Morala norocului administrat de stat

Într-una din povestirile sale cele mai stra­nii si dense filosofic, Borges ima­gi­nea­za o tara fabuloasa ce ajunge sa fie do­minata de o institutie misterioasa, Lo­te­ria. Istoria ei nu se mai stie bine cand si cum a aparut. Loteria a început ca oricare alta loterie, oferind premii norocosilor. Pentru ca la un moment dat nu mai adu­cea profit, cineva a avut ideea de a o re­for­ma. Ca tot ceea ce se repeta, devenind pre­vizibil, loteria nu mai era atractiva: pro­ble­ma era, se spunea, ca ea viza numai o ju­matate de sansa, cea a norocului. Ca ata­re, sansa a fost întregita, alaturandu-i-se si celalalt chip, cel al nenorocului. Jocul a de­venit mai atragator, caci riscul se dubla: oa­menii puteau nu doar sa castige, dar sa si piarda, prin plata unor amenzi, ba chiar prin închisoare. Loteria încerca sa imite via­ta, asa cum e ea, cu bune si cu rele. Toate deciziile au început sa fie luate prin tra­geri la sorti. Loteria lua usor-usor chipul des­tinului. Pana acolo, încat a acaparat tot mai mult deciziile, întamplarea si, în cele din urma, viata si destinul Babiloniei. Din acel moment, Loteria a devenit atot­pu­ter­nica si secreta. Despre ea se putea spune orice. Ea era totul si nimic. Atunci, exis­tenta ei a devenit mit.

Babilonienii s-au daruit jocului*

Una dintre dilemele cele mai disputate în perioada postdecembrista este: pri­va­ti­zam ori nu? Desi economistii au raspuns clar la aceasta problema, aratand ca, pen­tru mai multe motive, privatizarea este pre­fe­rabila, politicienii se încapataneaza sa judece aceste probleme doctrinar si con­junc­tural, adica în termeni straini de pro­ble­mele economice si sociale implicate.

 Un exemplu e dat de disputa privind pri­vatizarea Companiei Nationale Loteria Ro­mana SA (LN). Aceasta dilema capata aici diverse forme: privatizare vs. ne­pri­va­ti­zare, privatizare partiala vs. privatizare to­tala, monopol (de stat sau privat) vs. li­be­ra concurenta.

 La 22 decembrie 2005, guvernul a emis o ordonanta vizand strategia de pri­va­tizare a LN. Catre sfarsitul lui martie, Se­natul a aprobat ordonanta, hotarand ca 20% dintre actiunile detinute de stat la LN si la Imprimeria Nationala sa mearga catre Fondul Proprietatea si alte 5% sa fie tranzactionate la bursa. Ordonanta ur­mea­za sa fie dezbatuta în Camera De­pu­ta­tilor. Opozitia se opune privatizarii, con­si­derand ca aceste servicii trebuie sa ramana monopoluri de stat.

 Cred ca privatizarea totala, libera con­cu­renta si reglementarea functionarii Loteriei sunt solutiile cele mai corecte din punct de vedere moral, economic si so­cial. Pentru ca, din aceste puncte de ve­de­re, sunt discutabile: monopolul si mono­po­lul de stat, politizarea si managementul, uti­lizarea profiturilor si salariile conducerii si, în sfarsit, marketingul  Loteriei Natio­na­le.

1. Monopolul asupra Loteriei

In general, monopolul e nesanatos: el în­latura libera concurenta si lipseste piata de motorul care o pune în functiune - ra­por­tul dintre cerere si oferta; el permite celui care detine exclusivitatea în pro­du­ce­rea unui bun ori serviciu sa abuzeze de po­zitia sa, definindu-si politica de pret dupa bunul plac; el creeaza inechitate în­tre producator si ceilalti agenti potentiali con­curenti. Cu atat mai straniu apare mo­no­polul asupra a ceva ce nu poate fi pa­ten­tat si care nu apartine nimanui, nici ma­car statului - norocul. Norocul e ceva in­con­trolabil, tine de ceva ce nu poate fi pre­zis, tine de ceva la care nu putem avea acces, deci e al nimanui, e metafizic.

Mai mult decat atat, jocul de noroc nu este o nevoie sociala. Ba chiar este un viciu. Or, cum stim, administratia publica are rolul de a satisface nevoi sociale. Cu atat mai stranie formula "loterie nationala". E ca si cum am vorbi de o casa de to­le­ran­ta nationala sau de o carciuma na­tio­na­la. In toate cele trei cazuri avem de a face cu vicii, asa-zise vicii tolerabile. De ce sa le nationalizam?

 De ce vrea statul sa administreze si sa-si rezerve monopolul asupra acestui vi­ciu? Tocmai pentru a limita acest viciu, spun, prefacut, unii. Liberalizarea pietei jo­cu­rilor de tip loterie nu ar fi sanatoasa din punct de vedere social pentru ca ar duce la raspandirea nepermis de larga a viciului - argumenteaza ei. Desigur, argumentul e cinic: LN nu a scapat nici un prilej sa îsi faca publicitate si sa atraga un numar cat mai mare de jucatori. Apoi, argumentul e fals: se stie bine ca nu interzicerea, nici mo­nopolul, ci controlul sau prevenirea sunt solutiile cele mai eficiente pentru limi­ta­rea viciilor tolerabile, precum folosirea ser­viciilor prostituatelor, alcoolismul, fu­ma­tul sau jocul de noroc.

 Pana nu demult, la nivelul Uniunii Eu­ro­pene nu existau reglementari ale pietei jo­curilor de tip loterie. Exista re­coman­da­­­­­rea ca guvernele sa detina monopolul pie­tei jocurilor de noroc, dar nu neaparat al companiilor care opereaza. Se consi­de­ra dezirabil monopolul asupra pietei prin instrumente legislative, precum acor­da­rea de licente, si nu neaparat asupra agen­tilor economici care ofera astfel de ser­vicii.

In Grecia, de pilda, statul a vandut 70% din active prin intermediul Bursei; de­ve­nit minoritar, statul detine controlul prin re­glementare, fiind cel care acorda licenta de organizare a jocurilor de noroc. In Ma­rea Britanie, afacerea este concesionata unei companii integral private, sistemul fiind controlat de stat. In plus, statul a impus obligatia finantarii de catre com­pa­nia licentiata a unor proiecte culturale de in­teres national. Dimpotriva, statul francez de­tine 72% din loteria nationala. Restul apartine salariatilor. In Cehia, fosta loterie de stat este astazi complet privatizata, fiind vanduta unor investitori straini; si aici, însa, statul controleaza piata, fiind cel care acorda licentele.

 În februarie 2006, Parlamentul Eu­ro­pean a decis excluderea jocurilor de noroc din sfera serviciilor; se pare ca aceasta decizie a fost influentata de Asociatia Europeana a Loteriilor (EL), organizatie pro­fesionala ce reprezinta interesele lo­te­rii­lor de stat si ale companiilor europene de pe piata jocurilor de noroc din mai mul­te tari europene. Conform EL, liberalizarea sec­torului jocurilor de noroc nu e de­zi­ra­bi­la, deoarece acest lucru ar duce la o pro­li­ferare a jocului si, inevitabil, la niste cos­turi sociale pe termen lung, costuri definite în termeni de sanatate a societatii, ordine publica, infractionalitate.

 În mod traditional, jocul de noroc este co­notat negativ, fiind considerat viciu. As­tazi, în Europa, loteriile sunt legalizate si percepute pozitiv; premiile tot mai mari si pu­blicitatea au facut ca acest joc sa de­vi­na foarte popular. In plus, asocierea lo­te­rii­lor cu cauze bune, folosirea unei parti din castiguri în scopuri sociale au slabit ati­tu­dinile negative fata de jocul de noroc. To­tusi, studii recente de psihologie sociala ara­ta ca jocul de noroc, chiar în formele sale mai slabe, precum loteria, nu e ino­fen­siv pe termen lung; se pot face analogii între efectul social al jocului la loterie si com­portamentele acceptabile social, dar crea­toare de dependenta, precum con­su­mul de alcool si fumatul. Mark Griffiths si Richard Wood (Psychology Division, Nottingham Trent University) cred ca loteria trebuie considerata joc de noroc si, deci, tratata ca atare: "orice situatie în care oamenii mizeaza, riscand constient o suma de bani si urmarind un eve­ni­ment viitor în asteptarea unui castig, se numeste joc de noroc. Astfel, a cum­­­­para bilete la loterie este o forma au­tentica de joc de noroc".**

Este, deci, inacceptabil ca statul sa gi­re­ze moral niste practici creatoare de de­pen­­denta si sa încurajeze, prin girul sau, par­ticiparea la joc.

2. Managementul si politizarea Loteriei

 In genere, managementul de stat s-a do­vedit ineficient si conservator al prac­ti­ci­lor proaste mostenite din economia cen­tra­lizata. Economistii stiu ca este o mare diferenta între productivitatea sectorului de stat si a celui privat; mai mult, se apre­cia­za ca întreprinderile cu capital de stat vor avea de suferit în urma integrarii în  UE.

Acest mod de functionare nevazuta*

 Ca orice zona a administratiei publice, ine­ficienta, greu de controlat, lipsita de transparenta, conservatoare, coruptibila, ma­nagementul Loteriei s-a dovedit viciat de practici incorecte impuse de condu­ce­rea centralizata. In ultimele luni, maS-me­dia au gazduit adevarate campanii de pre­sa dedicate neregulilor în practicile ad­mi­nistratiei LN. B1 TV, Cotidianul, Eve­ni­mentul Zilei si altele au vorbit de­spre conflicte de interese, abuzuri, decizii dis­cu­tabile moral si legal.

 Loteria si destinul ei sunt obiect de dez­ba­tere politica. Subordonarea LN fata de gu­vern, în speta Ministerul de Finante, în­gaduie amestecul dintre obiectivele de ma­nagement si interese politice. Înfiintand o industrie a norocului si înstapanindu-se pe ea, politicul îsi creeaza din nimic un nou obiect de negociere politica. Me­ca­nis­mul e folosit de cand a aparut prima forma de autoritate. Daca în natura functia cre­ea­za organul cel mai bine adaptat pentru a o satisface, în administratia publica sunt crea­te institutii pentru a distribui roluri, nu pen­tru a satisface anumite functii. Cu cat mai multe institutii create si subordonate, cu atat mai multe posturi de distribuit. In fe­lul acesta, puterea politica se ramifica si se distribuie în mod nenatural, nenecesar, aco­perind zone care, prin natura lor, sunt si ar trebui sa ramana independente de doc­trinele si deciziile politice. Organul po­li­tic îsi creeaza noi functii, multiplicandu-se, devenind scop în sine, slujindu-se pe sine însusi.

 Politizate, aceste structuri devin auto­no­me, functionand ca un stat în stat, sus­tra­­gandu-se de la regulile general valabile. Paradoxal, statul reglementeaza si îsi con­cepe progenituri care eludeaza propriile reguli care le definesc. Asa pot fi explicate deciziile prin care LN i s-a dat monopol pe piata pentru jocurile loteristice si a fost ex­cep­tata de la controlul metrologic al suflan­telor. Conform legii, orice societate sau in­sti­tutie care organizeaza jocuri de noroc are nevoie de o licenta care sa garanteze bu­na functionare a echipamentului tehnic si corectitudinea jocului. Singura institutie au­torizata sa acorde o astfel de licenta în do­me­niul jocurilor de noroc este Biroul Ro­man de Metrologie Legala (BRML). Or, suflanta LN nu a fost niciodata con­tro­la­ta de expertii BRML. Cornel Olteanu, ex­pert al Departamentului Jocuri de Noroc din cadrul BRML, sustine ca "in ultimii 16 ani, suflantele Loteriei Romane nu au fost niciodata controlate, deoarece Lo­te­ria a fost înfiintata printr-o lege speciala si nu le trebuie licenta. Loteria bene­fi­cia­za prin lege de licenta pentru jocurile sale de noroc" (Cotidianul).

Realitatea întunecoasei corporatii*

 Abuzul de putere, conflictele de in­te­re­se si coruptia sunt bolile congenitale ale aces­tor structuri autocefale. Ilustrativa e de­cizia din 2003 a conducerii Loteriei de a-si concedia cenzorii înlocuindu-i cu Omniaudit Consulting SRL, firma de au­dit a lui Florin Georgescu, fost ministru al Finantelor, nimeni altul decat cel care l-a pus pe Nicolae Cristea în functia de di­rec­tor general al LR (EvZ, 10 martie). Supra­pu­nerea politicului peste ma­nagementul so­cietatii generea­­za un lant de conflicte de interese. Presa pune sub semnul în­tre­barii schimbarea de catre conducerea LR "a televiziunii care transmitea extragerea Loto 6/49 în favoarea An­te­nei 1, post din grupul media al conser­va­torului Voi­cu­lescu". Sau corectitudinea tranzactiei prin care George Copos "a vandut Lo­te­riei Romane 38 de spatii comerciale, iar prin neplata impozitului a facut o eco­nomie de peste 1.000.000 de euro". Sau corectitudinea afacerii prin care "Dinu Pa­triciu a primit 20 de mi­lioane de do­lari de la Loteria Romana dupa ce firma sa a supraevaluat lu­cra­rea noului sediu cen­tral al companiei" (EvZ). In sfarsit, suprapunerea de functii, ocuparea unor functii administrative prin numire, si nu prin concurs, precum si ocu­parea unor func­tii pe o perioada nejustificat de lunga sunt alte elemente specific ma­nage­men­tu­lui politizat. In chip straniu, în cei 13 "ani de domnie" - cum numeste EvZ adminis­tra­tia Nicolae Cristea -, acesta a ocupat atat functia de presedinte al Consiliului de Ad­ministratie al LR, cat si pe aceea de di­rector general.

3. Profitul Loteriei: banii cui?

 În 2004, salariul lui Nicolae Cristea a fost de 390 milioane lei; la acesta s-au adau­gat un spor de vechime, un spor de con­ducere si alte venituri ocazionale, toa­te în valoare de 1,5 miliarde lei; în plus, ca di­rector al LN, acesta a beneficiat de o cota-parte din profitul companiei, astfel încat venitul net neimpozabil a fost de 5,2 mi­liarde lei (Cotidianul).

 S-a spus ca salariile astronomice ale ad­ministratorilor LN sunt justificate de per­for­mantele deosebite în managementul so­cietatii. Doua sunt problemele dis­cuta­bi­le aici.

 Intai, problema de principiu a sis­te­mu­lui de recompensare a "performan­te­lor" manageriale: avand în vedere ca Lo­te­ria este o companie de stat, sistemul de salarizare trebuie sa fie cel valabil pentru orice functionar de stat, conform Legii sta­tutului functionarului public. Or, manage­men­tul de top al Loteriei se comporta ca într-o companie privata: se considera au­to­­­nom si îsi voteaza dupa cum doreste politicile de salarizare si de premiere, uitand ca administreaza, de fapt, bani pu­blici. Diferenta dintre salariile adminis­tra­to­rilor Loteriei si salariile bugetarilor din orice domeniu e nejustificata si inechi­ta­bi­la, deci imorala.

 Am putea spune ca, asa cum e definit prin Legea nr. 188/1999 privind statutul func­tionarilor publici, sistemul de sa­la­ri­zare a functionarilor publici are la baza doua principii (art. 30, 32): (1) Principiul mo­tivarii si recompensarii, conform ca­ruia salariul trebuie sa fie motivant, reflec­tand competenta, pozitia ierarhica, impor­tan­ta activitatii depuse si performantele functionarului; si (2) Principiul eficientei, ce stabileste "necesitatea de a restrange cos­turile administratiei publice", acor­dan­du-se salarii exclusiv dupa criterii precum cele enumerate; acest lucru implica "sta­bi­li­rea unui raport just între partea fixa si par­tea variabila a salariului". Insa legea nu explica ce înseamna "raport just" si nici nu ofera repere clare în politicile de sa­la­rizare din diversele institutii de stat; ast­fel, conducerile acestor institutii abuzeaza de puterea lor de decizie, stabilindu-si sa­la­rii si premii inacceptabile pentru o in­sti­tu­tie de stat, fie ea si companie. De pilda, în cazul fostului director al LN, sporurile sunt de 3,8 ori mai mari decat salariul de baza. Mai mult, conducerea LN si-a atribuit o co­ta-parte din profit, în conditiile în care nu numai procentul ca atare, ci si legi­ti­mi­ta­tea cotei-parti sunt discutabile.

 Cum se stie, statul, prin Ministerul Fi­nan­telor, este actionar unic al LN, deci di­rec­torul si ceilalti membri ai societatii au în­casat acea cota-parte din profit nu ca ac­tio­nari, ci în calitate de functionari publici. Tarziu si greu guvernul a admis ca nu este fi­resc ca niste functionari publici pusi sa ad­ministreze o companie de stat sa se bu­cu­re de un procent din profitul companiei. Abia în 2005, printr-o ordonanta, Exe­cu­ti­vul a decis ca angajatii nu au dreptul sa par­ticipe la profitul companiilor de stat.

 Apoi, nu e deloc clar daca avem, într-ade­var, de a face cu niste performante care sa merite sa fie premiate. Dat fiind ca sta­tul are monopol în industria jocurilor de no­roc de acest tip, date fiind practicile inco­rec­te reclamate la nivel local si avand în vedere semnele de întrebare puse asupra sis­temului de castig, pretinsele per­for­man­te în administrarea Loteriei nu mai sunt de­loc evidente.

 Într-un comunicat de acum cateva sap­ta­mani, Sebastian Vladescu, ministrul Fi­nan­telor, apreciaza activitatea lui Cristea si considera ca acesta trebuie remunerat în raport cu eficienta sa: "Nivelul de sa­la­ri­zare al directorului general al Loteriei Romane trebuie corelat cu indicatorii de efi­cienta si de recompensare ai efi­cien­tei, tinand cont de performantele acestei companii. Pozitiile populiste vizavi de acest subiect nu pot fi încurajatoare pen­tru evolutia pietei muncii într-o tara care se doreste europeana" (Cotidianul). To­tusi, la care "indicatori de recompensare a eficientei" în administratia publica si la care "performante" se refera ministrul, de vre­me ce avem de a face cu o companie de stat ce detine monopol, companie a ca­rei conducere, oricum, a demis-o? Mai mult, la scurta vreme, acelasi ministru se con­trazice prin modul în care îsi ar­gu­men­teaza decizia de schimbare a conducerii LN: el invoca nevoia de a "îmbunatati ca­li­ta­tea administratiei" si de a "mari gradul de transparenta institutionala" la LN.

 În sfarsit, o problema deloc discutata este aceea a utilizarii profitului Loteriei. Aici avem de a face cu acelasi "viciu de pro­cedura" descris mai sus: inversarea sco­purilor cu mijloacele. Daca Loteria a fost conceputa cu scopul de a se colecta bani pentru proiecte sociale pe care statul nu îsi permitea sa le finanteze, acum ea e va­zuta ca o sursa în sine de castig. "Ne in­tereseaza sa facem bani, iar pentru asta cream Loteria", par a spune gu­ver­nan­tii si ceilalti sustinatori ai ideii pastrarii monopolului de stat asupra loteriei. Sunt doua idei discutabile aici: ideea de com­pa­nie de stat conceputa pentru a obtine profit; apoi, modul propriu-zis de folosire a ba­nilor obtinuti.

Întai de toate, rolul statului nu e acela de a face bani. Statul nu e o corporatie. Sta­tul, ca administrator al trebuintelor so­cia­le, si ideea de profit, ca obiectiv al unei com­panii, nu au nimic în comun. Rolul sta­tu­lui nu e acela de a obtine profit. Ci acela de a satisface acele si doar acele nevoi pu­blice care nu pot fi satisfacute de piata li­bera. În acest scop, statul trebuie sa îsi cre­eze un sistem de impozitare corect si efi­cient, dar nu o masina de facut bani. Apoi, sunt discutabile criteriile repartizarii pro­fitului Loteriei: cine si cum decide uti­li­za­rea banilor castigati de loterie?

 Iata cateva informatii relevante din is­to­ria Loteriei: în 27 iulie 1899, Loteria Casei Nationale organizeaza un joc în beneficiul Asociatiunii pentru Literatura Romana si Cultura Poporului Roman, pentru con­strui­rea unui muzeu istoric si etnografic si a unei biblioteci. În decembrie 1920 se or­ga­nizeaza o loterie în folosul Societatii Scrii­torilor Romani pentru cladirea unui palat al culturii. La 15 aprilie 1927 se or­ga­ni­zeaza loteria Societatii Studentilor în Medicina din Bucuresti, cu beneficiul ca­re­ia se va termina localul acesteia din B-dul Schitu Magureanu. Exemplele pot conti­nua. Astazi, modul de utilizare a profitului Lo­teriei nu e transparent, iar atunci cand destinatia banilor e cunoscuta, aceasta este discutabila: cine si dupa ce criterii de­ci­de cum sa fie folositi banii investiti în joc de milioane de romani?

4. Marketingul norocului

Legea jocurilor de noroc aprobata în 1968 în Marea Britanie stabilea ca aceste ser­vicii sa fie tratate aparte, fiind con­si­de­ra­te servicii ce nu trebuie stimulate prin pu­blicitate. Din momentul în care, în 1994, s-a reintrodus loteria nationala, principiul ce­rerii nestimulate a fost clar încalcat.

La randul lor, legile europene au de­ve­nit mai permisive, astfel încat jocul de no­roc a ajuns sa fie considerat un simplu pro­dus, putand fi, deci, mai usor promovate si astfel consumul lor stimulat. Inevitabil, asta a dus la cresterea numarului de ju­ca­tori si a numarului celor care se confrunta cu probleme ale dependentei de jocurile de noroc.

In Babilonia loteria era un joc al plebei*

Desi este un viciu slab, jocul de noroc cre­eaza dependenta. Într-o tara cu oameni saraci, iluzia castigului se ras­pan­des­te ca o gripa, cultivand vicii la nivel de mase. Intr-o tara cu oameni dezamagiti so­cial si politic de interminabilul drum al tranzitiei, promisiunea castigului con­ver­tes­te jocul de noroc, transformandu-l din slabiciune în sport national. E necesara in­ter­zicerea publicitatii de orice fel si pe orice suport, precum si transmisiunile în di­rect ale extragerilor loteriei. De ase­me­nea, trebuie gasite criterii obiective (licita­tie) în alegerea televiziunii care difuzeaza ex­tragerile, iar alegerea acesteia sa se faca în mod transparent.

O noua neliniste pentru cartierele sarace*

Un studiu de psihologia jocului la lo­te­rie identifica patru tipuri de jucatori: 1) in­ves­titorii, cei bine informati, care îsi apre­cia­za cu atentie sansele; 2) nesabuitii, care se îndatoreaza jucandu-si si ultimii bani, care vad în jocul de noroc singura spe­ranta de salvare; 3) credinciosii, care au o încredere profunda în tehnicile de ma­rire a sanselor bazate pe alegerea unor numere castigatoare; si 4) partici­pan­tii, cei ce apreciaza aspectele nefinanciare ale jocului. Conform tipologiei, impactul cel mai nefavorabil al jocului e resimtit de ca­tegoria nesabuitilor.

 As spune ca problema moralitatii per­sua­darii în marketingul norocului porneste de la urmatoarea definitie data acestuia: arta de "a face aproape imposibilul po­si­bil".* Moralitatea loteriei e pusa în joc în mo­mentul în care, prin strategii specifice de marketing, sunt vizate în mod direct gru­pul nesabuitilor sau cel al cre­din­cio­silor.

 Era dispretuit cel care nu juca, dar dispretuiti erau si cei ce pierdeau *

"Date fiind sansele infime de castig, de ce persista oamenii în visul lor de a castiga iluzoriul pot cel mare?", se în­trea­ba sociologii. Unul dintre motive, ras­pund ei, este acela ca loteria ofera la un pret mic sansa de a castiga un premiu urias. Pornind de aici, sociologii identifica in­gredientele unei loterii de succes: oferta de produse populare; eficienta marketin­gu­lui, mai ales publicitatea si transmisiunile te­levizate; usurinta de a juca; securitatea sis­temului de joc si credibilitatea; ig­no­ran­ta generala în domeniul teoriei probabi­li­ta­tilor; nevoia de identitate sociala.** Ei bine, combinatia dintre credibilitate (data de girul statului), castig (cuantumul tot mai mare al potului celui mare), marketing (stra­tegii de persuadare adresate naivilor - credinciosi sau nesabuiti) este reteta idea­la a atragerii unui numar tot mai mare de pacaliti de iluzii.

Modul de castig a fost mult contestat în maS-media. Avand în vedere popu­lari­ta­tea jocului si tinand seama de profilul so­cial al jucatorilor, cred ca se impun doua principii în sistemul de castig. Primul, în­toar­cerea unei sume mai mari de bani din suma totala investita în bilete de catre ju­ca­tori; asta presupune cresterea pro­ba­bilita­tii de castig. Al doilea, repartizarea mai larga a castigurilor, adica mai multi cas­tigatori si o proportie mai rezonabila între marele premiu si premiile obisnuite.

Asadar, consider dezirabile: 1) pri­va­ti­za­rea totala si liberalizarea pietei jocurilor de noroc; 2) reglementarea si controlul in­de­pendent, dupa normele internationale; 3) interzicerea publicitatii si a transmiterii în direct a extragerilor. În conditiile în care statul ramane actionar majoritar si îsi pas­treaza monopol pe piata jocurilor de noroc, este necesar ca, pe langa 2) si 3), sa se adauge: 4) organizarea de extrageri cu finalitate cunoscuta: sa se precizeze de fiecare data destinatia profitului (even­tual, sa se dea jucatorului posibilitatea de a alege destinatia sumei jucate: cultura, pro­grame sociale, ONG-uri etc.); 5) utili­za­rea profitului exclusiv în scopuri sociale si culturale.

Pentru ca e riscant jocul de-a norocul. E riscant jocul de-a destinul. E riscant sa fii atat de sigur de ceea ce e bine si de ceea ce e rau în aceasta zona crepusculara a sansei, a probabilitatilor, a riscului si a as­teptarilor, a investitiei si a sperantei. E nesanatos si periculos sa-ti asumi atot­cunoasterea si atotputernicia în admi­nis­tra­rea resursei fluide si vagi a sperantelor celor multi dezamagiti-optimisti care joaca saptamana de saptamana, asteptand sa se întample ceva care sa le schimbe viata. E imoral ca statul sa speculeze la scara na­tionala sperantele unor milioane de saraci-jucatori care cauta o scurtatura prin meandrele tranzitiei prost gestionate tot de stat.

 * J. L. Borges, Loteria din Babilonia, Opere, Vol. 1, Ed. Univers, 1999.

 ** Mark D. Griffiths, Richard T. A. Wood, Lotterz gambling and addiction: An overview of European research, www.european-lotteries.org