Pe aceeași temă
Sub presiunea realității – pandemie, criza prețurilor, războiul din Ucraina –, oficialii europeni își propun să ajusteze modalitățile prin care se ating obiectivele de mediu de la orizontul anilor 2030 și 2050. Cărbunele este reconsiderat, energia nucleară este sustenabilă, dar, deocamdată, țintele majore pentru atingerea neutralității climatice până în anul 2050 rămân neschimbate.
După valul de entuziasm creat în jurul PNRR, care urma să aducă României zeci de miliarde de euro în următorii ani, s-a instalat neîncrederea că administrația de la București este capabilă să absoarbă fondurile alocate. Fără îndoială, PNRR ar trebui să fie proiectul major al României pentru următorii cinci ani. Totul este cuprins în PNRR, de la proiecte la fonduri pentru investiții.
Pentru administrația din România, în general, lentă, birocratică și incapabilă să își asume obiective de performanță pe care să le și respecte, PNRR este un adevărat „test al adevărului”. După ce în ultimii ani salariile au urcat constant, condițiile de muncă au devenit tot mai bune, a venit momentul ca administrația să arate că poate funcționa eficient și să „producă” reformele și schimbările incluse în PNRR.
Numai că în momentul în care România părea concentrată pe respectarea primelor jaloane ale PNRR au intervenit, după pandemie, două evenimente majore: criza prețurilor produselor energetice și războiul din Ucraina. Este ca și cum ar fi apărut trei „lebede negre”, una după alta.
În aceste condiții, PNRR are două handicapuri majore. Primul este trecerea în planul secund a obiectivelor PNRR. Opinia publică este sensibilizată de războiul din Ucraina și concentrarea asupra planului național este mai redusă, iar riscul ca administrația să scape din „chingi” PNRR și să rateze, rând pe rând, obiectivele este mare.
Al doilea handicap este planificarea bugetară. O parte tot mai mare din resursele bugetului României, alimentat în bună măsură de împrumuturi, se va duce către apărare (fără îndoială, un capitol care devine esențial în actualul context) și pentru sprijinirea populației și companiilor în fața efectelor creșterii tarifelor gazelor naturale, energiei electrice și a prețurilor combustibililor.
Creșterile de prețuri care au intervenit începând cu ultimul trimestru al anului trecut au șocat economia, nu doar pe cea românească, ci întreaga economie europeană. Ele au fost folosite și ca un argument pentru a contesta obiectivele europene ale „Green Deal”-ului (care, să fim realiști, dincolo de componenta de mediu, includea și o opțiune geopolitică fundamentală, de reducere a dependenței de resursele energetice rusești), în pofida faptului că explozia prețurilor materiilor prime energetice nu a fost cauzată de aplicarea „Pactului verde” decât într-o oarecare măsură.
Peste criza prețurilor energetice, acum, s-a suprapus războiul din Ucraina care schimbă prioritățile Uniunii Europene. În acest nou context, pilonul verde al PNRR, un pilon important, pe care s-a construit programul, este și mai contestat, iar oficialii de la Bruxelles nu sunt surzi la apelurile venite din economiile europene. Capitolele care ar putea să fie ajustate sunt energia, infrastructura, dar și agricultura prin Planul Național Strategic. În sectorul energetic, Uniunea Europeană a revizuit recent statutul energiei nucleare (recunoscând-o ca energie sustenabilă) și a reconfirmat gazul natural ca fiind combustibil de tranziție.
Vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, omul care a susținut până în „pânzele albe” principiile „Pactului verde”, a îndulcit, la începutul lunii martie, tonul cu privire la prevederile europene referitoare la condiționalitățile de mediu. Timmermans a constatat, pe bună dreptate, că „istoria a luat o întorsătură radicală” și a anunțat că statele membre vor putea utiliza în continuare cărbunele. Italia și Polonia au deja planuri de folosire pe scară mai largă a cărbunelui. Ministrul român al energiei, Virgil Popescu, a declarat că nu se vor redeschide mine, dar va crește capacitatea de extracție a cărbunelui din bazinul Oltenia.
O veste pe jumătate bună, pe jumătate rea. Partea bună este că ajută la creșterea producției locale de energie electrică, ceea ce ar putea să tempereze prețurile, dar partea rea este că planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia, abia aprobat de Comisia Europeană, ar putea fi amânat. Complexul Energetic Oltenia primise acordul de a implementa un plan de restructurare pentru înlocuirea tehnologiilor poluante cu unele mai prietenoase cu mediul, printr-un ajutor de 2,7 miliarde de euro.
De asemenea, agricultura este în centrul discuțiilor la Bruxelles, unde mai multe voci înclină spre o amânare a politicilor emblematice ale UE în materie de alimente durabile, respectiv a strategiei „Farm to Fork”. Cea mai importantă este aceea privind păstrarea în condiții ecologice a 30% din suprafața agricolă europeană. Acum, Comisia Europeană, sub presiunea situației de pe piață (creșterea prețurilor și previzibila reducere a livrărilor celor doi mari producători de cereale de la Marea Neagră, Rusia și Ucraina), schimbă condițiile impuse fermierilor europeni.
Respiro-ul anunțat de Comisia Europeană este logic în noul context, în care Uniunea Europeană caută soluții pentru reducerea dependenței de gazul rusesc și, în general, pentru reducerea impactului războiului din Ucraina asupra lanțurilor de aprovizionare ale UE. Ne aflăm, de fapt, în fața unei ajustări la realitate și nu a unei cedări. //
