România 2012 - Este reforma reversibilă?

Grupul pentru Dialog Social (GDS) a organizat miercuri, 18 iulie, o dezbatere cu președintele suspendat al României, Traian Băsescu. La evenimentul intitulat România 2012: este reforma ireversibilă? și moderat  de Andrei Cornea și Sorin Ioniță au participat personalități marcante ale societății civile, jurnaliști, reprezentanți ai corpului diplomatic (Michael Schwarzinger, ambasadorul Austriei; Micah Savidge, consilier la Ambasada SUA; Dmitri Korşunov, secretar II la Ambasada Federației Ruse, precum și oficiali ai Marii Britanii și Italiei). Prezentăm în continuare fragmente din această dezbatere.

MAGDA CÂRNECI (GDS):

În actuala situaţie extrem de bulversată din România, ne-am gândit că este im­pe­rios necesar ca societatea civilă să re­ac­ţio­neze la această dezechilibrare în forţă care a avut loc între puterile statului de drept din România. GDS, alături de alte ONG-uri prezente aici, s-a mobilizat încă de acum câteva săptămâni, prin petiţii, prin dez­ba­teri organizate, prin ieşirea la manifestaţii. Ne-am gândit că această serie de luări de poziţie, care încearcă să echilibreze prin ati­tudinea civică ceea ce este dezechilibrat în clasa politică, trebuie să continue cu o întâlnire de lucru cu preşedintele sus­pen­dat Traian Băsescu, pe care îl salut aici, în mijlocul nostru. Pentru echidistanţa pe ca­re societatea civilă trebuie să o păstreze, noi l-am invitat şi pe primul ministru Vic­tor Ponta la o discuţie similară. Din pă­cate, ne-a refuzat.

SORIN IONIŢĂ (GDS):

Aş lansa două întrebări, două teme de re­flecţie către care îl invit pe d-l preşedinte să se aplece. Una e pe termen scurt şi una e pe termen mediu-lung. Pe termen scurt: dacă regulile jocului la referendum sunt astea care se conturează, cu prag electoral, şi va fi un referendum cu prezenţă scă­zută, care va fi invalidat, dar în care vo­turile vor fi, să zicem, 70 la 30 contra d-lui preşedinte, ce veţi face? Care este pla­nul şi ce va urma? Întrebarea pe termen me­diu şi lung este: având în vedere ce s-a în­tâmplat şi cum arată instituţiile în Ro­mâ­nia, este posibilă, până la urmă, coabi­ta­rea? Care e lecţia din acest episod? De fie­care dată când un preşedinte va fi im­po­pu­lar, sub 50%, parlamentul va putea merge pe aceeaşi procedură de până acum? Vom putea avea vreodată o coabitare stabilă, cu preşedinte şi majoritate de culori diferite?

Miza nu mai este Traian Băsescu, miza este ţara

TRAIAN BĂSESCU:

Aţi început cu cea mai nepotrivită în­tre­bare. La această întrebare veţi avea un răs­puns pe 30 iulie dimineaţa. În ceea ce pri­veşte coabitarea, eu deja devin un soi de Stan Păţitul. În 2007, suspendarea a inter­venit după două evenimente. Unul a fost condamnarea comunismului în parlament; la scurt timp am prezentat public un bi­leţel prin care primul ministru îmi cerea o intervenţie pentru un prieten în instanţă. Deci, justiţia, bat-o vina! Acum, sus­pen­darea este tot pe un fond de teamă de jus­tiţie. Motivul nu cred că este ideologic. Motivul, ca şi atunci, a fost nevoia po­li­ti­cului de a controla justiţia. Nu s-a ajuns la acel nivel de gândire, de tip occidental, ca­re să spună: justiţia este intangibilă. Aţi vă­zut declaraţia d-lui Voiculescu: nu avem toată puterea până nu controlăm şi jus­ti­ţia. Dar aşa gândesc toţi: nu avem pu­te­rea, până nu controlăm şi justiţia. Şi acum, ca şi în 2007, persistă nevoia de a o controla. Dacă în 2007 se creau mugurii independenţei justiţiei şi ai structurilor de securitate, de asemenea desprinse de sub control politic, în 2012 deja justiţia a con­firmat că e pregătită să fie independentă, că şi-a luat chiar nesperat de multă liber­tate, spre bucuria mea şi spre îngrijorarea altora. Şi mai avem o problemă. Trebuie să ştiţi că printre cei care au votat sus­pen­darea preşedintelui sunt 19, repet, 19 mem­bri ai parlamentului, care au dosarele deja trimise în instanţă, şi 3 incompatibili. Niciun partid nu e în afara acestui por­tofoliu de penali. Asta a făcut practic im­posibilă coabitarea, din punctul de vedere al noii majorităţi, la fel cum a fost im­po­sibilă şi din punctul de vedere al majo­rităţii din 2007. Asta arată cât a evoluat clasa politică din 2007, de la intrarea în UE, până acum. Un progres se vede. Deşi parlamentul avea acelaşi număr de par­la­mentari, în 2007 au votat pentru sus­pen­dare 322, iar în 2012, 256, deci este un progres calitativ.

Eu voi extinde puţin răspunsul, spu­nân­du-vă un lucru pe care deja îl spun de câteva zile. Pentru mine, nu mai există mi­za scaunului de la Cotroceni. Din cauza modului cum au evoluat lucrurile în pe­rioada 3-6 iulie, am, însă, o motivaţie ex­trem de serioasă să lupt în această cam­panie. Miza nu mai este Traian Băsescu, miza este ţara. Am văzut toţi ce poate fa­ce o majoritate USL în patru zile: Avo­ca­tul Poporului, decapitarea conducerii sta­tului, pentru că ei nu înţeleg să guverneze decât având toată puterea. Din păcate, s-a confirmat ceea ce intuiam, dar nu-mi ve­nea să cred. Generaţia tânără crescută în PSD este mult mai rea decât generaţia lui Ion Iliescu, mult mai rea pentru ţară, mult mai avidă şi fără scrupule. Cum, pen­tru mine, obiectivul major a fost sta­bi­li­ta­tea, când am constatat că s-a pierdut ma­joritatea pentru Guvernul Ungureanu, prompt, am dat opoziţiei mandatul de prim-ministru. Le-am şi spus-o la în­ves­titură. Rezultatul a fost că nu le-a păsat de stabilitatea ţării, de interesul naţional. Pe mine asta mă şochează. Este imposibil ca cei din spatele lui Ponta şi Antonescu, că nu-i suspectez pe ei că pot gândi la in­teresul naţional, dar au destui politicieni cu experienţă care să le spună celor doi, atenţie, stabilitatea politică în perioade de criză economică este fundamental im­por­tantă pentru a trece acceptabil prin criză. Nici măcar cei din spatele lor n-au reuşit să înţeleagă miza supremă a României: stabilitatea politică.

Criza economică şi modernizarea statului

Mai am o datorie faţă de dvs. Foarte mulţi aţi criticat dictatura din timpul lui Emil Boc. N-am văzut act de încălcare a Cons­ti­tuţiei în acea perioadă, orice încercare de promovare a unui act normativ ne­cons­tituţional a fost respinsă şi acceptat ca atare, ca act neconstituţional, de guvern şi de majoritatea parlamentară. Impresia unei guvernări oarecum în forţă a fost generată de două realităţi combinate. Una a fost criza economică şi cea de-a doua a fost nevoia de a moderniza statul. S-au su­prapus amândouă fiind întreprinderi ex­trem de dificile, atât trecerea prin criză, care a însemnat austeritate şi bine cu­nos­cutele măsuri, dar şi modernizarea sta­tu­lui, o altă acţiune care loveşte neplăcut în importante categorii sociale. Din păcate, a trebuit să le facem simultan, pentru că sta­tul român era şi încă este, mai puţin ca în trecut, profund neperformant. A trebuit să ne asumăm răspunderea pe patru co­duri pentru justiţie, guvernul a trebuit să-şi asume răspunderea pe Legea micii re­forme, pe Legea educaţiei, pe noul Cod al Muncii, care debolşeviza relaţiile de mun­că în România şi crea o concurenţă pe pia­ţa forţei de muncă. V-aş aduce un ar­gu­ment care să mă ajute să vă conving că nu se putea fără asumarea răspunderii: am în­cercat să trecem prin parlament Legea edu­caţiei. După două luni, am constatat că era amendată atât de puternic, încât se revenea practic la legea existentă, deşi toate partidele semnaseră Pactul pentru edu­caţie. Faptul m-a convins şi pe mine, şi pe premierul Boc, că n-avem nicio şan­să să trecem legi de modernizare a statului altfel decât prin asumarea răspunderii. Pro­cedură de altfel constituţională. În ba­za legilor trecute prin asumarea răs­pun­derii, justiţia şi-a crescut viteza de a ju­deca, numărul copiilor înscrişi la şcoli de meserii e 20.000. Deci efectele încep să apară şi măcar nişte paşi înainte s-au fă­cut în modernizarea statului. Vă mai dau un exemplu: reducerea personalului bu­getar. Vă amintiţi că am vorbit atunci des­pre omul gras, statul, care stă în cârca omului slab, sectorul privat. Au fost dis­ponibilizaţi 210.000 de oameni din sec­torul bugetar. Aţi auzit că nu se mai poate desfăşura vreo activitate? Sigur, probleme mai sunt, în sectorul sanitar de pildă, dar la reforma sănătăţii m-am împiedicat şi a trebuit să fac pasul înapoi. A fost o voinţă politică extraordinară ca, în paralel cu pe­rioada grea de criză economică, să ducem mare parte din procesul de reformare a sta­tului. În opinia mea, mai e nevoie de o noua Lege a sănătăţii, de o nouă Lege a împărţirii administrative a României şi ne mai trebuie revizuirea Constituţiei. Nu numai în zona de număr de parlamentari şi parlament unicameral, ci şi în multe alte zone de neclaritate. Spre exemplu, pre­şedintele nu are nicio protecţie, dacă nu are o majoritate parlamentară. Pur şi sim­plu, se face execuţie sumară, precum cea din 5 şi 6 iulie, îl cheamă pe pre­şe­dinte parlamentul la ora 10 dimineaţă, îi citeşte o listă de acuzaţii pentru declaraţii, nu pentru fapte, cerute de art. 95 din Cons­tituţie, între timp aceeaşi majoritatea somează CCR că, „dacă ne trimiteţi până mâine la 12 un aviz, bine, dacă nu, noi tot votăm“ şi la ora 17 îl suspendă pe pre­şedintele ales. Prin actuala Constituţie, da­că preşedintele nu are majoritate, ori e slu­ga majorităţii, ori e demis. Dacă preşe­din­tele se duce la majoritate şi-i spune: „pe ci­ne vreţi să pun procuror general, ca să ne înţelegem“, sigur că ţi-l dă pe Bălan, pe care l-a prins DNA cu aranjamentele pen­tru funcţii cu Ponta. Dar dacă Băsescu ar fi om „de înţeles“ şi care să slujească „in­teresul“ general, n-ar vorbi el cu se­na­torul Voicu să stabilim pe cine punem pro­curor general, pe cine punem pre­şe­dintele ÎCCJ? Dacă preşedintele e de ne­în­ţeles, îl trimitem la plimbare.

Este clar că statul român, din cauza po­liticului, este un stat fragil din punct de ve­dere al democraţiei. Dar politicul s-ar pu­tea să piardă pe 29. Oricât ar fi de su­păraţi românii pe mine, am convingerea că nu vor să meargă înapoi. Nu vor da gi­rul acestei lovituri puternice dată ins­ti­tuţiilor statului. Întotdeauna m-am bazat pe înţelepciunea colectivă. Votul din 29 poate arăta un lucru extraordinar: că po­porul este mai democrat ca politicienii. Ro­mânii vor înţelege, cu certitudine, că votul din 29 este un vot pentru de­mo­cra­ţie. Este un vot împotriva tota­li­ta­rismului şi a restauraţiei. E o speranţă a mea. Dacă ea se va confirma, înseamnă că am din nou o alianţă cu românii. Dar nu trebuie să excludem posibilitatea ca românii să în­ţeleagă să spună: nu vrem chiar atâta de­mocraţie. 29 ne va spune care este ati­tudinea poporului român după 22 de ani de democraţie.

Plecând de la faptul că eu gândesc în acest fel, opţiunea mea este să le cer românilor să vină la vot. Nu vreau să mă întorc la Cotroceni la masa verde şi nici nu vreau să mă întorc cu 5 procente pentru şi 95 îm­potrivă, dacă nu se va valida re­fe­ren­dumul.

Despre compromisuri

ANDREI CORNEA (GDS):

Dacă ar fi să reluaţi totul menţinându-vă aceeaşi idee de reformă a statului sub in­cidenţa justiţiei, n-aţi găsi totuşi de cu­viinţă să faceţi unele ajustări în acţiunea dvs., în oamenii pe care i-aţi ales? Se poa­te şi învăţa din acest episod?

TRAIAN BĂSESCU:

Să ştiţi că eu am lucrat tot timpul cu două liste: cea în care pot să fac compromisuri şi cea în care compromisul este exclus. În lista cu compromisuri excluse, pe locul doi se află justiţia, după securitatea na­ţi­o­nală. Dar în ceea ce priveşte politicul, am fost deschis la compromis. Şi n-a fost va­riantă pe care să n-o fi încercat - PDL-li­berali, PDL-PSD. Încă o zonă în care sunt dispus la compromisuri priveşte partidele care au mecanismele lor interne, ele îşi desemnează oamenii pentru a fi miniştri. Dacă este vreo desemnare flagrantă, spui „nu“, dar dacă este suportabilă, poţi ac­cepta compromisuri. Singura soluţie gro­solană pe care am acceptat-o a fost Eca­terina Andronescu, care a pierdut deja un proces de incompatibilitate, dar aici ştiam ce se va declanşa: procesul de decapitare a statului şi de suspendare a preşedintelui. Deci, poate că puteam să negociez mai mult anumite desemnări, dar am mers pe principiul ăsta: fraţilor, ce-mi daţi de la partid aia vă numesc, dacă nu e cu dosar penal şi dacă vă asumaţi numirea. Altfel, contrar a ceea ce s-a scris foarte mult, am fost departe de a fi cel care face no­mi­na­lizări, deşi la PDL am insistat tot timpul: puneţi oameni noi, care au capacitatea să crească. V-aş aminti că în 2009, când am format guvernul PSD-PDL, pentru că PSD a venit cu o garnitură foarte veche, ex­pe­rimentată, a trebuit să-i opun din PDL o garnitură la fel de hârşâită, ca să nu-i facă praf în guvernare şi atunci au apărut în guvern şi Berceanu, şi Videanu, şi Blaga. Imediat ce n-au mai fost în guvernare cei de la PSD, le-am cerut să-mi dea miniştri tineri pentru că guvernarea este şi o ocazie de a-ţi creşte oamenii. Zona po­li­ticului este cea în care trebuie să faci com­promisuri ca să menţii echilibrele interne între partidele care alcătuiesc coaliţia. Şi greşeala mea, din acest punct de vedere, a fost promovarea prea abruptă a unor ti­neri. Şi am mai ajuns la o concluzie: în po­litica la vârf, numai vârsta nu e suficientă. Îţi trebuie o oarecare experienţă de viaţă. În funcţiile cele mai înalte trebuie să ajungă cei care anterior au reuşit în viaţă, pe de o parte, sau, dacă viaţa i-a dus de la început în politică, trebuie să acumuleze o experienţă de viaţă. Multe dintre eşecurile celor desemnaţi în guvernele PDL au fost legate exact de lipsa de experienţă de viaţă.

SORIN IONIŢĂ:

În toţi aceşti ani s-a plătit un cost politic enorm, din cauza politicilor de austeritate, a reformelor mari, a nevoii de a menţine echilibrele. Există însă impresia că această maşinărie, care în general a mers în di­re­c­ţia corectă, a avut agăţată de ea o în­treagă ciupercărie. Noi monitorizăm de pe vremea lui Năstase o zonă la care ne pri­cepem, energia. În materie de oameni, de calitate şi de strategie, n-am văzut nicio diferenţă din 2004. Aceiaşi oameni puşi prin decizie administrativă sau rotiţi între ei. Pe POSDRU, la fel. În vreme ce la vârf lucrurile erau împinse în direcţia corectă, la bază sau la nivel mediu, aceiaşi oameni se roteau între ei. Asta a deranjat multă lume.

TRAIAN BĂSESCU:

Un preşedinte nu poate să acopere până şi numirile la companii, e imposibil. Totul ţine de modernizarea şi reformarea par­tidelor. Am văzut că toată presa a pus în spatele meu ce s-a întâmplat. Eu n-am putut să fac decât un singur lucru, să pro­tejez justiţia de influenţele politicului, prin numirile pe care le-am făcut la vârful justiţiei. Dar de aici până la numirile la companii, fie ele şi energetice, e dincolo de ce ar putea să încapă în capul unui şef de stat. Este clar că problema nu este la preşedinte, ci se află în modul cum func­ţionează partidele, clientelar, iar clien­te­lismul partidelor este accentuat de modul cum se finanţează campaniile. Acesta este motorul fundamental al clientelismului partidelor. Eu am spus de câteva ori, dar n-am găsit susţinere pentru ideea modului de finanţare a campaniilor. Poate reuşim acum, pentru campania din această iarnă pentru parlament. Pentru că dacă nu re­uşim şi calitatea parlamentarilor scade foarte mult. Pentru că partidele au un nu­măr de candidaţi cu şanse, după care vin şi întreabă: d-le Ionescu, am un colegiu liber, poţi să-ţi finanţezi campania? Omul ăla se simte proprietar al colegiului, n-are nicio obligaţie faţă de partide, zice da, am bani să-mi finanţez campania. Aşa s-a în­tâmplat. Ceea ce face ca pe urmă să vedem un exod de parlamentari de la opoziţie la putere şi viceversa, exact pentru că ei nu se simt legaţi de partidul care le-a pus sigla pentru a candida în colegiu. Vă în­ţeleg revolta. E cel puţin la fel şi a mea. Dar nu-mi reproşaţi numirile. Şi la cele de miniştri, cu multă reţinere, deşi acolo mai am un atribut, pot să spun „mai încearcă cu altcineva“ la remanieri. Dar pentru cele de directori ar fi absurd să mă întrebe cineva.

MAGDA CÂRNECI:

A implementa reforma şi modernizarea României este o misiune foarte grea, dar şi o chestiune de comunicare. Politica e o chestiune de comunicare. Credeţi că aţi făcut suficient pentru ca aceste lucruri să treacă la populaţie, care, totuşi, avea un deficit de înţelegere a mecanismelor po­litice şi a democraţiei?

TRAIAN BĂSESCU:

Categoric nu s-a făcut suficient. Mai ales că au fost legi care au generat probleme pentru categorii sociale foarte mari: Legea educaţiei pentru toţi dascălii, legile jus­tiţiei pentru toţi magistraţii, Legea pen­siilor militare. Guvernul, ministerele au co­municat în felul lor, au făcut conferinţe de presă, dar absolut insuficient faţă de efortul de distorsionare pe care l-au făcut unele trusturi media. Eu n-am avut o de­claraţie de presă – şi întotdeauna trebuia să anunţ cu cel puţin o oră jumătate, două ore înainte – care să nu fie tocată în stu­diouri, până nu mai rămânea nimic din declaraţia mea de presă. Şi ştiam că-s oa­meni plătiţi ba de Voiculescu, ba de Vân­tu. Am avut şapte ani în care şi trustul In­tact, şi trustul Realitatea n-au lăsat un mesaj întreg de-al meu, darămite de-ale primului ministru sau ale miniştrilor. Te­leviziunea, radioul public, din păcate, am­bele au fost controlate de interesele sala­riaţilor şi nu de interesele statului, pentru că, până la urmă, statul de-asta plăteşte televiziunea publică şi radioul public, ca măcar să-şi poată transmite corect me­sa­jele.

NICOLAE RĂDULESCU-DOBROGEA (EcoCivica):

Cum se poate ca dvs. şi comisarul şef al Gărzii de mediu, d-l Silvian Ionescu, să deveniţi propovăduitori ai veneticilor de la Roşia Montană? Vă daţi seama că picajul în care vă aflaţi se datorează şi atitudinii dvs. faţă de proiectul Roşia Montană Gold Corporation?

TRAIAN BĂSESCU:

Un preşedinte are obligaţia să nu saboteze statul, ci să-l susţină. Din acest motiv, susţin orice proiect minier care creează lo­curi de muncă şi pune în valoare resursele naturale ale ţării, inclusiv acesta. Eu nu pot fi împotriva intereselor statului meu şi ale cetăţenilor acestei ţări. La Roşia Mon­tană nivelul de poluare acum este enorm şi numai o investiţie uriaşă poate ecologiza zona.

LIDIA MELINTE (Epoch Times România):

Europa ne închide uşile. Iliescu a făcut-o în ‘90 şi a însemnat dezastrul pentru noi toţi. Care e soluţia pentru a împiedica aşa ceva?

TRAIAN BĂSESCU:

Soluţia imediată este reacţia corectă la referendumul din 29 iulie. Dacă în mo­mentul de faţă toată Europa ne spune că avem probleme cu statul de drept din ca­uza politicienilor, şansa uriaşă a României este ca pe 29 românii să arate că ei sunt deasupra politicienilor, că sunt europeni şi prin votul lor pot respinge ceea ce au făcut cei din majoritatea USL.

Rolul societăţii civile

SMARANDA VULTUR (Societatea Timişoara):

Suntem perplecşi şi îngrijoraţi, pentru că reflexele comuniste se manifestă nu numai la nivelul conducerii partidelor şi la tot ce se întâmplă în interiorul statului de drept, ci şi la nivelul societăţii civile. Am văzut frica unor colegi de a semna cu numele lor o petiţie, am văzut printre prieteni ca­re ocupă funcţii, date de altfel sub PDL, teama de a se manifesta public, pentru că se tem să piardă acele funcţii, şi ne-am vă­zut pe noi înşine încercând să nu ne implicăm, pentru că ne-am zis că totuşi sunt printre ei şi oameni care merită să fie acolo şi îi vom da jos mai repede decât este cazul. Am văzut că epurări pe criterii politice au început deja. Misiunea mea es­te să vă întreb din partea Societăţii Timişoara: în cazul în care veţi fi demis în 29 iulie, care este părerea dvs. legată de felul în care se poate reface o opoziţie pu­ternică în România în acest caz şi care ar fi rolul societăţii civile în această opoziţie?

TRAIAN BĂSESCU:

În primul rând, eu nu voi fi demis pe 29. Iar în ceea ce priveşte societatea civilă, şi ea trebuie să ţină cont, după părerea mea, de un lucru. Ea devine foarte puternică atunci când este consecventă în ansamblul ei. Când, înainte de alegeri sau în mo­mente dificile, ne chemaţi: „veniţi să avem un dialog, să vedem ce aveţi în cap, cum vedeţi lucrurile“, sigur că noi, politicienii, venim. Dar pe urmă, am avea nevoie, mai ales dacă nu aveţi niciun mo­tiv să ne suspectaţi că am abandonat obi­ectivele pe care le-am promovat în cam­panie, am vrea să vă ştim consecvenţi sus­ţinători ai unor idei, nu ai noştri, ca oa­meni. Deci societatea civilă la noi ea însăşi face paşi înapoi de prea multe ori. Sunt atâtea ONG-uri care se retrag din politică sau din susţinerea unor idei, atâţia inte­lectuali de marcă, aşa cum e d-l Căr­tă­rescu. S-a hotărât la un moment dat să facă pasul înapoi, să nu mai scrie despre politică. Iată că a trebuit să revină acum, pentru că a simţit că frige şi că valorile unei societăţi democratice trebuie sus­ţi­nute tot timpul, tocmai pentru că la noi democraţia încă este fragilă şi s-a de­monstrat că poate fi întoarsă. Deci, cred că rolul societăţii civile ar fi, plecând de la ce a văzut că se poate întâmpla, să stea activă tot timpul.

O lovitură de stat cu mijloace aparent democratice

SORIN ALEXANDRESCU (GDS):

Înţelepciunea colectivă la care faceţi dvs. apel nu este suficientă. Trebuie ajutată, ghidată şi mai ales susţinută, chiar dacă nu ne place, pentru că suntem democraţi. Eu cred că ar trebui să adunaţi în jurul dvs. toate forţele, inclusiv PDL, chiar dacă sunt fricţiuni, sau partidele noi. Şi, de asemenea, cred că ar trebui să vorbiţi în fiecare seară la televiziune.

TRAIAN BĂSESCU:

Eu am foarte greu acces la TVR. TVR ne-a anunţat că toate emisiunile de săptămâna aceasta sunt rezervate USL.

OTILIA NIŢU (Expert Forum):

În eventualitatea în care la referendum vor fi 5% pentru dvs. şi 95% împotrivă, referendumul se invalidează, vă întoarceţi la Cotroceni ca să numiţi procurorii?

TRAIAN BĂSESCU:

A fost prima întrebare a d-lui Ioniţă şi am spus că răspund pe 30.

ANDREEA PRISĂCARU (Radio România Ac­tualităţi):

Cum vi se pare raportul MCV?

TRAIAN BĂSESCU:

După ce am văzut amploarea pe care a luat-o presiunea internaţională asupra Guvernului României, am trimis un delegat la Bruxelles care să explice de ce raportul trebuie să aibă două părţi. O par­te care să reflecte ceea ce s-a realizat în cei cinci ani şi o parte, care era ine­vi­tabilă, asupra evoluţiilor din ultimele do­uă săptămâni. Spre satisfacţia mea, partea care era în sarcina guvernului arată un pro­gres consistent din 2007 până acum. Ceea ce nu înseamnă că procesul de mo­dernizare a justiţiei este încheiat. Dar acea parte mă satisface. Dacă ar fi fost numai aceea, Olanda ridica obiecţiile pentru in­trare în Spaţiul Schengen. Din păcate, a apărut şi cealaltă parte, care descrie lo­vi­tura dată instituţiilor statului în 3-6 iulie şi asta nu-mi creează niciun fel de sa­tis­facţie, pentru că aici a fost şi munca mea de opt ani, nu numai pentru justiţie, ci şi pentru credibilizarea ţării. Vă mai spun ceva: faptul că parlamentul acţionează ile­gal, împotriva Constituţiei şi fără să res­pecte bunele practici europene, nu în­seam­nă că este justificat doar pentru că decizia este luată în baza majorităţii din par­lament. În România, a fost ca o lovitură de stat militară, numai că a fost dată cu mijloace aparent democratice. S-a ocupat Monitorul Oficial, luat prin ordonanţă de urgenţă, s-a ocupat radioul, prin votul parlamentului, s-a ocupat televiziunea, prin votul parlamentului, după care s-au emis ordonanţe de urgenţă, echivalentul ocupării Curţii Constituţionale. Deci a fost o lovitură de stat sub aparenţă de­mocratică, notată ca atare în toate can­ce­lariile.

ANDREI CORNEA:

De ce n-au procedat ca în 2007, când nu ţin minte să fi fost prea multe reacţii internaţionale? Ce s-a întâmplat, după pă­rerea dvs.?

TRAIAN BĂSESCU:

Presiunea extraordinară a fost generată de lanţul de sentinţe. Fostul ministru al Agri­culturii, Mureşan, Iacubov, care părea in­tangibil, Vântu, care părea intangibil, Năs­tase, care chiar era intangibil. Aceste în­tâmplări i-au speriat pur şi simplu şi ne­voia de a ajunge rapid la butoanele jus­tiţiei a devenit comandament zero. Sper ca Victor Ponta să nu mintă iar şi să res­pecte angajamentele luate faţă de Bru­xelles.

ANDREEA PORA (Revista 22):

În situaţia în care asupra acestui re­ferendum vor exista suspiciuni majore de fraudă şi nerespectare a regulilor, care va fi poziţia dvs. faţă de recunoaşterea re­zultatului?

TRAIAN BĂSESCU:

Aici voi fi foarte sec. Referendumul este valid sau invalid, afectat de nereguli sau nu, în funcţie de decizia Curţii Cons­ti­tuţionale. Degeaba voi avea eu o poziţie, sau PDL o poziţie, sau dvs. o poziţie, CCR va stabili dacă referendumul este valabil sau nu. Îngrijorător totuşi este că re­prezentarea în secţiile de votare este de 1/6. Preşedintele, ca subiect al refe­ren­dumului, nu are dreptul la reprezentanţi, ci doar partidele parlamentare, conform legii. Şi atunci pot spera că reprezentantul PDL va veghea la corecta numărare a bu­letinelor. Important este dacă acest om va fi suficient de dedicat să nu se lase nici corupt, nici cumpărat şi să fie atent ca procesul să se desfăşoare corect în fiecare secţie. Este o problemă, această oră 23, mai ales la sate. Iar eu voi avea un singur pre­zumtiv reprezentant, al PDL, care trebuie să stea de dimineaţă de la 5, când probabil se preiau buletinele de vot, până seara la 23, fără să iasă la toaletă, fără să mănânce nimic.

Suntem prizonierii clasei politice

GABRIEL LIICEANU (GDS):

Aţi auzit şi dvs. drama prin care trec oameni ca noi în această istorie şi în acest moment. Mircea Cărtărescu s-a oprit pen­tru că e foarte greu să treci de la Platon şi Shakespeare la Ponta şi Antonescu. În sta­tele mature, democrate, oamenii nu trăiesc în viaţa politică, ci în viaţă. Or, noi nu mai trăim, viaţa mea şi a multora de aici s-a consumat înlăuntrul vieţii politice. Vieţile noastre, din acest punct de vedere, ca intelectuali, au fost majoritar distruse. Din ‘90 încoace, mai nici unii dintre ăştia de aici n-au stat deoparte, şi-au plătit obolul. Dar trebuie să mai ştiţi că sin­gu­rele noastre arme sunt cuvintele. Iar cuvintele au când o forţă enormă, când ni­ciuna. Noi nu avem bani furaţi să ne plă­tim o televiziune pentru ca cuvintele noas­tre să poată aşeza lumea pe drumul bun. De fiecare dată am crezut că mergem în faţa urnelor şi ne alegem reprezentanţi. Re­prezentanţii ne-au păcălit, totdeauna au fost reprezentanţii lor, nu ai noştri. Suntem prizonierii unei clase politice. Şi problema e că nu ştim cum să scăpăm din acest prizonierat. În momentul de faţă, adevărul e că, în România, 20-30 de oa­meni, cu interesele lor, aşa cum aţi spus la un moment dat, cu ilegalităţle lor, arun­că în aer soarta unui popor întreg. Numai că poporul acesta, fiind manipulat ma­jo­ritar, cum se întâmplă uneori, cade în groa­pă cu inconştienţa lui. Noi trăim în groapă cu conştienţa noastră. Asta e tot. Şi e bine să ştiţi asta.

TRAIAN BĂSESCU:

Am înţeles foarte bine drama in­te­lec­tualului român, mai ales că am văzut şi mijloacele care s-au folosit împotriva lui. Câţiva intelectuali străluciţi care scriau, la un moment dat, au fost încinşi de golanii din televiziuni. Îşi permiteau să se lege de minţi strălucite, doar pentru că nu gân­deau ca ei. Ceea ce poţi să-mi faci mie, că sunt om politic, nu poţi face unuia care trăieşte din gândit. Eu v-am înţeles per­fect. Doar am observat situaţia d-lui Căr­tărescu, care a spus: nu mai vreau să aud de politic, nu mai scriu de politică, m-au dezamăgit toţi. Dar, cred eu, până la urmă trebuie să evaluăm care sunt urmările aban­donului meu. Sigur, nimeni nu are nicio obligaţie. Obligaţie am eu, că nu m-a pus nimeni să mă duc să cer votul să fiu ales. Dvs. nu aveţi această obligaţie. Dar conştiinţa unui intelectual filosof poate fi uneori mai mult decât obligaţia pe care mi-o creez eu singur cerându-le votul ro­mânilor. Pentru că am această convingere: nicăieri n-au fost doar oameni politici cei care au ajutat trecerea momentelor grele. Peste tot în Europa, în lumea asta, mo­mentele grele sunt trecute şi cu o inte­lectualitate care se angajează. Oamenii politici singuri sunt incapabili să treacă momentele dificile.

Pagini realizate de RODICA PALADE şi MĂDĂLINA ŞCHIOPU