Pe aceeași temă
Filmele documentare sau de ficţiune care se apropie de domeniul drepturilor omului depăşesc cu mult sfera unui produs artistic.
„Câţi dintre voi au citit Declaraţia Internaţională a Drepturilor Omului?“, a întrebat profesorul Theodore Orlin, adresându-se unei săli cu 20 de studenţi ai Facultăţii de Film din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ din Bucureşti. O singură mână s-a ridicat, timid.
Întâlnirea a avut loc în a doua zi a festivalului de film One World România, ediţia a cincea. Profesorul Orlin, totodată şi avocat specializat pe drepturile omului, cu o vastă experienţă în zone fierbinţi (Albania, Bulgaria, Kosovo, România, Moldova, Slovacia, India, Taiwan, Sri Lanka, Malawi, Camerun şi Gambia), este de părere că o facultate de film ar trebui să aibă un curs obligatoriu pe drepturile omului.
Filmele documentare sau de ficţiune care se apropie de domeniul drepturilor omului depăşesc cu mult sfera unui produs artistic. Aceste filme educă şi fac propagandă comportamentelor umanitare, trezind conştiinţe şi inspirând diferite proiecte civile particulare sau de grup. Regizorul de film este transformat în jurnalist, iar, din această poziţie, învestit cu obligaţia de a demasca şi arăta adevărul, necosmetizat, netrucat şi necenzurat.
Profesor în cadrul Utica College (New York), Theodore Orlin a recunoscut că, oricât de temeinic şi-ar pregăti cursurile pe drepturile omului, nicio prelegere a sa nu poate avea efectul unui film documentar sau de ficţiune pe aceeaşi temă.
Folosirea filmelor pentru a explica o noţiune sau situaţie nu este o modă care să ţină de prezent. De zeci de ani, NASA, prin laboratoarele sale Jet Propulsion Laboratory din Santa Monica (California), foloseşte animatori şi specialişti în efecte speciale de la marile studiouri cinematografice de la Hollywood pentru a prezenta, într-un limbaj accesibil, teoriile Agenţiei, proiectele şi misiunile, cu rezultatele pe care se scontează. Aceste filme, strict secrete, sunt prezentate Congresului American, miza fiind bugetul de ordinul a zeci de miliarde de dolari.
Munca de cercetare a unui regizor de film documentar sau de ficţiune din această categorie depăşeşte rigorile unei munci artistice şi nu se încadrează nici în liniile unui demers jurnalistic. Într-o lume media corporatistă, mai este loc însă pentru o altă voce care să ne spună ştiri?
Respectarea drepturilor omului este etalonul care sondează nivelul de dezvoltare al unei societăţi la un moment dat. Încălcarea acestor drepturi fundamentale va defini o democraţie ca fiind incompletă sau nerealizată.
Drepturile omului sunt baza morală pentru orice organizare socio-politică. Iar acolo unde puterea legislativă, cea executivă şi cea judecătorească se preocupă strict de propriul balans, media are obligaţia să demaşte. Numai că, odată ce media a devenit un business, artistul rămâne singurul agent în măsură să sesizeze derapajele şi să le prezinte în aşa fel încât societatea civilă să vrea să acţioneze. În secolul XXI, artiştii vor conduce revoluţii, iar tehnologia va pune la dispoziţie, gratis, reţeaua necesară pentru multiplicarea mesajului. //
