Pe aceeași temă
DAN PERJOVSCHI
Se intampla ceva
Se intampla ceva. Romania are astazi bienale si reviste de arta contemporana, galerii si spatii independente, liste de discutii, blog-uri si reviste virtuale. Romania are cel mai mare muzeu de arta contemporana din regiune. In fiecare luna apare o adresa sau un eveniment nou. Se vine si se pleaca international. Artisti din Romania expun in locuri pe care altadata le silabiseam prin cataloage, artisti pe care-i vedeam numai in poze expun acum la noi.
Romania este in carti nu doar pentru ca intra in Uniunea Europeana. Numarul din decembrie al Flash Art-ului are un dosar Focus Romania. In Art Forum International o reclama cat casa anunta expozitia artistilor clujeni intr-o galerie din Zürich, oras unde de patru luni se poate vedea DADA East, Romanii de la Cabaret Voltaire. Curatoarele quadrienalei de arta contemporana din Copenhaga tocmai au plecat, curatoarea Bienalei din Sydney sta sa vina. Se intampla ceva. Cantitativ aproape stam bine. Dar sub aparente si pe sub sclipici o privire critica e necesara. E multa forma, continutul lasa de dorit. Orgoliile sunt prea mari, energiile prea mici. Cariera bate atitudinea. Life style dupa life style. Nu mai discutam despre libertate, discutam despre bani. E momentul unei priviri din afara. Fara parti pris si fara mirodenii locale. Suplimentul pe care il veti citi in continuare face exact acest exercitiu. Ne pune in fata o oglinda pe care n-am apucat s-o aburim cu propriile emotii. Un grup de curatori tineri din Anglia si Scotia, dupa ce au vizitat anul trecut timp de cateva zile institutii artistice si artisti din Bucuresti, Cluj si Iasi, raspund intrebarilor Simonei Nastac despre cum vad ei scena de arta de la noi. Merita citit. Macar si pentru a spulbera ironiile si privirea de sus pe care criticii de arta locali o arunca cateodata, chiar si in paginile acestei reviste, artei numita alternativa.
Lucrurile au inceput simplu. In 2004 m-am intalnit la Londra cu Ramona Mitrica, directoarea Fundatiei Ratiu, unul din cei mai pozitivi si mai entuziasti oameni pe care-i cunosc. Stiam putine despre Fundatie. Aveam sa aflu repede ceea ce puteti citi pe pagina 8: acolo se tace si se face. Fundatia opera deja cu succes in teatru, film si patrimoniu. Ramona vroia sa afle ce ar fi de facut in arta. Londra si Glasgow sunt centrele artei contemporane internationale si ca de obicei romanii erau absenti. Dupa Brancusi si Paul Neagu se asternuse tacerea. Ne-am lamurit ca o expozitie adusa si trantita in Londra n-ar insemna nimic. Ne-au trecut multe prin cap, rezidente artistice, documentare in dublu sens, mastere teoretice, expozitii jumi-juma etc. A prins ideea unei vizite curatoriale din care sa rezulte poate o practica expozitionala organica.
Programul a fost clarificat odata cu aparitia la Londra a Ralucai Voinea pentru un master de curatorie la Royal College si a Simonei Nastac pentru acelasi lucru, dar la Goldsmith. Nu intamplator cele doua sunt editoarele revistei de arta contemporana on line e-cart, care nu intamplator se ocupa cu predilectie de scena de arta independenta din Romania. Simona si Ramona au conceput programul vizitei, curatorii englezi au aplicat, un board a selectat dosarele, Visiting Arts a dat umbrela institutionala, iar Fundatia Ratiu a asigurat logistica si banii. O lipsa de birocratie care i-ar lasa cu gura cascata pe culturnicii romani.
Toate aceste lucruri, ca si suplimentul de fata au fost posibile doar datorita disponibilitatii si interesului sincer pe care Fundatia Ratiu din Marea Britanie il are fata de cultura contemporana din Romania. Multumiri speciale Ramonei Mitrica, de la care pleaca totul (inclusiv fotografiile cu care ilustram suplimentul), si Simonei Nastac, care nu numai ca a insotit grupul in Romania, dar a facut si tradus interviurile.
Acest supliment puncteaza implinirea primei faze a programului. In urma unei selectii a fost definitivata lista curatorilor romani care vor merge in ianuarie 2007 in Marea Britanie pentru un program similar de documentare: Ileana Pintilie si Levente Kozma din Timisoara, Alina Serban si Oana Tanase din Bucuresti, Attila Tordai S. din Cluj, Catalin Gheorghe si Livia Pancu din Iasi. Programul a fost facut de Raluca Voinea, care va si insoti grupul.
Se intampla ceva. Se intampla bine.
Iasi, Cluj, Bucuresti
Scena de arta contemporana din Romania vazuta de curatori britanici
In perioada 16-21 octombrie 2005, organizatia britanica Visiting Arts impreuna cu Fundatia Ratiu au organizat o vizita de documentare in Romania pentru un grup de sase curatori englezi: Ben Borthwick (Tate Modern, Londra), Elisabetta Fabrizi (BALTIC, Gateshead), Jenny Brownrigg (Universitatea de Arta din Dundee, Scotia), Sian Bonell (TRACE, Weymouth), Kim Sukie Dhillon (curator independent) si Kerri Morgan (Centrul de Arta Contemporana din Glasgow). Curatorii au fost insotiti de Ramona Mitrica - director al Fundatiei Ratiu, Nansi O’Connor - manager Visiting Arts si Simona Nastac - curator independent si co-editor al revistei in format electronic e-cart.ro.
Vizita a oferit curatorilor englezi posibilitatea de a cunoaste artisti, curatori, galeristi si instutii de arta contemporana de stat si independente din principalele centre artistice romanesti, Bucuresti, Iasi si Cluj.
Dupa incheierea vizitei, Simona Nastac a pus urmatoarele intrebari curatorilor englezi:
1. Cum ati defini interesul dvs. pentru arta contemporana romaneasca? De unde deriva acesta, cum s-a modificat pe parcursul vizitei si dupa aceea?
2. Ati cunoscut artisti romani sau ati vazut lucrari ale acestora in Anglia ori in expozitii internationale inainte de a vizita Romania?
3. Ati vizitat cele mai active centre de arta contemporana din Romania: Bucuresti, Iasi si Cluj. Cum apreciati situatia in fiecare dintre acestea?
4. Ce credeti despre relatia dintre institutiile de arta de stat si initiativele independente din Romania?
5. Ce credeti despre productia artistica locala si contextul sau istoric, social si economic in comparatie cu ce se intampla in Marea Britanie si
in Occident in general?
6. Ce credeti ca lipseste in termenii practicii artistice, discursului conceptual si vizual si ai politicilor culturale? Exista, poate, elemente care se regasesc aici si ar fi de dorit si in Marea Britanie?
7. Credeti ca este ceva in exces? Exista in arta contemporana romaneasca arii de interes suprasaturate si altele deficitare? Daca da, care ar fi acestea?
8. Ati putea vorbi despre o specificitate locala in arta contemporana romaneasca? Are aceasta o marca identitara recognoscibila?
9. Aveti sugestii pentru artistii, curatorii si institutiile din Romania?
10. Va ganditi sa colaborati pe viitor cu artisti si institutii din Romania? Daca da, puteti da cateva detalii?
BEN BORTHWICK
Ben Borthwick este curator asistent la Tate Modern. Proiectele la care a lucrat includ expozitii de anvergura precum Open Systems, The Unilever Series: Bruce Nauman si Constantin Brancusi, Gilbert & George si Martin Kippenberger. A colaborat, de asemenea, la o serie de proiecte off-site la Artangel si la Proiectele Contemporane Henry Moore la Bienala de la Liverpool 2002. Scrie despre problematica sunetului si a spatiului si, incepand cu 1998, contribuie regulat la revista muzicala The Wire.
1. Interesul meu pentru arta contemporana din Romania vine din doua perspective diferite. Lucrand la retrospectiva Brancusi de la Tate Modern, am fost interesat mai intai sa aflu ce rol joaca acesta ca reper istoric esential in arta contemporana. Apoi, data fiind vizibilitatea crescanda, dincolo de granitele regiunii, a artistilor din Europa Centrala, Balcani si fostele state comuniste, am fost curios sa vad daca, pe langa cei putini ale caror lucrari le stiam, exista si alti artisti la fel de interesanti in Romania.
In ceea ce il priveste pe Brancusi, am descoperit repede ca este respins de majoritatea artistilor contemporani, ca un personaj ce contrazice presupozitia generala ca modernismul trebuie sa fie tehnologic. In parte, aceasta atitudine este o reactie la aproprierea lui Brancusi de catre interese nationaliste, conservatoare si reactionare. Drept consecinta, acesta este privit ca avand o irelevanta stanjenitoare de catre artistii care fac proiecte despre viata contemporana in Romania. Desi nu sunt de acord cu aceasta perspectiva asupra unuia dintre cei mai radicali artisti ai secolului XX - in termenii abstractiei si serialitatii, solutiilor formale in sculptura si fotografie, ai relatiei sale cu Duchamp si refuzului sau de a urma ortodoxiile dominante ale modernismului -, imi dau seama totusi ca multe dintre cautarile lui Brancusi pot parea fara relevanta pentru situatia actuala din Romania.
Cat despre scena de arta contemporana, am fost provocat atat de lucrari, cat si de contextul productiei lor. Printre problemele majore cu care se confrunta artistii romani se numara inexistenta infrastructurii care ar trebui sa-i sprijine dupa absolvirea universitatii, lipsa spatiilor de studiouri si galerii (comerciale sau nonprofit), in si prin care arta este produsa si diseminata, precum si vizibilitatea redusa a artei romanesti in afara contextului regional. In mare masura, scena locala este definita de extremele inegalitatii dintre cei cu abilitati tehnologice si cei fara. Totodata, faptul ca Romania este cel mai sarac stat care va adera la Uniunea Europeana face din ea o piata cu un mare potential de dezvoltare. Artistii din prima categorie sunt cautati de agentiile de advertising si vor gasi slujbe bine platite in web design. Drept urmare, decizia de a ramane artist este una politica, de vreme ce implica alegerea constienta de a nu exploata posibilitatile comerciale disponibile prin privilegiul educatiei. In acelasi timp, aceasta este una dintre consecintele situatiei impuse de politica lui Ceausescu si de imposibilitatea de a nu lua o pozitie in raport cu regimul comunist. O urmare pozitiva a acestui vacuum este dorinta puternica a artistilor de a-l articula si transforma in ceva relevant in egala masura pentru contextul istoric si cel actual din Romania. Un efect negativ il constituie refuzul de a lua in considerare modelele sociale de stanga, ca alternativa la neoliberalism, datorita faptului ca acest tip de discurs si limbaj a fost corupt de asocierea cu dictatura.
2. Am vazut lucrarile din pavilionul Bienalei de la Venetia in 2003 si in anii anteriori. Totusi, lucrarile care m-au impresionat cu adevarat le-am intalnit la recomandarea unor prieteni. Prima a fost proiectul lui Matei Bejenaru cu pompa de apa de la Tirana, in 2003, a doua proiectul lui Dan Perjovschi pentru Festivalul din Edinburgh. Abia aici am aflat ca Matei era implicat in Bieniala Periferic de la Iasi, despre care auzisem de la diversi artisti, curatori si studenti care au participat sau au vizitat-o.
3. Toate se confrunta cu aceeasi enorma problema: cum sa creeze o infrastructura intr-un vacuum intretinut de precedente istorice si de nefamiliaritatea cu ideea ca arta contemporana este o forma de productie si critica culturala. Daca in trecut rolul artistului era de a produce instrumente pentru propaganda oficiala, discutia curenta despre posibilitatea de a crea o societate mai buna poate fi vazuta ca o limitare a libertatii individuale. Aceasta problematica a determinat abordari diferite.
Exponentii principali ai fiecarui context au o cunoastere intima a ceea ce se intampla in vecinatate, fie ca sunt sau nu de acord unii cu altii. Totusi, din perspectiva situatiilor din care s-au dezvoltat, a retelelor din care fac parte si a posibilitatilor de a realiza proiecte, cele trei scene par complet diferite.
Bucurestiul atrage mai multi artisti datorita ofertelor de lucru pentru cei cu abilitati tehnologice, a circulatiei crescande a artistilor si curatorilor din regiune ori internationali, care sustin prezentari, organizeaza expozitii sau au rezidente. Timpul petrecut in Bucuresti a fost limitat, dar mi-a permis sa-mi dau seama ca, spre deosebire de Cluj si Iasi, aici exista mai multe nuclee si suficienti oameni afiliati lor pentru a sustine o diversitate de atitudini, clar articulate. Acest fapt este accentuat de prezenta lui Dan si a Liei Perjovschi, care au o pozitie radical independenta in relatie cu sistemul de stat, universitatile de arta si Muzeul National de Arta Contemporana. Autoritatea discursului lor este intemeiata pe un set teoretic riguros de argumente etice, o atitudine politica ferma si dorinta de a-si deschide arhiva ca o sursa de informatie pentru un public mai larg. Acest fapt este recunoscut si respectat de toti artistii si curatorii pe care i-am intalnit. Chiar daca unii nu sunt de acord cu ei sau, in alte cazuri, ii considera anacronici ori rupti de realitate, nu pot nega faptul ca ei au fost primii care au formulat o pozitie independenta, coerenta si critica, nealterata in nici un fel de coruptia din Uniunea Artistilor sau din aparatul de stat.
Pozitia reprezentata de Razvan Ion, fondator si editor al asociatiei si revistei Pavilion (fosta Artphoto) este la fel de ferma in respingerea finantarii de stat, dar diferita in ceea ce priveste finantarea privata, acceptata ca mijloc legitim de sustinere a proiectelor artistice. Apreciez atitudinea si efortul lui Razvan Ion de a face proiecte intr-o situatie in care finantarea de stat este limitata si imposibil de acceptat din punct de vedere etic. Totusi, sunt critic in legatura cu refuzul sau de a considera implicatiile inerente sponsorizarii corporatiste. Nu spun ca decizia de a lucra cu sponsori privati ar fi gresita, dar cred ca o poti face ramanand critic fata de politica acestora.
In scurta intalnire pe care am avut-o cu membrii asociatiei add am fost impresionat de strategia si scopurile lor pe termen lung. Asociatia s-a constituit ca un ONG ce ofera suport artistilor si companiilor, punand la dispozitie documentatie despre cum pot obtine fonduri si, respectiv, sprijini proiecte artistice in conditiile aparitiei galeriilor comerciale in Bucuresti, incetarii programului de finantare al Fundatiei Soros, prezentei crescande a corporatiilor straine si a posibilitatilor conexe de sponsorizare, si numarului tot mai mare de artisti si curatori care vor sa obtina aceste fonduri.
In Iasi, asociatia Vector, organizatorul Bienalei Periferic, are un profil diferit. Artistii din grup nu pot lua aceeasi pozitie cu Perjovschi in ceea ce priveste finantarea de stat, din cauza oportunitatilor restranse de a-si prezenta lucrarile, apartenenta la Uniunea Artistilor pentru obtinerea studiourilor si spatiilor de expozitie fiind un compromis de neacceptat. Totodata, organizarea unei bienale cere un nivel de investitie disponibil doar prin mecanismele de stat. Spre deosebire de Bucuresti, artistii grupati in jurul galeriei Vector au fost si sunt predominant studenti la arte in Iasi, care au ramas aici sa construiasca o scena de arta contemporana. Datorita pozitiei sale periferice, atat fata de Bucuresti cat si de axa cu Viena pe care Romania este ultima destinatie, totul a trebuit initiat local. Desi la inceput am fost surprins de legatura aparent arbitrara cu Suedia, prin curatorul Anders Kreuger, mi-am dat seama ca aceasta poate fi la fel de rezonabila ca oricare alta, de vreme ce nu exista o axa geografica naturala care sa aseze orasul pe harta. De ce nu Suedia? Cu Kreuger si Maria Lind in board, si cu bienala Periferic 7 curata de Angelika Nollert, Marius Babias si Attila Tordai, (ultimii doi rezidenti IASPIS in Stockholm), se pare ca scena din Iasi este orientata spre Stockholm in termenii practicii curatoriale, dar spre contexte mai variate in ceea ce priveste artistii participanti.
In Cluj, situatia este din nou diferita. Scena de arta se concentreaza in jurul fundatiei, editurii si revistei IDEA, fondate de Tim Nadasan. Membrii sunt artisti, filozofi, lingvisti si traducatori, care formeaza un context aproape academic. In mod similar cu Dan si Lia Perjovschi, si acestia considera acceptarea finantarii de stat un compromis. Unul dintre cele mai interesante aspecte despre Cluj este legatura istorica si geografica cu Ungaria si Austria. Din punct de vedere intelectual, aceasta legatura pare la fel de puternica, daca nu chiar mai puternica, decat cea cu Bucurestiul. IDEA are un interes clar in artele vizuale, dar scopul sau este mai nuantat, vizand stabilirea unui discurs ce lipseste in academii din cauza acceptarii in mod necritic a ideologiei neoliberale a pietei libere ca termen obligatoriu al aderarii la Uniunea Europeana. Punand in functie o adevarata infrastructura intelectuala, revista incearca programatic sa demonstreze ca a fi de stanga este cu totul altceva decat a fi un aparator al lui Ceausescu, si ca practica culturala este o arie esentiala de discutii pe acest subiect. IDEA colaboreaza cu scriitori locali pentru expozitiile din Romania si traduce lucrari ale unor teoreticieni straini contemporani de renume ca Boris Groys, Slavoj Zizek si Chantal Mouffe, precum si texte de Walter Benjamin ori Michel Foucault. Prin traducerea acestor texte pentru prima oara in Romania, si prin contextualizarea lor in relatie cu proiectul artistic prezentat in sectiunea numita "galerie", IDEA se dovedeste a fi o referinta extrem de valoroasa pentru viitorii studenti, artisti, profesori, si, daca suntem optimisti, politicieni. Exista si un plan de extindere in viitor a activitatilor fundatiei prin infiintarea unui centru cultural pentru conferinte, proiectii de filme si expozitii, independente de atitudinea conservatoare a universitatii fata de valorile pe care le promoveaza revista. Angajarea si strategia de reinvestire a profiturilor obtinute din activitati comerciale intr-o infrastructura intelectuala sunt cu adevarat radicale.
In concluzie, as spune ca sotii Perjovschi reprezinta un fel de instanta critica inconstienta a scenei complexe din Bucuresti, in special a Muzeului de Arta Contemporana; IDEA ofera o sursa pedagogica de informatie diseminata local, actionand totodata si ca un instrument de constientizare asupra a ceea ce se intampla in Romania pentru audienta internationala; iar scena din Iasi este orientata mai mult spre explorarea contextului local si spre modul in care acesta interactioneaza cu scena internationala prin intermediul bienalei.
4. Finantarea de stat este privita diferit de la o organizatie la alta, toate fiind insa rezervate in a folosi bani publici, din cauza asocierii explicite intre institutiile statului si coruptie. Cand organizatiile independente accepta totusi fonduri publice, se asigura mai intai ca actiunile lor nu vor fi exploatate pentru interese politice, chiar daca sunt constiente de perceptia critica asupra compromisului.
Rolul pietei libere este, in multe privinte, la fel de problematic ca si cel al statului. Am vorbit deja despre expansiunea corporatiilor multinationale in Romania si despre modul in care acestea folosesc practica culturala pentru a-si valida activitatile. Este suficient sa spun ca, daca Hans Haacke ar vizita Romania, constiinta sa ar fi sfasiata intre critica la adresa statului si politica corporatista.
Membrii add fac eforturi sa echilibreze cei doi poli: obtin sponsorizari de la corporatii, dar functioneaza ca o organizatie nonprofit. Ei au reusit sa identifice foarte clar problemele practice ale tinerilor artisti, studiul lor despre sponsorizarea in cultura fiind un instrument eficient de atragere a atentiei asupra bazei sociale si economice necesare unei asemenea constientizari.
Vizita la Muzeul National de Arta Contemporana a fost o experienta neplacuta. Nu numai din cauza istoriei negative a cladirii, atat de puternica incat un numar semnificativ de artisti nu vrea sa participe la activitatile muzeului, dar si pentru ca este un spatiu care exclude: este departe de centru, nu exista transport public, soferii de taxi nu stiu cum sa ajunga, nu exista parcare, masinile nu au voie sa treaca dincolo de porti, iar vizitatorii sunt obligati sa coboare in strada, departe de intrare. Sunt si probleme de ordin simbolic. Datorita faptului ca parlamentul se afla in aceeasi cladire, portile sunt pazite de gardieni inarmati care te intreaba despre scopul vizitei, iar odata ajuns inauntru bagajele iti sunt radiografiate si esti controlat cu detectorul de metale. Toate acestea nu arata deloc deschiderea ce ar trebui sa defineasca o institutie nationala. De asemenea, insasi discutia despre pertinenta plasarii unui muzeu in aceeasi cladire cu parlamentul pare sa fie ignorata. Parerea mea este ca perceptia asupra independentei institutiei este alterata de aceasta proximitate. Pretul platit de societatea romaneasca pentru aceasta cladire, conditiile in care au muncit cei fortati sa o construiasca o fac sa fie atat de controversata, incat este putin probabil ca va fi vreodata perceputa altfel decat drept o contradictie etica. Daca asta s-ar intampla totusi, ar fi un trist exemplu de amnezie istorica. In plus, costurile conversiei cladirii sunt comparabile cu ceea ce s-ar fi putut face cu aceiasi bani intr-o fosta hala industriala, sau daca s-ar fi construit o alta cladire. Sunt o multime de locatii in centrul orasului accesibile publicului, care ar fi transformat muzeul intr-o destinatie frecventa - lucru imposibil cu Casa Poporului. Viziunea megalomana a lui Ceausescu se regaseste in conversia spatiului actual al muzeului, care depaseste cu mult necesitatile scopului pentru care a fost creat. Colectia nu poate umple spatiul si nu sunt resurse suficiente pentru a sustine un program coerent de evenimente.
Cand am vizitat muzeul, cladirea era complet goala. Expozitia din acel moment prezenta lucrari din colectie, achizitionate imediat dupa 1989, in incercarea de a demonstra ca muzeul a mostenit aceste lucrari discutabile de la regimul anterior.
Am obiectii asupra modului in care a fost gandita expozitia. Fie ca locul lucrarilor respective este sau nu intr-o colectie nationala, este iresponsabil din partea institutiei sa le ridiculizeze. Autorii lor sunt inca in viata si, daca lucrarile au ajuns in colectie, n-ar trebui prezentate in mod negativ, in incercarea de a demonta criticile la adresa muzeului. Curatorii ar fi trebuit sa contextualizeze mecanismele prin care s-a alcatuit colectia si sistemul de putere din spatele achizitiilor, aratand totodata care era semnificatia lucrarilor in momentul in care au fost create, in absenta unor modele estetice si a unei traditii de referinta. In loc sa-si decline responsabilitatea pentru calitatea lucrarilor din colectie, curatorii muzeului ar fi trebuit sa-si problematizeze propria practica in raport cu acestea.
Ultima confirmare a impresiei mele ca muzeul nu este interesat sa devina un spatiu deschis pentru intreaga societate, inclusiv pentru cei critici la adresa sa, a venit cand curatorii au sustinut tocmai contrariul, aratandu-ne diverse texte critice aparute in presa, xeroxate si fixate pe niste scanduri sprijinite de pereti sau asezate pe podea. Aceasta este, inca o data, o demonstratie de dispret fata de cei cu opinii diferite, neconforma cu autoritatea unei asemenea institutii; o demonstratie ce uzeaza de anumite tehnici de expunere pentru a da impresia ca face accesibila tuturor informatia, cand, de fapt, gestul semnifica o respingere violenta. Desi este extrem de important sa nu uitam ca exista o distinctie fundamentala intre reprimarea de catre Ceausescu a vocilor critice la adresa regimului si ceea ce se intampla astazi in palatul sau, e dificil sa rezisti uitarii cand ocupantii actuali ai cladirii arata atat de putin respect fata de atitudinea critica.
Inainte de a incheia discutia despre muzeu, vreau sa spun ca retrospectiva grupului Kinema Ikon, cu lucrari din anii ’60-’70 pana in prezent, mi s-a parut fascinanta. Dintre cele doua filme mai vechi pe care le-am vazut, unul propunea un limbaj vizual complex, bazat pe secvente scurte filmate pe strada, in timp ce al doilea, numit Fragmentarium, de George Sabau, folosea strategiile vizuale ale abstractiei formale combinate cu un sound electronic experimental. Mi s-a parut uimitor cum rezoneaza acesta din urma cu experimentele contemporane ale pionierilor sound-ului industrial Throbbing Gristle, in ciuda izolarii grupului Kinema Ikon de cautarile similare ale perioadei.
5. Cum am mentionat mai devreme, privita din exterior, situatia istorica a Romaniei este fascinanta. Oportunitatea de a asista la o prezentare a Livianei Dan mi-a dezvaluit ca in timpul lui Ceausescu exista o miscare artistica underground, total izolata insa fata de ceea ce se intampla in afara tarii. Intrebarea este cum se poate astazi da un sens acestei istorii complet singulare in raport cu traiectoria dominanta a istoriei artei occidentale, ori chiar cu cea a fostelor state comuniste. Aceasta a condus la o serie de abordari ce urmaresc sa completeze golurile. Publicatiile Centrului de Analiza a Artei, fondat de Lia Perjovschi, au pus la dispozitie termenii de baza ai limbajului artistic contemporan, au documentat istoria miscarii underground si au pus in discutie schimbarile aduse de trecerea de la dictatura la democratie in relatie cu practica artistica. Publicatiile editurii IDEA au articulat o traiectorie mai academica. Organizatii precum add si Vector fac accesibila aceasta informatie studentilor si artistilor. Cu toate acestea, artistii care au inceput sa lucreze in anii din urma se raporteaza prea putin la modelele istorice, demonstrand, mai curand, interes pentru articularea caracteristicilor specifice contextului local. Majoritatea celor care si-au facut studiile dupa anii ’90 lucreaza cu new media. Tehnologia video si Internetul au deschis noi posibilitati de lucru, informare si comunicare cu mediul international. Noile medii au patruns in societatea romaneasca dupa 1989, semnificand ruptura de un trecut care nu face parte din viata artistilor tineri. Pentru cei mai multi, pictura si sculptura sunt genuri compromise din cauza asocierii cu trecutul si cu Uniunea Artistilor. Sunt totusi suspicios fata de fetisizarea technologiei ca resort al practicii artistice.
Pe parcursul vizitei am intalnit mai mult curatori si galeristi, dar in Iasi si Cluj prezentarile facute de studenti si artisti locali au fost foarte bune. Este usor sa-mi imaginez lucrarile acestora expuse in Londra, Paris sau New York.
6. As spune ca aproape totul lipseste! Totusi, din cauza absentei infrastructurii culturale, exista o motivatie puternica de a genera discurs si multa creativitate in a face lucrurile sa se intample. Acest angajament si constiinta a ceea ce se intampla pe scena internationala m-au impresionat profund. Fara a idealiza o situatie determinata de cenzura si de lipsa fondurilor (situatie de neimaginat in Europa Occidentala), as spune ca modul in care grupuri de artisti, editori, si curatori cauta solutii si posibilitati acolo unde nimic nu exista, este uimitor.
7. Cum spuneam mai devreme, cred ca exista o puternica tendinta de fetisizare a tehnologiei, care neaga o abordare mai conceptuala a productiei artistice. A face o lucrare buna inseamna a testa limitele - politice, intelectuale, personale si tehnologice. Daca tehnologia este acceptata, insa, ca expresie a unor pozitii care se disociaza de un trecut corupt, ea devine un instrument autosuficient ce intretine conservatorismul. In mod ironic, refuzul altor practici datorita asocierii lor cu traditia a condus la o situatie ce reflecta discursul politic si economic: tot ce trimite la trecut este respins drept corupt, in timp ce tot ce e nou, indiferent daca e vorba de new media sau de neo-liberalism, devine repede noua ortodoxie. Limitele acesteia sunt cel mai bine testate, insa, de mijloacele cele mai simple si conservatoare (precum desenul sau pictura), deseori la fel de sau chiar mai radicale.
8. Nu, nu cred ca exista o particularitate specifica evidenta, desi conditiile istorice din care provin artistii sunt in intregime locale. Exista lucrari ce rezoneaza cu abordari similare din Romania sau din afara ei, dar asta pentru ca ele exploreaza subiecte legate de particularitatile in care acestea au aparut in cultura si societatea de aici decat modul specific romanesc in care sunt realizate sau arata.
9. Daca au idei pentru proiecte in tara sau in strainatate, sa nu ezite sa-i abordeze pe cei care i-ar putea ajuta sa le realizeze. Pozitia Romaniei in regiune si in Uniunea Europeana o face un spatiu important, cu contributii valoroase.
10. Sunt interesat sa lucrez cu anumiti artisti si anumite spatii, dar nu pot spune cu precizie cand se va intampla. Ma voi intoarce in Romania sa vad bienala Periferic de la Iasi si sa ma intalnesc cu mai multi artisti si curatori.
KIM SUKIE DHILLON
Kim Dhillon a urmat cursurile de studii culturale si istoria artei la Montreal si are un master in curatoriatul artei contemporane la Goldsmiths College, Londra. Printre proiectele recente se numara o colaborare cu Maja Bajevic (Sarajevo), expozitia Folk Archive cu artistii Jeremy Deller si Alan Kane, si o calatorie de cercetare in sudul Chinei. Dhillon contribuie regulat la reviste de specialitate din New York si Londra, printre care frieze, i-D si Tank.
1. Inainte de aceasta vizita stiam foarte putin despre arta contemporana romaneasca. Am devenit interesata in momentul in care am curat un proiect cu un artist bosniac in Sarajevo, la inceputul lui 2005, apoi odata cu o calatorie de cercetare in sudul Chinei in 2005, ambele atragandu-mi atentia asupra scenelor de arta emergente din regiunile comuniste si postcomuniste. In consecinta, acest curs "abrupt" in arta contemporana romaneasca este extrem de benefic.
La inceputul calatoriei, am incercat sa plasez practica artistica din Romania in relatie cu cea din tarile vecine sau din zone similare din perspectiva situatiei politice. Pe parcursul vizitei, am inceput sa inteleg mai bine contextul local, independent de factori externi, mai ales particularitatea sa unica - izolarea si lipsa totala de informatie din timpul regimului comunist, care mi se par semnificative pentru intelegerea scenei de arta de aici.
2. Cu exceptia artistilor tineri sau a spatiilor prezentate de tine pe durata masterului de la Goldsmiths College, cunostintele mele erau foarte limitate. Trebuie sa spun ca, discutand despre artisti contemporani romani inainte de a veni in Romania, mi-era greu sa le inteleg lucrarile, avand in vedere ca nu-i intalnisem nici in Marea Britanie, nici in America. Este foarte dificil sa iti faci o idee despre ce se intampla aici, in absenta expunerii internationale. Unul dintre beneficiile esentiale ale acestei vizite este tocmai contactul dintre curatorii britanici si artistii, curatorii si galeristii romani. Cativa curatori din grupul nostru stiau mai mult despre artisti recunoscuti international precum Brancusi sau Paul Neagu; informatia mea, chiar si despre acestia, era insa superficiala.
3. Scena locala pare divizata intre artistii care au lucrat in perioada comunista si care vor sa continue sa lucreze, si artistii mai tineri, care au intrat la facultate dupa ce cei 50 de ani de dictatura au luat sfarsit, si care cel mai adesea au lucrari fara continut politic. Polaritatea devine evidenta atunci cand discutia ajunge la noul muzeu de arta contemporana, aflat intr-una din aripile Casei Poporului, simbolul megalomaniei comuniste. Artisti din generatia lui Dan si a Liei Perjovschi refuza sa expuna sau chiar sa intre muzeu, re-aproprierea lui fiind vazuta ca o extensie a politicii corupte, nu ca un act subversiv. Artistii mai tineri par mult mai interesati sa colaboreze cu muzeul, incercand sa-si imbunatateasca practica la un nivel international. Aceasta situatie intre doua optiuni pare decisiva pentru artistii romani: politicile personale sunt atat de puternice, incat putini se concentreaza pentru obtinerea unor beneficii mai importante, cum ar fi, de exemplu, finantarile.
Scena din Cluj constituie o exceptie, comparativ cu cea din Iasi, dominata de efortul de a crea o identitate opusa in raport cu MNAC, ceea ce reconfirma, in fapt, complexul periferiei. Oriunde am mers, artistii si curatorii si-au structurat discursul in jurul MNAC.
In Cluj am intalnit singura scena de arta independenta in care proiectele proprii, si nu muzeul, erau in centrul discursului. Arhitectura este, de asemenea, diferita: de sorginte austro-ungara in centru, nu comunista, cu blocuri masive in inima orasului, asa cum am vazut in Iasi si Bucuresti. Periferia, insa, semana cu Iasi, cu blocuri de beton printre care te simti pierdut, dar scena artistica parea mai optimista, animata de revista IDEA si de Galeria Plan b condusa de Mihai Pop. In Bucuresti, am suspectat faptul ca artistii resimteau o nevoie sa para contemporani, afirmand deseori ca lucrarile lor sunt new media, chiar daca acest termen parea sa includa cam orice de la video si fotografie pana la arta digitala. In Cluj am vazut singura expozitie de pictura din toata calatoria (a lui Victor Man) si mi s-a parut extrem de contemporana prin comparatie. La fel, abordarea lui Pop in modul de conducere a galeriei, cu sprijinul unui tanar colectionar local, nu era doar profesionista si entuziasta, ci echivalenta totodata cu cea a curatorilor si galeristilor internationali, avand potentialul de a dezvolta proiecte cu artisti straini la Cluj.
4. Dupa cum am spus, "factionalismul" mi s-a parut a fi un obstacol major pentru productia artistica. Evit sa presupun ca institutiile de stat sunt limitate din cauza birocratiei, iar cele independente sunt libere si progresiste. In experienta mea in institutii mari din China, acest lucru era exact invers. Adevarul pare a fi de cele mai multe ori in zona gri, de mijloc: cand circuitele de finantare sunt stabilite, institutiile si initiativele independente ajung sa raspunda in fata cuiva, avand paradigme diferite in structura lor de putere.
Cele mai evidente exemple din aceasta calatorie au fost restrictiile de la MNAC fata de libertatea din studioul Liei si Dan Perjovschi. In vreme ce MNAC pare dezinteresat de propria colectie, arhiva Perjovschi este o dovada de responsabilitate si dragoste. MNAC este, clar, mai birocratic decat CAA. Cu toate acestea, alte galerii independente pe care le-am vizitat la Bucuresti - precum Galeria Noua - mi s-au parut la fel de limitate ca MNAC, atat din punctul de vedere al entuziasmului curatorilor cat si din cel al birocratiei. Plan b din Cluj avea un program ce parea mai progresist; totusi, nici Plan b nu poate functiona fara anumite legaturi, si cred ca sprijinul unui tanar colectionar independent permite ca aceste legaturi sa fie mai flexibile si benefice pentru productia artistica decat ar permite-o finantarea de stat. La Iasi, am sesizat acelasi scepticism fata de finantarea de stat, accentuat de intalnirea cu secretarul de stat de la Ministerul Culturii, desi programul sau suna optimist si idealist.
5. Productia artistica mi s-a parut segregata intre cei care au lucrat in timpul comunismului si cei care au intrat la scolile de arta dupa revolutie. Trebuie sa spun ca aceasta este o viziune orientalista, ca sunt uneori inca surprinsa de lipsa de pozitie politica a artistilor romani din generatia tanara. Se pare ca exista o bresa, o lipsa de lucrari despre istoria politica si sociala recenta. Lucrarile sunt fie despre perioada comunista, activiste si anarhiste in mod subversiv, fie sunt lucrari sterile si apolitice care cauta modele in Vest decat in realitatea romaneasca trecuta si prezenta. Exista o prapastie socanta intre generatii.
6. Este foarte interesant sa te afli in mijlocul unei scene artistice in timp ce se naste. Scena romaneasca, desi problematica (si, uneori, pe punctul de a stagna), are mult potential prin faptul ca artistii si curatorii tineri au acum prilejul unic de a pune bazele a ceea ce ar putea deveni arta contemporana dintr-un nod al Europei Centrale. Acest lucru este foarte incitant si nu poti gasi asa ceva daca lucrezi la New York, unde succesul aspectului comercial al artei duce la ceva asemanator unei ape statute, fara viata. Artistii straini, prin contrast cu cei din Romania, au o practica independenta, puternica, cu impact asupra lumii in general. In Romania, scena artistica mica ofera un potential de discurs si impact permanent asupra artei contemporane romanesti, pe care nu il poti obtine cand lucrezi in centre precum Londra sau New York. Se pare ca exista o lipsa de surse de finantare si de incredere in sistem. Se pare ca exista multa neincredere in structurile publice. Dar nu stiu cum se poate corecta acest lucru fara a ignora trecutul.
7. Din punctul de vedere al mediilor, mi s-a parut ca erau foarte multe "medii noi". In Marea Britanie, acest termen se aplica numai artei digitale. Totusi, acest termen parea sa includa in Romania si fotografia si filmul. Cred ca termenul este folosit superficial, deoarece pare contemporan, prin cuvantul "nou", audientei occidentale. Se pare ca exista un surplus de medii traditionale in scolile de arta si cred ca este nevoie de dezbatere critica si de dialog in afara mediului academic, in spatii publice. Aceasta agenda insa pare sa aiba succes mai ales in publicatiile si revistele de arta romanesti.
De asemenea, lipseste un public care sa sprijine, sa inteleaga si sa fie interesat de arta contemporana si este nevoie de programe care sa angajeze o audienta mai larga. As avea multe intrebari referitoare la aceste stratificari daca as lucra in Romania: de unde vin, cum pot fi eradicate, ce le perpetueaza?
8. Nu inca. Te-ai astepta sa fie foarte politica, foarte activista, dar nu este.
9. Nu inca, desi sunt deschisa daca cineva ar fi interesat sa discute proiecte de viitor.
10. Impreuna cu Sian Bonnell, director TRACE si participant la aceasta excursie lucram acum la un program de rezidenta pentru tinerii artisti din Romania, care sa vina sa lucreze in Marea Britanie pentru 6 saptamani pe coasta de sud. Spatiul este foarte scump, in special in Bucuresti, si asta poate sa reprezinte o mare piedica in cariera artistilor inainte ca aceasta sa inceapa. Am primit fonduri publice din Marea Britanie pentru a dezvolta un pilot al acestui proiect, in urma caruia intentionam sa obtinem o suma mai mare pentru a finanta dezvoltarea proiectului pe parcursul catorva ani cu mai multi artisti. Am discutat cu artisti, curatori si critici din Romania cu care ne-am intalnit pentru a genera o baza de date cu artisti care ar putea beneficia de pe urma rezidentei. Pentru proiectul pilot l-am invitat pe Adrian Ghenie, din Cluj. Artistii care sunt interesati de proiect sunt rugati sa ne abordeze. Rezidenta are loc intr-un studio de pe malul marii, pe coasta de sud a Angliei. Este efectiv pe plaja. Lumina si spatiul sunt ideale prin comparatie cu populatia densa din Bucuresti, desi orasele britanice de la malul marii s-au deteriorat arhitectural si economic in ultimii ani din cauza companiilor aeriene low-cost si cresterea turismului in afara Marii Britanii catre Europa. Exista o serie de contraste fata de contextul romanesc si speram ca acestea pot fi o sursa pentru artistii care vin in Marea Britanie pentru prima data. Ne intereseaza, de asemenea, modul in care proiectul de rezidenta poate dezvolta o platforma prin care sa construim o legatura mai stransa intre noi si artistii din Romania.
SIAN BONNELL
Sian Bonnell a studiat sculptura la Scoala de Arte Chelsea si a obtinut Diploma de Master in Arte Frumoase la Universitatea Politehnica din Newcastle in 1985. Locuieste in Dorset, unde s-a mutat din Londra in 1991. Fotografiile sale au fost publicate si expuse pe scara larga, atat in Marea Britanie cat si in strainatate, iar lucrarile ei sunt prezente in numeroase colectii, printre care Victoria & Albert Museum, Londra; The Museum of Fine Arts Houston, Texas si The Harry Ransom Center, Austin, Texas. Monografia from an elsewhere unknown ("dintr-un altundeva necunoscut") a fost publicata in 2004 de catre Ffotogallery, Cardiff, eseurile fiind scrise de Mark Haworth-Booth si Mel Gooding. In 1999 a infiintat spatiul de arta contemporana TRACE, in Weymouth.
1. Eram foarte curioasa si interesata sa vad lucrari contemporane din Romania. Am studiat artele frumoase la sfarsitul anilor ‘70 si doua dintre cele mai puternice influente in arta mea au fost Constantin Brancusi si Paul Neagu. Inainte de a veni in Romania, fusesem intr-o rezidenta de patru luni la Brno, in Cehia, iar asteptarile mele au fost in mare parte influentate de aceasta: credeam ca voi vedea lucrari destul de traditionale. Pana la urma, multe chiar m-au impresionat, desi am vazut si o multime de lucrari teribil de proaste (in special in expozitiile Uniunii Artistilor Plastici). Cred insa ca lucrarile artistilor tineri sunt foarte directe si oneste, lipsite de cinismul deseori intalnit in lucrarile contemporane din Europa Occidentala. Acest lucru m-a entuziasmat si mi-a ramas in minte cand m-am intors din Romania si am fost la Targul de Arta Frieze de la Londra.
Astfel, cred ca interesul meu pentru arta romaneasca s-a modificat in sens pozitiv si continua sa creasca.
2. Dupa cum am mentionat deja, doar Brancusi si Neagu. Nu am fost la Bienala de la Venetia, de exemplu, iar presa de arta britanica prezinta doar expozitiile din Marea Britanie.
3. Mi s-a parut interesant ca, in ansamblu, cele mai interesante lucruri se petrec in afara Capitalei. Generalizand putin, se pare ca in Bucuresti accentul cade mult mai mult pe comercial si traditional, desi exista si exceptii, cum sunt lucrarile lui Dan si ale Liei Perjovschi si, mai ales, ale Ioanei Nemes. La Iasi, am fost impresionata de lucrarile lui Matei Bejenaru si de Bienala Periferic, iar la Cluj de revista IDEA si de lucrarile lui Mihai Pop si Ciprian Muresan. La Iasi si Cluj, situatia este mai propice dezvoltarii scenei de arta contemporana, prin proiectul Periferic si, respectiv, IDEA, si noul spatiu al galeriei Plan b.
4. Cred ca initiativele independente au un succes mult mai mare in ceea ce priveste planificarea in avans si atingerea unei audiente mai largi si, bineinteles, din punct de vedere al calitatii lucrarilor pe care le expun fata de institutiile conduse de stat. Mi s-a parut ca centrele conduse de stat sunt foarte deprimante, in parte din cauza ca nu par sa aiba vreo viziune pe termen lung. Se pare ca ele privesc mai mult spre trecut si, de asemenea, impresia mea generala este ca si-au pierdut scopul.
5. Productia artistica cu adevarat contemporana apare intr-o lumina foarte buna comparativ cu cea din Marea Britanie. Din punct de vedere istoric, bineinteles, exista o diferenta uriasa deoarece istoria, atat recenta cat si mai veche, nu prea exista; de aceea am fost atat de impresionata de ideea de arhiva si de publicarea unor teorii pe care noi le consideram de la sine intelese, este fantastic! Si din punct de vedere economic noi suntem mult mai norocosi in Marea Britanie; iar in Vest, in general, finantarea pentru proiecte este relativ usor de obtinut, la fel si spatiile pentru creatie. Am fost socata ca putini artisti tineri au in Romania macar un spatiu in care sa gandeasca, nici vorba sa mai si lucreze! In ciuda acestor dificultati, este uimitor ca lucrari atat de bune sunt produse in Romania.
6. Ceea ce lipseste este libertatea artistilor romani de a calatori si experimenta la prima mana o cultura diferita, precum si lipsa de spatii in care sa gandeasca si sa lucreze. De asemenea, lipsa de incredere intre institutiile finantate de stat si cele independente. Cred ca este o lipsa faptul ca diversele grupuri din comunitatea artistica sunt izolate; nu sunt capabile sa se simta in largul lor dialogand cu institutiile. Statul si institutiile de stat trebuie sa comunice cu artistii si curatorii independenti.
7. Nu cred ca am aflat suficient ca sa raspund la aceasta intrebare. La fel ca in Marea Britanie si in Vest, fotografia si productia video par a fi prevalente, asa ca este o situatie similara.
8. Nu sunt sigura de lucrul acesta. Cred ca aspectele legate de arhivare si de strangerea de informatii sunt destul de specifice, cum este si folosirea textului.
9. Nu cred ca sunt in situatia de a oferi sugestii. Cred ca singura modalitate prin care lucrurile se pot schimba si imbunatati este colaborarea. Cred ca este important pentru artistii, institutiile si curatorii romani sa se grupeze si sa colaboreze, mai ales cu profesionistii straini.
10. Da. Colaborez cu Kim Dhillon la un proiect pentru a oferi rezidente artistilor romani in Marea Britanie. Proiectul pilot a avut loc in toamna lui 2006. Planuim sa folosim acest proiect pilot pentru a strange fonduri si a suscita interesul si sprijinul pentru o serie mult mai mare de rezidente in 2-3 ani de-acum inainte. Am inceput sa discutam si cu Ben Borthwick de la Tate Modern in acest scop. Eu si Kim suntem dedicate acestui proiect si sigur vom reusi.
JENNY BROWNRIGG
Jenny Brownrigg (n. 1971, Stirling, Scotia) este curator scotian. Din 2002, lucreaza la departamentul de expozitii al Universitatii din Dundee. Inainte a fost coordonator de proiect la Grizedale Arts, The Changing Room, o galerie contemporana pentru tineri artisti din Stirling. Are doua lucrari publicate: Nature Centre (2000, publicat de Grizedale Arts), o explorare a artistului si operei in mediul natural, si Romantic Vanguard (2002, The Centre, Glasgow), un scenariu romantic in context urban. Scrie articole si recenzii de arta contemporana in revistele de specialitate din Marea Britanie, printre care Untitled, The Map si Portfolio Magazine.
1. Lucrez la Facultatea de Arte si Design Duncan of Jordanstone din Dundee, Scotia, unde raspund de programul de expozitii si de un program de asistenta si dezvoltare profesionala care isi propune sa exploreze impactul creativ, social si educational al practicii artei contemporane. Interesul meu pentru arta contemporana romaneasca vine din dorinta de a cerceta infrastructura practicii artei contemporane in Romania, cu accent special asupra tinerilor artisti si a proaspetilor absolventi ai academiilor de arta; sunt interesata, de asemenea, de comparatiile care se pot face intre situatia de aici si situatia din Scotia.
Am aflat despre Bienala Tinerilor Artisti din Bucuresti in urma unui contact cu directorul Fundatiei Culturale Meta, Romelo Pervolovici, in cadrul unui Juriu International pentru programul de rezidenta "Pépinières européennes pour jeunes artistes". M-au adus in Romania invitatia de a prezenta un material despre tinerii artisti din Scotia si Statele Unite la simpozionul "Discursuri artistice/Discursuri curatoriale" de la Institutul Goethe din Bucuresti in octombrie 2005 si faptul ca mi s-a acordat un loc in aceasta excursie.
Calatoria in sine m-a ajutat sa contextualizez climatul actual al artei contemporane in Romania. Intalnind persoane cheie din organizatii artistice, curatori independenti, editori si artisti, am reusit sa inteleg mai bine influenta istorica si factorii prezenti care modeleaza productia de arta contemporana in Romania. Calatoria a fost o perioada intensa de acumulare; perioada de dupa calatorie mi-a oferit distanta necesara pentru a face comparatii si a descoperi teme comune intre prezentarile ce ne-au fost facute. Cel mai important ramane faptul ca organizatiile si oamenii ne-au prezentat contextul istoric si social pentru a explica modul in care toti acesti factori au fost necesari in evolutia practicii artistice.
2. Inainte de a veni in Romania, singurul artist roman de care stiam era Dan Perjovschi. Acest lucru s-a datorat in primul rand rezidentei sale la Festivalul din Ediburgh de la Collective Gallery, Edinburgh, Scotia. Apoi, am vazut expozitia sa cu Nathaniel Mellors de la Ibid Projects, Londra, iar departamentul de expozitii din Dundee a lucrat atat cu Mellors cat si cu Ibid Projects la Cooper Gallery, Dundee.
3. Am fost entuziasmata sa vad cata energie au artistii, curatorii si galeristii in a construi si dezvolta proiecte, in a crea o infrastructura a artei contemporane in Romania pentru beneficiul generatiilor actuale si viitoare de artisti. Fiecare persoana era extrem de constienta de rolul sau si de felul in care ar putea contribui la imbunatatirea situatiei curente. E foarte clar ca cei mai multi stiu ca sunt prima generatie de curatori si artisti cheie pentru formarea unei scene de arta vizuala contemporana in Romania, cu vizibilitate atat in plan local, cat si international. Situatia despre care aproape toti artistii si curatorii vorbeau viza - cum spunea Matei Bejenaru din grupul Vector - "nevoia de a sti cine suntem si de a intelege modul de functionare a sistemului artistic". Multe dintre practicile si strategiile organizationale care ne-au fost prezentate se axau pe aceasta intrebare; solutiile multora, in ultimii zece ani, tind spre producerea unui discurs si a unui spatiu in care acest lucru sa se intample, fie ca este vorba de arhiva Liei Perjovschi despre istoria recenta a artei contemporane si retelele sale informale de distributie; fie de crearea Bienalei Periferic de la Iasi, prin aducerea de modele de practica artistica internationala intr-un oras care nu a avut astfel de contacte; fie despre proiectul Ioanei Nemes prin care artista si-a documentat si analizat propria productie artistica prin auto-interviuri.
Am fost, de asemenea, interesata de asociatia add din Bucuresti, care are un rol vital in dezvoltarea profesionala a tinerilor artisti prin sprijinul acordat acestora, precum si prin schimbul de informatii intre mediul de afaceri si cel cultural.
Mai multi artisti si diverse organizatii din Bucuresti s-au referit la relatia lor cu Muzeul National de Arta Contemporana. Cele mai multe dintre discutii au ridicat problema finantarii de stat si a modului in care aceasta institutie ofera o platforma pentru arta contemporana in Romania.
La Iasi, mi s-a parut important rolul de mentor al lui Matei Bejenaru la academia de arta, prin promovarea limbajului artistic contemporan in randul studentilor care, altminteri, erau in pericol sa ramana "captivi in capcana artei traditionale". Glumind, el insusi a spus ca e un fel de "cal troian" in academie, oferind o educatie vizuala paralela, extrem de necesara.
La fel de importanta pentru crearea unei stari de normalitate a mediului artistic contemporan romanesc, este si dorinta de a stabili o identitate viabila in raport cu arta occidentala. Una din strategiile de succes in acest sens mi s-a parut cea a grupului Vector din Iasi, care incearca sa creeze oportunitati de schimb si de rezidenta cu alte tari in curs de dezvoltare din Europa de Est, tari a caror productie artistica este relativ necunoscuta, pentru a verifica existenta unui fond cultural comun.
Din pacate, nu am reusit sa ajung la Cluj pentru ca am fost bolnava o zi si a trebuit sa ma intorc la Bucuresti.
4. Din intalnirea noastra cu secretarul de stat Virgil Nitulescu de la Ministerul Culturii si Cultelor, am retinut ca a inceput o restructurare a modalitatii de finantare pentru organizatiile artistice si pentru artisti, lucru care reprezinta un pas inainte. Scopul principal al ministerului parea sa fie, totusi, finantarea muzeelor pentru a le aduce la un standard international decat dezvoltarea si finantarea scenei de arta contemporana. Implicarea directa a ministerului in pavilionul romanesc de la Bienala de la Venetia a sugerat insa ca exista o dorinta de a explora posibilitatea investitiei in arta contemporana. In urma vizitei, ne-am dat seama ca strategia actuala vizeaza in principal finantarea Muzeului National de Arta Contemporana, initiativele independente neprimind aproape deloc finantare de stat si rezistand numai prin surse proprii, private. Situatia financiara a artistului este dezastruoasa, mai ales pentru majoritatea absolventilor, in conditiile in care statul nu le ofera nici finantare si nici nu le pune la dispozitie studiouri. Artisti precum Ioana Nemes lucreaza in casa parintilor sau au migrat spre industriile de creatie precum publicitatea sau agentiile de PR, fiind angajati cu norma intreaga.
5. In prezent, in Romania statul pare a investi mai putin in infrastructura productiei artistice locale, fondurile fiind extrem de reduse iar subventiile destinate artei inexistente; toti artistii si toate organizatiile independente trebuie sa se bazeze pe mijloace private pentru a rezista.
Pentru o comparatie directa, Scotia are mai multe nivele de infrastructura pentru sprijinirea dezvoltarii artistilor proaspat absolventi. Wasps Artists’ Studios este o fundatie caritabila care furnizeaza spatii de studio la preturi acceptabile pentru a sprijini cariera a peste 500 de artisti care lucreaza in momentul de fata in Scotia. Fiind unul dintre principalii furnizori de studiouri din Marea Britanie, reteaua de studiouri Wasps se intinde de la granitele Scotiei pana in insulele Shetland. Cu misiunea de a pastra artistii in Scotia, Wasps a obtinut 7 milioane de lire sterline din sectorul public si privat, pe care i-a investit in studiouri si poseda in momentul de fata patru cladiri destinate comunitatii artistice din Scotia. Majoritatea acestor cladiri au fost renovate prin proiecte de regenerare; de exemplu, cladirea de studiouri din Dundee a fost initial o moara pentru iuta, una dintre industriile defuncte ale orasului.
Exista alte cateva initiative independente precum Glasgow Project Rooms si Le Chateau, care furnizeaza artistilor studiouri la preturi acceptabile. Aceste studiouri creeaza practic o comunitate care aminteste de mediul universitar, in care artistul este activ, inconjurat de profesionisti din domeniu, in loc sa fie izolat. Intr-o oarecare masura, studiourile din orasele de la periferia Scotiei opresc hemoragia absolventilor catre principalele orase, Glasgow si Edinburgh.
Din punct de vedere economic, principalul finantator al artei contemporane scotiene este Arts Coucil Scotia (SAC), fondul sau de arte vizuale contribuind la acoperirea costurilor de dezvoltare profesionala atat pentru artistii individuali cat si pentru organizatiile artistice. Artistii au acces la schema de granturi de asistenta pentru artisti individuali, cu o suma maxima de 2.000£; impreuna cu autoritatile locale, SAC ofera de asemenea scheme de granturi mai reduse, de pana la 1.000£ in Aberdeen, Dundee, Edinburgh si Highlands & Islands; SAC premiaza anual un numar mic de artisti cu 15.000£, pentru a-i ajuta sa-si dezvolte activitatea pe o perioada mai mare de timp. SAC este responsabila de finantarea de baza pentru 28 de organizatii artistice, cu sume variind de la 20.000£ pana la aproape 300.000£ pe an, sume care au reprezentat in total trei milioane £ pentru anul 2003/2004. Organizatiile astfel sustinute se intind pe o arie geografica variata: 4 in regiunea Highlands & Islands, 2 in Aberdeenshire, 1 in Dundee, 1 in Fife, 9 in Edinburgh, 6 in Glasgow, 5 organizatii cu adresare nationala (nu spatii de tip galerie). Ar merita mentionat insa ca, prin intermediul SAC, arta vizuala contemporana primeste numai 7% din finantarea oferita de conducerea Scotiei, teatrul, muzica si baletul primind de departe partea leului.
SAC finanteaza, de asemenea, organizatii artistice pe baza de proiecte si are un program de rezidenta in Amsterdam; se incearca dezvoltarea unui program similar in New York. SAC a cofinantat de doua ori si Pavilionul Scotiei la Bienala de la Venetia din 2005.
O alta diferenta in productia locala de arta a fost lipsa aparenta in Romania a retelelor de dimensiuni reduse de artisti care, in urma absolvirii, sa creeze initiative proprii si proiecte precum organizatiile conduse de artisti. In Scotia, urmand modelul galeriei Transmission Gallery din Glasgow (www.transmissiongallery.org), o organizatie condusa de artisti si infiintata in 1983, galeriile conduse de artisti prolifereaza, printre acestea numarandu-se proiectele GENERATOR din Dundee, infiintate in 1996; Limousine Bull in Aberdeen, infiintat in 2000, (www.limousinebull.net); si The Embassy in Edinburgh, infiintat in 2004 (www.embassygallery.co.uk). A fost interesant sa remarc ca modelul nu a fost dezvoltat in Romania, unica alternativa pe care am vazut-o constituind-o grupul Vector. Acest model ofera un spatiu in care artistii absolventi sa-si poata dezvolta toate abilitatile legate de dezvoltarea profesionala, cu experienta in strangerea de fonduri, curatoriat, marketing, administrarea galeriei si PR. Se creeaza totodata un spatiu in care artistii pur si simplu se intalnesc, precum in cazul unui studiu, astfel incat proaspatul absolvent sa se poata integra intr-o comunitate. Organizatiile conduse de artisti au fost infiintate ca urmare a lipsei spatiilor de expunere si a lipsei posibilitatilor financiare din mediile in care traiau. Potentialii finantatori si-au dat seama ca asemenea organizatii conduse de artisti sunt viabile din punctul de vedere al promovarii creativitatii, artelor si a altor activitati culturale in zone geografice problematice si, in consecinta, le-au oferit fonduri, fie sprijinindu-le integral, fie pe proiecte, in functie de modul in care scopurile principale ale acestor organizatii au indeplinit criteriile finantatorilor. Mi s-au parut interesante si prezentarile Galeriilor Posibila si H’Art, in conditiile in care ambele organizatii doresc sa furnizeze artistilor contemporani din Romania un canal comercial viabil. Scotia a dezvoltat pe parcursul ultimilor cinci ani un profil international pentru arta contemporana, in principal multumita energiei proiectelor conduse de artistii din Glasgow, precum si prin infiintarea unor galerii de arta contemporana comerciale. Inainte de aceasta, cu exceptia unor artisti precum Douglas Gordon, Scotia nu a fost perceputa ca o scena importanta de arta contemporana, accentul cazand pe Londra.
In Scotia, infiintarea The Modern Institute (www.themoderninstitute.com) in 1997 de catre Charles Esche, Toby Webster si Will Bradley a avut un impact important asupra comunitatii artistice locale, in special asupra celei din Glasgow, in conditiile in care aceasta a fost prima galerie comerciala de arta contemporana, in contrast cu restul galeriilor concentrate asupra artei traditionale. Astfel, artistii scotieni au devenit mai viabili din punct de vedere comercial, iar galeria a avut o influenta decisiva in cresterea vizibilitatii artei scotiene prin promovarea la targuri nationale si internationale. The Modern Institute a deschis drumul pentru celelalte galerii comerciale, precum Sorcha Dallas, Glasgow (www.sorchadallas.com) si Doggerfisher, Edinburgh, infiintate in 2001 (www.doggerfisher.com).
6. Pentru prima parte a intrebarii, e valabil ce am spus mai inainte - partea despre initiative conduse de artisti si fonduri pentru artisti si organizatii - acestea sunt lucrurile pe care le consider necesare. Cred ca energia si angajamentul artistilor, curatorilor si diverselor organizatii vizitate a fost o inspiratie pentru mine. Aceasta ar fi o abordare dezirabila comparativ cu tendinta occidentala catre individualism.
7. Ce pare a fi in exces, din punctul de vedere al organizatiilor independente si al artistilor cu care am discutat, in special in Bucuresti, este finantarea acordata Muzeului National de Arta Contemporana; faptul ca majoritatea finantarilor merg catre aceasta organizatie in loc sa fie indreptate catre reteaua de arta contemporana din Romania produce dezechilibru. Muzeul National de Arta Contemporana, prin pozitia si autoritatea sa, pare a fi in defensiva si foarte izolat de reteaua formata din celelalte organizatii artistice. Acest lucru a fost evident in expozitia Aceasta nu este o expozitie, in care curatorul a inclus toate comentariile publice negative la adresa lipsei unei strategii pentru generarea unei colectii de arta romaneasca; este interesant ca aceasta a fost singura reactie ori pozitie la respectivele critici.
8. Un aspect solid al artei contemporane din Romania, asa cum am mentionat mai inainte, este practica artistica centrata pe "schimbul de informatii" si pe crearea unui climat pentru discurs. Unele practici submineaza "schimbul de informatii", cum este cazul proiectului lui Matei Bejenaru, Ghid de calatorie, care furnizeaza informatii complete celor care doresc sa munceasca in Marea Britanie. Alti artisti, cum este Lia Perjovschi, au infiintat o baza de date si un sistem de distributie a informatiei sub forma unor ziare gratuite care sa ajute la intelegerea si contextualizarea pozitiei artistului roman in relatie cu istoria recenta a artei contemporane. Ambele exemple sunt o forma de arta a carei functie principala este sociala si critica, nu estetica.
Un alt aspect interesant despre care au discutat grupul Vector si H’Art Gallery a fost comutarea discursului artistic de la analiza traumelor la un discurs ironic. Aceasta m-a facut sa vad intr-o alta lumina anumite lucrari, in special cele prezentate in Iasi, si ma gandesc la fotografia din 1998 a lui Vlad Horodinca, care statea cu capul ingropat in pamant. Lucrarea mi-a amintit de un video de la inceputul carierei lui Marcus Coates, cand acesta s-a ingropat in pamant pentru a deveni parte din peisaj. Cand Matei Bejenaru (si de asemenea Lia Perjovschi) au spus despre corp ca era unicul lucru care nu intrase in proprietatea statului, si ca in Romania anilor 1990 performanta functiona ca un ritual despre traumele istoriei recente, aceste informatii au adaugat un nivel de profunzime diferit de cel al performantelor similare recente din Vest, care vorbesc despre incercarea de a deveni "altceva", precum in cazul lui Marcus Coates.
Ultimul caz relevant pentru ideea de specific local este cel al unor organizatii care privesc arta si afacerile ca pe o zona in care se poate opera creativ si care doresc sa dezvolte punti intre cele doua sectoare. Galeria Posibila contacteaza corporatiile ca piata pe care doresc sa o dezvolte pentru a transforma oamenii de afaceri in colectionari; in viitor, ICCA doreste sa se mute in acelasi complex impreuna cu patru concerne de afaceri; add lucreaza pentru a facilita colaborarea dintre organizatiile de arta contemporana si diferite societati, in timp ce Razvan Ion considera, impreuna cu majoritatea artistilor, ca dezvoltarea de legaturi cu mediul de afaceri, si nu cu statul este modalitatea cea mai buna de atragere a investitiilor in arta contemporana.
9. • Galeria Posibila
Am urmarit aici o prezentare interesanta despre modul in care poate fi modificat cubul alb al galeriei prin utilizarea de culori intense pe durata expozitiei; o abordare adecvata proportiilor domestice ale spatiului de expunere. Reteaua de artisti reprezentati de galerie are de asemenea o identitate puternica, construita prin modul in care galeria ii promoveaza si le ofera spatiu de expunere. Galeria Posibila vizeaza totodata si mediul de afaceri din Romania, pentru a construi bazele unui public interesat sa colectioneze lucrari. Matei Caltia, directorul galeriei, a vorbit si despre intentia de a participa la targuri internationale de arta, element esential pentru construirea unui profil si obtinerea unei experiente comparabile cu a altor galerii.
• H’art Gallery
Unul dintre punctele centrale ale prezentarii sustinute de directorul galeriei, Dan Popescu, a fost rolul presei romane in relatie cu arta vizuala contemporana. Exemplul in discutie a fost proiectul lui Dumitru Gorzo, Gorzo’s Cocoons, care a raspandit prin Bucuresti mii de figurine ciudate; media le-a remarcat si a inceput sa speculeze facand recurs la tot felul de mituri si semnificatii. Acest tip de interventii pare un proiect viabil in conjunctie cu programele desfasurate in interiorul galeriei, intrucat problematizeaza perceptiile asupra artei, pozitionand-o social.
• add
Add are un rol extrem de important in dezvoltarea infrastructurii practicii artistice contemporane in Romania. Cercetarea lor "Sponsorizarea in cultura. Atitudinea comunitatii de afaceri din Romania" este un ajutor de nepretuit in procesul de promovare a artei contemporane si in dezvoltarea de conexiuni intre arta si mediul de afaceri. Informatia pe care o furnizeaza este vitala pentru gasirea de solutii creative la problemele de dezvoltare profesionala, sponsorizari si marketing in arta. Intr-un moment in care nu exista informatii disponibile despre aceste probleme, cercetarea lor este foarte utila artistilor, organizatiilor si potentialilor sponsori din mediul de afaceri. Mi-a placut in special modul in care au creat posibilitati de lucru si colaborari interdisciplinare, de exemplu designul cartii Sponsorizarea in cultura realizat de artista Ioana Nemes. Un sfat pentru ei: sa se uite la http://www.a-n.co.uk, unde vor gasi resurse excelente in probleme de dezvoltare profesionala pentru artisti. Daca nu au facut-o deja...
• Galeria Noua
Galeria Noua are un spatiu de expunere foarte frumos. Galeria a creat proiecte excelente in colaborare cu institutii internationale, cum este cazul unui schimb de rezidente cu artistii din Stuttgart, o colaborare cu IAPSIS si legaturi cu Programul Cultural Elvetian in Romania. Desi promoveaza in principal fotografia, arta video si proiectele multimedia, un pas interesant ar fi sprijinirea de proiecte interdisciplinare care stabilesc conexiuni intre mediile contemporane si cele traditionale. Aceasta ar duce la posibilitatea de a crea structuri prin care artistii sa lucreze cu mijloace pe care nu le-au testat inainte.
• ICCA
ICCA au o activitate excelenta in ceea ce priveste crearea de proiecte si de festivaluri cu implicare comunitara. Irina Cios ne-a explicat ca a fost dificil sa invite artistii sa se implice social, prin proiectul Expozine, in conditiile tarelor regimului comunist care pretindea ca toti suntem creatori, deci artistii - o minoritate. Si proiectele ulterioare au gasit moduri inventive de a explora practicile sociale in contextul romanesc.
La fel ca multe dintre celelalte galerii, ICCA are drept resurse biblioteca si baza de date. Cea mai interesanta dezvoltare pe care ne-a prezentat-o Irina Cios a fost mutarea sediului galeriei intr-un complex nou, care include patru societati comerciale. Le recomand sa studieze cazul artistului britanic Chris Evans (www.chrisevans.info). Acesta a infiintat o agentie care transpune viziunea conducatorilor companiilor in sculpturi amplasate in parcurile din fata sediilor acestora. Proiectele sale Gemini Sculpture Park si Radical Loyalty, ultimul in Järvakandi, Estonia, dezvaluie modul in care strategiile economice pot fi interpretate prin arta.
• ArtPhoto Magazine (actual Pavilion)
Ne-am intalnit cu Razvan Ion, redactor-sef al revistei Art Photo, care ne-a vorbit, printre altele, despre fenomenul prin care revistele devin opera curatorului mai mult decat a redactorului. Apoi Ion a mentionat ca scopul sau principal este sa deschida comunitatea locala catre restul lumii; el a fost primul dintre cei pe care i-am intalnit care ne-a spus ca nu crede in teme locale, ci in "globalism". Totodata ne-a expus parerea sa categorica in favoarea finantarii private, convingere intarita de propria sa pozitie in afara sistemului.
• Galeria Vector
Ni s-a povestit despre practica artistica de la sfarsitul anilor 1990, cand societatea si valorile s-au schimbat radical, mai putin insa intr-un oras departe de centru, care "a pierdut totul in ultima suta de ani". Ni s-a spus, de asemenea, despre Periferic - infiintat ca un festival de performance si transformat pe parcursul a 7 editii in bienala -, care explora natura existentei la periferie. Bejenaru a mentionat ca Periferic a fost mecanismul cheie de constructie a unui context profesionist, referindu-se totodata la formalizarea propriului rol cand si-a dat seama ca nu poate fi "si jucator, si arbitru", luand decizia de a se concentra pe organizarea evenimentului, si nu pe participarea ca artist.
Periferic s-a transformat in bienala din cauza dorintei de a opera pe o asemenea platforma si de a construi o strategie care sa exploreze specificitatea orasului. Bienala este o sursa fantastica de a experimenta practica artistica internationala in context local.
Dupa cum am mai spus, secretul dezvoltarii practicii artistice contemporane si a publicului pentru aceasta in Iasi este faptul ca Bejenaru lucreaza in academia de arta, astfel incat poate sa furnizeze activ studentilor o educatie paralela. Vector si-a stabilit infrastructura dezvoltand spatiul, discursul critic si audienta, pentru a produce o manifestare care creste activ rolul artistului si interesul publicului. Vector este in momentul de fata in punctul definit succint de Bejenaru: "Am plasat satelitul in orbita; ce traiectorie vrem sa ia acum?".
Strategiile viitoare arata deosebit de interesant: dezvoltarea unei baze de date de proiecte si practici artistice regionale si dezvoltarea legaturilor cu fostele tari comuniste precum Moldova, Serbia si Bulgaria, cu scopul de a afirma o identitate nationala a practicii artistice in raport cu si in cadrul culturii comune. Toate acestea sunt insotite de constientizarea modului in care se va schimba tara in urma aderarii la UE.
10. Da! Implicandu-ma in Bienala Tinerilor Artisti din Bucuresti, cu Simona Nastac (Ro), Oana Tanase (Ro), Branko Franceschi (Cr) si Irina Grabovan (Mo), sunt sigura ca vor exista posibilitati sa dezvolt un proiect care sa creeze un context critic si practic in care artistii romani sa lucreze. Voi dezvolta, de asemenea, un proiect pentru Galeria Cooper din Dundee (unde lucrez) cu un grup de tineri absolventi si/sau organizatii de arta din Romania in scopul de a facilita schimbul de informatii despre sprijinirea practicii artistice dupa absolvire. Conexiunile ar putea fi efectuate cu academiile de arta din Bucuresti si Iasi pentru identificarea artistilor absolventi interesati. O idee ar fi explorarea modelului de retele conduse de artisti cum este Generator din Dundee.
O alta zona de cercetare ar fi examinarea naturii artei angajate social in Romania si Scotia/Marea Britanie. As dori sa studiez mai profund programul ICCA despre practica sociala. Aici ar intra si trecerea de la traumatic la umoristic printr-o comparatie intre performanta din Romania si din Scotia/Marea Britanie, in special in legatura cu factorii istorici, sociali si economici. Stiu ca exista deja studii in acest sens, cum ar fi Cultura traumei, de Kristine Stiles.
Ca nota de subsol, as dori sa spun ca cercetarea mea este in mod evident in stadiu incipient, dar cu implicarea in Bienala Tinerilor Artisti, Bucuresti 2006, si cu cercetarile viitoare, sper sa pot adauga continut acestei introduceri bogate facilitate de excursia curatorilor.
FUNDATIA RATIU DIN MAREA BRITANIE
A fost infiintata la Londra in 1979 de catre Ion si Elisabeth Ratiu. Obiectivul principal al Fundatiei este de a promova si sustine invatamantul si cercetarea in domeniul culturii si istoriei tarii si poporului roman. Sunt incurajate cu precadere proiecte care se desfasoara in Romania, pe teme legate de patrimoniu, societate civila, democratie, civilizatie si protectia mediului. Bursele acordate sunt variabile. Membrii consiliului de conducere sunt Elisabeth Ratiu, Indrei Ratiu, Ioana Ratiu, Nicolae Ratiu si Ileana Troiano-Tilea.
Ion Ratiu (6 iunie 1917-17 ianuarie 2000), distins diplomat, om de afaceri, editor, scriitor si filantrop, a fost un constant si acerb opozant al regimului comunist din Romania in perioada 1947-1989. Si-a dedicat intreaga viata luptei pentru instaurarea democratiei in Romania si pentru integrarea tarii in structurile euro-atlantice.
Burse
Bursele Ratiu sunt acordate studentilor romani pentru a-si continua studiile in Marea Britanie, in variate domenii. Aceste burse ofera sansa unor tineri romani talentati sa se familiarizeze cu sistemul britanic, sa castige experienta si cunostinte pe care apoi sa le poata adapta si aplica in Romania. Fundatia Ratiu acorda 35 de noi burse anual pentru masteranzi si doctoranzi care doresc sa isi continue studiile sau sa faca cercetare in institutii britanice de invatamant superior. De asemenea, Fundatia acorda burse pentru studii de scurta durata, cursuri de vara, proiecte de cercetare academica. Pana in prezent Fundatia Ratiu a sustinut studenti romani pentru a obtine calificari superioare in variate domenii de studiu: arhitectura, muzica, teatru, afaceri, economie, teologie, filosofie, urbanism, studii politice, drept, arta, design, moda, arheologie si etnomuzicologie.
Aplicatiile se fac in scris si se trimit pe adresa Fundatiei, in atentia domnului Nicolae Ratiu, presedinte. Formularele de aplicatie pot fi gasite pe Internet la adresa www.ratiufamilyfoundation.com.
Proiecte
Fundatia sustine proiecte diverse, incluzand: productii si turnee teatrale si muzicale, traduceri din si in limba romana, publicare de carti, CD-uri si CD-ROM-uri, premii (Premiul pentru Traducere din Poezia Europeana; Competitia Anuala de Caricaturi Politice de la Ploiesti), expozitii de caricatura (Marea Provocare), fotografie si pictura, ghiduri despre Romania si altele.
Premiul "Corneliu M Popescu" pentru Traducere din Poezia Europeana (decernat o data la doi ani) este organizat de Poetry Society (Societatea Britanica de Poezie) si este sponsorizat de Fundatia Ratiu. Premiul este de 1.500 lire sterline, iar competitia este deschisa volumelor de poezie traduse dintr-o limba europeana in limba engleza. Urmatorul premiu va fi acordat in 2007. Acest premiu pentru traducere este numit dupa Corneliu M Popescu, traducator din opera unuia dintre cei mai mari poeti romani, Mihai Eminescu, in limba engleza. Competitia din 2005 a fost lansata pe 17 ianuarie 2005, la comemorarea a cinci ani de la disparitia lui Ion Ratiu, cel care a initiat acest premiu in anii ’80. Detalii la www.poetrysociety.org.uk/comp/popesc05.htm.
In 1990, Fundatia Ratiu a facut o donatie importanta Universitatii Georgetown din Washington, infiintand Catedra de Studii Romanesti "Ion Ratiu", prima de acest fel din lume. Fundatia a infiintat, de asemenea, Biblioteca "Ion Ratiu", o importanta resursa documentara privind Romania si Estul Europei, in domeniile istoriei, politicii si culturii (detalii la http://ceres.georgetown.edu/library).
In ultimii ani, Fundatia Ratiu din Marea Britanie a contribuit in mod substantial la promovarea si incurajarea mai multor proiecte in domeniul teatrului si filmului romanesc:
• Festivalul International de Teatru de la Sibiu, un festival care prezinta spectacole puse in scena de companii romanesti si straine si, de asemenea, organizeaza conferinte si ateliere pentru artisti, manageri culturali si pentru tineri. Fundatia Ratiu a sponsorizat un program pentru educarea prin teatru a copiilor. In cadrul programului "Sibiu 2007 - capitala culturala europeana", in parteneriat cu Festivalul International de Teatru de la Sibiu, Fundatia va sustine mai multe proiecte ("Underground - teatru pentru tineri", "Cetati - teatru pentru comunitate").
• Programul DramAcum a fost initiat in Bucuresti de Andreea Valean alaturi de un grup de tineri dramaturgi si regizori de teatru. Programul incurajeaza tinerii autori romani sa scrie si sa-si puna in practica ideile. De asemenea, programul incurajeaza traducerea de teatru strain in limba romana si de piese romanesti in limbi straine. Fundatia Ratiu acorda sprijin financiar acestui program.
• Fundatia Ratiu sustine programul "Artistii pentru Artisti", al UNITER. Acesta este un proiect de solidaritate cu artistii in varsta sau pensionati care au probleme de existenta. Toate castigurile in urma spectacolelor organizate in cadrul acestui program sunt donate Fondului Solidaritatii Teatrale.
• Opera lui Matei Visniec a fost promovata la Londra, prin piesa Trupul femeii ca un camp de lupta, pusa in scena la teatrul Young Vic din Londra, in noiembrie 2000. Fundatia Ratiu a finantat si a sprijinit punerea in scena a operei lui Visniec. Fundatia Ratiu a sustinut, de asemenea, prezentarea piesei Povestea ursilor Panda spusa de un saxofonist care avea o iubita la Frankfurt, de Matei Visniec, in cadrul Festivalului de la Edinburgh (august 2005). Montarea a apartinut Teatrului Rouge28 din Londra. Anul acesta, Fundatia sustine la Edinburgh productia lui Florinel Fatulescu, regizor american de origine romana, cu piesa lui Matei Visniec Istoria comunismului povestita pentru bolnavi mintali (august 2006).
• Fundatia Ratiu a sprijinit patru tinere autoare si regizoare de teatru din Romania, Andreea Valean, Theodora Herghelegiu, Gianina Carbunariu si Veronica Ion sa beneficieze de programul pentru tineri dramaturgi de la Royal Court Theatre din Londra. De asemenea, l-a sustinut pe tanarul dramaturg Stefan Peca sa participe la Festivalul de la Edinburgh in august 2005, dupa stagiul de la Royal Court.
• Antologia de dramaturgie contemporana Balkan Plots a fost publicata la Londra cu sprijinul Fundatiei Ratiu. Volumul contine piese de teatru din Europa Centrala si de Est, printre care si doua piese de teatru de autori romani: Trupul femeii ca un camp de lupta, de Matei Visniec, si Eu cand vreau sa fluier, fluier, de Andreea Valean.
• In cadrul Clubului de Film si al Festivalului de Film Romanesc de la Londra, creat de Centrul Cultural Romanesc, Fundatia Ratiu a sprijinit organizarea, in 2003, 2004 si 2006, a mai multor intalniri ale publicului londonez cu personalitati artistice romanesti: Victor Rebengiuc, Ion Caramitru, Lucian Pintilie. Printre invitati s-au numarat, de asemenea, regizorii Cristian Mungiu, Napoleon Helmis, Corneliu Porumboiu, criticii si producatorii Alex Leo Serban, Mihai Chirilov, Oana Rasuceanu, Madalina Rosca, Alexandru Munteanu, precum si Alina Salcudeanu, reprezentanta Centrului National al Cinematografiei din Bucuresti (CNC). Fundatia Ratiu a sprijinit organizarea Retrospectivei "Lucian Pintilie" care s-a desfasurat la Londra in octombrie 2004 si a Festivalului Tinerilor Regizori din februarie 2006. Programul a fost realizat in parteneriat cu Centrul Cultural Romanesc din Londra, CNC si Cinematograful Curzon din Londra.
• Fundatia Ratiu a sprijinit realizarea documentarului "The Heart of the Tornado". Acesta este un film documentar despre Paul Neagu (1938-2004), cunoscutul sculptor roman stabilit in Marea Britanie in anii ’70. Filmul realizat de Laurentiu si Agnieszka Garofeanu prezinta un personaj spectaculos, unul dintre cei mai importanti si, cateodata, controversati creatori din arta romaneasca si internationala.
Printre numeroasele proiecte sustinute de Fundatia Ratiu in zona Turda se numara:
• TurdaFest: singurul festival agrar din Romania (are loc in fiecare an la inceputul toamnei si urmareste dezvoltarea agriculturii si a turismului in zonele limitrofe Turzii (www.turdafest.org);
• Seminarul anual "Alege pentru tine" (pentru prevenirea si combaterea traficului de persoane);
• Muzeul Democratiei (in cadrul "Casei memoriale a familiei Ratiu", Turda);
• Centrul de informare turistica, Turda;
• Centrul de voluntariat (la care sunt inregistrati o suta cincizeci de elevi si studenti din zona Turda/Cluj);
• Gradinita Dr. Ioan Ratiu din Turda;
• "Fabrica de Actiune Comunitara Turda" (include diferite programe de terapie prin arta ce au loc in interiorul uneia dintre cele mai vechi cladiri industriale din Romania, Fabrica de Bere construita in 1853).
Fundatia Ratiu din Marea Britanie sustine si colaboreaza cu Fundatia Ratiu Romania din Bucuresti, precum si cu Centrul Ratiu pentru Democratie din Turda (www.ratiucenter.org).
Contacte:
Nicolae Ratiu, presedinte
Ramona Mitrica,
director Ratiu Foundation UK
8th floor, 54 - 62 Regent Street,
London W1B 5RE, UK
Tel: + 44 (0)20 7439 4052;
Fax: + 44 (0)20 7437 5908
E-mail: mail@ratiufamilyfoundation.com
Web: www.ratiufamilyfoundation.com
Fundatia Ratiu Romania, Bucuresti
Fundatia Ratiu Romania a fost infiintata in Bucuresti in 1993 de catre Elisabeth Ratiu, sub numele initial de Ratiu Foundation-Romanian Leukemia Aid for Children and Young People. La inceput, scopul Fundatiei a fost modernizarea asistentei copiilor bolnavi de leucemie. Acest lucru s-a realizat prin crearea in cadrul Sectiei de Oncologie a Spitalului Fundeni a unei sectii de transplant medular, a unui centru de terapie prin joc, precum si a unei retele de informare si instruire a apartinatorilor in vederea continuarii tratamentelor dupa externare.
Incepand din 1996, Fundatia Ratiu Romania s-a implicat in desfiintarea Centrului pentru Copii cu Dizabilitati din Negru Voda, judetul Constanta, prin transferarea copiilor in locuinte de tip modular, la Techirghiol. Specialistii Fundatiei pregatesc personalul care asista aceste transferuri.
In sectorul 4 din Bucuresti Fundatia Ratiu Romania detine un Centru Comunitar unde sunt asistati copii care sunt victime ale violentei familiale, copii si adolescenti cu risc de abandon scolar, copii abuzati sau care prezinta risc de delincventa juvenila. De asemenea, Fundatia a creat in sectorul 4 si un club al seniorilor in care sunt asistati varstnici cu nevoi speciale.
Deviza Fundatiei Ratiu Romania este "Ajutor pentru cei aflati in nevoie".
Contacte:
Dinu Tenovici, director executiv Fundatia Ratiu Romania
Bd. Unirii nr. 10, Bl. 7B, Sc. B, Et. 2, Ap. 29, Sector 4, Bucuresti, Romania
Tel: 0040 21 335 16 91; Fax: 0040 21 337 26 08; E-mail: ratiu@dnt.ro
Alte proiecte:
• Sustinerea Centrului Cultural Romanesc din Londra (detalii la www.romanianculturalcentre.org.uk);
• Sustinerea organizatiei internationale Pro Patrimonio (detalii la www.propatrimonio.org);
• Sustinerea Relief Fund for Romania (detalii la www.relieffundforromania.co.uk);
• Sustinerea conferintei anuale "Ion Ratiu pentru democratie", in cooperare cu Universitatea Georgetown & Woodrow Wilson Center (septembrie, Washington DC);
• Sprijinirea Fundatiei Romane pentru Mestesuguri din Bucuresti;
• Acordarea de donatii la diverse lacasuri de cult din Romania;
• Sustinerea conservarii bisericilor de lemn din Maramures;
• Sustinerea Bibliotecii Facultatii de Jurnalism a Universitatii "Lucian Blaga" din Sibiu;
• Organizarea vizitei in Romania a unui grup de curatori si jurnalisti britanici interesati de arta plastica romaneasca contemporana. Acest program a fost realizat la Bucuresti, Iasi si Cluj, in parteneriat cu Visiting Arts din Londra, in octombrie 2005.
Centrul Ratiu pentru Democratie (CRD)
Sprijinindu-se pe viziunea marelui luptator pentru democratie Ion Ratiu (1917-2000), misiunea Centrului Ratiu pentru Democratie este sa promoveze democratia participativa prin informare, cercetare, studierea si aplicarea modului de viata si valorilor specifice democratiei pe plan local, national si international.
Programele si activitatile Centrului Ratiu conecteaza profesionisti din domenii variate, universitari si studenti de toate varstele, implicandu-i in procesul de descoperire activa si nepartinitoare a valorilor vietii cetatenesti democratice a secolului XXI, precum si in descoperirea comportamentului de conducere democratica.
Lansat in iulie 2004, Centrul Ratiu pentru Democratie este sustinut de membri ai Universitatii "Babes-Bolyai", de Scoala de Arte si Meserii Dr. Ioan Ratiu si Fundatia Europe to Europe. Centrul este sprijinit financiar de Fundatia Ratiu din Marea Britanie.
Contacte:
Andrei Ratiu
Centrul Ratiu pentru Democratie (CRD)
Adresa: Piata 1 Decembrie 1918, nr. 1, Turda, Romania; Tel/Fax: + 40 (0)264 306 350
Piata Unirii, nr. 11, Cluj-Napoca, Romania; Tel: + 40 (0)264 598 391
Web site: www.ratiucenter.org
