registru de sumă zero cu Vechea Europă, în competiție cu Uniunea Europeană. Dimpotrivă, miza unui astfel de proiect este tocmai acela de a stimula mai multă participare din partea UE și, în general, a Occidentului în susținerea unor proiecte de infrastructură care să conecteze mai bine Nordul cu Sudul și Vechea Europă cu Noua Europă.
O tema deopotrivă esențială, de o gravitate și urgență aparte în context românesc, este cea a corupției. “Forța insidioasă a corupției” șubrezește din interior capacitatea defensivă a unui stat, amplificându-i vulnerabilitățile și expunându-l la interferență externă. Pe acest fond, lupta împotriva corupției capătă o miză strategică în bătălia extinsă dintre Vest și revizionismul iliberal practicat de Rusia și China. Lupta împotriva corupției devine un mijloc de neutralizare a “vulnerabilităților pe care puteri ostile le-ar folosi pentru a va submina statul din interior”. Instituțiile anticoruptie, statul de drept fac parte din zestrea genetică a democrației liberale și se află în prima linie de apărare a ceea ce înseamnă să fii occidental: “înfiinţarea de către România a instituţiilor anticorupţie atestă faptul că românii sunt curajoşi în apărarea libertăţilor câştigate în 1989. Oamenii cinstiți și curajoși din aceste instituţii şi din sistemul judiciar trebuie să apere primatul legii asupra politicii. (…) Nimeni nu este mai presus de lege. Aceasta este esenţa a ceea ce înseamnă să fii occidental.” Este un avertisment clar impotriva subordonării justiției de către politic, o tendință tot mai vizibilă în aceste zile pe malurile Dâmboviței.
Sigur rămâne de văzut cum toată această viziune generoasă, strategică, de mobilizare a Vestului rezistă la contactul cu impredictibilitatea comportamentală, cu inclinațiile disruptive ale unui președinte ca Donald Trump care nu de puține ori a acționat el însuși în sensul fragmentării blocului occidental (episodul G7, retragerea din acordul cu Iranul, războaiele tarifare cu aliații) sau cu ambițțile unor lideri europeni care se grăbesc să viseze la un viitor post-atlantic.
