Pe aceeași temă
Acordul de la Lisabona asupra proiectului Tratatului simplificat (minitratatului) UE prevesteste relansarea, cu multe sanse de reusita, a procesului de reformare a Uniunii, dupa esecul din 2005 de adoptare a unei Constitutii pentru Europa.
Sub irezistibilul impuls al mondializarii, largirea pietei interioare si sporirea gradului de integrare pana la federalizare a constructiei vest-europene au devenit de neevitat. Daca primul deziderat s-a realizat prin extinderea UE, de la 1 ianuarie 2007, la nu mai putin de 27 de state, cu o populatie de aproape 500 de milioane, progresul institutional nu putea ramane blocat prin respingerea conceptului constitutional. Din aceasta perspectiva, formula Tratatului de modificare a Tratatului privind UE si a Tratatului instituind Comunitatea Europeana (care are sa devina cel privind functionarea Uniunii) incearca sa depaseasca impasul si pe calea unui minim compromis (prin renuntarea mai ales la terminologia federalista si mai putin la elemente de continut), sa asigure sporirea eficacitatii si legitimitatii democratice a UE largite si sa amelioareze coerenta actiunii sale externe.
Intr-adevar, osatura constitutionala prefigurata in 2004 (avand ca elemente definitorii: personalitatea juridica a UE, o presedintie stabila, un inalt reprezentant pentru politica externa, adoptarea de decizii cu majoritate calificata ori conferirea unei valori juridice depline Cartei Drepturilor Fundamentale) se pastreaza, cedarile inregistrandu-se mai ales in registrul socio-economic.
P rintre marile neimpliniri ale noii etape de dezvoltare a constructiei europene ramane, fara indoiala, neglijarea dimensiunii environmentale. In concurenta naturala si permanenta cu scopul sau initial si, mult timp, definitoriu, de a realiza o "piata comuna", devenita intre timp interioara, imperativul ecologic si-a croit cu greu drumul printre preocuparile comunitare, astfel ca numai prin Actul Unic din 1987, tratatele constitutive au inclus prevederi privitoare la mediu. Este adevarat ca, inca mai devreme, din 1973, sub influenta Conferintei ONU de la Stockholm privind mediul uman (1972) s-a deschis seria programelor de actiune in materie (ajunse la cel de-al saselea), iar in paralel s-a cristalizat si afirmat o politica comunitara de mediu.
Fara a face din ecologie o prioritate, preconizatul tratat reformator aduce totusi unele nuante semnificative. Dezvoltarea durabila a Europei se fondeaza inclusiv "pe un nivel ridicat de protectie si ameliorare a calitatii mediului", presupune "solidaritatea intre generatii" si devine un obiectiv al relatiilor UE cu restul lumii. Domeniile mediului si energiei fac parte din categoria celor in care se exercita competente impartite intre UE si statele membre. Carta Drepturilor Fundamentale nu consacra (inca) un drept fundamental la mediu, dar capitolul din tratate consacrat mediului cuprinde in titlu, intre paranteze, o precizare suplimentara: schimbarea climatica, iar ca prioritate, promovarea in plan international de catre UE a masurilor destinate sa faca fata problemelor regionale ori planetare de mediu, in particular, lupta impotriva incalzirii globale.
Din perspectiva evolutiilor obiective, deopotriva naturale si institutionale, proiectul ecologic reprezinta una dintre prioritatile, partile componente majore, care nu mai pot fi ignorate de noua constructie europeana. "Constitutionalizarea" inevitabila a acesteia si cursul spre federalizare creeaza premise importante in acest sens.
Intr-o formula de tip federal, actiunea centrala se completeaza, se conjuga si isi potenteaza efectele cu cea locala, regionala si nationala (federata).
Cele 27 de state componente dispun deja de un fond ecologic comun reprezentativ, care cuprinde elemente diverse, ce tin de la aspecte de mentalitate, traditii si cultura, pana la cele de ordin legislativ, institutional si al practicilor concrete.
Astfel, in plan juridic, prioritatile desprinse din (si deja afirmate in) acest context, care au nevoie si de o expresie supranationala (comunitara si, in perspectiva apropiata, unionala), se refera, de exemplu, la recunoasterea si garantarea cat mai deplina a dreptului tuturor la un mediu sanatos si echilibrat ecologic, instituirea si promovarea unui sistem institutional in materie de mediu, coerent si unitar in plan vertical (national si comunitar), cat si orizontal (vizand cat mai multe, daca nu toate problemele de mediu, printr-o gestiune integrata, multidimensionala), crearea unei "ordini juridice ecologice" comunitare, unitara si indivizibila, dominata de aceleasi principii generale, utilizand proceduri uniforme, pusa in aplicare de o maniera identica si avand actori institutionali asemanatori, cu concursul unei societati civile unionale tot mai active si mai responsabile si parteneriatul unui "eco-cetatean" european.
Problema ultima, pentru moment (dar decisiva in orice caz), in privinta acestei perspective complexe, ridica cel putin trei semne de intrebare, referitoare la fezabilitatea unui asemenea proiect pan-european, orizontul sau de indeplinire si dimensiunile de exprimare concreta.
Sintetic, vointa politica, capacitatea individuala si colectiva de a stimula si impune si motivatia specifica reprezinta "cheia" promovarii sale. Evolutiile din lumea reala si interesul general pledeaza in acest sens. Temporal, in sensul real-obiectiv, poate fi vorba de o durata relativ scurta, circumstantiata de diferite, imprevizibile evolutii. La nivelul aspectelor supraconcrete, aprecierile, evaluarile si masurile raman mai ales la indemana si dispozitia specialistilor, dar interventia publica le transforma in realitati.
In asteptarea acestei mari mize si provocari contemporane, pe care le constituie proiectul unei Europe ecologice, s-ar impune si ar fi mai mult decat binevenita o dezbatere generala, autentica si eficienta pe aceasta tema, cu participarea celor interesati, adica a noastra, a tuturor.
