Opinii

Acesta era titlul unui articol pe care l-am publicat in revista “22″ in decembrie 1990 atunci când Iliescu, Roman, Măgureanu si haita lor fesenistă l-au expulzat pe Rege.

La nivel geopolitic, ascensiunea regională a Chinei produce deja multă teamă.

Beijingul spune că modelul său economic este superior celui occidental bazat pe primatul forțelor pieței libere.

Conform Constituției, parlamentul nu este autoritate supremă și a i-o conferi (nici măcar prin vot, ci pe furiș, ca hoții, prin decizie CCR) este cel mai grav pas către instaurarea tiraniei.

Politica externă este arta de a-ți păstra prietenii vechi și a-ți face unii noi. Mai ales printre vecini. Rusia face exact contrariul.

Xi Jinping a câștigat toate bătăliile interne înainte de întâlnirea din această săptămână cu marele său rival, Donald Trump.

Evoluţia umană şi cariera politică a lui Şerban Nicolae te face să te întrebi cum un tânăr promiţător, cu apetit revoluţionar şi „dragoste de istorie“, a devenit senatorul de azi, trufaş, grobian şi lipsit de scrupule.

Să refacem parcursul deconstrucției economice propuse de PSD-ALDE, pentru a înțelege mai bine dimensiunile răului provocat de ciuma populistă care are focarul în sediul PSD.

Aberația propagandei cu zisul „stat paralel“ este că absolut toți actorii și răspândacii ei au fost sau sunt parte a acestuia.

Formula „statul paralel“ și contextele în care ea apare nu sunt numai un vehicol de propagandă. Ele dezvăluie – probabil involuntar – ceva din frustrarea, dar și din „proiectul de țară“ al actualei puteri.

Ne apropiem de finalul unui an care a adus în România o evoluție excepțională. Sute de mii de cetățeni reacționează protestând în stradă, ca un corp social violentat de pervertirea legii printr-un abuz sfidător al puterii politice.

Sunt voci care îl acuză pe Şerban Nicolae de ignoranţă, când afirmă despre partizanii anticomunişti din munţi că au slăbit capacitatea de apărare a României şi pune semnul egal între Stalin şi Churchill.

Pentru a documenta existența așa -ziselor abuzuri, cele trei comisii recurg în mod sistematic la audierea unui grup masiv de oameni cu grave probleme penale, unii condamnați, alții inculpați, alții doar cercetați de una sau de ambele structuri speciale ale Parchetului, DNA și DIICOT.

„Așa că eu i-am întrebat direct Aici mă veți omorî?, la care căpitanul Badea Ion mi-a răspuns Nu te vom omorî, că nu meriți! /.../ m-au dus să mă interneze la Spitalul 9 din București. Dar doctorul de gardă din ziua aceea a refuzat să mă interneze, spunând că motivele pentru care cer ei să mă interneze acolo în spital sunt de natură politică. /.../” (Vasile Paraschiv, Strigăt pentru adevăr și libertate. Scrisori adresate poporului român pentru trezirea și redeșteptarea neamului, Timișoara, 2009)

Coen Stork era extrem de activ şi eficient şi desigur că lucrul acesta presupunea multe le­gă­turi cu oameni. Aşa se face că am discutat des cu el, în diferitele întâlniri avute, la Ambasada Olandei ori la locuinţa lui, ori în alte locuri un­de ne aduna militantismul anilor tumultuoşi ai postrevoluţiei.

L-am văzut prima oară în decem­brie 1988 la un vernisaj la Sala Dal­­les. Stă­­tea lângă Anca Oro­veanu, era re­la­xat, povestea cu vi­o­iciune și râ­dea. Noi, cei­­lalți, pă­ream gri, ne sim­țeam gri.

Sorin Alexandrescu, profesor de studii ro­mânești la Universitatea din Amsterdam, a fost cel de la care am auzit pentru prima dată numele lui Coen Stork. Era sfârșitul anu­lui 1988. Sorin pregătea publicarea vo­lumului de poezie al lui Mircea Dinescu, Moartea citește ziarul, care a fost interzis în România și a apărut pentru prima dată la Editura Rodopi din Amsterdam în 1989.

Am auzit de Coen Stork imediat după de­cembrie ’89, când l-am văzut alergând pe bicicletă prin centrul Ca­pi­talei Ro­mâniei.

Trumpismul și bannonismul sunt amenințări letale pentru partidul lui George W. Bush și John McCain.

Intransigența guvernului conservator al lui Mariano Rajoy de a nu dialoga pe tema unei reforme constituționale alimentează și mai mult tabăra proindenpendență.

Războiul Rece a înghețat până azi ecleziologia ortodoxă în forme de prietenie fără substanță, până la căderea comunismului, și de animozitate surdă, după.