ANUL XXIII (1149) (20 - 26 martie 2012)

Proiecţia UE pe scena internaţională necesită o activitate intensă în cadrul Naţiunilor Unite. În Parlamentul European suntem cu toţii conştienţi de acest lucru.

Mihai Răzvan Ungureanu a vorbit despre aşa ceva înainte de a pleca la Bruxelles pentru primele sale întâlniri, în calitatea pe care o are acum, cu preşedintele Comisiei şi cu preşedintele Consiliului. E un mesaj politic care reaminteşte în subtext nedreptatea care ne-a fost făcută în privinţa Schengen, fiindcă extrema dreaptă olandeză e cea care ne-a blocat. Premierul are dreptate, dar discuţia va fi probabil cu greu acceptată. E jenant pentru o ţară cunoscută pentru liberalismul şi toleranţa ei să depindă de un partid precum cel al lui Wilders. Îi ştiu pe unii dintre reprezentanţii acestui partid în Parlamentul European.

Parlamentul European a fost întotdeauna instituţia cea mai vocală - nu doar la nivel european, ci şi la nivel mondial - în ceea ce priveşte apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale peste tot în lume.

Marţi, 13 martie, la Strasbourg a avut loc o dezbatere în Parlamentul European pe tema Site-urile de Internet discriminatorii şi reacţiile autorităţilor. Publicăm în continuare extrase din transcrierea dezbaterilor.

Şerban Rădulescu-Zoner a murit miercuri, 14 martie, la vârsta de 82 de ani.

Amestecul de critici şi previziuni fondate şi intuiţia, amestecată cu girarea guvernului sovietic, reprezintă nota distinctă a relatării şi concepţiei lui Wells despre comunism.

Filmele documentare sau de ficţiune care se apropie de domeniul drepturilor omului depăşesc cu mult sfera unui produs artistic.

Moderaţia autentică nu e o virtute defensivă, ci una esenţialmente combativă, care se uită înainte la provocările viitorului mai degrabă decât înapoi, fără a neglija însă lecţiile şi avertismentele trecutului.

În ciuda progreselor tactice înregistrate în ultimii doi ani de NATO în chiar nucleul teritorial al insurgenţei, talibanii sunt pe cale să câştige campania de comunicare. Şi într-o competiţie pentru „suflete şi minţi“, asta este tot ce contează.

Bucureştiul posedă un imens potenţial turistic pe care decidenţii actuali îl distrug livrând cartierele istorice în ghearele rechinilor imobiliari. Turiştii nu vin să vadă parcări, pasaje subterane, clădiri noi în cartierele unde se află (pentru cât timp?) casele vechi, ci vin să privească chiar acele case, să descopere un loc, inseparabil de o identitate, de o istorie care îi determină forma.