Pe aceeași temă
E drept, măsurile anunţate de Trăian Băsescu pentru Guvernul Boc sunt simpliste din punct de vedere economic, chiar primitive.
A tăia atunci când nu mai ai bani nu presupune competenţă economică deosebită. Competenţă înseamnă să nu ajungi în această situaţie, iar în legătură cu această chestiune sunt foarte multe lucruri de reproşat incompetentului Guvern Boc. Dovada finală este că s-a ajuns aici, iar tăierea este ultima şi singura soluţie eficientă, cu toate dramele pe care le produce şi pe care guvernul nu pare a fi în stare să le gestioneze. Să nu anticipăm, totuşi! Primul şi cel mai important pas care, acum, în această situaţie şi cu această competenţă guvernamentală limitată, trebuie făcut ţine de tăierile anunţate, mai mult sau mai puţin în formula propusă. Două mituri parazitare sunt încă foarte puternice, pentru că au, desigur, ca orice mit, un sâmbure de adevăr.
Primul este că reducerea salariilor şi pensiilor nu ar fi necesară, dacă guvernul ar reduce din celelalte cheltuieli pe care le face.
Al doilea, că majorări moderate de taxe în actualul context ar mai putea diminua ceva din apetitul pentru reducerea de pensii şi salarii al guvernului.
Să le luăm pe rând. Nu ar rămâne mai mulţi bani pentru pensii şi salarii, dacă guvernul ar tăia din cheltuielile pe care le face, şi aşa reduse? Desigur, ar rămâne ceva, dar nu s-ar rezolva problema, ba chiar, din punct de vedere statistic, s-ar agrava, iar această agravare ar periclita serios anul următor. Şi asta pentru că marea problemă a bugetului nostru este că peste 60% din cheltuieli se duc pe salarii, pensii şi asistenţă socială. Adică, avem, în proporţie de aproape două treimi, un buget cu cheltuieli predeterminate, un buget care constrânge orice guvern la situaţia de plătitor de pensii şi salarii ca activitate principală.
Reducând cheltuielile de capital sau de bunuri şi servicii, nu se obţine decât o majorare a procentelor pe care pensiile şi salariile o au în buget, ceea ce leagă şi mai multe pietre de moară de picioarele şi aşa de lut ale guvernului. Să nu se înţeleagă că cheltuielile actuale de capital sau bunuri şi servicii sunt necesare exact în actuala structură şi că reprezintă un element de echilibru pentru structura bugetului. Dimpotrivă, tăierea cheltuielilor de mai sus într-o proporţie semnificativă ar fi binevenită, de vreme ce s-a văzut că ele susţin cheltuieli discreţionare, fără impact economic şi netransparente. Dar tăierea lor nu elimină, din păcate, reducerea de salarii şi pensii.
Să trecem la al doilea mit: câteva puncte în plus la TVA sau la cota unică nu ar omorî economia şi ar mai diminua puţin din presiunea pusă brusc pe pensionari şi salariaţi. Argumentul este foarte corect, iar reprezentanţii FMI au venit, cum se ştie acum din surse oficiale, cu această variantă (TVA de 24%, cota unică 20%, salarii tăiate cu 20% şi pensii îngheţate). Formula are sens, având în vedere impactul social. Riscul este însă enorm. Şi nu doar că ar sufoca economia înainte ca ea să repornească.
Acesta este, desigur, un risc major, dar nu este cel care a determinat respingerea acestei măsuri. Ţinând cont de competenţa guvernamentală arătată până acum şi de specificul economiei româneşti, guvernanţii nu ar fi putut garanta că aceste majorări de taxe ar fi adus bugetului cele 2 miliarde de euro în plus pe care se conta. Adică, pur şi simplu, nu ar fi putut colecta aceşti bani. ANAF este un organism care şi-a dovedit limitele. A adus anul acesta miliarde în plus faţă de anul trecut, dar economia neagră este în expansiune. Comanda politică funcţionează perfect la ANAF, în timp ce marea evaziune prosperă (alcool, tutun, grâu, returnări de TVA). O majorare de taxe fără o reformă fiscală serioasă, care să impoziteze mai puţin munca şi mai mult profitul, adică o revoluţie fiscală, nu ar fi adus banii necesari. Ministerul de Finanţe şi ANAF nu au capacitatea necesară să-i adune şi nici economia să-i producă fără să intre în zona neagră. Incompetent, lipsit de noroc, fără bani şi resurse şi lipsit de transparenţă, actualul guvern trebuie să taie pensii şi salarii, ca o expresie a unei neputinţe prelungite. //