Opinii

Marea contra-evidență a anului 2017, cea care a făcut istorie, a rămas și va rămâne „statul paralel“.

Nu mai e timp de vorbe multe. Nu mai e timp de piruete literare. Când există conștiința comună a primejdiei, când ființa unui popor este amenințată așa cum e amenințată astăzi România, cuvintele trebuie să fie puține.

Să presupunem că toate amendamentele la Codul de Procedură Penală plus modificările privind infracțiunea de abuz în serviciu din Codul Penal pe care majoritatea PSD/ALDE/UDMR doresc să le impună prin parlament vor trece exact așa cum sunt acum.

Într-o mișcare surprinzătoare, Jarosław Kaczyński (președintele partidului Lege și Justiție - PiS) a decis schimbarea șefei cabinetului, Beata Szydło, cu numărul doi în ierarhia guvernamentală - Mateusz Morawiecki.

What Happened, volumul autobiografic lansat recent de Hillary Clinton, seamănă prea mult cu justificările unui premiant atunci când nu se mai alege cu niciun fel de coroniță. Cauzele eșecului sunt multiple, unele văzute, altele mai puțin evidente. Hillary refuză să privească dincolo de tiparele pe care le stăpânește perfect.

Dincolo de retorică, recunoașterea Ierusalimului, de către Statele Unite, drept capitala Israelului nu schimbă statu-quo-ul. Ierusalimul, chiar și fără ambasade, este de multă vreme capitala de facto a Statului Israel.

Acum aproape două săptămâni, a început la New York un proces la capătul căruia există șanse mari ca regimul lui Recep Tayyip Erdoğan din Turcia să fie demistificat în toată urâțenia lui autoritară și coruptă. Povestea este suficient de complicată încât să fie material de thriller politic global, dar, în rezumat, este următoarea.

Toată violența fizică, verbală, hărțuirea, provocările de orice fel nu au venit din Stradă spre putere. Ci invers.

Sănătatea românească se află în derivă. Fenomenul nu este unul nou, ci are drept rădăcină lipsa totală de interes pentru fenomene legice care, ignorate, răbufnesc, uneori dureros, alteori răspândind moarte.

Dacă în 2019 și în 2020 opoziția nu va fi unită, ea nu va fi deloc, ceea ce presupune ca liberalii să-și abandoneze tradiția de factor blocant al unității opoziției.

Pe 26 aprilie 1992, sute de mii de oameni s-au strâns în jurul Hotelului Continental de pe Calea Victoriei din Bucureşti pentru a-l vedea şi asculta pe Regele Mihai.

Moartea Regelui Mihai i-a făcut pe urmașii bolșevicului Iliescu să-și anuleze mitingurile de luptă împotriva statului paralel, sperând că monarhismul lor de ziua a șaptea și lacrimile paseiste vor impresiona poporul și că vor reuși să împrumute pe datorie ceva din onoarea, statura morală și bunul-simț al marelui dispărut.

Dincolo de imaginea „bunului rege“, mesajul morții în exil se îndreaptă acuzator împotriva noastră, cei care îl vom însoți pe ultimul drum cerșind o iertare istorică, dar pe fond nerecunoscând nici vina, nici definitiva înfrângere.

Ce aș putea spune, în afară de mici lucruri banale, pe care le-am cunoscut/trăit toți cei din generația mea? Toți? Așa credeam, pentru că nu existau în jurul nostru decât cei care simțeau același lucru, că erau adulți sau copii, dascăli sau colegi de clasă, dar și părinți, bunici, vecini ai noștri:

Anunțul făcut miercuri de președintele Donald Trump privind recunoașterea Ierusalimului drept capitală a statului Israel și mutarea „în viitor” a ambasadei Statelor Unite de la Tel Aviv la Ierusalim s-a dorit din capul locului o infuzie de „realitate” într-o afacere care este de foarte multă vreme dominată de ficțiuni.

Noi nu o să vă păstrăm în memorie pentru 23 august 1944, nici pentru că aţi încercat cu ultimele puteri să vă salvaţi ţara din ghearele lui Stalin bătând la uşile ferm închise ale unor înţelegeri care fuseseră deja parafate.

Va deveni Chile următoarea țară sud-americană care trece de la un guvern de stânga la unul de dreapta sau va rămâne condusă de Nueva Mayoría, trebuind să țină cont de noua stângă reunită în Frontul Amplu?

Suntem preocupați de iliberalismul din interiorul UE, dar uităm uneori de proiectul marilor puteri iliberale (Rusia şi China) care vor să-și croiască propria ordine, propria sfera de influență după chipul și asemănarea lor.

Dragnea, îngropat în probleme penale, a reușit să impună în partid, deja slăbit și fără direcție, un singur plan. Cel al sinuciderii.

România este condusă acum de baronii PSD, pe care multă vreme nu i-am băgat în seamă, pentru că realitatea brutală din județe era mascată de liderii PSD de la centru. Odată cu ascensiunea lui Liviu Dragnea la vârful PSD, acest filtru a dispărut, iar baronii s-au dezlănțuit.

Vulnerabilitățile României sunt la vedere și e puțin probabil ca ele să nu fie folosite de cei care ne pândesc fiecare pas greșit.