Pe aceeași temă
Există o analiză făcută de Endcoronavirus, care arată că România se află printre țările roșii, aflate încă în pericol, alături de Statele Unite, Anglia, Suedia, Rusia etc., care ar trebui să păstreze încă restricțiile. Sfatul lor este: nu deschideți prea repede. Credeți că România s-a grăbit cu deschiderea?
Cunosc analiza la care vă referiți dvs. și care ia în considerare evoluția numărului de cazuri noi înregistrate de la începutul epidemiei până la momentul în care s-a încheiat acea analiză. Dar România era una dintre țările care se afla într-o poziție de platou, adică un număr de cazuri relativ constant care se înregistra de o anumită perioadă fără să indice o intenție clară de descreștere a numărului de cazuri. Din această cauză a fost făcută această apreciere. În momentul în care România va intra pe un trend descendent – deja se întâmplă așa de circa o săptămână – , atunci probabil o să ajungem din zona roșie în zona galbenă. Dar nu putem să excludem niciun fel de eventualitate, inclusiv de menținere a acestui număr de cazuri într-o zonă de platou sau chiar de creștere, dacă, așa cum spuneți și dvs., relaxarea se produce prea brusc și, de fapt, nu știu dacă relaxarea în sine, cât delăsarea noastră ca indivizi, dacă nu vom respecta cele trei măsuri de bază în prevenirea infecției cu noul coronavirus.
Graficele acelea arată o situație care se referă la cifrele înregistrate de fiecare țară fără să ia în considerare faptul că incidența reală, adică numărul de cazuri raportat la 100.000 de locuitori, este mult mai mică în România decât în Marea Britanie, Italia, Spania sau Belgia, de exemplu – de 7- 8 ori mai mic, nu fără altă precizare. Și mai este un lucru pe care nu putem să îl evităm chiar dacă dorim să discutăm mai puțin despre el: reluarea activității economice este imperios necesară în România, poate mai mult decât în alte părți, pentru că ceea ce se întâmplă legat de deficitele bugetare, până la urmă, de nefuncționalitatea multor sectoare, se răsfrânge și asupra sistemului de sănătate. Or, toată lumea cred că este conștientă că fără funcționarea economiei la un nivel acceptabil, nici sustenabilitatea sistemului de sănătate nu este posibilă.
Din ceea ce ați văzut în ultimele zile, de la redeschidere încoace, vi se pare că sunt respectate cele trei reguli? Aglomerație, proteste, petreceri, lipsa măștii, pupături, îmbrățișări. Care e riscul?
Am văzut și eu, ca și dumneavoastră, relatările din mass-media. Depinde foarte mult dacă vorbim despre un fenomen generalizat sau de aglomerări sporadice însoțite de nerespectarea măsurilor de prevenire a transmiterii. Dacă e un fenomen sporadic, care nu implică, să zicem, decât câteva procente din populație, atunci nu vor fi probleme deosebite. Rămâne să așteptăm până la sfârșitul săptămânii să vedem care va fi trendul: de staționare în jurul unei medii de 200 de cazuri noi pe zi sau se va înregistra o creștere semnificativă a numărului de cazuri. Sper din tot sufletul să fim în situația primei variante și, pe termen ceva mai lung, de câteva săptămâni, să consolidam trendul descendent înregistrat în ultimele șapte-opt zile.
Protestatarii s-au dovedit a fi oameni care neagă existența virusului, adepți ai teoriei conspirației, antivacciniști, poate și motivați politic, cum credeți că pot fi convinși?
Când vorbim despre sănătatea publică și domeniul bolilor transmisibile, ne întâlnim totdeauna cu o minoritate foarte redusă care neagă evidența științifică, medicală și uneori și pe cea de bun-simț. Dacă pe cei neinformați sau informați incorect putem să încercăm să îi educăm oferindu-le, cu bună-credință, toate datele de care au nevoie, inclusiv exemplul personal, când e vorba de vaccinare, pe cei foarte puțini care refuză efectiv să judece valoarea altor informații decât cele din sfera conspirației și a teoriilor nevalidate în niciun fel, e greu să îi educi sau să îi apropii de evidențe și adevăr. Trebuie până la urmă găsită o cale de acceptare a acestor persoane care fac parte și ele din lumea în care trăim.
Domnule profesor, care ar fi lecția pe care ne-o dau țările care deja au relaxat măsurile? Sigur, la unele este prematur să tragem niște concluzii, relaxarea s-a produs doar de scurt timp. La altele însă, precum Germania, de exemplu, vedem o creștere a cazurilor. Ar fi trebuit să fim poate mai precauți cu relaxarea anumitor măsuri?
Sigur că sunt lucruri de învățat, dar aceste țări chiar dacă au o creștere a numărului de cazuri, este o creștere pe care ei și-au asumat-o de la început, pentru că au avut o rată de transmitere destul de scăzută, sub 1. De exemplu, în Germania, e 0,6-0,7 rata de transmitere și și-au asumat prin deschiderea diverselor activități că o să ajungă la 0,8. Asta înseamnă o creștere a numărului de cazuri, dar nu așa de mult încât să pună în pericol sănătatea publică, pentru că o rată de transmitere mai mică de 1 este cea care asigură, într-un timp nu foarte îndelungat, dispariția infecției. Adică, va fi o creștere temporară, după care vor intra din nou pe un trend descrescător care poate să ducă la stingerea epidemiei. Ce înseamnă acest lucru? Dacă o persoană infectată transmite virusul la mai puțin de o persoană, ca să înțelegem în felul acesta lucrurile, încet-încet epidemia se stinge. Noi suntem pe la 0,9 și e bine că ne aflăm la sub 1. Rămâne să vedem exact pe la ce rată de transmitere vom fi după data de 15 mai. Probabil că acest lucru e mai important decât graficul pe care l-ați prezentat dvs., pentru că este un indicator mai fidel al modului în care ar putea să evolueze infecția în România. Din punctul ăsta de vedere, suntem în zona galbenă al ratei de transmitere, nu în zona roșie, cum sunt alte țări care au 1,2 – 1,3 sau chiar mai mult.
Spuneați că aceste state și-au asumat o eventuală creștere a numărului de cazuri. Este și România în această situație, adică și România își asumă o creștere a numărului de cazuri?
Nu am informații dacă s-a discutat la nivel guvernamental subiectul acesta, dar nu ar fi neașteptat ca atunci când relaxezi niște măsuri care au dus la scăderea transmisibilității, numărul de cazuri să crească până la un anumit nivel. Este important, cum vă spuneam, ca acest nivel să nu fie foarte ridicat, iar după o eventuală creștere inițială, curba descendentă să fie din nou înregistrată datorită obișnuinței oamenilor să respecte regulile și să-și adapteze activitatea încât să limiteze consecințele acestei boli. Asta înseamnă să te adaptezi la un anumit program de muncă decalat, să te adaptezi la un anumit program al transportului în comun. Aici mi se pare punctul cel mai delicat, transportul în comun. Să te adaptezi la o activitate care presupune cele trei măsuri la care tot facem referire: distanțarea fizică, utilizarea măștii, măsurie igienice de bază, cum ar fi spălatul sau dezinfecția mâinilor, și atunci, probabil, o să putem să trecem onorabil de perioada următoare a pandemiei. Dar nu trebuie să existe o relaxare a comportamentelor. Una este relaxarea măsurilor administrative și alta când discutăm despre relaxarea comportamentelor. Zona comportamentală nu ar trebui să fie relaxată. De fapt, de zona comportamentală o să depindă succesul măsurilor de sănătate publică - lumea discută de două probleme: ce hotărăsc autoritățile și care este comportamentul populației. Trebuie să existe o singură tabără, pentru că autoritățile vor să ia decizii în interesul populației. Or, populația trebuie să înțeleagă lucrul ăsta, să îl conștientizeze și să îl aplice. E o chestiune și de comunicare, și de educare foarte importantă.
Și aveți senzația din ceea ce ați văzut până acum că populația a înțeles sau că respectarea regulilor s-a datorat măsurilor coercitive, a amenzilor și așa mai departe? E o reală înțelegere a populației, mai ales dacă ne uităm la ce se întâmplă în ultimele zile?
Cred că este o chestiune destul de eterogenă. Sunt trei tipuri de comportament în momentul de față care acoperă marea majoritate a oamenilor din țara noastră sau din alte țări, până la urmă, dar proporția persoanelor cu aceste tipuri de comportament este diferită. Este vorba de cei care au înțeles mesajul și recomandările autorităților, că acestea sunt în interesul sănătății publice, al lor și al familiilor lor. A doua categorie este reprezentată de persoane cărora le este pur și simplu frică să iasă din casă, pentru că le este teamă că se vor îmbolnăvi, chiar dincolo de restricțiile impuse de autorități, și cea de-a treia categorie este reprezentată de persoane care au răspuns solicitărilor din cauza măsurilor administrative care i-au forțat, dacă vreți, să facă acest lucru.
Eu vă spun opinia mea în toată această problemă: cred că ne legăm prea mult de partea administrativă și nu discutăm suficient despre ce mesaj și ce informații transmitem oamenilor. Că, de fapt, lucrurile nu se schimbă de pe o zi pe alta, azi suntem exact în aceeași situație în care am fost joi, când era stare de urgență. Vineri vom fi în aceeași situație, similară cu cea de joi, nu? Nu cred că s-a schimbat ceva dramatic în afară de o reglementare de natură administrativă. Or, cum ne comportăm noi nu are legătură cu această parte administrativă decât pentru grupul acela pe care l-am definit puțin mai devreme, care respectă regulile datorită unor constrângeri administrative. Important este ca noi, ca societate, să încercăm să influențăm aceste persoane să respecte regulile pe care le-am utilizat practic în această perioadă ca să diminuăm transmiterea infecției. Nu știu dacă nu ar merita să ne gândim serios la modelul suedez, despre care tot discutăm. În Suedia, ați văzut, nu a existat niciun fel de reglementare, adică mă refer la ceva obligatoriu, dar oamenii au respectat recomandările. Hai să respectăm și noi recomandările care au rămas în vigoare.
Nu mai departe de acum câteva zile, guvernul suedez și-a cerut public scuze că nu a reușit să protejeze suficient persoanele vârstnice.
Faptul că nu au reușit să protejeze suficient persoanele vârstnice și s-a ajuns într-o situație în care au existat multe victime, mai ales în instituțiile în care erau îngrijiți bătrânii, este o problemă care a zguduit întreaga Europă de Vest. Gândiți-vă că cel puțin jumătate din cei care au decedat în Italia, în Franța au fost din case de bătrâni. Nici noi nu am trecut de pericolul ăsta, cu toate că am încercat prin măsurile care s-au luat să limităm riscul de transmitere în acest tip de stabilimente. Și sunt câteva exemple și în România de astfel de situații. Dar eu cred că ceea ce s-a întâmplat în Suedia, ca model general, este de urmat, pentru că ei au respectat toate recomandările guvernului chiar dacă toată activitatea a continuat cu foarte puține modificări legate de magazine, spații de alimentație publică ș.a.m.d. Nu au avut un număr excesiv de cazuri prin asumare și responsabilizare individuală și respectarea recomandărilor. Dacă există sau nu există stare de urgență sau de alertă, trebuie să ne comportăm în același mod în această perioadă.
Dacă după această etapă vom asista la o creștere a numărului de cazuri ce urmează? Ne întoarcem la restricții? La starea de urgență, cum a spus președintele Iohannis?
Depinde ce înseamnă creșterea numărului de cazuri. Dacă rămânem în zona asta de 200 – 250 de cazuri, nu cred că vor urma alte restricții. Dacă numărul va crește vertiginos, atunci sigur că trebuie să faci ceva să controlezi fenomenul și, probabil, lucrul cel mai eficient, ca să spun așa, ar fi să încercăm să aplicăm măsuri de restricție țintite acolo unde apar focare. Eu cred că asta se va întâmpla în perioada următoare: vor apărea zone în care transmisia va fi mai ridicată și acolo trebuie să gestionezi rapid situația, așa încât problemele să nu se extindă în teritoriile înconjurătoare. Deci nu cred că va fi o problemă de creștere uniformă la nivel național, ci mai degrabă vor fi anumite focare care vor trebui controlate rapid și sigur atunci poți lua focalizat măsurile.
Adică ne putem aștepta în perioada următoare la o punere în carantină a unor potențiale focare, pe sistemul Suceava, Țăndărei?
Să nu dăm un mesaj care să creeze panică, nemulțumiri, dar cu siguranță dacă apar focare ele trebuie rezolvate și rezolvarea este legată de reducerea activității în zona respectivă. Desigur, nu discutăm de trei sau cinci cazuri, dar dacă discutăm de zeci de cazuri într-o localitate mică, trebuie să iei o măsură ca să limitezi transmiterea bolii în acea localitate și în jurul ei.
Va începe testarea cel mai probabil în luna iunie și va continua în iulie, este vorba de zeci de mii de teste, ați spus și dumneavoastră, și ministrul Nelu Tătaru. E vorba de teste rapide, de teste PCR sau serologice?
La testele rapide s-a renunțat peste tot în Europa, chiar și în China, care produce, în general, aceste teste. Este vorba despre un studiu național de seroprevalență care să ne arate câți dintre concetățeni au trecut prin boală, care au fost categoriile de vârstă cele mai afectate, care au fost zonele din România cele mai afectate și atunci, dacă ai toate aceste rezultate, la nivel național și regional, ai o radiografie într-un anumit moment, să spunem lunile iunie-iulie. Se va preleva ser de la persoane de pe tot teritoriul României, din nouă categorii de vârstă, organizate pe intervale din 10 în 10 ani. Atunci o să putem să ne dăm seama, eventual, care sunt zonele în care transmiterea virusului este mai intensă, care sunt grupele de vârstă cele mai afectate, încât să putem lua niște măsuri de sănătate publică măcar pentru toamnă, dacă cumva o să ne confruntăm cu o reintensificare a circulației virusului în sezonul rece.
Are România capacitatea de prelucrare, dacă vorbim de zeci de mii de teste?
Sunt teste de serologie, adică teste care detectează prezența anticorpilor în serul pacienților. Nu e vorba de teste PCR, care se fac pentru diagnosticul infecției la toate persoanele simptomatice din rândul pacienților din spitale, din rândul personalului medical și din alte câteva categorii de risc, cum ar fi persoanele imunodeprimate, dializate sau persoanele care urmează să primească tratamente oncologice de chimio- sau radioterapie. Deci nu se fac de rutină testele de PCR la persoane sănătoase în nicio țară din Uniunea Europeană.
Din punctul de vedere al testării, suntem pe la 70 – 75% din capacitatea din Germania, ceea ce nu e tocmai rău. Ar fi bine și din punct de vedere economic și social să fim la același nivel. Vreau să vă spun ceea ce fac ei în plus: merg și caută în rândul categoriilor la risc, persoane vârstnice, de exemplu, persoane cu boli cronice, orice persoane simptomatice care se prezintă sau solicită medicului de familie sau altor instituții medicale acest lucru. Sper ca în curând să putem face și în România același lucru, mai ales că există în acest moment o bună capacitate de testare. În viitorul foarte apropiat, vor putea fi făcute și teste la cerere pentru cei care se deplasează, de exemplu, în țări care solicită acest lucru sau pentru alte situații particulare.
Dar chiar și pentru aceste teste serologice, are România capacitatea de organizare să le facă? Unde se vor face?
Da, are cu siguranță. Se vor face în laboratoare de la instituții care se află în subordinea Ministerului Sănătății, fie că discutăm de Institutul Național de Sănătate Publică, poate de Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”. Există platforme tehnologice de mare capacitate, complet automatizate, care permit să lucrezi 700-800 de teste pe zi, într-o singură locație. Problema mai delicată și mai dificilă e de organizare, e să poți să strângi din fiecare județ din țară un număr de probe de ser care trebuie nu doar transportate și stocate, ci și recoltate. Acela care este înrolat trebuie să își exprime acordul, să completeze câteva date – e adevărat, nu foarte sofisticate, dar care trebuie completate. Asta înseamnă că ar trebui să strângem în medie cam 700 de probe din fiecare județ, împărțit pe cele nouă grupe de vârstă. Aceasta este eșantionarea semnificativă statistic la nivel național și regional realizată de colegii de la Institutul Național de Sănătate Publică.
Cine se va ocupa de această recoltare? DSP-urile?
Coordonatorul tehnic va fi Institutul Național de Sănătate Publică, care are patru filiale mari în București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și, bineînțeles, Direcțiile de Sănătate Publică, care au, practic, o legătură directă cu spitalele, cu ambulatoriile de specialitate, unde s-ar putea recolta probe de la pacienți. Pacienți, de exemplu, care vin pentru recoltarea de analize în mod regulat sau pentru alte tipuri de investigații, nu are niciun fel de importanță, important este să avem acordul că putem utiliza probele de ser și pentru acest studiu. Italia va începe și ea studiul, săptămânile următoare. La ei o să fie undeva la 150.000 de persoane. Spania tocmai a încheiat, deci ne găsim în perioada în care trebuie să ne pregătim pentru începerea studiului, probabil noi și cu italienii vom începe aproximativ în același timp.
Cam când credeți că ar putea să fie gata rezultatele?
Nu cred că va putea să fie un timp mai scurt de 60 de zile de la data începerii. Nu testarea în sine va fi o problemă, cât mai mult problema logistică, de prelevare a probelor la nivel național și, bineînțeles, ulterior direcționarea lor către laboratoarele unde se vor lucra. Există o anumită metodologie recomandată de OMS și Centrul European de Control al Bolilor. Urmează să avem un design final al studiului, să îl prezentăm și experților din cele două instituții internaționale pentru eventuale sugestii și să trecem efectiv la implementarea lui, pentru că este o provocare și pentru autorități sanitare, dar datele obținute sunt foarte importante. De asta evităm să utilizăm teste rapide, dimpotrivă, încercăm să găsim cele mai bune teste care există pe piață, ca să avem rezultate intercomparabile cu alte țări și cred că asta e unul dintre lucrurile cele mai importante.
Cât va costa? S-a făcut o estimare?
Nu știu să vă spun cât va costa, dar nu cred că e vorba de niște sume extrem de mari. Vă dau un exemplu: un test costă în jur de 10 euro, la care se adaugă cheltuieli logistice, de recoltare, de transport, dar nu cred că este așa o mare povară financiară pentru sistemul de sănătate.
La testarea care se va face în București, vor fi folosite și aceste teste rapide, despre care spuneați că nu se mai folosesc, dar și teste PCR. Credeți că e utilă, mă refer în special la partea cu testele rapide?
În ultima lună și jumătate, am auzit mai multe variante, de testare în masă, de testare voluntară, tot felul de variante de testare. Deci, nu pot să exprim un punct de vedere pentru că nu cunosc, până la urmă, ce se dorește. Acesta e cel mai important lucru când faci un astfel de studiu: care este scopul testării și care este utilitatea. Atunci știm exact care este scopul din punctul de vedere al sănătății publice. Dacă mai întâi scrii studiul și scopul nu este precis, nu pot să fac niciun fel de comentarii, pentru că, deocamdată, nu îl înțeleg.
Domnule profesor, ați făcut o afirmație cumva controversată, și anume că nu ar trebui trecuți, raportați în cadrul deceselor, pacienții care au și alte afecțiuni, comorbidități, că oricum ar fi murit.
Nu cred ca s-a înțeles bine. Eu am spus așa: că există două tipuri de evoluție a infecției cu coronavirus. Una poate să ducă la un deces datorat direct bolii produse de coronavirus, pneumonie, insuficiență respiratorie, sau infecția cu noul coronavirus poate să agraveze o afecțiune cronică preexistentă și să producă decesul. Discuția este următoarea în ceea ce privește raportarea: OMS spune că trebuie raportate ca fiind decese datorate infecției cu noul coronavirus sau în legătură cu noul coronavirus, aici e o chestiune mai mult de semantică, orice persoană infectată care a murit fie din cauza infecției cu coronavirus, fie din cauza unei afecțiuni preexistente și a fost diagnosticat cu COVID-19. Singurele excepții de la această modalitate de raportare sunt accidentele. Acum, în ceea ce privește bolile cronice, situația este următoarea: într-o boală cronică, să spunem, chiar într-un stadiu final, s-ar putea ca persoana respectivă să fi trăit o săptămână, o lună, șase luni, un an, iar infecția cu coronavirus a dus la o grăbire a decesului. Din această cauză, OMS recomandă ca, din punct de vedere statistic, să fie raportată ca infecție cu noul coronavirus. Dacă noi decidem să facem ca țară o analiză separată a celor două situații, este posibil, dar și dificil în același timp, deoarece infecția cu SAR CoV-2 afectează și alte organe (cord, rinichi), iar insuficiența multiplă de organ se poate suprapune cu afecțiunea de bază. Cu alte cuvinte, noul coronavirus nu produce doar leziuni pulmonare, produce miocardită, insuficiență renală, adică e un virus care produce leziuni la diverse niveluri și s-a constatat acest lucru în foarte multe studii, și atunci, ca să nu greșim, au fost încadrate toate decesele la persoanele infectate în categoria deceselor raportate care au drept cauză infecția cu SARS CoV-2. Sigur, sunt multe discuții. Domnul profesor Astărăstoae a avut de la început o opinie legată de faptul că mulți dintre pacienți - dânsul fiind medic legist, adică vorbind în cunoștință de cauză - au decedat din cauza altor afecțiuni și un examen anatomo-patologic, o autopsie, ar fi putut să lămurească lucrurile. Acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, nu e interzis, dar cei care ar realiza autopsiile respective evită să se expună la un risc suplimentar de infecție dacă COVID-19 a fost deja confirmat la pacientul care a decedat. Din ceea ce cunosc eu, s-au făcut autopsii în situații particulare legate de infecția cu noul coronavirus, uneori diagnosticul fiind confirmat pe produse biologice recoltate de la cadavru. Este o discuție la nivel global, nu este o discuție doar în România legată de modalitatea de raportare a acestor decese.
A avut România un punct vulnerabil în toată această pandemie, prin comparație cu alte țări?
În prima parte a evolutiei pandemiei în România, toată lumea a sesizat o lipsă a echipamentelor de protecție, mai ales în spitale, care a trebuit să fie, într-un fel sau altul, acoperită destul de rapid. În momentul în care ești pe o piață globală, unde toată lumea încearcă să obțină același lucru și foarte repede, sigur că este dificil. Deci cred că asta a fost o vulnerabilitate, că nu avem cultura aceasta să faci „iarna car și vara sanie”. Demult, chiar înainte de 1990, existau niște stocuri speciale de rezervă pentru situații de urgență și cred că lucrurile astea ar fi putut să fie mai bine gestionate, iar asta e una dintre vulnerabilitățile care trebuie înlăturate. Mai mult, România este semnatară a documentului OMS care recomandă statelor membre pregătirea în caz de pandemie. Și mai este una, să spunem și pe domeniul care mă preocupă în mod deosebit: e vorba de reclădirea sistemului de sănătate publică, care în ultimii 15 ani a fost supus unei destructurări, cu foarte mare perseverență, aș spune, și unor tentative de trecere la autoritățile locale. Acum s-a dovedit că dacă sănătatea publică nu este condusă centralizat și nu sunt luate măsurile coordonat, atunci se produce un haos care e foarte greu de gestionat. Direcțiile de sănătate publică s-au deprofesionalizat de multe ori. Acea reglementare din trecut, care era corectă din punctul meu de vedere, ca Direcția de Sănătate Publică să fie condusă de un medic, a dispărut și multe dintre DSP-uri sunt conduse de persoane care au alte profesiuni, fără nicio pregătire în domeniul medical. Mi se pare foarte ciudat și cred că aici avem de lucru să reconstruim sistemul, să reprofesionalizăm, să regândim pe baze mai moderne, eventual, să dezvoltăm rețele regionale care să fie coordonate, bineînțeles, național și să putem să gestionăm și alte probleme de sănătate publică care nu ne vor ocoli.
Președintele Iohannis spunea că după ce se va termina cu pandemia, trebuie reformat sistemul de sănătate și în sensul unei depolitizări, declientelizări și așa mai departe.
Lumea nu prea știe cu ce se ocupă sănătatea publică, sigur că aceste principii trebuie aplicate peste tot în sistemul de sănătate, dar sănătatea publică nu este cea care are de-a face cu tratamentul și cu problemele de sănătate individuale. Sănătatea publică se ocupă de sănătatea comunităților mai mici sau mai mari, care sunt supuse unor amenințări. Care sunt amenințările? Bolile transmisibile, factorii de risc care determină bolile netransmisibile. Se ocupă de promovarea sănătății, de efectul poluării asupra sănătății, sănătatea în relație cu mediul și mediul de muncă. Dar principiile pe care le-ați menționat dvs. cu siguranță sunt valabile peste tot, fie că vorbim de asistența medicală, fie că discutăm de sănătatea publică.
Absolut toți specialiștii spun că va urma un al doilea val, probabil în toamnă. Va fi un val mai agresiv decât acesta, din cauza sezonului rece, sau nu? Ne vom reîntoarce la restricții, adică o luăm de la capăt, sau vom fi ceva mai bine pregătiți și vom evita acest lucru?
Este una dintre variantele care este foarte mult discutată și oarecum acceptată, în sensul că dacă observăm ce se întâmplă cu alte virusuri cu transmitere respiratorie, chiar virusuri corona, vedem că ele produc infecții mult mai frecvente în sezonul rece, deci putem să ne așteptăm ca și acest nou coronavirus să producă mai multe infecții, din nou, în sezonul rece, mai ales că discutăm și de o populație care nu a trecut prin boală, deci nu este imunizată. Vedem curând, în lunile iunie-iulie, care este procentul de populație care a trecut prin infecție și o să putem, eventual, să ne concentrăm pe zonele unde vedem că există o transmisibilitate mai mare sau la categoriile care sunt mai vulnerabile. Cred că o să trebuiască să luăm măsuri, dar o să fim mult mai pregătiți, pentru că o să avem deja obișnuința fiecare dintre noi, și sper să avem proceduri funcționale în toate domeniile de activitate, în toate domeniile vieții sociale, în învățământ. O să existe deja proceduri și lumea va ști ce o să aibă de făcut. Mai mult, avem vara la dispoziție, când o să fie o transmitere mai redusă a bolii, și trebuie să ne perfecționăm. Și, cel mai important, din punctul meu de vedere, dincolo de proceduri, trebuie să antrenăm oamenii să le aplice, fie că discutăm de învățământ, de profesori sau de cei care administrează instituțiile de învățământ. Ne referim și la angajatori, la amenajarea spațiilor de lucru, la dezvoltarea unor programe de lucru care să permită fie lucrul la domiciliu, fie programul decalat. Cei care fac transportul comun să găsească o soluție de suplimentare a transportului în timpul acestui program decalat, de plecare și de revenire de la serviciu. Cred că sunt foarte multe domenii care în această vară vor trebui să dezvolte proceduri. Dar cel mai important este trainingul și oameni pregătiți să le aplice, pentru că doar procedurile fără aplicabilitate practică și fără obișnuința de a le respecta sunt ineficiente. Și atunci, dacă o să reușim să facem lucrul acesta, o să putem să facem față, cu siguranță, mult mai bine decât în perioada actuală a infecției cu noul coronavirus.
Interviu realizat de Andreea Pora
Pe cei foarte puțini care refuză efectiv să judece valoarea altor informații decât cele din sfera conspirației și a teoriilor nevalidate în niciun fel, e greu să îi educi sau să îi apropii de evidențe și adevăr.
