Opinii

O uniune vamală între Marea Britanie și Uniunea Europeană ar fi opusul idealurilor Brexit.

Scrisă într-un stil laconic, dar care impune autoritate, cartea Ten Years in the Death of the Labour Party a lui Tom Harris prezintă o radiografie a modului în care laburiștii s-au transformat într-o perioadă foarte scurtă „într-o versiune extremă, de nerecunoscut“ a lor.

Paradoxal, acum când a plecat spre altă lumină, nu o mai pot numi un simbol. Făptura ei umană, combinând graţie, discreţie şi forţă, acea „putere a fragilităţii“ despre care mărturiseşte titlul cărţii publicate în 2006 la Humanitas, mi se pare infinit mai preţioasă, sursă de inspiraţie şi model pentru cei care nu putem ajunge la tăria ei decât atât timp cât o simţim aici încă, lângă noi.

Știam că ziua aceasta va veni și totuși speram mereu că va întârzia. Doamna Cornea era rațiunea de-a exista a întregii noastre lumi, pentru că-și sacrificase ani mulți din viață pentru ca această lume să se nască și să dăinuie. Nu, plecarea ei dintre noi nu putea veni inexorabil.

În aceste ore şi zile în care Doamna Doina Cornea a revenit în atenţia publică – întorcându-se puţin din istoria în care era intrată oricum definitiv – m-am gândit mult la diversele momente în care prezenţa ei ideatică sau prezenţa ei fizică m-au impresionat, m-au marcat, au reprezentat puncte de referinţă sau chiar de sprijin în evoluţia mea.

Confruntarea dintre PSD și Banca Națională a României a reconfirmat inepția și iresponsabilitatea guvernanților.

Fragilizarea statului de drept și a democrației este pusă în discuție instituțională la nivelul Uniunii Europene.

Deși a câștigat puterea cu un scor care i-ar fi permis o guvernare stabilă, coerentă și axată pe reforme ale statului, iată că după un an și jumătate PSD se zbate ca peștele pe uscat. Nu e vorba neapărat de scăderea în sondaje, de aproape 15 procente, ci de faptul că nu i-au reușit decât în parte lucrurile importante pe care le-a vrut. Și asta pentru că și-a propus în loc de guvernare să acapareze puterea totală.

Prins între greșelile făcute din grabă și propriile principii, președintele încearcă să iasă din tăcerea resemnată și să blocheze nevoia devenită maniacală a adversarilor săi de a distruge independența justiției și de a-și face legi în interes personal.

România devine un stat „iliberal“ – sau chiar, dacă aplicăm recenta teorie a lui Viktor Orbán – o „democrație creștină de modă veche“.

Cu o zi înainte de funeraliile Doinei Cornea, în faţa casei sale stăteau stinghere două glastre cu flori şi un bucheţel. Cu câteva minute înaintea înmormânării, televiziunile – de obicei, cu un apetit crescut pentru înmormântări şi parastase – erau ocupate cu alte subiecte.

Merita s-o cunoști... Merita s-o asculți și s-o vezi. Merită, oricât de târziu și oricât de puțin, să-ți pui întrebarea, valabilă atunci ca și acum, ca oricând de altfel, de ce ea a putut, alături de cei prea puțini, să se împotrivească tiraniei, în vreme ce noi, cei prea mulți, nu am putut.

Ne-am fi așteptat ca după 1989 să i se ridice Doinei Cornea o statuie a recunoștinței noastre, una care să apere puținele legende ale rezistenței şi bruma de demnitate dobândită prin numele celor câțiva care, în singurătatea curajului lor, au îndulcit batjocura şi umilinţa la care ne condamnase regimul lui Ceaușescu.

Ca într-o povestire fantastică a lui Borges în care pasiunile întrețes un deznodământ morbid, unii adolescenți misogini de azi se solidarizează prin ura lor ucigașă față de sexul opus.

A devenit limpede pentru toată lumea corect-politic-civilizată că Franța a basculat de un an încoace într-o teribilă dictatură „neoliberală și fascistă“ (sic!), organizată de un despot feroce: Emmanuel Macron. Noul președinte al Franței a câștigat haut la main pariul său inițial: că dreapta și stânga politică se vor contopi sub umbrela programului său.

Atitudinea președintelui Trump ar putea duce la o creștere accentuată a sentimentelor antiamericane în Europa, un proces care poate provoca fracturi ireversibile la nivelul Vestului.

La summit-ul cu liderul nord-coreean, Donald Trump are șansa de a face istorie. Dar până acolo, drumul este deja presărat cu o multitudine de capcane.

În seara de marți, 1 mai, Adunarea Națională a respins candidatura lui Nikol Pașinian, liderul protestelor de stradă de la Erevan, la funcția de prim ministru. Împotriva canditaturii lui au votat 56 deputați, pentru doar 45. În sală au fost prezenți 103 deputați, doi nu au votat, iar doi au absentat de la ședință. Criza politică de la Erevan continuă. Opoziția cheamă populația să intensifice protestele.

În loc să asculte și să cumpănească asupra celor spuse de specialiștii de la BNR, conducătorii PSD au început să privească banca centrală ca pe un inamic. Au aruncat vina asupra BNR pentru creșterea dobânzilor, pentru devalorizarea leului sau pentru creșterea prețurilor. Toate acestea au drept scop inducerea în eroare a opiniei publice: BNR este de vină, guvernul este inocent.

Punerea serviciilor de informații sub controlul unui om avid de putere absolută, care dă semne că e dispus să așeze țara pe drumul autocrației – ajutat de alții care s-au remarcat, în ultimii ani, adică de la tentativa de lovitură de stat din 2012, printr-o serie de acțiuni împotriva statului de drept –, aduce a joc iresponsabil al unei găști politice cu securitatea națională.

Cu toate defectele sale, Klaus Iohannis este, deci, în acest moment, ultima redută instituțională care rezistă haitei de lupi conduse de Liviu Dragnea și conectată la rețelele kleptocrației universale.