Din nou despre spionajul sovietic

Codrut Constantinescu | 17.05.2016

Jonathan Haslam evidenţiază rolul serviciilor secrete (în principal GRU şi KGB) în dinamica politică internaţională atât în perioada interbelică, în timpul celui de al doilea război mondial, dar şi după 1945, când foştii aliaţi au devenit inamici.

Pe aceeași temă

 

Tematica serviciilor secrete este una de o mare căutare pentru că rolul şi acţiunile lor sunt destul de puţin cunoscut pu­bli­cului, chiar şi în ţări democrate, unde acestea încearcă să se păs­treze în fundal, să nu iasă prea mult în evidenţă, de regulă, ajungând în gura opiniei publice atunci când eşuează într-un moment sau altul (exemplele cele mai la îndemână sunt re­centele atentate de la Paris şi Bruxelles), şi nu când în­registrează succese (fie sunt ascunse, fie trecute în re­gis­tru minor). Cu atât mai mult, istoria ser­viciilor secrete ale celei mai mari puteri totalitare din secolul trecut, Uniunea So­vietică, reprezintă un câmp de cercetare complicat şi vast, dar din care se pot trage câteva învăţături pentru prezent.

 

Jonathan Haslam, profesor de istorie a relaţiilor internaţionale la Ins­ti­tutul pentru Studii Avansate în ca­drul Universităţii Princeton, ana­li­zează pertinent, cu prea multe de­ta­lii uneori, istoria sulfuroasă şi, de multe ori, absconsă a serviciilor secrete so­vie­ti­ce, dovedind faptul că munca lor poate fi ex­traordinară, pot fi penetrate secrete din­tre cele mai bine păzite (iar sovieticii au fost experţi la aceasta) şi totuşi, la final, no­ta de plată să fie foarte încărcată sau chiar statul pe care l-au servit să se de­zin­tegreze. Pentru că întreaga maşinărie a spio­najului sovietic, încă din 1917-’18, a slu­jit cu devotament un sistem atins de ce­lulele cancerigene. Este drept, a durat pâ­nă când cancerul a ajuns la metastază. Jo­nathan Haslam evidenţiază rolul ser­vi­cii­lor secrete (în principal fiind vorba despre cel de informaţii al Armatei Roşii, GRU, şi cel „civil“, KGB) în dinamica politică in­ternaţională atât în perioada interbelică, în timpul celui de al doilea război mon­dial, dar şi după 1945, când foştii aliaţi au devenit inamici.

http://revista22.ro/files/news/manset/default/carte-codrutasd.jpg

// JONATHAN HASLAM
// O nouă istorie a serviciilor secrete sovietice
// Traducere de Ioana Aneci
// Editura Polirom, Iași, 2016, 312 pag.

Deosebit de interesantă este percepţia pe care a avut-o Stalin faţă de rezultatele şi oa­menii serviciilor sale secrete. „Rusia nu ar fi avut un număr atât de îns­păi­mân­tător de victime - până la 27 de milioane de morţi -, dacă Stalin s-ar fi pregătit cu ade­vărat pentru tot ce e mai rău. Însă, du­pă ce se bazase atât de mult pe in­formaţiile din surse umane, manifestând în acelaşi timp o neîncredere morbidă fa­ţă de subordonaţii săi, Stalin, fără să vrea, şi-a subminat singur poziţia.“ Ser­viciile secrete sovietice, intrând în legă­tu­ră, prin natura activităţiilor subversive, cu lumea „decadentă“ occidentală, au fost epurate masiv în timpul Marii Terori, mulţi ofiţeri fiind rechemaţi în patria mamă (prea puţin recunoscătoare) doar pen­tru a fi arestaţi şi împuşcaţi. „Pier­de­rile au fost atât de mari încât, în 1938, Lu­blianka nu a primit nicio informaţie de pe teren timp de şase luni.“ Aceşti agenţi „pilotau“ diverse reţele de sim­pa­tizanţi locali sau spioni în toată regula, iar relaţiile dintre cel care recruta şi au­toh­toni erau foarte intime, personale. Re­le­vant pentru înrudirea sistemică dintre Ger­mania naţional-socialistă şi Uniunea So­vietică este şi faptul că serviciile secrete sta­liniste au avut mult mai mult succes în penetrarea cercurilor con­ducătoare ale Marii Britanii (celebrul grup de la Cam­bridge) decât a elitei na­zis­te din jurul lui Hitler. Aceasta se explică şi prin fap­tul că democraţiile, prin însăşi natura, lor sunt mai uşor de descifrat şi citit de­cât regimurile paranoice to­talitare. Fără a fi neapărat mai slabe, căci sistemul are şi anticorpi, după cum s-a dovedit cu des­co­perirea reţelelor sovietice din Marea Bri­tanie. În timpul războiului, sovieticii aflau de intenţiile războinice ale nemţilor prin intermediul reţelelor din Marea Britanie, englezii reuşind să spargă şi celebrul sis­tem Enigma (şi cu ajutorul serviciului se­cret polonez). Faptul că URSS devenise ali­a­ta Londrei nu a diminuat activitatea spio­najului sovietic în Anglia, dimpotrivă. Des­tui englezi credeau că, transmiţând se­cre­te sovieticilor, luptau pentru echilibrarea ce­lor două tabere aliate. Sau îşi găseau al­te justificări ideologice. Cel mai însemnat suc­ces al spionajului sovietic au fost, fără îndoială, scurgerile de informaţii în ceea ce priveşte bomba atomică, la care en­glezii colaborau cu americanii. Un ofiţer de informaţii sovietic recunoştea şi în aceas­tă privinţa importanţa surselor bri­ta­nice pentru a descoperi ce făceau ame­ricanii: „majoritatea informaţiilor pe ca­re le deţinem despre această ţară nu vin de la rezidentura din Statele Unite, ci de la cea din Anglia“. Întregul spionaj so­vie­tic în privinţa bombei atomice a fost pus sub umbrela NKVD, dovedind că Stalin în­ţelesese (chiar dacă nu de la început) im­portanţa pe care o va juca noua armă ato­mică şi, mai ales, marele decalaj în do­meniul ştiinţei şi tehnologiei între URSS şi anglo-americani.

 

Atunci când spionajul a depăşit faza cla­sică-umană, sovieticii au început să aibă mari probleme, având în vedere că nu ex­celaseră niciodată în domeniul inovării teh­nologice (ci doar al furtului in­te­lec­tual). Americanii şi britanicii făceau „ase­menea progrese, încât la sfârşitul anului 1946 au apărut semne că unele dintre sis­temele civile şi militare sovietice de im­portanţă capitală sunt vulnerabile. Totul devenise mult mai uşor datorită dez­vol­tării tehnologice“. Criptolingvistica de­ve­nise din ce în ce mai performantă. „Deşi apa­rent aleatorii în ceea ce priveşte pro­babilitatea de a se repeta, cuvintele apar în text după un anumit tipar ce poa­te fi identificat şi care nu are legătură cu gra­matica sau cu semnificaţia. Aceasta în­seamnă că, chiar dacă un text e cifrat, se menţine aceeaşi probabilitate de apa­riţie a unui cuvânt ca şi în textul în clar.“ Dar nici această situaţie nu avea cum să dureze, după câţiva ani şi so­vie­ti­cii şi-au dat seama de vulnerabilitatea lor şi şi-au schimbat sistemul1. La sfârşitul ce­lui de al doilea război mondial, sovieticii în­vin­gă­tori au mai căzut într-o capcană. „Ruşii sco­tociseră şi prin centrele ger­ma­nilor la sfârşitul războiului pentru a-şi ac­tua­li­za tehnologia de cifrare, aceeaşi teh­no­lo­gie pe care britanicii şi ame­ri­ca­nii o cu­noş­teau deja. Numai de la Berlin au fost aduse în Uniunea Sovietică trei va­goane de tren pline cu echipamente în mai 1945.“

 

Războiul Rece a fost prin ex­ce­len­ţă unul al serviciilor secrete. No­rocul celor două tabere care se înfruntau pe viaţă şi pe moarte a fost schimbător, şi-au arestat reţele de spionaj, şi-au expulzat ofiţeri aco­periţi care lucrau în interiorul am­ba­sadelor şi consulatelor, au spart coduri şi cifruri, au ademenit, au cumpărat. Într-o primă fază, serviciile secrete sovietice (ca­re de multe ori se aflau în competiţie chiar între ele) nu au fost prea norocoase, pentru că, încetul cu încetul, îi pierdeau pe spionii locali anglo-americani (mai ales cei englezi) şi reţelele lor şi nu aveau ce pu­ne în locul lor. Organizările şi re­or­ga­nizările serviciilor secrete sovietice sunt mai puţin importante şi greu de reţinut pentru cititorul neutru şi pentru că „de fiecare dată când regimul sovietic se con­frunta cu o problemă de oarecare mag­nitudine, reacţia instinctivă era să se apu­ce cu frenezie de restructurări biro­cratice“. De asemenea, nenumăratele de­ta­lii biografice ale unor şefi şi şefuleţi sau agenţi îngreunează lectura simplului ci­ti­tor nespecializat.

 

Din anii 1960, Războiul Rece s-a in­ten­si­fi­cat în faza lui pe servicii secrete, fiind o goa­nă pentru a obţine o cantitate cât mai ma­re de informaţii (cu cât mai fidele, cu atât mai bine) privind capacităţile militare ale celeilalte puteri. Evident, fiecare ştia că deţine arme atomice, dar era nevoie pen­tru a dezvolta nenumărate scenarii să se cunoască multe alte detalii atât despre in­frastructura care deservea armele ato­mice (submarine, rachete balistice, bom­bardiere cu rază mare de acţiune etc.), cât şi potenţialul militar convenţional. A fost şi o joacă de-a şoarecele şi pisica, ambele ta­bere având în acelaşi timp şi suficienţi şoa­reci, dar fiind şi pisici. Totuşi, pier­de­rea credinţei  în câmpul comunist şi-a pus puternic amprenta asupra războiului subteran, care putea fi mult mai violent, chiar sângeros, decât cel politico-militar. Ambele puteri ştiau că escaladarea ar fi putut avea consecințe teribile. Pierderea cre­dinţei era sinonimă cu pierderea far­me­cului utopic, iar crudul adevăr, dezbrăcat de haine ideologice, a oferit priveliştea ca­davrului putrezind al comunismului. „Şo­cul invadării şi ocupării Pragăi a di­mi­nuat foarte mult şansele ca în Occident să se mai facă recrutări bazate pe ideo­logie, mai ales în rândul celor educaţi, precum studenţii. Pierderea dramatică a inocenţei nu putea fi revocată. Mai rău, au început să apară nemulţumiri, si­tua­ţie care s-a cronicizat atunci când, după te­merile şi speranţele stârnite de Hruş­ciov, Uniunea Sovietică a fost cuprinsă de o inerţie accentuată şi de o corupţie generalizată la fiecare nivel al societăţii, în ultimii ani ai conducerii lui Leonid Brej­nev.“ Se impune subliniat şi rolul ho­tărâtor pe care l-a avut Administraţia Rea­gan pentru a împinge Uniunea Sovietică pe marginea prăpastiei - „a estimat că ar putea destabiliza bazele economice ale Uniunii Sovietice interzicându-i accesul la tehnologiile esenţiale în caz de război şi intensificând în acelaşi timp cursa înar­mărilor“. Serviciul de informaţii al Armatei Roşii, celebrul GRU, nu ar fi fost capabil să facă o estimare exactă asupra ca­pacităţilor militare ale NATO, de aici re­zultând şi o confuzie a decidenţilor po­li­tici sovietici care trebuiau să investească su­me de bani tot mai mari. „Ruşii erau în pericol de a irosi în zadar nişte bani pe care nu îi aveau.“ Cumva, situaţia pare a fi similară cu cea de acum, când este evi­dent că economia Rusiei, sufocată atât de că­derea preţurilor hidrocarburilor, cât şi de structura sa învechită, nu are cum să facă faţă forţelor armate ale SUA.

 

Concluziile autorului, care aduce materia cărţii la zi, sunt im­por­tante, având în vedere rolul de­terminant pe care l-au jucat şi îl joacă foştii angajaţi ai serviciilor secrete sovietice în Noua Rusie. Se ştie că însuşi Putin a fost membru al KGB în anii ’80, pentru unii, ani de glorie ai KGB (în ciuda regimului care se sufoca - poate şi de aceea dorinţa lor de a se răzbuna, un alt mit al cuţitului înfipt pe la spate, ver­siunea rusească). „În loc ca prăbușirea Uni­unii Sovietice să ducă la dezmem­brarea organelor de securitate, peste un deceniu acestea preluaseră controlul asu­pra Federaţiei Ruse.“ //

 

nota

 

1. „Vinerea neagră“ pentru americani, 29 octombrie 1948, când nu au mai putut decripta niciun mesaj transmis de Moscova.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22