IN HONOREM Andrei Pleşu

Fara Autor | 28.04.2009

Pe aceeași temă

Cultura admiraţiei

Marţi, 22 aprilie, Librăria Cărtureşti a fost gazda lansării a două volume în onoarea lui Andrei Pleşu, cu prilejul aniversării vârstei de 60 de ani. Proiectul editorial reuneşte două volume: unul în limba română, publicat la Editura Humanitas – O filosofie a intervalului; celălalt în limbile franceză şi engleză, publicat la Editura Zeta Books din Germania – Memory, Humanity and Meaning. La lansare au vorbit coordonatorii volumelor: Mihail Neamţu şi Bogdan Tătaru-Cazaban. Andrei Pleşu nu a putut participa, dar a fost prezent printr-un „cuvânt“ citit de Gabriel Liiceanu şi pe care îl reproducem alăturat.

Mihail Neamţu a precizat că proiectul „s-a copt“ pe parcursul unui an de zile, răstimp în care secretul redactării sale a fost total. Chiar şi Andrei Pleşu a aflat despre existenţa acestui dar cu numai o săptămână în urmă. Volumul românesc reuneşte eseuri scrise de cărturari, profesori, oameni ai cetăţii ale căror destine au fost inspirate de personalitatea lui Andrei Pleşu în două direcţii fundamentale: destinul academic (al studiului temeinic) sau destinul civic al asumării unor atitudini în spaţiul public. Cele două cărţi reflectă o cultură a admiraţiei autentice, „care nu confundă omagiul cu lăudăroşenia, preţuirea cu linguşirea“.

Bogdan Tătaru-Cazaban a vorbit despre „măruntaiele acestei faceri şi prefaceri“, relatând că fiecare dintre volume este marcat de un simbol specific: coloana (volumul Zeta Books) şi aripa (volumul Humanitas). Ambele sunt simboluri ce reflectă deopotrivă vocaţia ascensională şi pe cea a verticalităţii. Tema comună, ce transcende întregul, este „intervalul“. Cele două volume aniversare stau sub semnul intervalului. De aici şi titlul volumului Humanitas – O filozofie a intervalului. Andrei Pleşu însuşi obişnuia să spună că oamenii sunt „o specie a intervalului“.

Pe fond, în discursurile iniţiatorilor, întregul proiect editorial formulează un tip de atitudine, un tip de mesaj: este un document al unei culturi a admiraţiei, o mărturie a capacităţii de a iubi şi totodată un simbol al solidarităţii şi al întâlnirii între generaţii. O filozofie a intervalului rămâne însă, în esenţa sa, o reflecţie augustiniană, o măsură a „relaţiei dintre iubire şi greutatea ontologică a fiecăruia dintre noi“. Sfântul Augustin obişnuia să spună că „greutatea mea este iubirea mea. Greutatea persoanei mele reflectă cantitatea şi calitatea iubirii mele“. Această reflecţie augustiniană reprezintă, în fapt, mesajul primordial al demersului iniţiat de Mihail Neamţu şi Bogdan Tătaru-Cazaban.

Gabriel Liiceanu a vorbit despre natura acestui „omagiu“, despre unicitatea lui şi, într-o anumită măsură, despre nefirescul, neobişnuitul său în lumea noastră. După 1989 „ne-am dezobişnuit de ideea de omagiu. De fapt, ne-am obişnuit cu confiscarea lui de exact persoana care ar fi trebuit să stârnească injurii apocaliptice. Este o ironie a istoriei că am omagiat ceea ce merita injuriat“. Prin acest demers editorial, se recuperează o dimensiune a normalităţii, specifice civilizaţiei culturii, în care ştim să preţuim şi să admirăm în mod natural valorile autentice.

În România anilor ‘90, măsura reuşitei devenise cantitatea de ură stârnită în spaţiul public de gesturile fiecăruia dintre noi. Absurdul acelei lumi artificiale, nefireşti a fost, în cele din urmă, depăşit, astăzi, prin recuperarea a ceva ce societatea românească uitase: cultura admiraţiei autentice. „Încep să cred că măsura reuşitei este iubirea, admiraţia pe care un om o poate stârni“, a concluzionat Gabriel Liiceanu. (O.M.)

„Sunt un om norocos“

Dragi prieteni,

Într-o celebră pictură a lui Bruegel cel Bătrân este reprezentată o nuntă ţărănească, în care toată lumea e gata de petrecere, dar mirele lipseşte. Am sentimentul că produc, prin absenţa mea, un scenariu asemănător. Morala pe care o ilustrează lucrarea lui Bruegel este, spun specialiştii, următoarea: „Era atât de sărac, încât nici la nunta lui n-a putut veni“. Motivaţiile mele sunt diferite. E vorba, mai întâi, de o interdicţie medicală. Am avut, de curând, un dialog vehement şi prelung cu o echipă de chirurgi şi, la capătul acestei confruntări, nu sunt copt încă pentru o manifestare publică. Dincolo de şubrezenia fizică, pot invoca însă şi o legitimă stinghereală.

Mi s-a părut că nu sunt capabil să fac faţă cum se cuvine unei posturi de îmbălsămat. Să vin adică în faţa dvs., să ascult cum unii prieteni mă firitisesc amoros, să roşesc de plăcere, încercând să ambalez orgoliul în (falsă) modestie şi să ţin o cuvântare emoţionată dinaintea celor două lespezi omagiale pe care stă scris numele meu. Admiteţi că nu se poate cere unui proaspăt cardiac să treacă printr-o asemenea încercare.

Despre darul preţios pe care domnii Bogdan Tătaru-Cazaban şi Mihail Neamţu au hotărât să mi-l facă pentru simplul motiv că am împlinit 60 de ani, n-am aflat decât acum o săptămână. A ţine un secret în România e o performanţă care merită ea însăşi omagiată. Nici măcar bunul meu amic Gabriel Liiceanu, editorul generos al unuia dintre cele două volume care se lansează acum, n-a suflat o vorbă, ceea ce, cu siguranţă, nu i-a fost uşor, dacă ne gândim ce geniu al indiscreţiei se întrevede în câteva din cărţile sale.

De când am aflat de apariţia celor două cărţi, n-am încetat să mă mir că un asemenea gest este posibil şi că eu pot fi obiectul sau prilejul lui. Festschrift-ul, volumul omagial, nu are, la noi, tradiţie, iar istoria recentă n-a făcut decât să compromită ideea. Decenii întregi, România n-a avut decât un singur personaj „omagiabil“, şi anume tocmai acela căruia i s-ar fi putut alcătui mai uşor o antologie de injurii. Sunt, pesemne, un om norocos. M-am bucurat mereu de încrederea şi încurajarea unor persoane care, în mod normal, ar fi trebuit să mă privească de sus şi să mă treacă cu vederea.

Nu pricep nici astăzi ce a găsit la mine Constantin Noica, de vreme ce m-a asumat, când eram foarte tânăr, ca pe un interlocutor plauzibil. Vă asigur că n-o meritam: eram pompos, veleitar, insuficient şcolit, de o maturitate mai curând presenilă decât adultă cu adevărat. M-am simţit supraapreciat şi de profesorul Ion Frunzetti, care găsea bune unele texte de-ale mele pe care azi le citesc cu jenă. Dar să te încurajeze cei mai în vârstă e, oarecum, în firea lucrurilor. Mult mai puţin obişnuit e ceea ce păţesc acum, când, la 60 de ani, primesc încurajarea unora mult mai tineri decât mine. Şi nu o încurajare formală, de protocol.

A pune pe masă două volume ca cele pe care le vedeţi presupune o salahorie enormă, luni întregi de efort logistic, răbdare, tact, tenacitate. Totul făcut cu graţie, dezinteresat, printre nenumărate alte obligaţii împovărătoare. Domnii Bogdan Tătaru-Cazaban şi Mihail Neamţu au reuşit imposibilul: să dea unei vieţi pe care, la ora bilanţului, eu o socotesc mai curând o combinaţie de risipire, neterminare şi arbitrar aparenţa unui întreg articulat, a unei traiectorii cu sens. Semnificaţia iniţiativei lor depăşeşte, însă, conturele, conjuncturale, ale portretului meu.

În ultimii ani, generaţiile mai tinere par uşor excedate de longevitatea bătrânilor. Ele ne sugerează sau ne spun pe şleau să facem loc, să lăsăm scena liberă, să încetăm cu presiunile noastre „elitiste“, cu monopolul prestigiului nostru găunos. Îi împiedicăm să se desfăşoare, să-şi etaleze ideile şi meritele, să-şi ia porţia de notorietate la care au dreptul. Pentru generaţia noastră, care a crescut şi s-a format în admiraţia celor dinaintea noastră, această furie demolatoare e născătoare de melancolie. În România, ceea ce lipseşte, în chip cronic, e tocmai continuitatea dintre generaţii, cumulul treptat, laborios şi stabilizator al unor valori, care nu se obţin dintr-o dată, prin uzurpări succesive, prin revolta ultimilor veniţi împotriva antecesorilor, ci prin creştere organică şi construcţie solidară.

Conflictele de idei, dezbaterea necomplezentă sunt esenţiale, cu condiţia să nu se producă în numele resentimentului şi al frustrării. Pe acest fundal, Bogdan şi Mihai fac să se audă o muzică nouă: aceea a reconcilierii şi a complementarităţii generaţiilor. Ei dovedesc că nu ne putem dispensa azi de strădaniile de ieri, că ne putem fi utili unii altora şi că, de fapt, suntem uniţi cu toţii într-un timp al culturii, care e mereu prezent. Pentru acest mesaj subiacent al întreprinderii lor, le mulţumesc din toată inima şi când spun „inimă“ ştiu ce spun, după aventura chirurgicală pe care o aminteam la început.

Mulţumirile mele se îndreaptă şi către cei care au fost de acord să trimită texte pentru cele două volume, chiar dacă, din lipsă de spaţiu, nu toate au putut fi incluse în corpus-ul final. Promptitudinea şi nobleţea gestului lor mi-au făcut mult bine.

Mulţumesc d-lui Gabriel Liiceanu pentru investiţia nerentabilă pe care a acceptat să o facă şi pentru că îmi împrumută, acum, bine timbrata lui voce. Mulţumesc, de asemenea, Editurii Zeta Books.

Vă asigur, în încheiere, că prefer să socotesc acest prematur „omagiu“ drept o probă de încredere în alb, drept un simplu îndemn la lucru. Trebuie să încerc să-l merit. Pe scurt, trebuie să mă apuc de scris. Ceea ce şi fac deja, exact acum, în timpul câştigat prin absenţa mea din tabloul lui Bruegel. La revedere!

(Titlul aparţine redacţiei)

Lista autorilor:

- volumul Humanitas: Maria Francisca Băltăceanu, Gottfried Boehm, Ioan I. Ică Jr., Kázmér Kovács, Gabriel Liiceanu, Silviu Lupaşcu, Anca Manolescu, Adam Michnik, Dan C. Mihăilescu, Mihail Neamţu, Andrei Oişteanu, H.-R. Patapievici, Cristian Preda, Victor Ieronim Stoichiţă, Bogdan Tătaru-Cazaban, Ion Vianu, Sorin Vieru, Sever Voinescu;

- volumul Zeta Books: Vlad Alexandrescu, Cristian Ciocan, Virgil Ciomoş, Cristian Gaşpar, Petre Guran, Jad Hatem, Bogdan Iancu, Moshe Idel, Augustin Ioan, Gábor Klaniczay, Marius Lazurca, Dragoş Mîrşanu, Mihail Neamţu, Anca Oroveanu, Ioan Pânzaru, Zoe Petre, Russell R. Reno, István Rév, Rajesh Sampath, Natale Spineto, Leon Stan, Diana Stanciu,
Ana-Stanca Tabarasi, Vladimir Tismăneanu, Florin Ţurcanu, Anca Vasiliu, Ştefan Vianu.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22