BOGDAN HOSSU: Lipsa dialogului social impinge catre radicalism

Interviu Realizat De, Razvan Braileanu | 30.11.2005

Pe aceeași temă

Greva profesorilor

Profesorii au fost in greva 3 saptamani. Ati sustinut aceasta greva?
Evident ca, din solidaritate, am sustinut greva, care este un rezultat al disfunctionalitatii dialogului social. Daca bugetul de stat pe 2006 s-ar fi dezbatut cum am solicitat, din luna iunie, am fi avut timpul necesar pentru a ridica toate problemele legate de nefunctionarea acestui sector, care trebuie sa sufere o restructurare. Evident ca acest lucru nu se poate face intr-o discutie pe un buget, ci trebuie antamat mult mai inainte, bugetul fiind o alternativa sau, mai corect spus, un mod financiar de sustinere a unui program de restructurare a oricarei ramuri de activitate. O alta cauza a disfunctionalitatii este faptul ca guvernele, la modul general, au promis de foarte mult timp o lege unitara a sistemului bugetar, care, intr-o forma sau alta, sa dea posibilitatea ca pentru functii cu responsabilitati similare sa existe acelasi nivel de salarizare. La ora actuala, exista o competitie legata de salarizare, pe care in primul rand parlamentarii o stimuleaza, intre diferitele sectoare bugetare. Studiul pe care noi l-am facut arata ca in toate tarile UE indemnizatia de parlamentar, care este tot un bugetar (chiar daca nu este definit ca functionar public), este de aproximativ 5-7 ori mai mare decat salariul minim pe economie din tara respectiva. La noi, faptul ca parlamentarii au ajuns la salarii de peste 20 de ori mai mari fata de salariul minim arata discrepanta. Chiar la MEC este o aberatie, pentru ca acolo sunt 3 baze de raportari diferite: preuniversitarii, universitarii si cercetarea - ceea ce, evident, creeaza tensiuni si disfunctionalitati. Este greu sa-i argumentezi unui om care indeplineste o anumita functie cu o anumita responsabilitate: “tu trebuie sa iei mai putin, desi o persoana cu aceleasi atributii si responsabilitati in alta parte ia mai mult”, mai ales ca nu discutam de societati comerciale in competitie. Discutam de un sector bugetar, care are aceeasi dependenta de structura bugetului de stat. Sectorul trebuie regandit impreuna cu partenerii sociali, nu sa vina guvernul si sa spuna: “asta este forma, voi trebuie sa va supuneti”. Totdeauna un asemenea tip de comportament va avea ca rezultat conflicte sociale deschise, ceea ce nu este benefic pentru nimeni. Apoi, trebuie regandite modalitatile de compensare sau de oferta care trebuie facute sindicatelor, ma refer atat la nivelul cresterilor salariale, cat si la formele de plata. Cresterea salariala poate sa fie data si sub forma de tichete de masa, avand acelasi efort de cheltuiala de pe partea structurii bugetare.
Cum comentati negocierile care au avut loc intre guvern si profesori?
A existat o totala lipsa de comunicare din toate punctele de vedere atat pe partea sindicala, cat si pe partea guvernamentala. Constat ca fiecare parte a spus altceva si ma intreb ce s-a discutat acolo, pentru ca era ca si cum fiecare vorbea la un perete si nu exista un pas de apropiere sau un pas de conciliere. Pe de alta parte, lipsa unor chestiuni clar exprimate au dus la confuzie. Faptul ca prima revendicare spusa de profesori a fost 6%, apoi au cedat la 5%, dar de fapt era problema salariilor, pe care n-au spus-o decat la sfarsit, mi se pare o lipsa de comunicare. Faptul ca profesorii au justificat ca minerilor li s-au dat bani nu cred ca este cel mai fericit lucru, pentru ca reflexul ar fi: “dam afara 80.000 de profesori si le marim salariile celorlalti”. Minerii, atentie!, au castigat salarii compensatorii pentru cei care pleaca in somaj definitiv. Deci profesorii discuta mentinerea lor si salariu pentru cei care vor fi in functie, iar minerii discuta de compensare pentru cei care pleaca. E o nuanta importanta in aceasta actiune.
Aceste neintelegeri pot sa duca spre o anatema pe toata miscarea sindicala, ceea ce este periculos. Pentru ca, in momentul in care vei forta o actiune, neavand sustenabilitatea membrilor, nu numai ca se va crea o ruptura intre conducerile sindicatelor si baza, dar in acelasi timp inseamna ca liderii sindicali nu au preluat ceea ce baza dorea sau astepta intr-o forma sau alta.
Alt aspect de remarcat este ca, daca se ajungea la inghetarea anului scolar, exista un pericol care nu a fost perfect analizat de toata lumea. Copiii ar fi stat 8 luni de zile, cu toate consecintele negative ale intreruperii fluxului obisnuintei etc., dar 8 luni de zile nici profesorii nu si-ar fi luat salariul. E usor sa spui: “inghetam anul scolar”. E tot atat de usor sa spui: “vom recupera”. Exista o anumita marja potential recuperabila, dar nu poti extenua nici copilul la maximum pentru a recupera.

Partenerii sociali au fost pusi in fata faptului implinit

Ati vorbit de esuarea dialogului social, cel putin pe marginea bugetului. Exista un Consiliu Economic si Social, functioneaza el?
El functioneaza. Marea problema este ca nu este folosit sau nu se doreste a fi folosit, iar dialogul social nu trebuie restrans numai la aceasta institutie. Tot modelul si conceptul european, spre care aderam si speram, este bazat pe ideea de dialog social. Asta inseamna transparenta in constructia si luarea actelor de decizie, dar inseamna si un dialog cu partenerii responsabili in constructia respectiva, indiferent ca discutam de partenerii traditionali sociali - organizatiile patronale si sindicale reprezentative -, sau discutam, pentru ca sunt probleme mult mai largi, cu reprezentantii societatii civile in ansamblu. Conceptul clasei politice ajunse intr-o anumita functie, si nu este numai la aceasta guvernare, ci si in guvernarile precedente, este: “am ajuns in aceasta functie, am dreptul sa tai si sa spanzur, ca un mic dictator”. Un asemenea tip de concept este foarte departe de conceptul european de dialog social, de notiunea de democratie europeana. Eu insumi, atat in aprilie, cat si in iulie, la intalnirile cu primul ministru, am aratat ca un element important este bugetul si ca trebuie sa participam la constructia lui. Pentru ca nu construiesti un buget al unei tari intr-o zi, ci este vorba despre un cumul de eforturi care se fac la diferitele ministere. Partenerii sociali au fost pusi in fata faptului implinit: practic, au primit proiectul de buget la o saptamana dupa ce era depus la Parlamentul Romaniei, desi legea prevede in mod expres obligativitatea initiatorului de a face dialog social. Asta pune sub semnul intrebarii rolul pe care acest Consiliu Economic si Social ar trebui sa-l aiba, ca instrument de coagulare sau institutie de lobby institutionalizat din partea partenerilor sociali pe diferitele acte normative care ii privesc. Nerespectarea dialogului social produce o ruptura intre Executiv si clasa politica si partenerii sociali. Ruptura care se mareste si este mai greu de acoperit si, in momentul respectiv, fara comunicare, rezultatul este ca raspunsul societatii, dar si al partenerilor sociali va fi in general “nu”. Nu din cauza faptului ca suntem impotriva unei constructii, ci “nu” din cauza faptului ca nu putem sa ne dam acordul pentru ceva la care nu am participat. Este o chestiune de educatie; desi suntem in 2005, clasa politica nu a inteles sensul dezbaterilor care trebuie sa existe ca intr-adevar o institutie democratica sa functioneze normal. Iar Consiliul Economic si Social este un stalp al acestei constructii, o institutie de lobby oficializat, in care partenerii pot sa-si expuna un punct de vedere care apoi sa insoteasca constructia legislativa, de care parlamentul poate sa tina cont. Evident, netinand cont, vor fi de obicei sanctionati la viitoarele alegeri. Lipsa dialogului social te impinge, ca mesaj, catre un radicalism si catre o pozitie usor anarhica, cu toate consecintele negative.

Ciclul nemultumirilor

In timpul guvernarii PSD n-au fost conflicte sociale majore. Ce s-a intamplat, a functionat mai bine dialogul social?
Nu, dialogul n-a functionat mai bine. Trebuie s-o recunoastem, din structura celor patru federatii sindicale din invatamant, unii dintre colegi aveau o anumita coloratura politica si erau mai usor de convins sau de manipulat intr-o forma sau alta. Sa nu uitam ca doua din cele patru federatii sunt la CNSLR Fratia, care aveau un acord cu PSD din acest punct de vedere. De fapt, si comportamentul CNSLR-ului pe perioada respectiva n-a fost radical in raport cu conducerea data, atat prin faptul ca au semnat toate acordurile, care nu s-au respectat niciodata, cat si prin faptul ca nu au luat niciodata pozitii publice legate de guvernul respectiv. Dar, in acelasi timp, trebuie tinut cont de faptul ca exista un anumit ciclu, in sensul in care se cumuleaza o anumita nemultumire care nu e a acestui an de guvernare, ci vine din spate, dar a izbucnit in acest an. La inceput, in perioada ‘92, lumea avea mai multa rabdare, nu apucase sa parcurga o perioada de sacrificiu mare; s-a asteptat pana in ‘94, cand au inceput sa existe reactii legate de politica de guvernare, iar in urmatoarele etape, perioada de calm s-a scurtat din ce in ce mai mult. In momentul in care s-a facut o schimbare, cetateanul asteapta ca efectul schimbarii sa fie unul imediat benefic asupra vietii sale cotidiene.
Dar de ce s-au adunat asa de multe greve intr-o perioada foarte scurta de timp?
Chiar daca PSD ar fi castigat alegerile, ar fi fost aceeasi nemultumire, pentru ca, cel putin de 5 ani de zile, avem o crestere economica ritmica, care nu s-a reflectat in buzunarul cetateanului de rand. O putem vedea la anumiti cetateni, cum e Topul celor 300, care sunt din ce in ce mai bogati de la un an la altul, dar la cetateanul de rand scad nivelul de trai si puterea de cumparare efectiva. Rezultatul este ca rabdarea cetateanului scade si, vazand discrepanta care se mareste de la un an la altul, el vrea sa i se indeplineasca doleantele de crestere a nivelului de trai pe loc. Evident, acest lucru nu se poate, dar, in acelasi timp, daca guvernele nu vor avea o politica relaxata pe problema sociala, conflictele sociale se vor inmulti si vor fi din ce in ce mai greu de controlat. Avem aproximativ 19% din populatia care lucreaza la nivelul salariului minim, ceea ce este ingrijorator ca distributie. Apoi, faptul ca ecartul de venituri salariale in Romania a ajuns, ca raporturi, la 1/100 si peste arata niste discrepante din ce in ce mai mari. Sa nu uitam ca in Vest raporturile salariale sunt 1 la 10, 1 la maximum 15, si la ei tendinta este de a le comprima ridicand salariul minim.
Un alt motiv este lipsa de politici coerente. Au trecut 15 ani si tot nu avem o lege unitara in ansamblu a salarizarii sectorului bugetar. Si de aici apar nemultumiri: sectorul functionarilor publici zice: “dati la sanatate sau la invatamant, la MAI, ati dat judecatorilor o multime de drepturi, dar noua de ce nu ne dati?”. Aici apar gandiri sau politici complet contrare. Noi sustinem ideea ca, pentru autonomie, independenta, judecatorii trebuie sa aiba un salariu adecvat, dar asta nu inseamna ca suntem de acord ca ei sa se comporte altfel in raport cu alti cetateni: si ei trebuie sa contribuie ca toti ceilalti la sistemul de asigurari, la impozitare etc., si ei trebuie sa beneficieze ca toti ceilalti de acelasi sistem de pensii si aceleasi drepturi ca atare.

Greva de la Metrou este discutabila

Protestele din ultima perioada, mai ales greva de la Metrou, au fost acuzate de a fi instrumentate politic. Cum comentati aceasta acuzatie?
Greva de la Metrou este discutabila. Nefiind confederatia noastra, nu cunosc situatia foarte clar. Multi lucratori de acolo nu fac diferenta intre notiunea de salariu - si, de obicei, marea majoritate a liderilor vorbesc de salariu de incadrare - si cea de venit salarial, care inseamna totalitatea veniturilor si include foarte multe lucruri, nu numai sporurile de conditii, dar si orele suplimentare etc.
Exista un comportament anormal al structurii sindicale legat de politica salariala, cel putin eu am perceput ca exista o mare diferentiere intre veniturile salariale ale personalului de la Metrou. Din acest punct de vedere, o greva numai pe salarizare in structura de la Metrou pune un mare semn de intrebare, mai ales intr-o conjunctura care este... discutabila. In acelasi timp insa, denota si o lipsa a unei politici coerente, pentru ca problema Metroului trebuie pusa in raport cu transporturile pe Caile Ferate.
Evident, greva in sine pune un semn de intrebare legat de rolul sau sensul acestei actiuni sindicale. Dar, in acelasi timp, pune un semn de intrebare inclusiv asupra rolului justitiei. Asta e valabil si in ceea ce justitia a facut si in cazul mecanicilor de locomotiva: prima instanta a zis ca greva este legala, a doua instanta a zis ca este ilegala, ceea ce pune un semn de intrebare legat de cine justifica declararea unei greve legale sau ilegale, pentru ca greva este un drept constitutional. Ceea ce trebuia sa se discute este daca s-au asigurat, in normativul prevazut de lege, conditiile minimale de transport pentru a nu crea deficiente. Este un drept pe care nu poate sa-l ia instanta, un drept de exprimare a unei nemultumiri.

Suntem impotriva sindicalistului-politician

Liderul de sindicat de la Metrou este parlamentar al Opozitiei. Cum vedeti sindicalistul ca om politic?
Noi suntem impotriva. Ne-am exprimat si pe vremea PSD, cand s-a rediscutat, cred ca in 2003, legea sindicala, am avut un discurs complet si corect legat de separarea actului sindical, a actiunii sindicale si a actului politic ca atare. Noi am spus ca fiecare este liber daca doreste sa intre in clasa politica, dar cumularea de functii cu cele sindicale iti pune un mare semn de intrebare: de sub care sapca vorbesti - de sub sapca politica sau de sub sapca sindicala? Camera Deputatilor, probabil si din cauza sindicalistilor aflati in parlament la vremea respectiva si care apartineau CNSLR Fratia, a schimbat acest lucru, pentru ca textul initial de lege prevedea in mod expres incompatibilitatea intre cele doua statute. Noi sustinem in continuare ca exista o incompatibilitate. Evident, optiunea este individuala, dar, in acelasi timp, pentru a separa si pentru a nu arunca un mare semn de intrebare asupra actiunilor sindicale, era mult mai bine daca exista o separare clara. Mai mult, existenta liderilor sindicali in parlament s-a demonstrat ca nu a fost benefica la nivelul asteptarilor: s-a votat in bloc cresterea salariilor parlamentarilor si a drepturilor lor, un afront general adus cetateanului de rand care este obligat sa-si stranga cureaua. Pe de alta parte, initiativele pe care ar fi trebuit sa le faca sindicalistii din parlament nu au fost exprimate sau nu s-au finalizat in nici o forma. Singurele adaugiri pozitive, dar foarte relative, au fost legate de Codul Muncii, dar, daca n-ar fi fost actiunile de strada, actiunile lor in parlament erau egale cu zero.
Din punct de vedere ideologic, sindicatele ar trebui sa fie neutre? Dvs., de exemplu, aveti simpatii crestin-democrate.
Orice organizatie sindicala are propria sa politica. Trebuie sa separam politica pura de partid a clasei politice, care vrea sa castige puterea, sa intre in parlament si sa conduca tara, de politicile pe care fiecare institutie trebuie sa le faca, raportate la interesul membrilor pe care ii reprezinta. Din punct de vedere istoric si structural, miscarea sindicala a avut 3 ideologii pe plan international care s-au manifestat intr-o forma sau alta. Prima organizatie internationala a fost crestin-democrata, Confederatia Mondiala a Muncii. A doua a fost legata de conceptul comunist si s-a numit Federatia Sindicatelor Mondiale, care inca exista. Si a treia, facuta ca un raspuns la zidul estic sovietic, a fost Confederatia Internationala a Sindicatelor Libere. Crestin-democratia era axata pe faptul ca individul trebuie sa fie deservit ca persoana umana si privit intotdeauna in centrul atentiei ca atare, deci era un concept in care nu trebuia sa privesti individul numai in interiorul intreprinderii, ci si in exterior. Socialistii si social-democratii priveau individul numai in interiorul relatiilor intreprinderilor, neprivind in contextul exterior. La ora actuala, cel putin datorita mutatiilor majore, inclusiv aparitiei unor fenomene care la vremea respectiva nici nu erau gandite, cum este, de exemplu, globalizarea, care excede regulilor statale, se gandeste o reconstructie sau o restructurare a miscarii sindicale internationale. Cei din latura socialista sau social-democrata, care privea numai relatiile interne, au largit conceptul catre exterior si s-au apropiat de un punct de vedere comun, unitar, in care exista in centru lucratorul intr-o structura sau alta. Dar ideologiile nu arata decat conceptul relatiilor fata de membru de sindicat sau conceptul fata de anumite politici pe care institutia ar trebui sa le duca in folosul membrilor de sindicat. Sa nu uitam ca responsabilitatea ramane permanent a institutiei, deci a organizatiei respective.
Sindicatele sunt grupuri de presiune, intr-un sens larg. Pana unde poate merge legitimitatea actiunilor lor?
Ele sunt legitime cat timp au sustenabilitatea membrilor de sindicat. Sa nu uitam ca institutia sindicala este creata pentru a apara membrii pe care ii are in structura proprie. Implicit, noi aparam si drepturile tuturor celorlalti lucratori; cand vom milita pentru o anumita lege, ea se va aplica tuturor celor care au relatii contractuale, dar si celorlalti.
Eu ma refer la actiunile radicale.
O actiune este legitima atata timp cat jumatate plus unu din membrii de sindicat o sustin. In momentul in care nu mai exista majoritatea care sa o sustina, este evident ca actiunea este nejustificata si, in mod normal, inceteaza. Pentru ca, neavand oameni, nu are suflu, deci nu poate sa existe.

Lipsa de credibilitate a sindicatelor

Ati vorbit despre imaginea sindicatelor, care poate sa se deterioreze din cauza liderilor...
Da, in momentul in care se da impresia ca liderii sindicatelor isi expun pareri sau interese proprii. Cetateanul vede in contextul global jocurile de presiune care s-au facut: ca este o actiune a PSD, deci a opozitiei, legata de partidele de guvernare, sau ca este o actiune a Palatului Cotroceni in raport cu Palatul Victoria etc.
Sunt sindicatele usor de manipulat?
Nu. Aici este o problema legata de aspectul capacitatii de transmitere a informatiei. Si, de ce sa nu spunem, de rolul pe care mass-media il are in ansamblul sau, in contextul de educare si informare a cetateanului. Marea majoritate a cetatenilor nu preiau informatiile de la surse sigure, care sa spuna: “d-le, sunt membru de sindicat, ma duc la lider, care imi spune situatia”, ci le preiau din mass-media sau din zvonistica. Institutia sindicala este totusi noua si are un timp de constructie relativ scurt. Structura sindicala insasi ar trebui restructurata in interior; noi am inceput procesul de vreo 7 ani de zile, dar nu inseamna ca am si terminat sau ca suntem mai breji decat altii. Exista o lipsa de credibilitate fata de sindicate, si asta din cauza faptului ca din ‘95, ‘96 s-a incercat politizarea sindicala. A fost un proces global, nu numai pentru sindicate, au fost politizate si patronatele si societatea civila in ansamblu, nu a existat un separatism clar. Istoric, avem diferitele exemple, Ciorbea, Mitrea, sunt multe cazuri, care nu au dat un rezultat pozitiv, sa poti sa spui: “d-le, uite, sindicalistul promovat a dat un efect pozitiv pentru ca a facut numai lucruri bune etc.”, ci din contra, s-au comportat mai rau de obicei decat altii care sunt din alte parti.
Increderea populatiei, dupa ultimele sondaje, e destul de scazuta: 24%, fata de 56% neincredere. Credeti ca este de vina si imaginea liderilor?
Nu, aici nu sunt de acord. Vreau sa va spun ca stam foarte bine, depinde cum calculam. Daca luam 25% din populatie - populatia este de aproape 18 milioane -, inseamna grosso modo 4,5 milioane. Numarul de salariati in Romania este de 4,3 milioane. Deci putem sa spunem ca, in general, noi acoperim in mare procent partea de lucratori. Ceea ce ni se poate aduce ca o critica, si aici este perfect adevarat ca exista o carenta majora, este ca, daca noi ne-am restrans pe aria noastra, avem o comunicare proasta cu celelalte categorii: ma refer atat la domeniul somerilor, al pensionarilor, dar si la domeniul agriculturii. In agricultura sunt 3 milioane de oameni care lucreaza, dar nu am penetrat cu ideile noastre, care nu ajung pana acolo.

Moralitatea militantilor sindicali

Legat tot de credibilitatea miscarii sindicale: nu credeti ca imaginea unor lideri contrasteaza cu cererile sociale pe care le poarta in numele sindicalistilor?
Sunt mai multe planuri pe care trebuie discutat subiectul. Un plan este planul mostenirii pe care o avem si de care suntem cu totii dependenti intr-o forma sau alta, pentru ca ne-am modelat modul de gandire, constiinta, toate aspectele sau toate planurile in comunism. Si tineretul, indirect, prin modalitatea de crestere in interiorul nucleului familiar, este la randul lui dependent de un sistem comunist supercentralizat, o mostenire grea legata de obedienta fata de functii. Nu respectam omul care, ca persoana, ocupa temporar o anumita functie, ci ne raportam la functie. Al doilea aspect este ca, din punct de vedere pragmatic, la nivelul sindical s-a creat o confuzie intre trei structuri functionale diferite: institutia sindicala, institutia de asociatie profesionala si notiunea de partid politic. Aparent, si cel putin asta se vede si astazi, exista tendinta de a asimila ca institutiile functioneaza la fel. Ceea ce este fals. Un partid politic este marcat de liderul sau. De aceea, si la sindicat, prin aceasta asimilare, mass-media spune: “liderul de sindicat”. E fals. Pentru ca institutia sindicala este marcata de o democratie, e adevarat, indirecta, dar bazata pe consultare. Asociatiile profesionale au arie de cuprindere foarte restransa, legata de o anumita profesiune, de exemplu Asociatia Juristilor din Romania, care n-are nimic de a face cu amplasamentul lor in diferitele institutii. Pe cand institutia sindicala, datorita sistemului, este o institutie preponderent de conducere colectiva. E adevarat ca port-parolul este una sau alta dintre persoane, dar liderii de sindicat sunt militanti sindicali, sunt desemnati ca sa exprime interesele lucratorilor, nu-si exprima punctul de vedere personal. Ei trebuie sa-si consulte baza, de aceea am si fost criticati ca miscarea sindicala reactioneaza greu. Ca sa am o pozitie fata de un anumit lucru, eu trebuie sa fac o consultare a membrilor, dupa care ies cu o anumita pozitie legata de subiectul respectiv. Acest lucru nu se intelege legat de functionarea sindicala. Un al treilea aspect este ca, din conjunctura celor doua, mostenim notiunea de centralism. Se spune ca presedintele decide si da cu pumnul in masa s.a.m.d. Mi-ar placea, dar nu se poate. Membrii de sindicat au decizia mult mai frecvent decat decizia politica. Daca la alegerile parlamentare sau locale mergem din 4 in 4 ani, legat de problema sindicala, dialogul trebuie sa fie mult mai strans. Militantii sindicali alesi nu sunt pusi sa preia problemele numai cand ii doare, ci sunt pusi sa dialogheze permanent cu baza, ca sa existe un flux de informatie de sus in jos si de jos in sus. Mostenim ideea de sindicalism socialist, in care sindicatul se ocupa numai de impartirea apartamentelor, a buteliilor si scoaterea oamenilor la munca voluntara, sa mature strada. La ora actuala, relatia trebuie sa fie mult mai stransa, desi cunosc multe sindicate care nu si-au tinut conferinte de ani intregi si functioneaza prin inertie. Daca nu vei exprima punctele de interes ale bazei, nu vei putea niciodata sa ai sustinerea ei. Iar un ultim aspect este ca si caracterul moral al militantilor sindicali este esential. Si este rolul membrului de sindicat de a sanctiona orice incalcare a conceptului moral pe care institutia trebuie sa-l aiba. Faptul ca BNS a facut alianta cu Vadim a determinat 7 federatii sa plece.
Are loc o schimbare de generatie a militantilor sindicali? De cativa ani vedem aceiasi oameni care vorbesc in numele sindicatelor.
Noi am creat acum 4 ani, pentru prima data, notiunea de “delegat sindical de intreprindere”, “delegat sindical national”. Unul are 7 competente, altul are 14 competente pe care a trebuit sa le stapaneasca, legate de organizare, producerea unei sedinte, lucruri care par marunte. Dar si probleme de legislatie, economice, psihologice, sociale etc., pentru ca trebuie sa aiba cunostinte pe domeniul lui, ca sa poata sa-si desfasoare activitatea.
Avem lideri de 28-30 de ani. Problema este ca in baza exista o rotatie mult mai rapida decat la nivelul national. La baza, rotatia se face la doi ani si asta ne creeaza mari probleme. Noi avem niste manuale de procedura, ca sa stie militantul in diferite situatii ce si cum sa faca, pentru ca am ajuns la situatii cand castigam pe fond, dar pierdem la proceduri, pentru ca el, nestiind exact cum sa procedeze, pierde la proceduri avocatesti. Un militant se formeaza greu, ma refer la nivelul de intreprindere, in 6 luni de zile. Schimbandu-l la un an, ai dezavantajul ca ai format un om si-l pierzi. Dar ai si un avantaj: omul format ramane si vede ca sindicatul nu este un concept populist. Capacitatea noastra de formare profesionala sindicala este limitata. Noi scoatem intre 2.000-5.000 de persoane pe an pe care le formam cu toate conceptele sindicale, dar este insuficient. Avem 3 centre de formare teritoriale si este insuficient la toata structura data. La nivel national exista o modificare, poate datorita faptului ca in general nivelul national este perceput numai prin presedintii de confederatie. Exista aceasta stabilitate care este perceputa ca nu exista o rotatie. Mai exista si un alt aspect care trebuie retinut. Odata lansat pe o anumita structura, trebuie sa-ti asumi toate responsabilitatile meseriei de militant sindical. Asta inseamna, pe de o parte, schimbarea programului, radical, deci un accept din partea familiei pentru un alt mod de viata decat pana atunci. O problema majora este transferarea catre Bucuresti. Poti sa fii presedinte de confederatie la Cluj, dar toate ministerele, toate intalnirile, guvernul presedintia, ambasadele, Uniunea Europeana, deci toate institutiile cu care ai relatii, vrand-nevrand, sunt in Bucuresti. Asta inseamna ca trebuie sa faci un efort deosebit. Avem oameni din provincie, sunt aproximativ 28% in structura noastra, care vin aici, dar efortul este deosebit de mare. Iar capacitatea noastra de a le asigura locuinte aici si locuri de munca pentru familie este limitata. Eu sper ca Romania se va dezvolta normal, cu infrastructura si politica de locuinte, iar lucrurile acestea greoaie pentru noi vor fi mai usor de realizat.

Interviu realizat de Razvan Braileanu

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22