Pe aceeași temă
Secvenţele de artă ce pot fi vizitate până pe 3 iunie la Galeria Dialog din Bucureşti te plimbă de-a lungul a patru sute de ani. E copleşitor şi apăsător. Îi vezi pe Valeriu Mladin, Aurel Cojan, Gheorghe Iacob, continui cu Constantin Flondor, îl redescoperi pe Ion Bitzan, te loveşti de formele fragile ale sculpturilor lui Vasile Gorduz, de cele continue şi aspre ale lui Doru Covrig sau de cele arhetipale ale Silviei Radu. Un pic mai încolo, te întâlneşti stupefiat cu gravurile şi litografiile de Miró, Brauner, Dalí, Picasso. Rembrandt. Klimt. Instalate într-un adăpost-atelier al lor, special amenajat, stau două fotografii de Brâncuşi.
După expunerea unor colecţii precum cea a lui Pavel Şuşară, a Irinei şi Florin Cristu, a lui Damian Florea, cea de-a cincea expoziţie din secţiunea „Colecţii şi colecţionari“, dedicată de data aceasta colecţiei Miei şi lui Mihai Nazarie, este – aşa cum spune curatoarea Ruxandra Garofeanu, consilier artistic al Primăriei Sectorului 2 – un fragment din „comoara“ celor peste 300 de tablouri strânse de-a lungul anilor de cei doi oameni de artă. Ce impresionează la această secţiune transversală într-o colecţie de artă, strânsă cu pasiune timp de 40 de ani? Tocmai organicitatea ei, modul în care lucrările se aşază una lângă alta, cu vieţile lor diferite, supuse unei trăiri noi; faptul că o colecţie de artă este, dincolo de toate, o pasiune, o pasiune devenită „obsesie“, aşa cum mărturiseşte Mihai Nazarie. Colecţia de artă este exhibarea lucrurilor celor mai profunde din fiinţa umană, iar asta se simte imediat când vizitezi expoziţia de la Galeria Dialog: curentele, epocile, stilurile diferite stau alături, nu există o lucrare preferată, ci doar lucrări în egală măsură iubite, care – aflate sub acelaşi acoperiş, forţate să coexiste – îşi trăiesc o viaţă nouă, comună, una dată de forţa colecţionarului.
Fără a-mi propune să fac o analiză acestor opere de artă, o analiză ce ne-ar purta de-a lungul unei lungi istorii a artei – misiune care, în acest context, aproape că nu îşi are rostul –, mă interesează mai degrabă contextul care aduce aceste lucrări împreună, actul de a colecţiona, de a pune la un loc nu doar lucrări cotate şi investiţii în artă, ci ceea ce place. O colecţie este un muzeu propriu, un muzeu imaginar, teoretizat de către André Malraux în celebrul său eseu publicat pentru prima oară în 1947. Actul de a colecţiona face posibilă confruntarea gustului propriu cu privitorul. E o experienţă interesantă să auzi un colecţionar vorbind despre lucrările sale. E vorba de o luare în posesie şi de un discurs al ataşamentului, al afectivităţii. Fiecare lucrare este acolo pentru un motiv personal bine delimitat, pentru că răspunde gustului colecţionarului.
Colecţia ca mod de viaţă
„Familia Nazarie este propriul expert în tot ceea ce cumpără. Nu apelează decât arareori la părerea specialişilor şi atunci mai mult pentru a se autoverifica. Şi asta unde? Într-un teritoriu unde nepriceperea face casă bună cu snobismul. «Să am şi eu un Grigorescu...» rimează cu maxima dorinţă, cu ultima frontieră a luxului“, scrie Ruxandra Garofeanu în publicaţia ce însoţeşte această expoziţie. Iar aceste cuvinte deschid o altă discuţie, cea a colecţiei doar ca pură investiţie în ceva de fapt necunoscut şi neiubit, ceva indus vs. colecţia ca obsesie, colecţia ca prelungire a vieţii, nu dorinţă de a te afişa şi doar atât, cu o artă pe care nu o înţelegi.
Colecţia ca mod de viaţă, acesta este exemplul pe care îl dau Mia şi Mihai Nazarie. Iar ceea ce face expoziţia de la Galeria Dialog este şi încurajarea actului în sine de a colecţiona. Piaţa de artă autohtonă trebuie formată, trebuie să devină una reală, implicată direct în arta contemporană. Piaţa de artă românească are nevoie de colecţionari de artă care să creadă şi să mizeze şi pe arta actuală. Şi, ca să încheiem cu o urgenţă şi mai puternică, arta românească are nevoie de achiziţii publice, de colecţii publice şi trebuie să fie vizibilă. Să putem astfel să cunoaştem istoria artei recente, să-i putem stabili parcursul, să nu mai fie vorba doar de nume şi lucrări aruncate la întâmplare, ci să înţelegem fenomenul artistic contemporan.
