De același autor
Dacă planurile Rusiei erau pentru o săptămână-două de atac victorios, după care Ucraina ceda, atunci ele nu au ieșit. Confuzia care a urmat, lipsa de soluții, pare generală. Atât pentru Putin, cât și pentru celelalte țări implicate, războiul arată acum ca o fundătură, o prăpastie în care s-au scufundat umanitatea, democrația, civilizația și din întunericul căreia, din miezul morții, răzbate strigătul disperat al lui Zelenski. Cum se va ieși din asta? Războiul Rusiei cu lumea este și unul ideologic, cultural. De modul în care se va sfârși el depinde viitorul nostru, al tuturor, nu doar al Ucrainei. Comunitatea internațională trebuie să conviețuiască după acest război pe baza unor reguli care să îi asigure prosperitatea, iar acest lucru nu poate fi decis doar pe frontul ucrainean. „Invazia rusă a Ucrainei a inaugurat o nouă eră a competiţiei politice, dar nu un nou Război Rece. Liderii americani trebuie să se pregătească pentru un nou tip de competiţie geopolitică și care este mai intensă, mai periculoasă şi mai agresivă decât orice de la Al Doilea Război Mondial”, susține Seth Cropsey, fondator şi preşedinte al Institutului Yorktown.
Henry Kissinger, în vârstă de 98 de ani, a vorbit la Davos despre subiectul Ucraina. El a susținut că Ucraina ar trebui să cedeze teritoriu Rusiei pentru a pune capăt războiului prin revenirea la „status quo ante”. Aceasta ar presupune ca Ucraina să accepte ocuparea Crimeei de către Rusia și să accepte anexarea rusă de facto a două provincii (provincii care sunt încă aprig contestate)”, scrie David Aaronovitch în The Times, preluat de universul.net. Editorialistul englez critică această atitudine și suspectează faptul că fostul sfătuitor al lui Trump n-ar exprima doar părerea sa, ci dă glas unor astfel de opinii tot mai larg răspândite în Occident. „Acum, în Est, este un război de uzură cumplită, iar rușii au avantajul brut. Fac țăndări regiunea pentru a o ocupa și noi am intrat într-o nouă fază. Iar între timp, deși ucrainenii sunt cei care mor, noi, ceilalți, simțim un disconfort tot mai mare. Nimeni nu ne bombardează, dar prețurile cresc. Așadar, poate că Kissinger tocmai a explicat în termeni clari ceea ce gândesc alții, dar sunt prea fricoși pentru a o exprima?”, scrie Aaronovitch. Autorul combate această atitudine „vândută” ca „realism politic”. Și ne amintește: „Nu (după cum a descoperit Barack Obama în Siria după 2013) liniile roșii vestice creează dezastre, ci eșecul de a acționa atunci când sunt depășite”.
Guvernele Franţei, Israelului, Turciei şi Ucrainei au menţinut canale deschise de comunicare cu Kremlinul încă de la începutul războiului. Dar toate negocierile nu au dus la nimic. Unii analişti avertizează însă că administraţia Biden nu îşi poate permite să stea pe loc şi să-i lase pe alţii să negocieze cu Moscova pe fondul bombardamentelor ruseşti pe scară largă asupra centrelor cele mai populate ale Ucrainei. Războiul din Ucraina nu are deocamdată învingători și învinși, armele nu au decis încă, dar există o provocare comună cu cea de după Primul Război Mondial. Atunci când, epuizate de război, cu rănile sângerânde și dușmăniile nevindecate, țările beligerante aveau foarte puține șanse să realizeze un plan de pace.
În toamna anului 1917, preşedintele Woodrow Wilson constituia o comisie cu 150 de personalităţi din universităţile americane care să analizeze situaţia politică mondială, consecinţele Primului Război Mondial şi să sugereze soluţiile posibile.
Concret, America avea în vedere un alt tip de ordine mondială decât cea bazată pe „echilibrul de putere” – una bazată pe democraţie, securitate colectivă şi autodeterminare. La sfârşitul lucrărilor, preşedintele s-a prezentat cu un set de paisprezece principii, care rezumau condiţiile în care se putea încheia pacea.
Printre ele figurau: diplomaţia deschisă, liberul acces la mare, dezarmarea generală, înlăturarea barierelor comerciale şi înfiinţarea Ligii Naţiunilor. Proiectul Ligii Naţiunilor era un concept esenţialmente american, ce reflecta perfect viziunea asupra ordinii mondiale.
Reprezentanţi din aproape toate naţiunile şi oameni obişnuiţi s-au adunat la Paris pentru a-şi prezenta petiţiile către pacificatori: o Polonie restaurată, o Belgie liberă, un stat evreu, o Republică Arabă liberă de controlul britanic şi francez, o Ucraină liberă, un stat kurd şi o Armenie libere.
Traumele războiului şi lipsa exerciţiului democratic i-au făcut pe beligeranţi să nu poată negocia pacea aşa cum s-ar fi dorit. Nemulţumiţi, americanii nici n-au ratificat pacea. Liga Naţiunilor n-a ieşit exact cum o visa Wilson, dar din ea s-a creat ONU de astăzi. //
