TRex și contextul decapitării Departamentului de Stat

De multă vreme exitul lui Rex Tillerson plutea în aer. Dar președintele Trump a ales o manieră deplorabilă pentru a-i încheia mandatul.

Octavian Manea 15.03.2018

De același autor

 

 

 

 

Rămâne foarte sugestivă justificarea pe care Donald Trump a dat-o pentru concedierea secretarului de stat Rex Tillerson. „Vedeam lucrurile diferit. Avea un alt tip de mind-set“, a spus președintele. Iar foarte sus pe agendă, probabil imposibil de trecut cu vederea de un președinte revenit în logica electorală care l-a cosacrat și pus în Casa Albă, era acordul cu Iranul. Pe această chestiune care pare să fie un deal-breaker pentru președinte, Tillerson era adeptul conservării sale, fiind unul dintre cei care, alături de generalii Mattis și McMaster, l-au convins pe Trump să prelungească până în luna mai certificarea acordului. Simbolic rămâne și faptul că vestea concedierii șefului diplomației americane a venit în momentul în care mâna sa dreaptă (Brian Hook, directorul de policy planning din Departamentul de Stat) negocia de zor cu diplomații europeni pentru a găsi modalități care să repare o parte dintre lacunele acordului iranian în speranța că va reuși îmblânzirea președintelui la momentul scadenței. Mișcarea mai arată și faptul că lui Donald Trump nu îi păsa câtuși de puțin de rezultatele acestui demers, fiind interesat doar să bifeze promisiunile din campanie. Până la urmă, vorbim de „cel mai prost acord făcut vreodată“, cum spune Trump bazei sale electorale, dar ce pui în loc? De fapt, el vrea să dezarticuleze moștenirea predecesorului, să fie cu orice preț un președinte disruptiv. Dar mai sunt și alte dosare care au mărit distanța dintre cei doi, fiecare plasându-se mai degrabă pe versanți diferiți: acordul de la Paris privind încălzirea globală, criza nord-coreeană, Ierusalimul, chiar și chestiunea interferenței ruse.

 

 

Însă pentru mulți observatori ai vieții publice americane „Rexitul“ era mai degrabă un deznodământ așteptat. Încă de anul trecut circula zvonul că directorul CIA, Mike Pompeo, se încălzește pe margine să îi ia locul. Iar ultimele luni expun un Tillerson mai degrabă izolat, lipsit de aliați, un șef al diplomației aflat peste tot și nicăieri. Încrederea președintelui fusese în mod iremediabil compromisă (după ce presupusa insultă adesată lui Trump de „idiot“ ajunsese să domine spațiul public), restructurarea organizațională a departamentului a condus la alienarea corpului diplomatic generând un exod al experților veterani (cea mai recentă a fost plecarea negociatorului șef în dosarul nord-coreean), își pierduse mai toți aliații din Congres (litigiul de fond fiind dat de acceptarea fără rezerve a unui proiect de buget care reduce masiv finanțarea pentru acțiunile de softpower-dezvoltare internațională, fondurile pentru ONU sau cele pentru consolidarea democrațiilor), iar comunicarea cu consilierul de securitate națională era în pioneze. Contestat în interiorul Departamentului de Stat pentru conducerea exclusivistă prin intermediul unui cerc de apropiați, Tillerson s-a aflat deseori sub tirul criticilor unor nume influente ale diplomației americane, precum Robert Zoellick, Nicholas Burns, Ryan Crocker sau Eliot A. Cohen (toți apropiați ai fostului secretar de stat Condoleezza Rice și cea care l-a recomandat pe Tillerson pentru poziția de Foggy Bottom).

 

 

Revenind la verdictul pus de Donald Trump că se aflau pe lungimi de undă diferite, oare câte dintre direcțiile trasate de discursurile lui Tillerson vor continua să fie operaționalizate sub Mike Pompeo? Mai este valabilă formula de încorsetare strategică a unei Chine care amenință libertatea Indo-Pacificului prin coagularea unei „antante a democrațiilor“? Se va schimba percepția asupra Rusiei, văzută de Tillerson ca o putere agresivă care vrea să intervină în procesele electorale și să forțeze o lume postoccidentală în care Kremlinul să-și impună voința prin forță? Cum va afecta o eventuală denuntare a acordului iranian relațiile transatlantice într-o eră a competiției cu marile puteri revizioniste, unde alianțele sunt o piesă esențială? Oare Pompeo o să fie mai mult decât o clonă a percepțiilor prezidențiale? Măcar există o certitude: crede în pozițiile lui Trump, este perceput drept un loialist, a fost unul dintre primii săi susținători, i-a câștigat încrederea printr-un acces fără precedent și știe să capteze atenția președintelui.

 

 

Nu în ultimul rând, Trump a mai spus ceva. „Sunt foarte aproape de punctul în care voi avea cabinetul și alte lucruri pe care mi le doresc“, semn că reașezarea plăcilor tectonice în interiorul administrației nu s-a încheiat încă. Cine mai urmează după Gary Cohn și Rex Tillerson? Cel mai vehiculat nume pe bursa zvonurilor este cel al consilierului pe probleme de securitate națională generalul H.R. McMaster, unde vedem tiparul consacrat - aceeași lipsa de chimie interpersonală și aceeasi frecventă scurtcircuitare pe Twitter a pozițiilor sale oficiale ca și în cazul lui Tillerson. Un astfel de episod s-a consumat la doar câteva ore după ce McMaster vorbise pe scena Conferinței de Securitate de la München de interferența rusă în alegerile americane “dincolo de orice îndoială“, expusă cu fapte și amprente digitale în rechizitoriul făcut de procurorul special Robert Mueller. Imediat McMaster a fost urecheat pe twitter-ul prezidențial. Acum cel care-i vânează poziția este fostul ambasador la Națiunile Unite John Bolton, cunoscut pentru pozițiile sale radicale față de Iran și Coreea de Nord.

 

 

În cele din urmă, o astfel de garnitură, un poțential tandem Pompeo-Bolton care amplifică predispozițiile unui președinte impulsiv și imprevizibil, girându-i credințele din campanie, ar subția decisiv plasa de siguranță a administrației, influența moderatoare a establishmentului bipartizan transformându-l pe Mattis într-o minoritate (de remarcat faptul că Mattis s-a aflat pe mai toate dosarele la unison cu Tillerson).

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22