22 PLUS, nr. 320: Monetarismul Şcolii de la Chicago

Economiştii Şcolii de la Chicago, deşi diferiţi în abordările lor teoretice şi în rolul acordat guvernului în strunirea capitalismului, sunt, în esenţă, uniţi de încrederea acordată economiei de piaţă liberă. Sau, cu un alt termen, de liberalism. Iar înţelesul acestui termen este, aici, cel clasic. Să nu uităm că Milton Friedman, reprezentantul cel mai de seamă al acestei şcoli, a fost printre cei care credeau că termenul „liberalism“ nu trebuie cedat stângii fără luptă. Din păcate, bătălia a fost pierdută: liberalismul are, azi, o conotaţie aproape total opusă celei iniţiale.

Şcoala de la Chicago a avut o contribuţie esenţială în reînvierea interesului lumii academice pentru libertatea economică, în anii 1960. Libertatea oamenilor de a participa la schimburi pe piaţă, conform dorinţelor lor, este crucială pentru menţinerea unei societăţi libere. Deşi mulţi intelectuali tind să dispreţuiască aspectele materiale ale vieţii în favoarea unor valori pretins mai înalte, pentru mulţi oameni, libertatea economică este o parte semnificativă a libertăţii lor.

Reprezentanţii Şcolii de la Chicago accentuează importanţa aranjamentelor monetare în susţinerea libertăţii individuale. Ascensiunea ideilor monetariste s-a produs în decursul unei perioade caracterizate de amplificare a unui fenomen economic devastator: inflaţia. De-a lungul anilor 1960 şi 1970, rata anuală a inflaţiei a depăşit în mod constant 5% şi uneori chiar 10%. Explicaţia privind sursele şi tratamentul inflaţiei au dat naştere unor dispute aprinse între ortodoxia keynesiană a vremii şi adepţii curentului monetarist, care lua avânt. Insatisfacţia economiştilor de la Chicago, grupaţi în jurul lui Milton Friedman, privind identificarea cauzelor şi tratamentului inflaţiei a fost catalizatorul avântului unor idei care, aparent, aveau puţine şanse de izbândă.

Inflaţia reduce libertatea individuală – demonstrarea şi popularizarea acestui adevăr au fost preocupări constante ale monetariştilor friedmanieni. Ei arată cum, în condiţii de inflaţie, guvernul este cel care are la dispoziţie mai mulţi bani de cheltuit. În aceste condiţii, planurile oamenilor sunt influenţate decisiv de politicieni şi birocraţi. Libertatea indivizilor de a-şi urma propriile interese este afectată. Iar în economie nu există un prânz gratuit. Indivizii sunt cei care plătesc acest impozit invizibil. În plus, mediul economic se deteriorează pe măsură ce semnalele transmise de preţuri se alterează. Guvernul câştigă, însă, pe termen lung, inflaţia ne face pe toţi mai săraci.