Opinii

Ca într-o povestire fantastică a lui Borges în care pasiunile întrețes un deznodământ morbid, unii adolescenți misogini de azi se solidarizează prin ura lor ucigașă față de sexul opus.

A devenit limpede pentru toată lumea corect-politic-civilizată că Franța a basculat de un an încoace într-o teribilă dictatură „neoliberală și fascistă“ (sic!), organizată de un despot feroce: Emmanuel Macron. Noul președinte al Franței a câștigat haut la main pariul său inițial: că dreapta și stânga politică se vor contopi sub umbrela programului său.

Atitudinea președintelui Trump ar putea duce la o creștere accentuată a sentimentelor antiamericane în Europa, un proces care poate provoca fracturi ireversibile la nivelul Vestului.

La summit-ul cu liderul nord-coreean, Donald Trump are șansa de a face istorie. Dar până acolo, drumul este deja presărat cu o multitudine de capcane.

În seara de marți, 1 mai, Adunarea Națională a respins candidatura lui Nikol Pașinian, liderul protestelor de stradă de la Erevan, la funcția de prim ministru. Împotriva canditaturii lui au votat 56 deputați, pentru doar 45. În sală au fost prezenți 103 deputați, doi nu au votat, iar doi au absentat de la ședință. Criza politică de la Erevan continuă. Opoziția cheamă populația să intensifice protestele.

În loc să asculte și să cumpănească asupra celor spuse de specialiștii de la BNR, conducătorii PSD au început să privească banca centrală ca pe un inamic. Au aruncat vina asupra BNR pentru creșterea dobânzilor, pentru devalorizarea leului sau pentru creșterea prețurilor. Toate acestea au drept scop inducerea în eroare a opiniei publice: BNR este de vină, guvernul este inocent.

Punerea serviciilor de informații sub controlul unui om avid de putere absolută, care dă semne că e dispus să așeze țara pe drumul autocrației – ajutat de alții care s-au remarcat, în ultimii ani, adică de la tentativa de lovitură de stat din 2012, printr-o serie de acțiuni împotriva statului de drept –, aduce a joc iresponsabil al unei găști politice cu securitatea națională.

Cu toate defectele sale, Klaus Iohannis este, deci, în acest moment, ultima redută instituțională care rezistă haitei de lupi conduse de Liviu Dragnea și conectată la rețelele kleptocrației universale.

Denunțarea vehementă, coordonată și susținută a protocoalelor semnate de Parchet și SRI nu servește la mare lucru și ratează ținta reală - anularea cât mai rapidă a probelor.

Regimul prezidențial nu presupune un semipreședinte, ci unul care-și asumă mandatul de ales al națiunii.

Dragnea n-are cum rezolva „dilema Dăncilă“ - dacă o schimbă cu cineva mai competent, va avea noi motive de suspiciune.

Președintele Iohannis a aprins conflictul înghețat pe care îl are cu PSD în general și cu Liviu Dragnea în particular încă din decembrie 2016 când PSD a câștigat alegerile. A ieșit la atac ca urmare a gesturilor ostentative de sfidare venite dinspre Dragnea pe filiera Viorica Dăncilă.

Populismul câștigă teren sau populismul a fost învins - acestea par să fie cheile în care este mai nou interpretat orice scrutin. Există, așadar, un val populist la nivel european? Dacă da, care este impactul său asupra UE?

Președintele statului turc a anunțat, printr-o decizie aparent surprizătoare, organizarea de alegeri anticipate parlamentare și prezidențiale în mai puțin de două luni.

Cuba noii generații va fi mai orientată spre business, mai conectată la lume, dar va rămâne la fel de autoritară și represivă ca pe vremea lui Castro.

La 17 aprilie, Serge Sargsyan a fost ales premier. Momentul a fost urmat de ample proteste de stradă, forțând demisia sa.

Existența arsenalului nuclear nord-coreean reprezintă o variabilă menită să-l forțeze pe președintele american să se gândească de două ori la prețul pe care este dispus să-l plătească pentru apărarea aliaților.

Haosul creat în sănătate este încă o confirmare a inconsistenței promisiunilor electorale făcute de PSD.

Chestiunea ambasadei la Ierusalim nu-i decât suprafața unei acțiuni perfide, de lungă durată, din partea lui Dragnea și a PSD, de a uzurpa pe rând funcțiile prezidențiale ori de a le goli de conținut, dacă ele rămân la președinte, și de a asuma astfel puteri nelimitate.

Mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim ar înseamna, de fapt, decizia României de recunoaștere a Ierusalimului drept capitală a Israelului și în același timp denunțarea legislației internaționale, la care este parte, cu toate consecințele ulterioare.

Precum statuile de ceară prinse în flacăra incendiului pus de piromanii ajunși la putere prin voința unor cetățeni care vor să-și trăiască prezentul și viitorul în bula trecutului, instituțiile statului se topesc una câte una, până când se vor transforma într-un boț ce va încăpea într-un fișet din vila din Alexandria.