CORINA REBEGEA: Conturul unui nou proiect de societate pentru România

În contextul interesului american tot mai crescut pentru regiune și România, revista 22 a stat de vorbă cu CORINA REBEGEA, resident fellow la Center for European Policy Analysis (CEPA) din Washington D.C.
În cadrul CEPA, Corina Rebegea coordonează un program dedicat relațiilor dintre Statele Unite și România, al cărui prim produs este raportul Romania’s ”Tipping Point“: Advancing the Rule of Law, Governance and Public Leadership, recent lansat la Washington.

Vorbiți-ne despre rațiunea proiectului implementat de CEPA și despre simbolismul momentului, la 25 de ani de la începutul reconstrucției democratice.

Anul trecut, la CEPA se vorbea despre transformările democratice din Europa Centrală și de Est și despre rolul pe care România l-ar putea juca în regiune, dar și în ce mod relația strategică importantă cu Statele Unite poate sprijini România într-un asemenea efort. Există însă și o recunoaștere a faptului că România mai are de rezolvat niște probleme fundamentale până să culeagă fructele consolidării democratice. Astfel s-a născut conceptul de tipping point (moment de turnură) la care a ajuns societatea românească și pe care CEPA l-a explorat timp de aproape un an, cu sprijinul a mai bine de 30 de experți de pe ambele maluri ale Atlanticului.

Tipping point-ul e legat de momentul istoric, de contextul geostrategic, dar și de maturizarea unor așteptări îmbrățișate aproape unanim în România în 1989. 2014 este un an aniversar cu o dublă simbolistică. Mai întâi, sunt 25 de ani de când a căzut Cortina de Fier, iar, pe de altă parte, sunt 10 ani de la intrarea în NATO și 7 ani de la intrarea în Uniunea Europeană. Toate sunt momente cheie din istoria postcomunistă, care ne-au adus și ne-au plasat pe drumul modernizării. Așadar, este normal ca, după ce am atins și am depășit frontierele mari - a căzut comunismul, am ajuns în NATO, ne-am „întors“ în Europa –, să ne întrebăm ce a mai rămas de făcut. Deși cred că, din păcate, prea puțini dintre oamenii în poziții importante de decizie în România gândesc în termenii aceștia. Iar aici este o parte din problemă: deficitul de viziune. În plus, ceea ce accentuează senzația „momentului de turnură“ este faptul că există și o diferență importantă de dezvoltare față de celelalte state din regiune. Faptul că există un decalaj destul de vizibil între România și Slovacia sau Polonia sau țările baltice arată că poate noi am greșit făcând reforma într-un mod foarte gâtuit.

Efortul CEPA pornește într-o bună măsură din nevoia de a pune bazele acestui exercițiu de viziune. Pe de o parte, trebuie să ne uităm în urmă, să măsurăm unde am ajuns și să vedem dacă așteptările noastre coincid cu ceea ce am reușit să realizăm. Pe de altă parte, Inițiativa SUA-România de la CEPA și-a propus să vadă ce facem mai departe cu sistemul nostru de guvernare după bifarea marilor proiecte de societate. La ce mai este de lucrat? Care sunt recomandările concrete de politici care să avanseze schimbarea? Iar analiza și răspunsurile oferite vin dintr-o perspectivă transatlantică. Aici se află unicitatea proiectului, prin faptul că au participat experți de pe ambele maluri ale Atlanticului care consideră că relația transatlantică este importantă nu doar pentru americani, din punct de vedere strategic și politic, dar și din punctul de vedere al dezvoltării interne a României.

Vorbind despre consolidare și maturizare democratică, ce și-a propus CEPA să identifice în raportul pe care tocmai l-ați lansat la Washington?

Raportul a rezultat, așa cum menționam, din întâlnirile și dezbaterile unui grup de experți. Ceea ce am făcut în cadrul dezbaterilor a fost să identificăm acele zone cu cel mai mare potențial transformativ și cu impact vizibil pe termen scurt și mediu și în alte zone ale societății românești. Aceste zone transformative sunt în bună parte și domenii unde avem restanțe sau capitole deschise din perioada tranziției. Până nu rezolvăm problemele restante, nu ne vom putea concentra pe viziunea pentru viitor.

Astfel, am identificat trei mari zone de interes - statul de drept, guvernanța și leadershipul public - unde este nevoie de intervenție acum și unde, cu niște politici foarte concrete, focalizate, operaționale, lucrurile se pot schimba rapid și se vor repercuta pozitiv și în alte zone. Potențialul de schimbare relativ rapidă și impactul vizibil și măsurabil au fost criteriile principale în alegerea zonelor transformaționale.

În plus, aceste domenii cu potențial transformațional reprezintă și terenul unde reformele nu ar porni de la zero. Dimpotrivă, ceea ce arată raportul și recomandările este, pe de o parte, faptul că progresele există, dar trebuie susținute – de unde și temerea că reforma nu e ireversibilă. Iar pe de altă parte, există exemple de bune practici și modele instituționale sau manageriale de succes, atât în România, cât și în regiune, care pot servi drept model și de care
ne-am folosit pentru a contura recomandările. Polonia, de exemplu, oferă un model foarte bun în multe domenii, de la modul în care și-a rezolvat problemele sectorului întreprinderilor de stat până la modul în care atrage și implementează proiecte de investiții finanţate din bani europeni. Polonia a avut o viziune clară, limpede, articulată asupra modului în care a vrut să se construiască intern ca națiune și apoi extern, ca forță în UE.

Care este rolul a ceea ce numiți puncte de presiune (pressure points) pe care raportul le identifică în actuala fază a construcției democratice în România?

O problemă importantă în România este la nivelul implementării reformelor și al strategiilor numeroase de care nu am dus lipsă până acum; la a pune instituțiile pe care le avem la treabă, cu oamenii potriviți și utilizând instrumentele adecvate. Întrebarea este: cum facem asta? Exercitând presiune în locuri cheie, în cadrul acestor zone transformaționale de care vă vorbeam. Este ca o formă de acupunctură instituțională. Așa că, în cadrul fiecăreia dintre cele trei mari zone de interes, am identificat câte trei puncte de presiune și modurile concrete în care această presiune se poate materializa prin politici concrete. În ce privește statul de drept, presiunea trebuie să vizeze integritatea în sistemul public, eforturile de valorificare a bunurilor dobândite din infracțiuni și serviciile pe care le primesc clienții sistemului de justiție. În zona de guvernanță, pe care o înțelegem mai mult din perspectiva managementului public, punctele de presiune sunt calitatea bunurilor și a serviciilor publice, managementul companiilor de stat și administrarea sectorului energetic. Nu în ultimul rând, presiunea trebuie aplicată în zona leadershipului public în privința modului de înregistrare a noilor partide politice, a controlului finanțării partidelor și a transparentizării activității legislative.

Punctele de presiune au o dimensiune instituțională, dar și una care ține de oameni, de agenții schimbării. Problemele de implementare țin în cea mai mare măsură de oameni și de voința decidenților. Nici presiunea nu poate fi pusă decât de oameni, până la urmă. Iar așa ne întoarcem la rolul societății civile, al cetățeniei active și la presiunea pe care trebuie să o exercite, prin diferite mijloace, cetățenii acestei țări. Este important să readucem pe agendă aceste teme și să construim o dezbatere pe politici care este transpartizană, care este ancorată în interesul public și pornește de la o idee simplă: cum servești cetățeanul și cum îl incluzi, în cele din urmă, în dezbatere.

Putem să vorbim despre lecții învățate din perspectiva consolidării statului de drept? Ce explică progresul României în această dimensiune?

Dezbaterile politice din ultimii ani și toate tentativele de a slăbi și schilodi instituții fundamentale din sistemul de justiție arată că statul de drept în România rămâne o țintă. Și, de cele mai multe ori, nu este o țintă a eforturilor de a întări integritatea, a reformei și dorinței de schimbare. Aici, Uniunea Europeană a avut un rol covârșitor și încă îl mai are. Dar UE nu a făcut asta singură. Pe de o parte, a fost motorul care a împins reforma în zona justiției, însă, ce e chiar mai important, i-a sprijinit punctual pe oamenii care voiau să facă schimbări majore în interiorul sistemului și în societatea civilă. UE a pus în spatele acestor oameni un mamut instituțional cu autoritate și credibilitate în sfera statului de drept - de la drepturi fundamentale până la un climat de afaceri just și transparent. Apoi, au fost oamenii care și-au construit eforturile de schimbare pe baza presiunii puse de Uniunea Europeană prin rapoartele de țară înainte de 2007 și apoi prin MCV, care a rămas un fel de ultim resort sau garant al stabilității instituțiilor din justiție. De multe ori, aceasta a părut singura barieră care îi ține pe unii în frâu să nu desființeze sau să mutileze o agenție sau alta. Abia acum începem să vedem rezultatele acestor inițiative. A fost foarte important, din 2007 până astăzi, cine a condus o anumită instituție. Asta înseamnă că este foarte important să te asiguri că în aceste instituții ajung cei mai potriviți oameni, competenți, integri, motivați, independenți. Componența de leadership este aici esențială.

Recapitulând, sunt două mari variabile definitorii pentru succesul consolidării instituționale în domeniul statului de drept în România: MCV, pe de o parte, pentru că nu a lăsat anumite interese să distrugă eforturile acestor oameni timp de câțiva ani; în al doilea rând, a fost leadershipul exercitat în momente și zone cheie atât în sectorul public, cât și în cel neguvernamental. Toate acestea ne permit să vedem anumite rezultate, iar percepția în rândul cetățenilor a început să se schimbe. Acest ultim lucru este capital pentru că deja nu mai vorbim de niște excentrici care vor să îi controleze și chiar să îi aresteze pe politicieni, ci de o schimbare mai largă în zona acceptabilității corupției.

Leadershipul politic este deci extrem de important. Dar este important și ca procurorii, judecătorii, poliția judiciară să fie bine pregătiți, buni profesioniști, integri, independenți, nici victime, nici eroi, ci doar niște oameni care își fac bine treaba. Dincolo de nivelul instituțional, este important ca oamenii care sunt în poziții de leadership să nu fie doar accidente fericite ale istoriei, ci să te asiguri că ai un mecanism previzibil și just prin care în sistem ajung oamenii potriviți. În cele din urmă, este nevoie de o cultură instituțională performantă, cu mecanisme, criterii de evaluare și impact vizibile.

 Am ajuns în justiție, sub presiunea MCV, la un stadiu în care putem să punctăm un sistem care și-a dezvoltat anticorpi la corupție și influență politică?

Da. Și aleg doar un exemplu, deși sunt mai multe: Înalta Curte, o instituție cu o istorie deloc ușoară. S-a aflat permanent sub critici, din lipsă de transparență, dezinteres pentru unificarea jurisprudenței, apoi prin scandalul acela enorm cu rețeaua de corupție. Acesta a fost punctul care a rupt cercul vicios, schimbarea la față. S-a văzut foarte bine cum activitatea Înaltei Curți a devenit mai transparentă, intransigentă și constantă în eforturile sale.

ANI, de asemenea, a reușit să-și întărească baricadele. Dacă te uiți pe rapoartele instituției, s-a început cu un număr foarte mare de autosesizări, iar acum există foarte multe instituții care trimit sesizări către ANI. Asta înseamnă că tot mai mulți oameni sunt conștienți de importanța agenției și văd în instituție un mecanism de încredere în controlul incompatibilităților și conflictelor de interese.

Mai mult, în sistemul de justiție au intrat mulți magistrați tineri. Îmi pun speranța în magistrații tineri, care au crescut cumva într-o perioadă în care s-a discutat foarte mult despre cât de corupt și incompetent este sistemul judiciar și au această ambiție de a arăta că sistemul nu este așa. Sunt buni profesioniști și vor să facă o carieră curată într-un sistem curat. Ei vor fi următorii anticorpi pe care se poate construi. Mi-ar plăcea totuși să văd mai multe reacții și mai mult activism în sistemul judiciar. Au fost câteva momente cheie în istoria noastră recentă în care sistemul judiciar și magistrații aveau niște voci foarte puternice, influențând reforma în justiție. Vocea aceasta era foarte importantă și pentru că funcționa prin presiunea între egali. Iar acest lucru amorsează un lucru foarte important, sentimentul de responsabilizare (accountability) - atât orizontal, cât și vertical. Prin asociațiile profesionale, cluburile de breaslă etc., există potențialul de a regla comportamente, mai ales în zona etică, dar și în cea a calității profesionale.

Una dintre părțile inedite pe care proiectul CEPA o propune spre discuție este calitatea furnizării de servicii și bunuri publice. Care sunt concluziile la care ați ajuns?

Dacă ar fi să numesc una dintre problemele esențiale în tot ceea ce înseamnă furnizarea de servicii publice (de la salubritate până la transparență), este lipsa de concentrare pe cetățean, pe drepturile și nevoile acestuia. Relația dintre cetățeni și politicieni nu este una de responsabilizare (accountability). Politicienii nu se simt responsabili față de cetățeni. Fiind un fan al managementului public, îmi place să repet tot timpul ceea ce în Vest se numește customer focus. Deși vine din business, în toate teoriile de bună guvernanță și de management public se vorbește despre necesitatea de a pune cetățeanul în centrul serviciului public. De ce există statul, de ce avem contractul social, de ce avem politicieni? La noi această noțiune de servicii publice orientate spre cetățean (citizen-centered) e aproape invizibilă. Este important să reinventăm discuția aceasta și să explorăm modelele instituționale și de management public, care pot funcționa cel mai bine în România. În plus, nu cred că avem o definiție și criterii pentru a evalua calitatea serviciilor și bunurilor publice. Aici este nevoie de o reformă pe scară largă a filozofiei instituționale și de oameni care să înțeleagă acest lucru. În parte, acest lucru înseamnă reconstrucția circuitului, a fluxului dintre ciclul politic, electoral și cel de politici publice. Pentru că performanța politicului ar trebui să se măsoare în performanța implementării politicilor publice. Tot parte din acest proces este să implici cetățenii în construcția de politici publice. Vorbim despre câteva reparații majore în cultura de management a instituțiilor publice. Dar aici ai nevoie de un motor instituțional care să înceapă procesul pe scară largă, iar pe de altă parte, este nevoie ca societatea civilă să informeze cetățenii, să le arate cum să-și ceară drepturile.

Nu în ultimul rând, am inclus în discuția despre performanțele managementului public și companiile de stat. Justificarea acestei alegeri este aceea că acționarii finali ai acestor întreprinderi sunt tot cetățenii României și că de multe ori interesul public nu e luat în discuție așa cum ar trebui, atunci când se emit soluții pentru acest sector. De asemenea, companiile de stat rămân unul dintre marile capitole neînchise ale tranziției. Dacă recitiți literatura de specialitate despre asistența pentru democrație de la începutul anilor 1990 și cea a Băncii Mondiale, veți vedea că discuția se poartă în aceiași termeni. Trebuie să găsim soluția de a depăși blocajul mental (dar și cel creat de anumite interese private) care face ca reforma în acest sector să fie atât de întârziată. Opinia predominantă în grupul de experți a înclinat spre continuarea reformelor de management și a proceselor de privatizare. În definitiv, aceste companii ar putea ajunge să finanţeze, prin câștigurile la buget, serviciile publice menționate mai înainte.

Putem spune că unul dintre rezultatele proiectului CEPA este și creionarea unor principii pe care ar trebui să ne concentrăm, astfel încât, în timp, ele să fie internalizate la nivelul culturii instituționale publice din România? Transparență, responsabilitate, toate sunt instincte ale unei democrații mature, consolidate.

Analiza CEPA asta a făcut. Recomandările din cele trei zone transformaționale și care răspund la punctele de presiune au ca elemente comune principiile pe care le-ați menționat. Poate că în zona economică este mai ușor să vedem rezultatele, e mai ușor de cuantificat impactul – vedeți, de pildă, exemplul unor companii de stat listate recent la bursă. Modificarea modului în care aceste companii sunt percepute că actori în piața liberă se construiește pe transparență și profesionalism și aduce beneficii în zona responsabilității, a atractivității și a încrederii investitorilor, dar și a cetățenilor. Discutăm despre aceste principii, însă, cu atât mai mult în zona de administrație publică și de reprezentare politică. Soluțiile propuse vizează introducerea unor mecanisme care să deschidă sectorul public către soluții inovatoare, care de cele mai multe ori se nasc din interacțiunile cu cetățenii, cu organizațiile civice sau cu mediul de afaceri. Cred că nu am înțeles încă suficient de bine la ce scară și în ce moduri inovative se pot folosi soluțiile public-privat în rezolvarea multor probleme în beneficiul cetățenilor.

Chiar dacă schimbările culturale pe care le invocați nu se vor produce peste noapte, ele pot începe cu mici soluții punctuale, care să modifice motivația, așteptările și comportamentele celor din sectorul public. Însă și așteptările cetățenilor și modul în care le exprimă sunt foarte importante. Și sper că vom vedea schimbări cât mai curând la nivelul mobilizării civice și al conștientizării dreptului de a solicita servicii publice de calitate.

Iar un ultim comentariu cred că merită făcut în privința culturii politice. Cetățeanul român nu mai trebuie văzut ca un simplu aparat de vot. Acesta este testul de maturitate al unei democrații: să te muți din zona de democrație electorală în zona de democrație reală, care te provoacă să te gândești cum te porți cu cetățeanul între alegeri. Este o măsură a maturizării, este statul de drept într-un sens larg, adică în ce fel definești relația dintre stat și cetățean.

Cum se poate corecta problema de transparență în România?

Avem legi ale transparenței foarte bune. Din păcate, nu există un reflex instituțional în acest sens și nici foarte multă considerație față de nevoia de a informa. Când vorbim despre transparență, nu ne referim doar la disponibilitatea informațiilor publice, ci și la modul în care sunt gestionate, organizate, prezentate. De multe ori, informația e înlocuită cu zgomot. Statele Unite, după cum știți, sunt foarte interesate de problematica transparenței – vedeți Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisă. Există expertiză în acest sens în România, există și presiune – atât din partea societății civile, cât și a comunității oamenilor de afaceri – și există și câteva proiecte care vin din zona guvernamentală. Problemele se pot corecta, dacă aceste eforturi se întâlnesc și dacă există repercusiuni concrete pentru cei care nu respectă transparența decizională sau a informațiilor de interes public.

Ce urmează?

Urmează ca dialogul acesta transatlantic la nivel de think tanks, analiști și activiști din societatea civilă și nu numai să continue pe temele relevante pentru reformele necesare în România. Cred că e încă nevoie de presiune, dar și de sprijin, dinăuntru și din afară, pentru ca tot ceea ce a câștigat România în ultimii 25 de ani să fie fructificat și consolidat. E un moment prielnic pentru a menține Washingtonul atent la România, iar CEPA va continua să urmărească evoluțiile, mai ales în contextul regional în care ne găsim acum. Nu am menționat Ucraina, însă tipping point-ul de care povestim ține și de responsabilitatea crescută pe care poziția României în regiune ne-o creează. La nivel simbolic, succesul unei tranziții precum cea a României rămâne esențial pentru regiune și vecinii din Est, dar cred că și pentru partenerii vestici, ca o formă de feedback, dacă vreți. În plus, toate aceste teme de bună guvernare sunt inseparabile de celelalte arii de interes pe care CEPA le urmărește la nivel regional și în România, cum sunt securitatea energetică sau domeniul cooperării strategice.

Ce implicații pentru România și regiune are recenta pledoarie americană față de importanța statului de drept?

Interesul Statelor Unite față de statul de drept și consolidarea instituțiilor democratice nu e de dată recentă. Știm foarte bine că au militat pentru asemenea valori în regiunea noastră de la începutul tranziției. Cred însă că evenimentele recente din Ucraina au readus această preocupare în discuție într-o zonă unde acest proiect părea că se apropie de sfârșit. Urmărind dezbaterile și discursurile recente din zona legislativă și executivă din SUA, sunt două mari implicații ale pledoariei pentru statul de drept, așa cum o numiți: în primul rând, este vorba de îngrijorările legate de securitatea regională și vulnerabilitatea unui sistem instituţional slab la tot felul de „agresiuni“, fie din partea oligarhilor sau a mediei corupte etc. și, în al doilea rând, este vorba despre capacitatea partenerilor SUA din Europa Centrală și de Est de a sprijini eforturile de promovare a stabilității, a valorilor comune, a proiectelor de dezvoltare a democrației în alte țări sau alte regiuni din lume. România este sau poate fi în acest sens un partener foarte important, însă trebuie să prezinte credibilitate prin propria experiență internă în lupta cu corupția, în soliditatea unor instituții din sistemul de justiție, prin toleranța zero la orice efort de subminare a eforturilor și câștigurilor celor 25 de ani de tranziție și consolidare democratică. Dacă, în plan intern, instituțiile sau politicile șchioapătă, cum ne putem aștepta să avem impact în afara granițelor? Ce fel de model de dezvoltare proiectează țara noastra în exterior? Dacă răspundem la aceste întrebări, vom putea să întoarcem tipping point-ul despre care vorbim în raport înspre o poziție leadership regional din partea României, așa cum nu am reușit să facem până acum.

Interviu realizat de OCTAVIAN MANEA