Pe aceeași temă
Probabil că 2012 nu va fi anul sfârşitului lumii. Va fi însă anul în care politicienii se vor confrunta cu electoratul în multe ţări europene, inclusiv în România.
Poate că reuniunea liderilor G20, acest club al celor mai importante economii ale lumii, nu a adus clarificări majore în chestiunile fierbinţi ale crizei, însă i-a furnizat lui Nicolas Sarkozy muniţie electorală, deoarece şi el se va afla faţă în faţă cu alegătorii anul viitor. Grecia se joacă şi ea cu ideea alegerilor anticipate, menită să furnizeze o forţă politică mandatată să scoată castanele din foc cu mâinile ei proaspete. Încolţit şi aproape silit să demisioneze, Silvio Berlusconi ameninţă cu alegeri anticipate.
Se va împăca oare austeritatea bugetelor europene cu cerinţele electoratului? Politicienii vor cere, de fapt, o ştampilă populară pentru diversele măsuri de austeritate. Ce vor promite oare contracandidaţii? Nu pot promite prea multe, deoarece nu pot furniza banii care să cumpere promisiunile.
Sau poate că subestimăm capacitatea unor tiparniţe de bani care pot inunda o ţară mai mică, ferită de rigorile unei monede unice. Acesta este, de fapt, singurul scenariu posibil, în cazul în care Grecia ar ieşi din zona euro, fie alungată, fie de bună voie. De fapt, ce s-ar întâmpla dacă Grecia ar ieşi din zona euro? Ar fi un cutremur financiar care ar zgudui întreaga lume, însă cel mai devastator efect ar fi sărăcirea bruscă a grecului obişnuit. Pentru că o eventuală revenire la drahmă asta ar însemna. În primul rând că drahma s-ar devaloriza instantaneu, cu viteza fulgerului. Experţii estimează că şi-ar pierde 60-80% din valoare în prima zi de viaţă. Apoi va continua să scadă. Ar fi o experienţă care ar aminti de România anilor ‘90, în care economiile de-o viaţă ale părinţilor noştri au fost pur şi simplu reduse la zero.
Dar acest scenariu probabil nu se va întâmpla, deoarece grecii, deşi se consideră victimele austerităţii, au înţeles că europenii au întins pentru ei o plasă de salvare la care nu prea pot renunţa. Deocamdată, criza europeană este menţinută la foc mocnit de drama elenă. În fond, drama a fost inventată în Elada, iar evenimentele pline de suspans din Atena demonstrează că şi-a păstrat prospeţimea de-a lungul veacurilor. Fluiditatea politicii greceşti i-a luat prin surprindere pe partenerii europeni şi a înnebunit pieţele financiare.
2012 va fi, deci, un an complicat. Politicienii europeni vor insista să salveze şi să întărească moneda unică. Nu au încotro. Dincolo de efectele ei benefice asupra afacerilor europene, euro este folosită ca monedă de tezaurizare în toate băncile centrale ale lumii. Rusia, de pildă, ţine 41% din rezervele sale de 516 miliarde de dolari în moneda unică. China are deja o expunere majoră în euro, estimată la 26% din imensele sale rezerve de 3.200 de miliarde de dolari. O eventuală disoluţie a monedei unice ar pune serioase probleme şi acestor puternice economii emergente. Mesajul liderilor de la Beijing şi Kremlin a fost clar în favoarea susţinerii zonei euro. Totuşi, europenilor din zona monedei unice li s-a cerut coerenţă în acţiuni. Lipsa de coerenţă este însă efectul reacţiilor diferite a 17 miniştri de Finanţe. Este şi efectul negocierilor dure dintre ţările care fac eforturi să ţină în frâu cheltuielile şi cele unde risipa a ajuns la fundul sacului. Şi aici intervine politica. Unii politicieni au cumpărat voturi şi s-au menţinut apoi la putere prin creşterea cheltuielilor sociale. În teorie, sună inteligent să reduci deficitul bugetar, adică să cheltuieşti mai puţini bani, însă în practică trebuie să tai din facturile sociale. Ceea ce nemulţumeşte electoratul. Sarkozy a comentat, aşezat lângă preşedintele american Barack Obama, că Europa îşi menţine vocaţia sa socială, adică nu va renunţa la programele sale. Însă austeritatea care va învălui Europa în 2012 îşi va arăta efectele negative. Creşterea economică va încetini, consumul se va comprima, lumea va încerca să economisească şi va încerca să protesteze. Grecii au servit deja o lecţie întregii Europe, şi anume aceea că protestele infinite nu îmbunătăţesc situaţia.
Soluţia europeană contemplată acum este modelul german. În urmă cu zece ani, economia Germaniei era într-o situaţie dificilă, ca efect al unei costisitoare absorbţii a Estului rămas în urmă, şi era considerată bolnavul Europei. Cancelarul Schröder a impus o serie de reforme structurale, prezentate în aşa-numita sa Agendă 2010, care, iată, au dat roade. Dar una dintre principalele reforme structurale
s-a petrecut în domeniul social şi a presupus flexibilizarea pieţei muncii. Explicate, reformele structurale sunt nepopulare. Este greu de imaginat că politicienii pot convinge electoratul să îmbrăţişeze, să accepte şi, mai ales, să voteze ideea concedierilor. Probabil 2012 nu va fi anul sfârşitului lumii, aşa cum au interpretat unii calendarul civilizaţiei Maya, dar va fi momentul împrăştierii iluziilor. Criza nu poate fi alungată fără sacrificii. //
