Pe aceeași temă
French connection
In explozia editoriala din Romania postcomunista s-au produs si cateva fenomene atipice. Unul dintre ele este stabilirea la Bucuresti a unui editor francez, Samuel Tastet, si înfiintarea de catre acesta în Romania a unei edituri care sa functioneze pe “axa Paris-Bucuresti”. Aller-retour, pe cat posibil. Printr-o coincidenta fericita, acronimul Editurii Samuel Tastet, EST, desemneaza punctul cardinal al zonei din Europa în care functioneaza institutia. Este o editura relativ mica, “de nisa”, cum se spune, orientata mai ales spre traducerea în romaneste a unor autori importanti precum Marcel Proust, Jean Cocteau, Samuel Beckett, Maurice Blanchot, Salvador Dali, Albert Cohen, Henry Miller, Imre Kertész (Premiul Nobel pentru literatura în 2002), Maurice Nadeau, Serge Gainsbourg, Claude Lanzmann si altii.
Intr-o colectie speciala, intitulata chiar Colectia deosebita, editura EST (www.esteditura.ro) publica volume (zece pana acum) dedicate rasismului, problemelor minoritarilor si cercetarii discriminarilor de tot felul. Aici au aparut carti de referinta, precum Mitul arian. Eseu asupra izvoarelor rasismului si ale nationalismelor, de Léon Poliakov (2003, traducere din franceza de Liviu Ornea), Asasinii memoriei. “Un Eichmann de hartie” si alte eseuri despre revizionism, de Pierre Vidal-Naquet (2003), sau Istoria sefarzilor. De la Toledo la Salonic, de Esther Benbassa si Aron Rodrigue (2002, ultimele doua volume în traducerea Marianei Arnold).
“Psiho-patologia poporului evreu”
De curand, în aceasta “colectie deosebita” a aparut o carte deosebita. Este vorba de Ura de sine. Identitati dificile (EST, 2005), un volum coordonat de Esther Benbassa si Jean-Christophe Attias si excelent tradus din franceza de Liviu Ornea. In primele decenii ale secolului XX, sociologul german Theodor Lessing a forjat si impus în mediile intelectuale internationale un termen nou: Der Jüdische Selbsthass (ura de sine evreiasca). Ulterior (Berlin, 1930), acesta a devenit titlul unei controversate si mult reeditate carti ale sale.
Initial, Theodor Lessing a considerat ca “ura de sine”, autodispretul, este o tulburare psihica de care sufera unii evrei din cauza nivelului ridicat al antisemitismului european. Acest fenomen s-a dezvoltat de pe la sfarsitul secolului al XVIII-lea, cand încercarea iluminista de integrare (si chiar de asimilare) a evreilor din Europa Centrala s-a ciocnit de antisemitismul intelectual din aceasta zona a continentului. Theodor Lessing credea în 1930 ca “ura de sine” ar fi “un fenomen perfect ilustrat de psiho-patologia istoriei poporului evreu”. Si totusi, el a intuit faptul ca Selbsthass este o maladie care priveste nu numai pe evrei, ci “ansamblul neamului omenesc”.
Identitati dificile
Anume de la aceasta idee au plecat cativa temerari cercetatori francezi, care au organizat la Sorbona, în perioada 28-29 aprilie 1998, un colocviu international în încercarea de a descifra cele mai diferite manifestari ale urii de sine în istoria moderna si contemporana a omenirii. Prelegerile sustinute cu acest prilej au format continutul cartii pe care o prezint. Simpla trecere în revista a principalelor titluri ale capitolelor cartii dau masura amplorii cercetarilor si a diversitatii fenomenului: Martine-Sophie Benoit, Theodor Lessing si conceptul de “ura de sine evreiasca”; Jacques Le Rider, Otto Weininger - cazul emblematic de “ura de sine evreiasca”; Esther Benbassa, Sionism si “negarea exilului”: o alta forma de ura de sine?; Philippe Férault, Ura de sine, cealalta fata a urii. Punctul de vedere psihanalitic; Alain Taieb, Copilaria urii de sine; Vannina Micheli-Rechtman, Ura fata de corp la feminin: anorexia; Georges Sidéris, De la nebunele din Saint-Germain-des-Prés la “flagelul social”; Philippe Schmerka Blacher, Turcul (gay) plateste; Farhad Khosrokhavar, Ura si sacrul; Richard Rechtman, Alteritate suspecta si identitate vinovata în diaspora cambodgiana; Louis Moreau Bellaing, Exclusii moderni, între pierderea demnitatii, rusine si ura de sine; Henry Raczymow, Un mare scriitor contrariat: Maurice Sachs; Hervé Poutet, Ura de sine si filiatie: rascumpararea prin scris la Michel del Castillo; Martine Leibovici, Simone Weil cea rau nascuta; Maya Burger, Poate fi urat zeul?; Nicole Lapierre, Schimbarea numelui: semnul, ura, sinele; Jean-Christophe Attias, Convertire si ura de sine. O suma de psihoze, individuale sau colective, o suma de “identitati dificile”, cercetate cu uneltele antropologiei culturale.
Ura de sine romaneasca
Cand editia romaneasca era în lucru, editorul (Samuel Tastet) si traducatorul (Liviu Ornea) mi-au propus sa scriu un text privind “ura de sine romaneasca”, pentru a-l include în volum, probabil ca postfata. Nu m-am simtit atunci în masura sa compun rapid un studiu de auto-imagologie etnica. L-am recomandat pe Sorin Antohi, autor cu remarcabile antecedente în materie. De fapt, primul care - plecand de la unele texte semnate de Emil Cioran - a sustinut existenta “urii de sine romanesti” a fost Luca Pitu. Si a facut-o în stilu-i inconfundabil, într-un eseu al carui titlu a devenit titlul cartii sale, Sentimentul romanesc al urii de sine (Institutul European, Iasi, 1991, pp. 19-23). Titlul cartii este evident parafrazat dupa cel al lui Constantin Noica, la fel cum conceptul folosit, der rumänische Selbsthass (ura romaneasca de sine), este parafrazat dupa cel inventat de Theodor Lessing.
Dar cel care a teoretizat într-adevar “ura romaneasca de sine”, cercetand-o din perspectiva comparata (rusi, evrei, unguri etc.), a fost Sorin Antohi. Amplul sau studiu antologic purta un titlu explicit: Cioran si stigmatul romanesc. Mecanisme identitare si definitii radicale ale etnicitatii. El a fost publicat în volumul Civitas imaginalis. Istorie si utopie în cultura romana (Ed. Litera, Bucuresti, 1994, pp. 208-285). Cioran este, evident, exponentul de seama al auto-stigmatizarii etnice, cu întrebarea sa provocatoare “Comment peut-on être Roumain?” (parafrazata dupa Montesquieu, în La Tentation d’exister, 1956) si cu sentimentul irepresibil de “rusine de a fi roman”, atata timp cat Romania nu are “destinul Frantei si populatia Chinei”. “Orice om - scria Cioran în Schimbarea la fata a Romaniei (1936) - gaseste o scuza ca nu e Napoleon. Pune vina pe mediu, pe saracie, pe boala sau, daca e roman, pe Romania ”.
Din pacate, editia în limba romana a cartii Ura de sine. Identitati dificile a aparut pana la urma fara vreo contributie romaneasca, ceea ce o priveaza de un binevenit specific local. Faptul nu ma face însa sa recomand cu mai putina caldura aceasta carte de exceptie, foarte provocatoare si novatoare, excelent scrisa, excelent tradusa si excelent editata.
Ura de sine. Identitati dificile - volum coordonat de Esther Benbassa si Jean-Christophe Attias, traducere din franceza de Liviu Ornea, Editura EST, 2005.
