Costel Stăvărache: Prosperitate, socialism și diete*

Costel Stavarache | 08.01.2019

Este Keynes, adică o filosofie centrată pe consum, un contraexemplu la cele de mai sus?

Pe aceeași temă

Recent, CADI a organizat o școală de toamnă pe tema statului minimal. Una dintre temele dezbaterii a fost cum poate înlocui statul minimal sărăcia cu prosperitatea, cum instituțiile liberale sunt superioare celor cu propunerile de tip socialist? Cu toate acestea, argumentele liberale au ignorat unul dintre avantajele specifice socialismului, în special în versiunile hard de socialism: succesul în curele de slăbire.

Curele de slăbire sunt un subiect pe care susținătorii neoliberalismului ar trebui să cam tacă. Neoliberalismul crește oferta de bunuri într-o societate, însă mai toate curele de slăbire merg pe reducerea cantității, indiferent de mixul de alimente recomandat. Chiar dacă unele diete merg pe verdeață, nimeni nu recomandă 5 kg de salată.

Capitalismul produce mult prea mult. Așa, toată lumea poate cumpăra mult și ieftin. Cineva care merge cu ziua într-un sistem capitalist are un standard de viață mai ridicat, are acces la un număr de produse la care un agent secret dintr-un stat totalitar (adică o persoană bine poziționată în sistem) nici nu visează. E de cercetat și cum stă capitalismul față unul dintre criteriile rawlsiene ale unei societăți drepte pe acest exemplu.

Indiferent că vorbim de forme de socialism hard sau soft, socialismul rămâne un aliat serios, poate singurul, în frustranta bătălie cu kilogramele. Corpurile sunt de stat, iar acest lucru se vede în politicile alimentare.

Dacă 1984 e o carte relevantă pentru descrierea totalitarismelor, știm că Smith dă jos kilograme bune (25) pe perioada detenției. Nu există documente care atestă îngrășarea dizidenților urmăriți de poliția politică sau a celor închiși. În plus, cozile comuniste taie apetitul pentru shopping. Este adevărat, sunt un pretext pentru a socializa cu semenii tăi, pentru creșterea coeziunii sociale și spus bancuri, însă taie pofta de mâncare.

Apoi e o realitate că în comunism se mânca multă zeamă.

„Nu mânca când nu ți-e foame“ pare să fie un truc folosit de unii oameni în diete (Caplan, 2008). Avantajul socialismelor hard este că nu mănânci nici când îți este. Comunismul crește costurile tranzacționale (de exemplu, cele de transport). Dacă nu găsești pui decât în București și nu ești de acolo, ești tentat să renunți și să treci pe chestii mai naturale, mai sănătoase. Alimentația este rațională și științifică (Dorobăț, 2015). Una este să mănânci la plezneală, alta e cu cap. Mai mult, un meniu cu câteva bunuri înseamnă un control mai mare în dietă. Când ai un număr redus de produse e mult mai ușor de experimentat. Azi mănânc cutare, mâine cutare și așa depistezi mai ușor ce alimente te îngrașă și care merg, poți separa mai ușor oile de capre. În plus, în această dietă ai și o anumită coerență. Altfel, nutriționiștii privați dau semnale contradictorii. De exemplu, nu știi dacă e bine să mănânci cereale cu miere. Pentru orice aliment găsești un nutriționist care să-l recomande, altul care să-l interzică (Tucker, 2010).

Așa se întâmplă într-o o versiune hard de socialism. Însă nici versiunile soft, intervenționiste, fără colectivizarea mijloacelor de producție, nu stau mai rău. Controlul prețurilor scade oferta de bunuri. Dacă statul a pus prețul maxim sub costurile de producție, produsul dispare de pe piață. Prin urmare, scad șansele de consum și implicit de îngrășare. La fel se întâmplă cu politicile protecționiste. Mai puține importuri înseamnă o masă mai săracă, chiar dacă macroeconomic țara stă bine.

Este Keynes, adică o filosofie centrată pe consum, un contraexemplu la cele de mai sus? Dacă austriecii au dreptate (Woods, 2009) că prescripțiile keynesiene îți prelungesc criza, atunci nu avem motive să credem că economistul englez ne scoate din acest trend pro slăbit. O criză care s-ar fi terminat într-un an durează 10.

Deși există o dezvoltare a turismului medical în ultimii ani, puțini nutriționiști recomandă socialismul în curele lor. Puțini spun să mergi în Cuba, Coreea de Nord, Venezuela pentru cure de două-trei săptămâni de socialism sau chiar mai multe. În mintea lor, poți avea rezultate bune evitând soluțiile verificate. Este un caz clasic de market failure.

Nu au dus subvențiile din agricultură din SUA și UE la obezitate? Hm, și aici trebuie să fie ceva neoliberal, ceva necurat la mijloc. Da. Nu este intervenționism, este capturarea statului de către producătorii agricoli, nu este socialism, este capitalism de stat.

Morala ar fi că socialismul rămâne un sistem interesat nu doar de dreptate și echitate, ci și de suplețe. Este un sistem centrat pe om, nu pe profit. Socialismul nu doar că este mai drept, ci și mai suplu.

COSTEL STĂVĂRACHE,CADI Eleutheria

* Textul a fost publicat inițial într-o formă apropiată de aceasta pe blogul Logica Economică.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22