Pe aceeași temă
Cu unele exceptii, cultura romana nu a beneficiat - precum cea franceza sau britanica - de o literatura propriu-zisa a extazului artificial. Totusi, experiente narcotice reale sau fictionale nu lipsesc in literatura romana. Voi da cateva exemple.
Dupa parerea lui Adrian Marino, cel care a inaugurat la noi "literatura stupefiantelor, ca procedeu artistic de factura romantica"a fost Alexandru Macedonski. "Numai cine aiureaza / Nu ofteaza", scria Macedonski in 1892 (Porunci verlainiene). Poetul a fost influentat de Théophile Gautier (La pipe d’opium, Le hachich, Le club des hachichins, 1846) si de Charles Baudelaire (Les paradis artificiels, 1860). Intr-o "nuvela originala"de tinerete, scrisa in 1875, Macedonski descrie "un june palid la fata"care plonjeaza in "lumea viselor hasisului"dupa ce a inghitit una dintre "pilulele de hasis usor aurite", pastrate cu grija intr-o "mica bomboniera de argint cizelat" 1. Foarte probabil, junele din nuvela Visele hasisuluieste un alter egoal lui Macedonski, personajul si autorul avand aceeasi varsta, 22 de ani.
De unde ar fi putut sa preia Macedonski astfel de deprinderi, la o varsta atat de frageda? Poate din calatoriile sale prin Europa (Austria, Elvetia, Italia), in perioada 1870-1873, in timpul carora intalneste, cum singur se exprima, tineri viciosi care traiesc "numai din orgii". Adolescent fiind (16-19 ani), el incearca sa reziste tentatiilor: "Eu insa nu fac parte din acei desfranati,/ De bani si sanatate ce se-ntorc ruinati" 2. Este un motiv epic si etic cunoscut, pe care il va folosi ulterior (mult mai expresiv) si Mihai Eminescu, in ultima parte a poemului Scrisoarea III (1881).
Tutunul - "un stupefiant poetic"
Mai tarziu, Macedonski elogiaza "extazul"si "betia cugetarii"provocate de tutun (amestecat sau nu cu hasis sau opiu), "atat de trebuincios acelora cari viseaza si scriu"(Palatul fermecat, 1881 si In sunetul muzicii, 1882). Despre "planta veninoasa"tutun, Macedonski scrie: "In norii ei albastri se afla cu uitarea/ Un fel de noua viata, un fel de cantec lin,/ Ciudata ei aroma imbata cugetarea,/ Iar cine nu fumeaza nu este om deplin"(Tutunul, 1884).
Pentru Macedonski tutunul este un "stupefiant poetic", cum se exprima Adrian Marino. Intr-adevar, fumul de tutun nu doar suspenda durerea si provoaca euforia, ci si genereaza starea poetica: "Sa facem o tigare/ si inc-o poezie/ Ca sa-mi fumez orice durere/ si orice bucurie"(In sunetul muzicii, 1882).
Mai tarziu, si prozatorul Mircea Eliade va folosi fumul de tutun ca declansator al reveriei si al inspiratiei literare: "Cand nu-mi place ceva- isi nota in jurnal la 23 iulie 1941 -, ma opresc din scris, fumez, visez si apoi trec mai departe".
Cu un secol inainte, Vasile Alecsandri vorbea - intr-o scrisoare catre Ion Ghica din 1844 - despre "tigara poetica", fiindca este nu numai un "incantator tovaras de drum", dar si un provocator de calatorii imaginare (vezi si C.A. Rosetti, Influenta tigaretei asupra mea, 1843). Este un motiv uzual la poetii romantici. Lord Byron, de pilda, aflat in Grecia otomana, a inchinat un imn "sublimului tabac", "magnific peste poate in Stambul", tutun care provoaca "tihna turcului", fiind "opiului egal". Tutunul era "divin in narghilea"si "grozav in pipa", dar Byron il prefera "in pielea goala", in forma de trabuc (poemul Insula, 1823).
Fiind student la Berlin (1861-1863), Iacob Negruzzi folosea tutunul ca pe un narcotic. Fumatul unei tigari era un fapt important, demn de a fi consemnat in jurnal: "Sunt foarte obosit, deci nu voi mai scrie nimic si, dupa ce voi fuma o tigara(...), ma voi culca" (1 decembrie 1861). Era o atitudine fireasca pentru un om al carui tata a trait mereu "intr-un nor de fum ca un zeu olimpic". Eugen Lovinescu a descris portretul facut de tanarul Iacob tatalui sau, boierul Costache Negruzzi: "Cand ochii ti se deprindeau[atata fum], zareai in fund, sezand greceste pe o sofa, un om bine inchegat, stand de vorba cu Kogalniceanu. Alaturi, feciorul[]astepta in picioare. Cand boierul[. Negruzzi]batea din palme, feciorul umplea un nou ciubuc, il punea in gura tragand cateva fumuri de incercare, apoi il trecea stapanului. Obiceiuri de boier batran..." 3.
Si Eminescu a fost un mare fumator si un cafegiu in exces. In anii de studentie de la Viena (1869-1872), de pilda, poetul isi cheltuia putinii bani primiti de-acasa - scrie G. Calinescu - pe carti, pe tutun si pe "cafeaua cu caimac"- "un aliment subtil, sugerand calitatea ascetica a existentei sale si o aroma stupefianta, dand usoara iluzie a Orientului". In camera sa era mereu un "zaduf" greu de suportat de catre vreun musafir, pentru ca "fumul tigarilor se amesteca cu aburul de cafea si alcool denaturat [folosit la «masina de spirt»], invelind in ceturi pe locatar" 4.
Betii olfactive
De asemenea, Alexandru Macedonski se abandona (ca mai tarziu Regina Maria) narcozei provocate de miresmele grele emanate de "crinii extatici": "Sa ma-mbat de dulci lumini,/ De mirosul de pe crini"(Gandului, 1882) sau "In moartele vremi, ma-mbatara,/ Cand fragezi si primavarateci,/ in ei ma sorbira, extatici,/ si pe aripi de rai ma purtara/ in crini e betia cea rara"(Rondelul crinilor, 1916). Inca din tinerete (1881) poetul visa sa aiba un dormitor plin cu "plantele cele mai rare"care sa "umple aerul cu niste parfume imbatatoare" 5. Moare la 24 noiembrie 1920, inhaland cu nesat parfum de trandafiri.
"O risipa de flori rare"isi face in casa si un dandy imaginat de Mateiu Caragiale (in nuvela Remember, scrisa in 1913, publicata in 1921). "Mireasma ce raspandea"androginul Aubrey de Vere era aceeasi cu cea a florilor din casa - "atat de imbatatoare ca treaz te facea sa visezi" 6.
Tema halucinatiilor senzoriale produse de betii olfactive era uzuala nu doar la Macedonski, ca in poemul Ospatul lui Pentaur("Si pe cand se schimba vorbe si se bea cu prisosinta,/ Pe metalice tripede ard parfumuri arapesti"), ci si la "micii simbolisti crescuti in umbra maestrului" 7. La Al. Obedenaru, de pilda, in Purpura fatala ("sub cer de-azur si diamante/ De smirna, roze, imbatat...") sau la Mircea Demetriad in Invocatie("Paduri nemarginite cu boababi involti,/ Cu flora tropicala ce-mbata si omoara"). Mici sau mari, poetii simbolisti romani stiau ca "parfumurile arapesti"trebuie folosite cu precautie. Ele "imbata[]si omoara".
"Vis de opiu"
"Macedonski experimenta de timpuriu, literar vorbind[!]- subliniaza Adrian Marino -, senzatiile onirice artificiale" 8. Opiul nu era pentru el un simplu euforizant sau un stimulent al imaginatiei, ci abstragere din real si refugiu intr-un soi de "paradis artificial", in oniric si uitare. Sintagmele-cheie sunt la Macedonski "vis de opiu"(Rondelul oglindei, 1919) si "opiumul uitarii": "Iar cand soseste-al noptii miez / Ce-l urca-n slava imbatarii, / Deplin se da halucinarii / Ce-atunci e singurul sau crez, / Fumandu-si opiumul uitarii"(Rondelul opiumului, 1920).
El descrie ca un extatic lunga pipa pe care o foloseau boierii romani: "Rezemat de mescioara, traditionalul ciubuc de iasomie, terminat la partea superioara printr-o colosala imomea de chihlimbar, legata in aur si inconjurata cu peruzele si safire, asteapta, aproape stins, buzele menite sa-l reinsufleteasca, si sa imple odaia cu nouri albastri" 9. De altfel, martorii il descriu foun obiect similar la el acasa: "[] fuma mult - si nu din tigarete obisnuite. Avea o tigareta mai lunga, groasa, cu sidefuri incrustate in eben, o tigareta specifica din Orient, careia orientalii ii zic «imomea»". Ramane sa ne intrebam ce narcotic fumapoetul Macedonski cu aceste pipe speciale. Opiu? Hasis? Tutun amestecat cu opiu sau hasis? Un discipol al sau, poetul D. Karnabatt, vorbeste despre "divinul narcotic", fara sa-l numeasca: "[]fuma mult, foarte mult, sorbind adanc, cunesatiu, din divinul narcotic, pe cand privirile imbatate se pierdeau in nourul transparent de fum albastru ce-i inconjura figura. Fumand, parea un pasa poet, visator si voluptuos, din O mie si una de nopti" 10.
Anii 1966-1967 au marcat inceputul scurtei epoci de "liberalizare" a regimului comunist din Romania. Si totusi, lui Adrian Marino, cel mai important exeget al operei si biografiei lui Macedonski, i-a fost, in acea perioada, dificil sa vorbeasca deschis despre relatia poetului cu drogurile. Subiectul era tabu. Intituland Vise si "stupefiante" ar fi trebuit sa trateze transant acest subiect, Adrian Marino pune "stupefiantele" intre ghilimele. Iar cand vorbeste despre evadarea poetului in "paradisuri artificiale", Marino precizeaza prudent ca este vorba de experimente "literare", nu reale11. Cu alte cuvinte, "literatura stupefiantelor"ar fi, la Macedonski, doar un "procedeu artistic de factura romantica" 12.
Si totusi, in vreo doua pasaje - ratacite intr-un hatis de eufemisme - Adrian Marino spune lucrurilor pe nume: "Din aceasta directie[, Baudelaire]vin poetului toate sugestiile de cultivare si intensificare a visului pe cale artificiala. Ceea ce-l face sa descopere, nu numai in forme indirecte, dar si din ce in ce mai specifice, inedita pe atunci - in literatura noastra - poezie a stupefiantelor". Sau, un alt pasaj semnat de Marino: "Atat de imperios si violent resimte uneori Macedonski aceasta nevoie de uitare si absorbtie, incat el trece la solutii extreme, radicale, de extaz integral, artificial. Atunci poetul descopera - efectiv - «betia» stupefiantelor, producatoare de vis greu, narcotic, invocat de Macedonski ca o eliberare" 13.
Ion Pillat
Iesit din mantaua parnasianului Macedonski si traducator al poeziilor lui Baudelaire, poetul simbolist Ion Pillat nu putea sa rateze tema - atat de generoasa - a visului provocat de halucinogene. O abordeaza, de pilda, intr-un poem compus dupa perioada sa parisiana, intitulat chiar Opium: "De-atatea nopti fumam otrava... / E iarasi un oras malez, / Cu luna galbena, bolnava, / Pe plantatiunea de orez / Perfect patrata ca o tava" 14. "Malez" este un frantuzism pentru "malaez". Localizarea nu este intamplatoare. Anume din limba malaeziana au preluat francezii termenul amok (intrat ca neologism si in limba romana), care denumeste halucinatiile provocate de abuzul de opiu (vezi nuvela lui Stefan Zweig, Amok, publicata in 1922). Acest "vis de opiu" a fost compus de Ion Pillat in acelasi an (1919) cu cel al lui Macedonski. Poemul a fost inclus intr-un volum cu titlu baudelaireian, Gradina intre ziduri (Paris, 1919 si Bucuresti, 1920), care evoca ideea de "paradis artificial".
1) Alexandru Macedonski, Opere, editie de Adrian Marino, Ed. pentru literatura, vol. VI, 1973, pp. 311, 630.
2) A. Marino, Viata lui Alexandru Macedonski, Ed. pentru literatura, 1966, p. 98.
3) Eugen Lovinescu, Revizuiri, Ed.Paralela 45, 2003, p. 154.
4) G. Calinescu, Viata lui M. Eminescu, Ed.Minerva, 1986, pp. 136-140.
5) G. Calinescu, Istoria literaturii romane, Ed.Minerva, 1986, p. 521.
6) Mateiu Caragiale, Opere, editie de Barbu Cioculescu, Ed.Univers enciclopedic, 2001, p. 39.
7) Mircea Anghelescu, Literatura romana si Orientul, Ed.Minerva, 1975, pp. 167-168.
8) A. Marino, Opera lui Alexandru Macedonski, Ed. pentru literatura, 1967, p. 180.
9) G. Calinescu, Istoria literaturii romane, ed. cit., p. 528.
10) A. Marino, Viata lui Alexandru Macedonski, ed. cit., p. 343.
11) 11) A. Marino, Opera lui Alexandru Macedonski, ed. cit., pp. 161, 180.
12) Alexandru Macedonski, Opere, VI, ed. cit., p. 630.
13) A. Marino, Opera lui Alexandru Macedonski, ed. cit., pp. 176, 179.
14) Ov.S. Crohmalniceanu, Literatura romana intre cele doua razboaie mondiale, vol. II, Ed. Minerva, 1974, p. 108.
