Pe aceeași temă
De ce e teoria importantă?
Teoria politică e un catalizator pentru realitate, e capabilă să accelereze clarificarea doctrinară în momentele de criză. Ea rămîne o teorie slabă în sensul definiţiei teoriei ştiinţifice pentru că predicţiile îi sunt deseori infirmate, iar deducţiile ajustate din mers. Doctrinele politice, chiar şi cele mai perverse, au însă nevoie de justificare. Valorile, fără motive, sunt doar cuvinte din dicţionar. De aceea, departe de a fi produsul sterp al unor intelectuali rupţi de realitate, teoria politică veritabilă e tocmai pământul hrănitor în care cresc doctrinele şi mişcările intelectuale şi din care se nutresc mişcările politice. Mişcări care guvernează cât se poate de concret şi pragmatic. Aşadar, preocupările teoretice în politică nu sunt pierdere de vreme.
Fuzionismul este important pentru dreapta românească tocmai pentru că oferă un model în care demersul intelectual, teoretic, e capabil să schimbe realitatea politică şi economică. Astfel de alianţe doctrinare sau ideologice care dau bătăi de cap politologilor sunt în primul rând instrumente de intervenţie asupra realităţii şi platforme de guvernare, mai mult decât constructe teoretice.
Trei lecţii fuzioniste pentru PDL
Prima: fuzionismul este o reacţie de apărare. Parafrazându-l pe Kristol, fuzionistul e „un libertarian asediat de ficţiune“, ficţiunea libertăţii în afara moralei. Aceste alianţe politice de curente ale dreptei se nasc nu din speculaţie, ci din nevoia de a răspunde unei ameninţări comune. La noi, securiştii şi comuniştii reciclaţi în oameni de afaceri de succes sunt generatorii acestei ficţiuni ameninţătoare a libertăţii fără morală şi un inamic redutabil, după cum bine explică Gelu Trandafir. Dacă Băsescu a identificat corect inamicul, PDL are încă prea multe complicităţi de care trebuie să scape.
A doua: fuzionismul este un paradox. Fuziunea teoretică e, de fapt, imposibilă. Libertarienii şi conservatorii nu vor putea fuziona niciodată, după cum observă Camil Ungureanu în Neoconservatorismul. Un fenomen circumstanţial?, disponibil online în numărul curent al revistei.
Alianţa e circumstanţială la scară istorică. Poate fi însă extrem de solidă la nivelul câtorva cicluri electorale. Individualizarea curentelor politice e mai importantă decât fuziunea lor forţată care nu poate duce decât la explozie. Pentru PDL întrebarea nu e cine pe cine absoarbe, ci cum facem să avem curente politice distincte şi alianţe interne pragmatice. Mişcarea creştin-democrată formată în jurul lui Theodor Baconschi şi Emil Boc pare să demonstreze că cel puţin o parte a PDL a înţeles bine riscurile unităţii forţate.
A treia: libertarianismul şi conservatorismul sunt despre libertate. Grover Norquist vorbeşte despre conservatorii şi libertarienii care „vor să fie lăsaţi în pace“. Libertatea e un concept mult prea general pe care mişcările politice de dreapta au nevoie să-l „traducă“ şi să-l precizeze încât el să-şi recapete înţelesul unificator. O alianţă sau grup de alianţe de dreapta care promite „statul care ne lasă în pace“ va fi relevantă pentru un spectru electoral larg. Iată de ce PDL trebuie să arate până în 2012 că e capabil să guverneze în această direcţie, să reformeze România în direcţia statului care ne lasă mai mult în pace. Iar mişcările şi alianţele curentelor de dreapta din interiorul PDL vor trebui să traducă conceptul de libertate într-un obiectiv comun şi practic, familiar simpatizantului de dreapta de rând.
