Fac teatru pentru supravietuirea comunicarii adevarate

Dan Puric | 10.03.2003

Pe aceeași temă

Am fost recuperat mai intai de public

Multi actori inca se mai plang ca lumea nu prea vine la teatru. Pe de alta parte, eu vad, la toate teatrele, numeroase spectacole care se joaca cu sala plina. Avem de-a face cu o incremenire in a da mereu vina pe altcineva sau ne place sa ne tot vaicarim ca lucrurile nu stau indeajuns de bine?
In primul rand, trebuie surprins un simptom al romanului, aceasta “vale a plangerii” care se manifesta si la un nivel colectiv, alimentata chiar de multi intelectuali care spun ca nu se mai poate face nimic si care este un fel de atentat impotriva fibrei de rezistenta a oricarui popor. La teatru lumea vine daca lucrurile sunt valoroase si bune. Functioneaza din plin instinctul valorii. S-a creat o piata a valorii, subversive evident, pentru ca piata institutionala este a mitocaniei, a “Cantarii Romaniei”. Dar oamenii au instituit aceasta piata a valorilor, ei au o fiziologie in general corecta: daca spectacolul este bun, iata, sunt sali arhipline. Asta-i tot.

Este publicul atat de educat pe cat ne-ar placea noua sa credem?
Nu se mai pune problema de educatie culturala, ci se pune problema de instinct. Avem de-a face cu un fel de pervertire. Pe la 1880, Titu Maiorescu avea o teorie extraordinara in ceea ce priveste perceptia valorii si spunea ca, de regula, lucrul nou, valoros nu este perceput de mase, este perceput de o elita intelectuala, care, spunea el, cu generozitate si cu inteligenta specifica primeste valoarea in sanul ei. Apoi, prin contaminare, dupa acest pasaj prin cenzura elitei intelectuale, ea devine un bun al poporului. Pentru ca la noi elita intelectuala a fost decimata la Canal, noi ne-am pierdut aceasta fibra a intelectualitatii autentice, am facut rost de o intelectualitate obedienta, de multe ori cu o pareza in ceea ce priveste perceptia autenticului, vasala ideologicului, neputincioasa in a lupta si a recupera valoarea.

In ceea ce priveste experienta mea ca artist, eu am fost recuperat mai intai de public si abia pe urma de critica, iar de breasla abia in ultima instanta. Breasla mea are si acum neclaritati daca eu fac teatru sau nu, fapt plin de umor. Actul de recuperare a valorii l-a preluat pana la urma poporul. Comunistii au decimat intelectualitatea, dar nu au reusit sa decimeze instinctele, instinctul de valoare si de ierarhie. Cred ca ar merita sa descifram acest mecanism.

Epoca linsajului informational, degenerarea comunicarii

Nici inainte de ‘89, cand pantomima era in cautarea unui alt canal de comunicare dincolo de cuvinte, dumneavoastra n-ati cunoscut impasul lipsei publicului. De ce vin astazi oamenii spre pantomima, intr-o cultura a cuvantului si a informatiei cat mai concise si cat mai directe?
Eu m-am folosit de cuvantul pantomima ca sa nu-i sperii pe oameni si mai ales pe critici, pentru ca era foarte greu sa le spun ca in Romania se poate naste un teatru nou. Reflexul intelectualilor romani este, in general, mimetic, le este greu sa identifice valoarea in propria parohie. Vasile Parvan spunea ca un act de civilizatie este acela cand poporul isi identifica procesul istoric prin care trece. Institutii cu o anumita vechime, la noi au fost anulate. Da, eu sunt foarte multumit de acest public care nu a avut nici un fel de superstitii in ceea ce priveste receptarea acestui gen de teatru, care presupune si pantomima, dar este dincolo de pantomima. Ca sa-l definesc, el foloseste pantomima, stepul, dansul, comedia del arte, comedia muta din filme, toate acestea ca mijloace, nu ca scop in sine. Scopul este de a comunica si de a folosi un alt canal de comunicare.

Suntem, mai exact, in epoca cuvantului alienat si alienant. Suntem in epoca linsajului informational, traim o furtuna informationala, o epoca in care omul, informatia in sine, are caracter dramatic. Buletinul de stiri e cat o piesa de teatru. El trebuie sa socheze, este dramatizat. Omul nu mai poate sa aleaga. In aceasta revolutie a modalitatilor mediatice, a revolutiei informationale in care omul a devenit contextualizat, omul nu mai este cu sine. S-a petrecut, de fapt, o degenerare a comunicarii. Ce ciudat! Informatia iti ofera rapiditatea comunicarii, pe cand omul devine infirm in comunicarea spirituala. Si atunci teatrul, acest nou canal de comunicare dincolo de cuvant, devine vital, un act de supravietuire a spiritului. El nu mai este un moft estetic. Artistul trebuie sa raspunda la aceste seisme sociale si istorice: “Acum eu trebuie sa comunic prin asta!” Eu insumi incerc sa cristalizez acest limbaj, de la an la an, prin piesele pe care le fac cu trupa mea, prin show-urile pe care le prezint.

Spuneati intr-un interviu ca in teatrul romanesc nu prea e diversitate. Iata, dumneavoastra ati deschis un culoar, credeti ca veti fi urmat?
Deja am facut o scoala. Sunt la al patrulea spectacol cu trupa, o generatie de tineri actori care au asimilat acest limbaj si sunt la nivel performant cu el. Sigur ca, daca privesti in campul cultural al Frantei, acolo sunt alternative culturale mari, de la comedie la teatrul de bulevard, teatrul gest, teatrul pantomima, teatrul dans, teatrul experimental, au culoare de specializare si omul poate sa aleaga. Noi am iesit dintr-un ghetou, unde teatrul era pe o singura nota pentru a fi usor controlabil. Restul, orice forma de alternativa culturala era suspecta, din punctul de vedere al cenzurii, si atunci noua ne-au fost inhibate initiativele in materie de alternativa. Dar si aici este un fenomen foarte ciudat. Nu e pentru prima data cand iesim dintr-un soi de carcasa in care se ascund doua codite. Una mimetica, la artistul de tip mediocru, care imita, se agata de ce intampla in Occident, si alta originala, ce nu tine cont de sincronizare. Artistului care vrea sa se exprime pe sine ii este foame si isi exprima propria lui foame. Experientele culturale de dincolo il intereseaza la nivel cultural, nu le ignora, traieste in plan informational foarte bine, dar in clipa creatiei el tine cont de propriul lui instinct. Ca sa dau un exemplu: marele poet Hernandez a fost intrebat daca Lorca nu l-a influentat si el a raspuns: “Mai tare mirosea lamaiul din gradina mea”. Avem atat de multe de spus, incat putem da cu imprumut si altora in materie de spiritualitate.

Sa fie, totusi, sincronismul acesta din teatru un aspect totalmente negativ?
Nu. Imitatia isi are rolul ei, este un act chiar pedagogic. Cand ai un maestru, unul din lucrurile care se instaleaza in subconstientul tau este mimesis-ul. Il imiti intai pe el, este un sindrom de cultura tanara, minora ca sa spunem asa. Nu ne-am putut maturiza pentru ca nu ni s-a dat voie din punct de vedere ideologic. Daca n-am fi avut aceasta decapitare in 1945, altundeva am fi fost acum. Sa facem un exercitiu de imaginatie si sa vedem cum aceasta cultura romana ar fi crescut in continuare pe linia Titu Maiorescu, Eminescu, Hasdeu, Iorga, si pe urma sa mergem la Eliade, Cioran, Noica, Tutea, Vulcanescu. Acum o luam de la zero.

Observ totusi ca ati sarit niste valori liberale importante din epoca. Lovinescu, de pilda.
Fara sa vreau, sigur ca da. Lovinescu este un mare critic. Eu nu ideologizez cultura, m-am referit mai mult la spatiul filozofic, la o atitudine in fata vietii la nivel de mentalitate. Da, sigur ca orice valoare din perioada respectiva trebuie recuperata.

Ne trebuie o strategie a diferentei

Intr-un interviu la televizor v-ati exprimat destul de dur la adresa criticii dramatice, dumneavoastra care v-ati bucurat, totusi, de elogiile ei. Impresia mea este ca vin din urma niste critici tineri talentati si ca peisajul nu este tocmai dezolant.
Exista cateva personalitati in Romania care intretin o seriozitate a criticii dramatice si o anumita performanta, dar, in rest, ceea ce se intampla in peisajul criticii teatrale lasa de dorit. Sunt si din cei tineri, dar este vorba de un procent infim. Nu putem sa nu tragem un semnal de alarma din punctul acesta de vedere, criticii seriosi care au mai ramas sunt o binecuvantare pentru teatrul romanesc. Sigur ca eu m-am bucurat de aprecierea criticii, dar as fi vrut nu premii - desi am luat premiul criticii - pe mine m-ar fi interesat o identificare a poeticii acestui limbaj si nu un premiu pentru spectacol. Mi se pare mult mai important pentru dezvoltarea unui artist identificarea lui. Am fost supus confuziei publice pe piata culturala romaneasca, si asta e ca intr-o cercetare in care tu lucrezi la fuziunea nucleara si cei de acolo spun: “a, e unul care face jocuri de artificii”. Atitudinea asta de minimalizare, de confuzie, te duce la o intarziere.

Nu vreau sa idealizez, dar in Occident exista un suport fantastic. Sigur ca in ultima vreme am primit suportul unor critici importanti si pe care il am in continuare, dar, in plan general, este o catastrofa sa citesti o cronica de teatru scrisa in nu stiu care ziare. Mai infiorator decat lipsa de cultura generala e lipsa organului perceptiei al culturii specifice.

Din aceasta cauza, dau mereu ca exemplu cronicile lui Carandino sau ale lui Tudor Vianu. Chiar si cronicile lui Eminescu, care sunt responsabile. El spunea: “Nu pot sa ma exprim asupra spectacolului, pentru ca l-am vazut o singura data. Trebuie sa-l vad de trei ori, pentru ca depinde de umoarea actorului”. Eminescu, in calitate de cronicar dramatic, a intuit aceasta alchimie subtila a artistului si, mai ales, responsabilitatea criticului. Sunt doua lucruri aici care trebuie foarte bine definite: munca specifica a actorului si responsabilitatea criticului. Intr-o tara cu o cultura atat de subrezita ca a noastra, nu te poti juca.

Pe de alta parte, nu credeti ca formula criticii teatrale insasi s-a schimbat si ca ea se adreseaza astazi unui alt public decat cel de atunci, in orice caz, unui public mai larg?
Sunt mai multe dimensiuni in critica actuala. In primul rand, au aparut criticii de comanda, care sunt subordonati pe interese. Au atitudini aproape pornografice. Am citit cronici in care anulau valori din cauza ca raspundeau pe butoane. Asa ceva este ingrozitor pentru un tanar actor care se vede dintr-odata mutilat. Am vazut in jurnale critica teatrala cu caracter de scandal jurnalistic... Daca produsul este important nu poti sa te joci cu el. Nu vreau o cronica cu un aspect greoi cultural, dar repere trebuie sa aiba. Spiritul jurnalistic nu inseamna mitocanie.

O alta atitudine critica ingrozitoare este spiritul gregar. Spiritul critic ar trebui sa zica precum Sfantul Pavel: “Osebiti-va!”. Trebuie sa existe o strategie a diferentei, o strategie a semnului cult. In procesul educational diferenta inalta. Exista paradoxuri, cum spuneau marii fizicieni, nici o teorie nu este valabila in fizica daca nu ti-o poate explica barmanul. Perfect, dar se refera la simplitatea ultima. Si un film se poate povesti uneori extraordinar, simplitatea are un comentariu populist, dar criticul are rol de veriga.

Constantin Noica, parca, vorbea de o veriga de gradul doi. Prima veriga este artistul, care, ca in dialogul Ion al lui Platon, intra in contact cu divinitatea, apoi criticul, care este hermeneut, aduce aproape de public actul artistic. Plus ca el poate sa monopolizeze opinia, el educa. Criticul de la noi nu mai are responsabilitate publica, criticul, in marea lui majoritate, are doar necesitati fiziologice jurnalistice, adica sa raspunda mahalalei. Pai, ce facem? Acceptam orice de dragul ratingului? Iata ce s-a intamplat cu televiziunea din Romania de dragul ratingului! Sa nu se ridice nimeni si sa spuna: “Domnule, asa ceva nu se poate!”?

Ma feresc de omogenizarea culturala

V-ati exprimat deseori impotriva subculturii si a kitsch-ului, am senzatia ca in spectacolele dumneavoastra, insa, tocmai ele ocupa un loc aparte, laolalta cu prejudecatile, conventiile si cliseele pe care le transformati in spectacol. In fond si subcultura e un limbaj universal, nu?
Cineva mi-a zis: “Dom’le, da’ ce-ai cu subcultura?”. Eu n-am nimic, dar nu vreau sa fiu, vorba lui Brunea-Fox, “vulturul Mitica”. Vulturul este vultur. Vulturul are o conditie a lui. M-a intrebat altcineva: “Cum te simti tu intr-un asemenea context cultural?”. Zic: “Ca un paun la Crevedia... intre gaini oarbe”. Si zice: “Dom’le, esti paranoic, esti dement!”. Dintr-o data s-a anulat fiziologia valorii. Poate nu ma simt bine, domnule! Poate mie mi-e bine daca vad un mare artist, daca traiesc intr-o vecinatate extraordinara si daca citesc o presa care nu mimeaza cultul valorii, ci il exercita!

Sa ne uitam la America, de exemplu, cat de bine isi cultiva valorile, cat de bine si le inalta, ce industrie este in a lansa modele... Sau Occidentul, nu mai discutam cat de bine isi apara valorile. Procesul acesta de omogenizare nu ma intereseaza. Nu poti sa anulezi ierarhia. Ierarhia valorica face parte din fiziologia naturala a omului. Acest sindrom comunist, care a trecut cu tavalugul si a omogenizat totul, se perverteste mai departe intr-o pseudo-democratie. De la o populatie de 350 de mii de locuitori cat avea Atena, doar 40.000 votau. Si sa nu uitam ca democratia a fost introdusa de Solon, de un aristocrat. Sa ne gandim bine la diferente. Aici nu e vorba nici de lupta de clasa, nici de diferente de rasa, aici este vorba de principiul valorii. Marele savant Paulescu spunea intr-un articol ca una din nenorocirile pe care le va aduce comunismul va fi anularea instinctului de proprietate si al valorii. Or noi nu suntem egali decat in fata legii, nu si ca dotare spirituala. Nu exista democratie in arta. In arta, la fel ca si in religie, si in stiinta, exista ierarhie. Hristos nu este egal cu apostolii si cu heruvimii. Iar critica este cea care trebuie sa apere acest principiu.

In ultimii doi ani sunteti tot mai prezent in spectacole, sa le zicem traditionale: Doi gemeni venetieni, Jocul dragostei si al intamplarii, O noapte furtunoasa, Revizorul... Va considerati actor, regizor, scenarist?
Cand eram mic, pe la vreo cinci ani, am spus o poezie: “Eu vreau sa ma fac ceva / Dar nu spun la nimenea / Ii spun mamei la ureche / Ca mi-e prietena mai veche”. Acest ceva imi place, este imponderabil si fara definitie. Amuzant este ca oamenii au apelat mereu la calificative. Imi zicea Dem Radulescu - Dumnezeu sa-l odihneasca! - “Lasa-i ca nu stiu ce fac”. Mi-au spus, de exemplu, la un moment dat, ca sunt bun pentru drama, ca sunt bun pentru comedie, pe urma, ca sunt mim si nu un bun actor... si acestea sunt prejudecati! Vezi ce nevoie au oamenii de etichete? Ei sunt alergici in fata spiritului viu, imprevizibilul ii sperie. Ei privesc cultura cum deschidea tanti dulapul si scria pe borcane zacusca, gem, dulceata de visine. Si-au anulat mirarea asupra fiintei umane. Din punctul acesta de vedere, ii privesc cu compasiune.

Spiritul meu de artist trebuie sa faca si asta si asta. Maine s-ar putea sa ma las de toate. Brusc. Si sa scriu, de exemplu, sa fac altceva sau sa ma duc la peste. Omul este o taina. Persoana inseamna nu individ, individul e o bucatica din societate si da seama societatii; persoana inseamna in greaca veche “cu fata catre Dumnezeu”, unic, irepetabil si cu samanta desavarsirii in sine. Asta e extroardinar!

Ca sa nu lasam loc de confuzii, intr-o fraza scurta sa-i definim pe acesti “ei”. Cand zic “ei” ma refer la acest spirit gregar care se manifesta pe toate culoarele existentei romanesti, politic, cultural, spiritual...

Este firesc sa ne cautam identitatea

Cum se mai face teatrul intr-o institutie bugetara? E prezent politicul in teatru?
Politicul nu mai exista ca factor decisiv. Inainte traiam in comunism si comunismul de tip violent folosea teatrul, se legitima prin valorile teatrului si-l folosea ca arma de propaganda. Puterea era monocefala si avea nevoie de imagine. Atunci teatrul avea putere de masa, cum spunea tovarasul Lenin. Si cinematograful la fel. Acum puterea nu mai este monocefala, este dispersata. Ea nu mai are interes de propaganda de genul asta, pentru ca nu mai functioneaza economic. S-a facut un transfer de putere. Economicul a luat locul politicului si, as putea zice, ca mediaticul este puterea cea mai mare.

Si din punctul acesta de vedere, ca sa ne ducem la o analiza mai serioasa si ferma, ceea ce se intampla cu tara asta - si acesta cred ca este punctul important al acestui interviu - este trist. Unde este culoarul de lupta al romanilor? Noi, din punct de vedere economic, suntem o colonie. Din punct de vedere politic, avem reflexe de vasal. Ne cautam suzeranul, cautam Poarta de sute de ani. Din punct de vedere istoric, suntem programati, noi avem o istorie programata. Singurul culoar care a ramas si care ne-a creat nu rezistenta - fii foarte atent la termeni! -, ci dainuire, este cel al spiritului. Biserica la noi este autocefala, din nefericire, nu si-a exercitat intotdeauna spiritul de jertfa in directii benefice. Si din cauza asta autoritatea ei a slabit astazi, cu toate ca ar fi un sprijin important.

Nu vi se pare ca discursul dumneavoastra e putin traditional, romantic cumva, ca e in dezacord cu tot sistemul de valori liberale, multiculturale de astazi?
E bine ca sunt in dezacord. Romantismul, vorba lui Mircea Eliade, este mai mult decat un curent literar, e o atitudine in fata lumii. Depinde ce reflexe avem. Daca vrem sa ne trezim in 20 de ani, cum a spus domnul Brucan... Eu ma destept putin mai devreme.

Dumnezeu m-a facut o fiinta libera si ma manifest ca atare. Libera, nu anarhica. Exista poate un anarhism al taranului roman, pe care il intuia Petre Pandrea cand facea o analiza de structura lui Nae Ionescu. Un anarhism extraordinar, care a boicotat istoria in sensul lui Blaga, care si-a pus intrebari fundamentale, care ne-a facut atipici... Anarhismul acela de cea mai buna factura. Gandeste-te ca noi, la un moment dat, ne-am sincronizat cu cultura europeana, dar am si punctat istoria civilizatiei universale, ceea ce este surprinzator pentru multi. Daca te uiti cu atentie in domeniul tehnic, in arta, cultura etc. ai sa vezi si varfuri, oameni care au fost si pionieri. Trebuie sa ne racordam la o asemenea atitudine, sa n-o uitam. A, sigur, din punct de vedere politic sau social te sincronizezi cu structuri civilizate, cu mecanisme democratice verificate, dar nu si spiritual. Suntem un popor care avem si de oferit.

De ce n-o facem?
Eu, cel putin, cred am inceput sa o fac! Si mai sunt si altii. Problema este ca nu se crede, nu s-a creat temperatura si constientizarea acestei sanse intarzie. Cel mai mare atentat asupra mentalitatii romanesti este, paradoxal, intelectualitatea din Romania, care se circumscrie in “valea plangerii”. Avem si aici doua ramurele. Una ultranationalista, care vopseste banca in tricolor si care tipa ca tarisoara lui etc., asadar, clonatul de tip comunist-nationalist, si cealalta, intelectualul cu bursa in strainatate, bonjuristul care trebuie sa calce pe grebla ca sa-si aduca aminte ca se numeste grebla. Interesant este ca tot sociologii de dincolo privesc lumea Estului ca avand simptomul xenofobiei si al nationalismului. Au uitat ca ei au suferit de germanomanie? Este un sindrom specific natiunilor care isi cauta identitatea, e un proces. Cum sa nu ne cautam identitatea cu ardoare? Dupa 50 de ani de confiscare si minciuna, vreau si eu sa stiu cine sunt!

Numai ca aici trebuie sa remarcam diferenta de poleiala tip comunist-protocronist care a confiscat istoria, a bagat-o in camasa ideologica si a construit un sistem al minciunii. Inainte se mitiza comunist, acum se demitizeaza altfel creandu-se confuzii ingrozitoare Traim niste spasme si avem nevoie de dreapta masura. Nu fac aici politica, dar nu pot sa constat ca inainte istoria s-a ideologizat, iar acum se globalizeaza.

Suntem chinuiti mediatic

Nu va tenteaza sa faceti un spectacol de parodie politica?
Nu, pentru ca la noi politica insasi este un carnaval. Prin procesul de globalizare, autoritatea politica statala a disparut. Noi avem acum mediatori, vectori de transmisie, de ordonanta... Structura politica la noi sunt servantii de la tun. Aristofan l-a imitat pe Cleon si a facut puscarie pentru ca era un dictator, avea cu cine sa se bata. Acum nu mai esti dependent politic, acum esti chinuit economic, esti chinuit mediatic... Ideologia nu mai are valoare.

O parte din tinerii cu care lucrati apar in emisiuni TV, in reclame...
Trebuie sa supravietuiasca si ei. Ce sa faca? Asta se ofera! La noi nu exista un canal cultural serios, doar unul in ghips, compromis deja. Cultura nu este ceva gen Muzeul Antipa, cultura este vie, autentica, ceva extraordinar. De ce un canal cultural trebuie sa adune toata populatia tarii la televizor cu talk-show-uri plictisitoare? Functioneaza foarte bine la noi reflexul, intuit foarte bine de Petre Tutea, de “aflare in treaba”. Iti dai seama ce parere au ei despre cultura, daca au facut un program amortit?

Sunt Costumele, Made in Romania si Vis variatii de Toujours l’amour? Cat de diferite sunt zonele de explorare ale acestor spectacole?
Asta poti sa o spui mai bine tu, ca spectator, eu nu prea imi mai dau seama. Sigur ca e si o contaminare, dar eu incerc sa cristalizez acest limbaj din ce in ce mai bine, sa devin responsabil fata de muntele asta de aur care se numeste Romania si sa scot din el cat mai mult. De asta am si facut Made in Romania, un spectacol care nu vorbeste de politic sau de alte efemeride, ci despre ceea ce ne-a creat forta, vitalitate, simtul umorului, inteligenta, poezie... Despre toate acestea vorbeste spectacolul meu. M-ai intrebat de ceva concret, iata, eu m-am apucat de ceva concret!

Am o intrebare care tine mai mult de o curiozitate personala. Stiu ca ati calatorit cu Toujours l’amour in toata lumea si ca-l jucati de sapte ani; un spectacol, de altfel, absolut superb si care se joaca si acum cu casa inchisa. Cum e sa joci de atatea ori un spectacol si sa nu te plictisesti?
Nu te plictisesti, pentru ca a repeta poate sa aiba doua dimensiuni: sa te imbecilizezi si alta sa te desavarsesti. Eu am ales-o pe cea de-a doua.

Peste zece ani, cand va veti uita in urma, ce v-ar placea sa vedeti?
As vrea sa am sentimentul ca am apasat pe butonul care trebuie, in ceea ce priveste constiinta mea de om si de roman, ca nu m-am inscris in zona, cum sa spun, a contingentului tranzitiei, ca mi-am respectat identitatea mea de copil al lui Dumnezeu.

Interviu realizat de Marius Chivu

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22