Pe aceeași temă
Politica Uniunii Europene în perioada extinderii sale în Europa Centrală şi de Est s-a bazat pe premisa conform căreia corupţia în acele state candidate este mai răspândită decât în vechile state membre. Această premisă s-a tradus în condiţionalităţi aplicate statelor candidate, care au condus la o presiune importantă în direcţia reformării politicilor anticorupţie ale acestora.
Există însă argumente pentru ca lupta împotriva corupţiei să nu mai rămână legată în primul rând de extinderea Uniunii Europene, ci să fie asumată direct de către aceasta. Argumentele clasice sunt deja bine cunoscute. Corupţia subminează buna guvernare, statul de drept şi respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor. Ea duce la alocarea defectuoasă a resurselor Uniunii Europene, afectează sectorul privat şi distorsionează piaţa internă a Uniunii.
Dincolo de aceste argumente, Uniunea Europeană ar trebui să facă mai mult pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, deoarece, în ultimii ani, încrederea cetăţenilor europeni în instituţiile publice de la toate nivelurile este în continuă scădere. Numeroasele scandaluri de corupţie din statele membre, afectând atât sectorul public, cât şi pe cel privat, subliniază nevoia ca măsurile anticorupţie să devină o prioritate la nivelul Uniunii Europene.
Preocuparea cetăţenilor europeni cu privire la problema corupţiei este demonstrată de cercetări recente. Eurobarometrul, sondajul de opinie comandat de Comisia Europeană cu privire la atitudinile cetăţenilor, releva în 2009 că fenomenul corupţiei este considerat o problemă majoră în propria ţară de către 78% dintre respondenţi. De asemenea, Indicele de Percepţie a Corupţiei, publicat anual de Transparency International, marchează o deteriorare a scorurilor la nivelul multor state membre ale Uniunii. Această evoluţie poate fi interpretată în sensul că există o sensibilizare crescândă a cetăţenilor europeni faţă de problema corupţiei.
În concluzie, e necesar ca politicile anticorupţie să fie considerate la fel de importante în interiorul Uniunii Europene pe cât de importante sunt ele considerate pentru statele candidate la aderare.
Există semne că această nevoie este tot mai înţeleasă la nivelul instituţiilor europene. Articolul 83 al Tratatului de la Lisabona menţionează corupţia ca pe o infracţiune gravă, în timp ce, în Programul de la Stockholm privind libertatea, securitatea şi justiţia în Uniunea Europeană, corupţia apare ca una dintre ameninţările la adresa securităţii interne a Uniunii, alături de terorism şi crimă organizată.
Comisarul european pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmström, a anunţat pentru anul 2011 un pachet legislativ privind combaterea corupţiei, în timpul unei audieri publice organizate de Grupul europarlamentar al Partidului Popular European, la iniţiativa eurodeputatului Monica Macovei. Consultarea publică pe această temă a fost deja lansată acum câteva zile, ea fiind deschisă tuturor celor interesaţi, până la data de 3 decembrie 2010.
În această fază incipientă, e greu de anticipat cum va arăta un mecanism comun anticorupţie la nivelul Uniunii Europene. Cu siguranţă, el va trebui să conţină, ca un minimum necesar, un cadru comun de raportare şi monitorizare a progreselor statelor membre în domeniul combaterii corupţiei.
Existenţa unui asemenea mecanism are o importanţă aparte pentru România, deoarece ţara noastră nu ar mai fi nominalizată (împreună cu Bulgaria), printre statele membre, din punctul de vedere al supravegherii eforturilor de combatere a corupţiei. Odată cu adoptarea mecanismului comun european, toate statele membre vor trebui să-şi facă temele în materia luptei anticorupţie.
