Opinii

Pe ultima sută de metri până la alegerile locale, când fiecare formațiune și-a făcut deja socotelile, a făcut toate blaturile posibile, a bătut palma cu adversarul în spatele cortinei, totul s-ar putea schimba, datorită unui jurnalist care crede în democrație și justiție.

În acest moment, cred că este datoria morală și politică a membrilor PNL să își facă publice preferințele ideologice, să împartă apele în partid și să decidă dacă își pierd iremediabil electoratul sau nu. Dar, mai ales, să decidă dacă vor să submineze sau să consolideze democrația liberală.

Liberalii speră să promoveze la alegerile generale o versiune populist-naționalistă, eventual cu accente șovine, a „liberalismului“ lor. Dacă i-a mers lui Viktor Orbán în Ungaria, de ce nu le-ar merge și lor cu ajutorul lui Marian Munteanu, în România?

În prima seară cînd a fost invitat la emisiunea lui Mihai Gâdea, la Antena 3 Marian Munteanu a avut o singură sincopă majoră într-un discurs altfel atent articulat, în care a evitat cu grijă declarațiile care ar putea stîrni controverse.

În contextul electoral actual, amuţit de multe şi varii surprize, mă refugiez – şi propun şi cititorilor s-o facă – în „eternul şi fascinantul” Caragiale. Cum tema patriotică se conturează ca fiind calul de bătaie al mai tuturor candidaţilor şi alegătorilor, mă gîndesc să livrez şi unora şi altora cîteva idei ajutătoare, desprinse din înţelepciunea netrecătoare a Maestrului. Iată cîteva fragmente.

Oricât ar încerca tot mai penibila conducere a PNL să ne convingă de „perfecțiunea“ alegerii lui Marian Munteanu, adevărul este că între liderul studenților din 1990 și personajul anului 2016, de un naționalism misticoid umflat cu pompa propagandistică a lui Cosmin Gușă și Rareș Bogdan, este o prăpastie.

Romania s-a trezit peste noapte pe harta tarilor cu miscari nationaliste ajunse in mainstream. Dacopatii, fundamentalistii crestini, adversarii UE si NATO, admiratorii legionarilor au acum un reprezentant la virful politicii. Pe Marian Munteanu, livrat de un PNL in degringolada si manevrat de forte obscure.

Deznodământul dosarelor din ultimii doi ani și mai cu seamă al celor care îi vizează pe primari vor fi decisive și pentru cariera lui Kövesi.

„Când democrația noastră cosmopolită, ocrotindu-și ultimele roade, va fi făcut din războaie un lucru odios pentru populații întregi (...), ecluzele din Nord se vor deschide din nou în fața noastră; atunci vom avea parte de o ultimă invazie care nu va mai fi a unor barbari ignoranți, ci a unor stăpâni vicleni, luminați, mai luminați decât noi, căci propriile noastre excese le vor fi arătat cum și de ce trebuie să ne guverneze.“ (Astolphe de Custine, Rusia la 1839)

În condițiile în care mai bine de jumătate din schimburile comerciale mondiale, mai bine de o treime din fluxurile financiare internaționale, o treime din investițiile directe ale multinaționalelor implică paradisurile fiscale, iar peste două milioane de companii intermediare își au domiciliul în paradisurile fiscale, putem spune că acestea sunt o parte importantă a vieţii economico-financiare la nivel global.

Vom vedea dacă în acest an căsuța aferentă procesului electoral corect va fi bifată de evaluatorii democrației românești. Nu mă refer doar la inspectorii europeni sau la experții din mediul neguvernamental: evaluatori suntem cu toții, iar eu, unul, nu o voi bifa.

Suntem oare în pragul unei noi crize mondiale? Probabil că da, cel puţin din perspectivă geopolitică.

Cu o singură decizie, WhatsApp a devenit furnizor oficial de comunicații al organizațiilor teroriste.

Cum generațiile viitoare de tineri, cărora li se anulează șansele de a frecventa în țară un învățământ de calitate, nu au cum să protesteze eficient acum, conspirația imposturii are practic toate șansele să reușească.

Declaraţia procurorului general interimar al României, Bogdan Licu, care a însoţit dispoziţia de redeschidere a Dosarului Revoluției, confirmă oficial modul în care procurori ai Parchetului General și-au bătut joc de acest caz care vizează fapte de o gravitate extremă. Într-un sistem de justiție funcţional, această declaraţie nu ar rămâne fără urmări.

Ar trebui să nu ne lăsăm atrași de sirenele Apocalipsului european. Ele nu fac decât să ne demobilizeze, să renunțăm la a mai găsi soluții punctuale pe motiv că ne lipsește soluția globală, ne invită să ne supunem unui destin prezentat ca implacabil, să pierdem încrederea în instituțiile noastre sau, mai rău, să le urâm de-a dreptul.

Dan Mihalache era perceput drept liantul unei relații subterane strânse a Palatului Cotroceni cu PSD.

În ţara noastră, expresia „să nu ridicăm prea sus ştacheta exigenţei” e, de multă vreme, emblema unui solid şi igienic relativism.

Îmi amintesc şi azi hohotul de râs – izbucnit spontan – când am citit, pe vremea liceului (în proiectul de constituţie federativă a Austriei Mari al lui Aurel C. Popovici), propoziţia: “Majestatea Sa Împăratul este iresponsabil”.

Unul dintre paradoxurile românești este votul sistematic dat candidaților corupți, combinat cu discursul anticorupție și cu încrederea crescută în DNA. Altfel spus, urâm corupția, dar îi iubim în aceeași măsură pe corupți și DNA-ul.

Prin cuvântul său la primirea titlului de Doctor Honoris Causa al Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj, Ana Blandiana s-a impus încă o dată ca o voce a conștiinței.