Gellu Naum: spre est, spre rest, spre surd, spre mort

Andrei Oisteanu | 16.07.2015

Pe aceeași temă

Textul de mai jos a fost scris cu exact 25 de ani în urmă, în iulie 1990, când Gellu Naum (1 aug. 1915 – 29 sept. 2001) împlinea vârsta de 75 de ani. A fost publicat în revista Contrapunct (nr. 31, 3 aug. 1990), care a editat un număr special, dedicat aniversării poetului. Textele lui Naum, intercalate mai jos, sunt scrise în 1940-1941 (la întoarcerea sa din Paris), când poetul avea 25 ani. Sunt texte publicate în 1945. André Breton susţinea că, în acei ani (1945-1947), „capitala mondială a suprarealismului s-a mutat la Bucureşti“. La centenarul naşterii poetului, republic acest text pentru că misterul poeziei lui Naum palpită în pliurile sale.

 

Demonismul obiectului

 

Cu câteva zile în urmă [pe 15 iulie 1990] l-am vizitat pe Gellu Naum, la Comana. Discuția a fost lungă, imposibil de re­pro­dus aici. Dacă ar trebui totuşi să asemăn cu ceva starea poetului, aş face-o cu cea a caisului din propria sa livadă: cu cren­gile rupte de prea mult rod. „De ce nu culegeți fructele?“, l-am întrebat. „Pen­tru că nu sunt încă suficient de coapte.“ „De ce nu vă scrieţi memoriile?“, l-am în­trebat. „Pentru că nu mă simt încă la vâr­sta memoriilor.“ Când s-a lăsat în­tu­ne­ricul, am plecat spre casă cu câteva ca­i­se culese din crengile pomului şi cu câţiva li­lieci culeşi din pletele poetului.

http://www.revista22.ro/nou/oisteanu/foto_oisteanu_1.jpeg

Gellu Naum şi Andrei Oişteanu, Comana, circa 1979

***

 

„Părul meu în acele timpuri era extrem de lung, îmi ajungea aproape până la căl­câie. Îl purtam astfel pentru că mă ajuta foar­te mult la lucru. Seara, de pildă, era su­ficientă o simplă plimbare ca să mă re­în­torc acasă cu pletele pline de liliecii care se agăţau cu disperare de imensa mea coa­fură. Ursula îi desprindea unu câte unu, având grijă să sufăr cât mai puţin şi îi ale­gea după specii, după mărime. Pe cei mai frumoşi îi opream pentru noi, restul îl vin­deam unui magazin din apropiere, şi asta ne asigura o viaţă destul de abundentă“ (Gellu Naum, Patul de crini, 1945).

 

***

 

Înainte de a pleca, l-am însoţit pe poet prin templul casei sale. Un traseu iniţiatic pe care-l parcurg, în mod ritual, de fie­care dată când am prilejul. Camera sa de lucru, spiritualizată, suspendată ca o na­ce­lă în vid („Vino!, doar de aici se vede apu­sul soarelui“), este înţesată de artă su­pra­realistă: de la Victor Brauner şi Jacques Hérold până la Dan Stanciu şi Gheorghe Ra­sovszky. Pe birou, lângă mașina de scris, observ un anunț: „Ocupat de un pa­sager în tranzit“. În altă încăpere – obi­ec­te de artă populară asiatică, africană, ro­mâ­nească. Şi, în sfârşit, „muzeul din pe­rete“; vitrine cu inestimabile piese ar­heo­logice (Cultura Gumelniţa, Cucuteni, Bo­ian, Gârla Mare etc.), bună parte dintre ele găsite chiar de poet, printr-o mi­ra­cu­loasă şi mediumnică intuiție.

 

Oficiază Gellu Naum! Muzeul de obiecte de­vine un muzeu al poveştilor lor. Unele din­tre ele le-am regăsit în Zenobia („un roman strict biografic“,îmi spune d-l Naum). Valoarea artistică sau arheologică, „de patrimoniu“, a obiectelor păleşte în fața valorii lor „biografice“. Afli cu uimire că obiectele se nasc, trăiesc, se caută, se iubesc şi mor aidoma unor ființe tăcute şi demne. Şi cum, de regulă, ne su­pra­vie­țuiesc, ele continuă ceva din biografia și condiția noastră de „pasageri în tranzit“. Destinul acestor obiecte-mister s-a in­ter­sectat şi s-a întreţesut cu cel al poetului. Subiectul şi Obiectul comunică.

 

***

 

 „Utilitate, frumos, bun, valoare, la ce pot servi? N-avem decât să dezbrăcăm obi­ectul de toate aceste uniforme cretinizate. Uneori mă surprind dându-i-le şi atunci el îmi apare schilodit, încătuşat. Puterea obiceiului, acest idiot obicei, care ne des­fi­gurează. A cunoaște obiectul nu înseamnă a-l îngloba în unul sau în altul din aceste raporturi. A-l cunoaște înseamnă a-l eli­be­ra. Bineînțeles nu a-l izola, ci dimpotrivă, a-l scoate în egală măsură dintr-o izolare la fel de monstruoasă ca și unele raporturi în care ne-am obișnuit să-l vedem, a-l lă­sa să se miște liber într-o serie de alte ra­porturi în care luminozitatea lui nu are ni­mic de suferit. Poeții știu asta. Ei cunosc ma­rele avantaj al poemului mister, al ta­blo­u­lui mister, al obiectului mister, al fe­meii mis­ter...“ (Gellu Naum, Medium, 1945).

 

***

 

http://www.revista22.ro/nou/oisteanu/foto_oisteanu_2.jpg

Gellu Naum, desen de Victor Brauner,
circa 1936-1937

„Ne plimbam prin pădure. Am ridicat de jos un bulgăre de pământ și i l-am întins Liggiei, spunându-i: «Uite un idol!»“, îmi poveștește Gellu Naum, scoţând din vi­tri­na din perete și arătându-mi un mic idol ne­gru, vechi de 5.000-6.000 de ani. Eu știu că în fiecare bulgăre de pamânt să­lăș­luiește un idol (Genius loci), dar mai știu că el prinde formă doar atunci când un de­miurg îi rostește numele, îl numește.

 

***

 

 „Fiecare obiect pe care dorința îl caută, fie­care personaj, fiecare fantomă se asea­mănă unui cristal. Cunoaşterea mişcării lor spre obiectivare, spre forma în care ne vor pătrunde în viață cu insinuarea ca­rac­teristică fantomelor, suspectarea atentă și rece a formelor pe care le schimbă până în momentul întâlnirii cu noi, în această fază în care obiectul ne așteaptă şi ne cau­tă cu aceeași chinuitoare râvnă cu care noi așteptăm și căutăm, fără să știm ce, până în momentul găsirii, presupune o mi­neralogie a momentelor obiectului. Când dorință și obiect se întâlnesc, fie pe o serie cauzală sesizabilă, fie sub semnul ha­zar­dului obiectiv, existența anterioară întâl­nirii, bănuită sau nu, devine certitudine“ (Gellu Naum, Medium, 1945).

 

***

 

Gândurile mă poartă la „demonismul obi­ec­tului“, studiat de antropologi și teo­re­ti­zat de suprarealiști. Prin 1938-1939, Gellu Naum, André Breton și Victor Brauner pre­găteau la Paris un nou număr (al 13-lea) al revistei Minotaure, număr dedicat în în­tregime acestui subiect. Începutul răz­bo­iu­lui a făcut imposibilă apariția revistei. În­tors în România, Gellu Naum a scris (oc­tombrie 1940 – iunie 1941) și a publicat un excepțional eseu poetic (Medium) – o combinație sofisticată de poezie su­pra­realistă și eseu de antropologie culturală – pe tema demonismului, vampirismului, li­cantropismului, larvismului, agresivității și sexualității obiectului.

 

***

 

„... persistenţa halucinantă a agresivității obiectului, caracterul avid succub al mă­nu­șilor, al pălăriilor, al scaunelor, al pa­ha­relor, vampirismul tocilelor, al aparatelor fotografice care sug imaginile, al sobelor, li­cantropismul vampiric al vreunei puș­cu­lițe în formă de animal sau simplu al unui candelabru-bufniță-șarpe, felinarele care ne sug umbra cu un vampirism calm, con­fortul asfixiant al plapumelor grele care ne apasă pieptul ca o succubă îndrăgostită, jocul lucid al caselor care-și închid porțile după noi, licantropismul funcțional al foar­fecelor imense din fața magazinelor de obi­ecte tăioase, cel subtil vampiric al for­fe­cu­țelor de manichiură care ne scot sân­gele picătură cu picătură, mâinile înă­bușitoare ale unui guler tare, larvismul parazitar al batistelor, prezența degetelor la mâini, a co­șurilor la case relevă cu o su­perbă te­na­ci­tate exemplificatoare aspectul demoniac al obiectului, în a cărui lumină cel mai mi­nim și mai voit inocent raport capătă cu­lorile vaste ale răului. Obiectul îşi urlă de­mo­nialitatea“ (Gellu Naum, Me­dium, 1945).

 

***

 

La începutul anului 1986, pentru expoziția Spațiul oglindă (Institutul de Arhitectură, București, aprilie 1986), am conceput un poem vizual pe care l-am dedicat lui Gellu Naum:

 

Treptele nesomnului
lui Gellu Naum


Limba clopotului plescăie
În colivia uitată deschisă,
În timp ce-ţi lingi insomnia
Incomod imobilizată
De faldurile oglinzii,
Pe treptele nesomnului
Coboară şerpi
Cu solzi de catifea
Spre vasele de aramă
Ale neputinţei.

 

Textul poemului apărea – scris invers – pe un tampon de sugativă.

 

***

http://www.revista22.ro/nou/oisteanu/foto_oisteanu_3.jpeg

Andrei Oişteanu, Treptele nesomnului, poem-obiect dedicat lui Gellu Naum, 1986

 

„Tamponul de sugativă pe care scrie cu li­tere mari «vampir» şi care înfăţişează pen­tru mine sub forma de ready-made as­pec­tul demoniac al obiectului, fireşte că a exis­tat şi înainte de a se muta pe masa mea, că a trecut prin mâna librarului, a lu­cră­torului, a cuiva de departe, care mi l-a tri­mis ca pe un mesaj conştient sau nu, mie sau altcuiva“ (Gellu Naum, Me­dium, 1945).

 

***

 

Poemul-tampon l-am expus pe o măsuţă cu blat de oglindă şi astfel textul era re­cu­perat (întors din nou pe dos) de apele reci ale oglinzii. Sângele poemului supt de tam­ponul-vampir era extras de oglinda-vam­pir (dublu vampirism, negarea negaţiei). Textul „justificativ“, cu care am însoţit acest poem-obiect, era aproape tautologic: „Nu ştiu dacă trebuie să mă bucure gra­ba suspectă a sugativei de a-mi citi şi me­mora textele, sau să mă îngrijoreze por­nirea ei vampirică de a suge sângele care curge prin venele scriiturii, lă­sân­du-i gol şi inert trupul vitrificat. Mă văd obligat să fac apel la oglindă – un alt obiect vampiric – pentru a reda viaţă acestui poem!“.

 

***

 

„Imaginea unei oglinzi active, a unei oglinzi în care umbra mea, eliberată de mine și de pâlpâirile tăcute ale lumânării, să mă privească cu gravitatea și cu mis­terul unei fantome personale, m-a atras din totdeauna. Dintre mijloacele de for­ța­re a aparițiilor, oglinda este, cred, cea mai îmbietoare“ (Gellu Naum, Medium, 1945).

 

***

 

Din păcate, după numai câteva zile de la vernisaj, expoziția Spațiul oglindă a fost in­terzisă și închisă de organele Cenzurii (pentru un regim totalitar, oglinda este în­totdeauna un obiect subversiv). Acum, când împlinește 75 de ani, fie-mi permis să de­dic din nou acest poem-obiect lui Gellu Na­um – un „pasager în tranzit“, ca noi toți, dar unul care are darul să gă­sească și să scoată la lumină idoli din bul­gări de pă­mânt și din bulgări de cuvinte.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22