Opinii

Regina Ana reprezintă, fără îndoială, un aristocrat din vechea lume, la fel ca și Regele Mihai.

Credeam că am terminat tranziția. Am descoperit că suntem într-o altfel de tranziție, una de adaptare la o lume dereglată.

Scandalul nu ocoleşte nici instituţia cea mai discretă a României, Banca Naţională.

PSD se află în ofensivă împotriva inamicilor săi – care pot fi miniștri tehnocrați, dar, în fond, se numesc adevăr, transparență, profesionalism, stat de drept și corectitudine.

Există riscul ca dărâmarea Cabinetului Cioloș, adus la putere de furia străzii după Colectiv, să trezească din adormire atât electoratul de dreapta, cât și pe cel antisistem.

Se vede cât de dificil este să fii om politic democrat-liberal în zilele noastre. Trebuie să navighezi periculos între principii și realități, între onestitate și pragmatism, între responsabilitate față de popor și imperativul de a-l conduce pe acesta ca pe un adolescent imatur.

Prezumţia de nevinovăţie e un drept al oricărui cetăţean din ţările democratice. E evident, pe de altă parte, că acest drept nu mai e „îndreptăţit“ după ce culpa a fost dovedită. Hoţul prins asupra faptei nu poate avea tupeul de a solicita să i se acorde prezumţia de nevinovăţie. Trebuie spus, totodată, că prezumţia de nevinovăţie ţi se acordă.

Toate datele sociologice, estimările și sondajele pe care le avem la dispoziție în acest moment indică faptul că Parlamentul viitor va include, cel mai probabil, șase partide: PSD, PNL, UDMR, ALDE-le lui Tăriceanu și Constantin, Uniunea Salvați România (USR) și PMP-ul lui Traian Băsescu.

Se cuvine oare, în epoca populismelor de tot felul, să faci elogiul unei aristocrate? Reflectând asupra vieții Reginei Ana, pe care moartea sa recentă a transformat-o în destin, îți dai seama de stupizenia populismelor și stângismelor și începi să înțelegi ce înseamnă comportamentul aristocrat.

După doi ani de la rușinea cozilor de la secțiile din străinătate la votul pentru alegerile prezidențiale, tot ceea ce pot spera în mod realist românii din Diaspora care vor să își exercite dreptul constituțional de a alege este să se revină la situația din 2014. Aceasta este varianta optimistă.

Trump se prezintă drept candidatul „Chiraq“, cum este cunoscut în limbajul urban orașul Chicago (unde uneori nivelul de violență este comparabil cu Irakul răvășit de război civil). Însă retragerea Americii spre interior ar putea fi dezastruoasă pentru exterior.

Economia noastră şi leul sunt vulnerabile în faţa riscurilor externe, dacă politicienii nu-şi temperează tentaţia pomenilor electorale.

Normalizarea relațiilor cu Rusia și apropierea de Iran confirmă înscrierea durabilă a Turciei într-un orizont euroasiatic și poziția ei de punte între Occident și Orient.

Avem oare acum lideri capabili să articuleze și să implementeze un proiect de ţară, pe componentele internă și externă?

Electoratul național va căuta alternativa la PNL-PSD și o va găsi la toamnă în USR, peste trei sau patru ani poate în altă parte.

Germania nu este victima unui val de atacuri teroriste islamiste sau nonislamiste. Este victima propriilor politici eșuate.

PMP se constituie ca a treia forță politică în parlament, dar nu ca a o alternativă la celelalte două, ci ca al treilea grup ostil DNA.

Bisericile au libertatea să nu sancționeze prin serviciu religios o căsătorie homosexuală. Dar de unde dreptul de a impune statului secular principiile lor?

E drept că nu mă așteptam să văd știința din România în prim-planul dezbaterilor de la EuroScience Open Forum (ESOF) 2016, dar nici ca aceasta să fie complet absentă.

Tendinţa generală este să lărgim într-atît sfera drepturilor omului, încît omul însuşi să devină „cazul particular“ al unei abstracţiuni. Existăm pentru a ilustra o teorie. Drepturile mele devin, cu alte cuvinte, mai importante decît mine: o religie, un cult, în care „persoana“ mea se dizolvă pios, pentru a nu contraria adevărul comunitar.

Fiecare popor își are ambasadorii lui culturali care, post-mortem, îi reprezintă cultura la nivel mondial. Așa cum Shakespeare e filonul literar al identității naționale britanice, la fel noi ni-l asumăm pe Brâncuși ca pe unul dintre ambasadorii mondiali ai culturii și artei românești.