22 PLUS, nr. 316: E timpul să estimăm costurile prohibiţiei

În urmă cu 50 de ani, statele membre ONU au adoptat o Convenţie prin care a fost interzis consumul recreaţional de droguri, utilizarea acestor substanţe fiind limitată la scopuri medicale şi de cercetare. Producţia şi distribuţia de droguri fără aviz guvernamental au devenit ilegale în toate statele membre ONU. Scopul acestei măsuri a fost „protejarea sănătăţii şi bunăstării omenirii“ (Preambul, Convenţia Unică asupra Stupefiantelor din 1961, modificată prin Protocolul din 1972). În fapt, această măsură a echivalat cu oferirea unei surse de venit neimpozabile organizaţiilor criminale, care au ştiut să o exploateze la maximum, crescându-şi an de an puterea şi influenţa.

Prohibiţia drogurilor a urmat acelaşi model ca prohibiţia alcoolului din anii 1920 – 1933 în Statele Unite: scăderea calităţii produselor, creşterea problemelor de sănătate publică generate de abuzul acestor produse de proastă calitate în concentraţii exagerate, dezvoltarea unei pieţe negre care a ajuns să ameninţe securitatea statelor care au impus-o. Pentru a face faţă acestei situaţii, Naţiunile Unite au dezvoltat un sistem de control bazat pe represiune, încercând eradicarea producţiei, distribuţiei şi consumului de droguri. Astăzi, din ce în ce mai multe rapoarte demonstrează eşecul acestei abordări: s-a ajuns la situaţia paradoxală în care statele care tolerează consumul de droguri au probleme mai puţine din cauza drogurilor decât cele în care domină o abordare coercitivă 1.

Transform Drug Policy Foundation – organizaţie care şi-a asumat misiunea de a promova sănătatea şi bunăstarea publică durabilă prin intermediul unui sistem de control al drogurilor echitabil, eficient şi adaptat nevoilor la nivel local, naţional şi internaţional – rezumă costurile sistemului actual astfel:

• periclitarea dezvoltării şi siguranţei internaţionale: crima organizată are la dispoziţie, din cauza regimului actual al drogurilor, resurse nelimitate pentru extindere, înarmare şi coruperea sistemelor naţionale cu scopul de a extinde piaţa ilegală;

• periclitarea sănătăţii publice, răspândirea de infecţii şi distrugerea vieţilor celor care consumă droguri: din cauza represiunii, consumatorii de droguri nu apelează la servicii medicale; consumul de droguri injectabile realizat în condiţii improprii şi cu seringi utilizate în comun este cea mai rapidă cale de transmitere a HIV şi a virusului hepatitei C; impurităţile şi concentraţiile necunoscute de droguri pe care le consumă determină decese prin otrăvire sau supradoză;

• încălcarea drepturilor omului: multe state practică dezintoxicarea cu forţa şi încarcerarea consumatorilor în lagăre de muncă forţată; ineficienţa acestor metode este demonstrată ştiinţific şi încalcă prevederile internaţionale ale drepturilor omului;

• promovarea stigmei şi discriminării consumatorilor de droguri: persoanele care consumă droguri sunt tratate ca nişte infractori periculoşi, deşi cea mai mare parte nu au comis niciodată un act care să-i pună în pericol pe ceilalţi; menţionarea unei infracţiuni legate de droguri reduce aproape la zero şansele de reintegrare socială a consumatorilor, împingându-i pe mulţi dintre ei în braţele reţelelor de trafic, singurii angajatori oricând interesaţi de noi recruţi;

• dezvoltarea crimei organizate şi îmbogăţirea infractorilor: singurii beneficiari ai prohibiţiei globale sunt organizaţiile criminale, care acumulează profituri neimpozitate pe care le folosesc pentru a-şi creşte influenţa şi a extinde piaţa drogurilor; reglementarea pieţei drogurilor ar reprezenta cea mai grea lovitură dată acestor structuri, care actualmente au scăpat de sub control;

• producerea de dezastre ecologice şi poluare: tentativele eşuate de eradicare a culturilor de coca în Columbia sau a culturilor de mac în Afganistan au dus la crize umanitare, otrăvirea solului, apelor, depozitelor de alimente din zonele-ţintă;

• risipirea banului public pe implementarea unor politici nerealiste: piaţa drogurilor este în prezent estimată la 320 de miliarde de dolari, fiind în topul afacerilor la nivel mondial. Conform estimărilor UNODC, populaţia consumatorilor de droguri din lume era estimată între 155-250 de milioane de persoane, adică 3,5–5,7 % din populaţia globului în anul 2008. Costurile politicilor de combatere la nivel mondial sunt de ordinul sutelor de miliarde de dolari.

Documentarea costurilor politicilor actuale în domeniul drogurilor este un instrument indispensabil evaluării unui întreg ciclu de intervenţii din ce în ce mai criticate şi explorării unor noi soluţii, prin intermediul cărora se doreşte dezvoltarea politicilor necesare care să permită implementarea unor intervenţii eficiente şi funcţionale.

1. War on Drugs - Report of the Global Commission on Drug Policy, iunie 2011 (http://www.globalcommissionondrugs.org/Report )

VALENTIN SIMIONOV