Pe aceeași temă
Întrebările „Cum suntem noi?“ şi „De ce suntem astfel/altfel?“ străbat întreaga cultură română, din modernitate. Când toată lumea se defineşte şi redefineşte, tu nu ai cum sta pasiv. Volumul de dialoguri între Teodor Baconschi şi Dan-Liviu Boeriu, apărut sub numele Anatomia ratării în paşnicul an 2016, se inserează în această bibliotecă a definirii specificului nostru național, fiind şi de mare actualitate. Se pare că ideea de ratare în societatea românească nu numai că a avut un trecut foarte bogat, chiar glorios, dar are şi imense resurse viitoare. Chiar imediate. Cel mai tare autogol pe care ni-l vom da va fi fie ieşirea din UE, fie alungarea noastră în lazaretul comunitar, al ciumaţilor central-europeni (măcar în acest moment, în sfârşit, după atât timp, vom fi împreună cu polonezii, ungurii şi cehii - ah, cât am aşteptat!). În astfel de momente, intelectualul public are datoria să vorbească (chiar dacă nu prea e ascultat, când nu e linşat). „Cred că datoria intelectualului nu e aceea de a-şi flata naţia ca pe o singularitate impecabilă, ci aceea de a o iubi lucid, adică de a-i spune pe şleau ce nu funcţionează (...) Sunt convins că omul e o fiinţă contradictorie. Suntem capabili simultan de crimă şi sacrificiu. În fiecare dintre noi trăieşte o fiinţă periculoasă pentru ea însăşi şi pentru ceilalţi, dar fragilă şi deschisă spre infinitatea ideii divine.“ (Teodor Baconschi)
Cei doi oferă o ecografie exactă a României de astăzi, disecând diverse tipare de caracter care populează realitatea noastră, grefate, uneori stângaci, după 1989. Însă procesul nu este neapărat nou, având în vedere că, la jumătatea secolului al XIX-lea, spațiul românesc (Principatele Dunărene, chiar înainte de Mica Unire din 1859) a cunoscut același proces de recuperare accelerată a diferențelor nu numai în materie de economie, dar și moravuri, profesii, mode și termeni lingvistici. Grupul corporatiştilor comportă mai multe nuanțe care nu sunt neapărat numai cele negative, am fi nedrepți față de cei care totuși muncesc foarte mult și aduc multă plusvaloare societății noastre. Şi nici nu pot fi cumpărați cu indexări de 50%, precum personalul primăriilor și consiliilor județene. În cel mai rău caz, multinaționalele pot fi silite, one way or another, să plece, fie cu tot cu personalul angajat, fie concediind masiv. În ambele situații, bugetul național va fi cel care va suferi, dar inconștiența pare a nu avea limite în aceste momente. „Ei au deschis România spre alte piețe, spre târgurile internaționale, spre comunitatea europeană de afaceri. Tot ei au format nucleul clasei de mijloc, dezvoltată din industria publicitară... Ca națiune, am trecut printr-o experiență istorică fără precedent: reinventarea capitalismului. Ei bine, corporatistul român a fost pionierul acestei aventuri colective...“, spune Teodor Baconschi. Indignatul român ar fi „o specie a dezimplicării. Ea reprezintă expresia retorică a unei nemulțumiri vagi, pentru care indignatul nu întrevede nici o soluţie personală de remediere. Indignatul nu-și dorește neapărat ca suma mormăielilor sale să fie înlăturată, pentru că atunci n-ar mai avea motive de morocăneală. Există o voluptate a ţâfnei, un viciu al cârcotelii eterne care nu vor dispărea niciodată, indiferent de condițiile exterioare“. (Dan-Liviu Boeriu). Descurcăreala românului este proverbială (ce face românul când nu mai are bani? schimbă o sută de dolari/euro), dar, de fapt, e doar o consecință a istoriei și vieții sub timpuri și regimuri politice schimbătoare. „Căutând să împace și capra, și varza, descurcărețul nostru este dușmanul celei mai prețioase valori a civilizației creștine: moderația. (...) Descurcăreala asta dezvoltă mentalitatea păguboasă a lui merge și așa. Asta coboară la minimum exigențele, diluează așteptările, permite inacceptabilul. Cu o asemenea gândire socială nu vei ajunge nicicând la prosperitate și cultură înaltă.“ (Teodor Baconschi) Despre deformatorul de opinie, fostul ziarist român angajat la vreo fabrică media deţinută de un mogul, se vorbeşte numai de rău, pentru că „Tipul de jurnalism promovat de televiziuni e acela al insului care mestecă, spre deliciul moderatorului, știrile zilei, încercând să le împacheteze într-o formă care să gâdile fie patronul, fie privitorul aducător de rating“ (Dan-Liviu Boeriu). Din această analiză nu putea lipsi și o privire necruțătoare aruncată asupra clasei politice din România, care domnește peste o administrație „împărțită cu clienți politici incompetenți, care nici măcar nu se mai ostenesc să se califice la locul de muncă. Oameni care tac și nu fac nimic, în afară de contorsiuni morale menite să-i mențină în funcții“ (Teodor Baconschi). Dialogul se încheie la acest nivel, apoteotic, cu o analiză lucidă a prădătorului auto român, șofer de clasa mondială, dar, în fapt, asemănător până la o identificare totală cu cel din lumea a treia orientală.
// TEODOR BACONSCHI în dialog cu DAN-LIVIU BOERIU |
Revine în narațiune istoria și consecințele acaparării puterii de către nomenklatura de rang secund a PCR și a elitei din Securitate după 1989, proces care a otrăvit (și o face în continuare) pentru două generații România. De altfel, după informațiile oferite de Mădălin Hodor în revista 22, acesta a și fost sensul Revoluției din decembrie 1989 (au apărut documentele!): prezervarea puterii și preîntâmpinarea sosirii pe scena publică a unor autentice forțe anticomuniste, care ar fi putut, măcar ipotetic, promova Marea Curățenie (de care noi nu am avut parte niciodată). Teodor Baconschi arată că „elita comunistă avea două soluții: să cedeze puterea unei elite alternative sau să se civilizeze, adoptând noi standarde valorice. N-a făcut nici una, nici alta“. Iar „capitalismul de la noi e mai ales o uzină de stors resursele publice din pușculița unui stat în aparență omniprezent, în realitate spectral, devitalizat de corupție și clientelism“. Atmosfera era grea acum mai bine de un an, darămite acum: „România postcomunistă e un infern al resentimentului: oameni invidioși pe cei care au reușit să se îmbogățească (deși orice bogăție e relativă și, nu mai vorbim, pasageră); oameni obișnuiți cu decenii de umilitor anonimat și frică; oameni care caută vinovați și li se pare că i-au găsit“. Mesajul anticomunist străbate transversal întreaga carte, comunismul nefiind altceva decât „cel mai vast eșec societal programat vreodată de nebunia umană (...) În ciuda filmelor lui Sergiu Nicolaescu (după scenarii semnate de Eugen Barbu sau Titus Popovici), tipul uman al activistului comunist nu era inteligent, onest, curajos și creator. Militantul comunist tipic a fost până la sfârșit un troglodit, cu cel mult șapte clase și o «carieră» de propagandist obtuz, îndoctrinat cu niște lozinci tâmpite, care n-au avut probleme să-i ocupe întreaga capacitate intelectuală“.
Calitatea cărții (iar cei doi se completează de minune într-un discurs echilibrat şi cursiv, chiar dacă destul de coroziv, la adresa tarelor noastre istorice) constă şi în faptul că nu se rezumă doar la explicarea realităţilor româneşti contemporane, cele de după 1989, o vastă paletă haotică, care nu pot fi înţelese fără a le cunoaşte pe cele de dinainte de miticul 1989, căci există şi o încercare solidă de a plasa contextul românesc în cel mai mare, universal valabil. România nu este o insulă, chiar dacă ea se consideră una de latinitate, într-un ocean neapărat barbar. Teodor Baconschi constată că „de la tăcerea totalitară şi rânduiala societăţii burgheze s-a trecut la isteria colectivă, la cacofonia universală. Cum să reziste individul căruia i se dau asemenea puteri în faţa tentaţiei de a se erija, el, anonimul, în actor al istoriei?“.
Remarcabil este și apelul către moderație de care am avea nevoie din ce în ce mai mult, având parte, în schimb, de şi mai multă încrâncenare și tensiune, dar și către asumarea originilor și destinului nostru creștin și european, în egală măsură. În fapt, un apel către elitele culturale occidentale care nu mai sunt conștiente de calitatea și universalitatea propriilor valori. „Nu e nevoie să culpabilizăm două mii de ani de istorie iudeo-creștină și să cochetăm servil cu exaltarea oricăror altor culturi, cărora le-am datora nesfârşite scuze. Violența, barbaria purgatorie a războiului, discriminarea, crima, abuzul de putere și umilirea individului s-au produs din plin în oricare alte culturi: toate aceste părți sumbre ale naturii umane nu sunt nicidecum monopol occidental“, observă Teodor Baconschi.