Opinii

Reuniunea NATO de săptămâna trecută, dar și Conferința de Securitate de la München au prilejuit un desant american de anvergură (vicepreşedintele Mike Pence, secretarul Apărării Jim Mattis, senatorul John McCain) pe scena europeană. În ciuda reasigurărilor americane, Europa păstrează o imensă reținere față de Donald Trump.

„Ordinea liberală globală nu poate rezista decât dacă e susținută de ambii piloni transatlantici.“ (Wolfgang Ischinger)

Într-un moment sensibil pentru raporturile transatlantice, Bucureștiul a strălucit prin absență la conferinţa de la München.

În septembrie trecut s-au împlinit două decenii de la decernarea premiilor la concursul de urbanism pentru zona centrală a Capitalei. La vremea respectivă, odată cu selecționarea de către juriul internațional a celor mai bune propuneri, părea că nimic nu mai împiedica remodelarea ansamblului, vital pentru București.

Dacă mă întrebaţi ce înseamnă „gogomănie”, vă pot spune doar cum resimt eu, ca nespecialist, sonoritatea cuvîntului. E „prostie gogonată”, prostie ţanţoşă, neghiobie, fudulie nătîngă. Prin asociere, îmi sună în minte şi „goangă”, „gogoriţă”, „gogoaşă”. Auzi şi nu-ţi vine să crezi ce proferează, sigur de sine, gogomanul. Uneori e agresiv, alteori doar netot, adesea - lichea. Există, recunosc, şi cazuri de imbecilitate candidă.

Am interacţionat masiv în ultima lună cu presa globală de înclinaţie centru-stânga: New York Times, The Guardian, Newsweek, RAI 1, Le Monde, Gazeta Wyborcza, etc. Am observat un reflex care la început m-a intrigat, dar apoi m-a amuzat: după ce detaliam toată istoria cu protestele din România declanşate de încercarea de a adopta Ordonanţele fatidice în 18 ianuarie, simţeam nerăbdarea jurnalistului să treacă la adevăratul subiect, pentru care mă contactase.

În luna mai 1990 m-au vizitat în Bucureşti mai mulţi prieteni olandezi. Era în plină desfăşurare manifestaţia maraton din Piaţa Universităţii (aprilie-iunie 1990). Unul dintre olandezi, un ziarist foarte “de stînga” din punct de vedere politic,

Patriotismul se află în aceste zile în stradă și de partea străzii, și nu în aula unei instituții osificate, nici măcar conservatoare, ci devenite de-a dreptul reacționare.

Președintele a dus mesajul manifestațiilor în parlament, dar strategia șefului statului și dorințele „străzii“ nu vor coincide mult timp.

Renăscutul spirit civic canalizat acum în proteste are și el o viață proprie, un suflu, care nu se poate alimenta doar din prostiile și mizeriile pe care le va mai face PSD. Mai trebuie ceva.

Când a pornit războiul asupra democrației și statului de drept, PSD spera să fie un Blitzkrieg pe care să-l câștige ușor și rapid. S-a ales în schimb cu un război de uzură.

Înfiinţarea acestor fonduri de către o guvernare care şi-a pierdut credibilitatea este o aventură periculoasă şi inutilă.

Modul în care a fost executată sumar judecătoarea Bogdan probează că, dincolo de ranchiunele și frustrările personale ale unor magistrați, miza centrală o reprezintă descurajarea procesului de recuperare de către stat a bunurilor obținute în urma unor infracțiuni.

În octombrie anul trecut, la Timişoara, în aula filialei locale a Academiei Române a avut loc lansarea cărţii lui Aurel Rogajan, fostul şef de cabinet al lui Iulian Vlad. Volumul este un adevărat banchet al antieuropenismului, antidemocraţiei, naţionalismului de grotă şi al tuturor conspiraţiilor posibile, ambalat într-o înfricoşătoare exaltare a fostei Securităţi.

Hannah Arendt n-a privit cu ochi buni implicarea copiilor în protestele americane postbelice. Comentatorii săi au considerat că reticența se datora experienței din epoca nazistă – înregimentarea copiilor e o practică uzuală a regimurilor totalitare, cum ne amintim și noi. Dar micuții protestatari de azi nu sunt niște șoimi ai patriei pe un cer mai democratic, fiindcă nu statul i-a mobilizat.

La scară națională, „carnagiul american“ nu este o descriere potrivită a Statelor Unite ale Americii. Dar este o realitate reprezentativă pentru comunitățile din zonele postindustriale.

UE nu-și permite să ignore vecinătatea estică. Dar atât Moldova, cât și Ucraina opun rezistență la schimbare, la democratizare.

Ostilitatea globală față de America a atins cote probabil nemaiîntâlnite în ultimii zeci de ani.

1. Cutare deputat (PSD) e revoltat, după discursul din Parlament al preşedintelui Iohannis: „Nu se face, cînd vii la mine în casă, să te apuci să-mi dai lecţii!” Carevasăzică dl deputat crede că Parlamentul României e „la el acasă”. Cultura lui politică nu include informaţia elementară că locul de muncă unde l-a trimis electoratul aparţine electoratului şi nu lui, care a ajuns acolo ca simplu reprezentant.

Florin Iordache a plecat de la ministerul Justiției așa cum a și venit: înconjurat de minciună și resentiment.

Uitați-vă ce monștri s-au ridicat după acest potop al istoriei, cu noroiul șiroind de pe ei.