Pe aceeași temă
Continuam in acest numar dezbaterea despre criza economica mondiala si, mai ales, despre consecintele ei asupra Romaniei.
In paginile ce urmeaza, Daniel Daianu pune criza si efectele ei in contextul globalizarii, Ilie Serbanescu se opreste asupra bugetului de criza al Romaniei, Valeriu Soica si Dragos Paul Aligica analizeaza influenta interventionismului statal asupra capitalismului, iar Dumitru-Felician Lazaroiu aduce completari si observatii de fond unor articole pe aceeasi tema publicate in revista noastra.
Daniel Daianu a fost invitat sa faca parte din Clubul economic Breugel, la Bruxelles, printre membrii caruia se numara figuri de marca ale vietii academice si publice din Europa: Mario Monti, Jean Pisani-Ferry, Andre Sapir, Leszek Balcerowicz etc.
Cum apreciati masurile propuse de noul presedinte Barack Obama pentru redresarea economiei SUA? Dar masurile adoptate de tarile din Vestul Europei?
Trebuie spus ca masurile anuntate recent de noul secretar al Trezoreriei, Timothy Geithner, urmeaza unei suite de actiuni initiate de fosta administratie. In pofida acelor actiuni, situatia s-a complicat intrucat increderea pe piete nu a revenit si asanarea sistemului bancar nu s-a produs, ceea ce dovedeste insuficienta lor. Criza este profunda, fiind rezultatul unei paradigme si al unui mod de a face politica publica care nu au inteles ca piete ce functioneaza bine nu echivaleaza cu lipsa de reguli/reglementari si ca minusculizarea interventiei publice in economie poate deveni lesne contraproductiva. Sistemul de comanda a fost un esec istoric, politic si economic. Dar si pietele pot esua si, de aceea, ratiunea concretizata prin actiune publica nu trebuie sa fie inlaturata. Masurile anuntate de Geithner revin la ideea unei "izolari" a activelor toxice (asa cum s-a facut in Suedia si in Japonia, cu ani in urma, si a incercat sa faca Paulson, predecesorul sau, initial), o extindere a garantiilor acordate de stat si un puternic stimul fiscal. Este tipul de interventie sustinut de doctrina keynesista pentru situatii ca aceea de acum. Dar nesiguranta este in continuare ubicua, fiindca volumul de active neperformante (sau care nu pot fi vandute) este coplesitor. De aici si blocajul pe piata creditelor. In opinia mea, recesiunea va marca acest an, mai ales ca s-a intrat intr-o dinamica a cercurilor vicioase. Totusi, nu vad sa se ajunga la o situatie analoga cu "Marea depresiune" din perioada interbelica a secolului trecut. Si in Europa situatia se deterioreaza; UE nu avea cum sa fie imuna la un fenomen care, structural, isi are originea in excesele aparute in sistemul financiar occidental - ma refer la puzderia de instrumente financiare derivate, care in loc sa reduca riscurile le-au amplificat, la lipsa de transparenta, la modele cantitative care nu au inteles natura riscurilor sistemice, la conflicte de interese flagrante si, de ce nu, la lacomia nestavilita a unora etc. Aceste aspecte sunt mentionate si in scrisoarea publica la redactarea careia am participat, care a fost publicata de Le Monde in mai, anul trecut, si pe care am cosemnat-o alaturi de noua fosti premieri (intre care Helmut Schmidt, Michel Rocard), trei fosti presedinti ai Comisiei Europene (Jacques Delors, Jacques Santer, Romano Prodi) si cinci fosti ministri de finante-economie.
Credeti ca economia reala mai raspunde la masurile economice adoptate de politicieni sau ne aflam in fata unei crize imposibil de previzionat si, deci, si de controlat?
Sistemele economice reale au mare inertie si pot cunoaste stari de "echilibru rau" (bad equilibria) din care se iese cu mare greutate si costuri de durata. "Marea depresiune" a fost un echilibru rau si acea experienta nenorocita a intarit convingerea lui Keynes, faimosul economist britanic, ca interventia statului este necesara in asemenea circumstante. Dar nu pot fi estimate cu grad convenabil de aproximatie efectele. In linii generale, stim care sunt izvoarele acestei crize, dar remediile nu sunt usor de confectionat. Si stiti doar ca "diavolul este in detalii". Nu intamplator stiinta economica a fost numita si ca aducatoare de stiri proaste (dismal science). Uneori, alegerea este intre rau si mai rau. Iar daca dinamica este de inrautatire vazand cu ochii, optiunile sunt cu atat mai dificile. Apropo de originea crizei, raportul meu din Parlamentul European, aprobat in octombrie anul trecut, a incercat sa evidentieze cauze structurale si nevoia de reforma a sistemului de reglementare si supraveghere a pietelor financiare. Am de asemenea o carte, Which way goes capitalism (Incotro merge capitalismul), care va fi publicata de Central European University Press in aceasta primavara si care se ocupa in extenso de criza. Si la Polirom imi va fi publicata o lucrare cu aceeasi tema. Dar sa revin la intrebarea dvs. Exista stari ale sistemului economic cand stimuli utilizati de guverne nu au eficacitate deoarece operatorii din piata prefera sa stea in expectativa, doresc sa-si minimizeze pierderile prin evitarea asumarii de noi riscuri, pun pret pe lichiditate si nu consuma. Este ca si cum o aeronava ar intra in Triunghiul Bermudelor si aparatul nu mai raspunde la comenzi. Desigur, eu exagerez, dar comparatia nu este aiurea. Sa revin la chestiunea riscurilor, la riscuri normale (nu de tip cazino). Economia de piata, inovatia nu pot sa functioneze fara asumarea de riscuri. Dar nesabuinta unora, in sistemul financiar si in alte zone, a adus economia reala in genunchi. Sunt convins insa ca, in timp, pietele se vor dezgheta. Din pacate, nu pot sa spun cand se va intampla aceasta. Traim intr-o perioada de mare incertitudine.
Forta gravitationala din economie
Cata vreme controlul asupra unor segmente importante ale economiei romanesti este detinut de companii straine, ce mai poate face guvernul Boc pentru a scoate economia din criza?
Aici nu trebuie sa simplificam chestiunea. Intr-o economie de piata deschisa, intrari si iesiri de capital au loc; ce importa este daca acest capital face o economie sa prospere si daca exista un rol semnificativ pentru intreprinzatori autohtoni, pentru capitalul autohton. Eu cred ca este bine pentru o economie ca si capitalul autohton sa joace un rol important; aceasta teza este valabila si pentru Romania, care face parte din UE, adica un spatiu caracterizat de piete unice. Dar pe aceste piete fortele sunt departe de a fi egale. In domeniul bancar este esential ca bancile-mama sa nu reduca liniile de finantare pentru Romania; este de retinut ca peste 2/3 din datoria externa a Romaniei este detinuta de sectorul privat si ca din aceasta circa 20 de miliarde de euro sunt scadente in acest an. Trebuie, in acelasi timp, sa incercam sa evitam ca firmele straine care opereaza in Romania sa renunte la operatiunile de la noi. Ati vazut indemnul adresat de guvernul de la Paris companiilor auto franceze. Trebuie, alaturi de alte tari recent intrate in UE, sa determinam CE si Consiliul sa sprijine prin programe speciale sistemele bancare din aceste tari (deci si de la noi). Trebuie sa invatam sa ne aparam mai bine interesele inauntrul UE si in afara. Tezele ca pe piata "globala" (care devine tot mai fragmentata in conditiile crizei) numai firmele concureaza este naiva.
Si mai este ceva; sa nu omitem dimensiunea relativ mica a economiei noastre in ansamblul european. Aici opereaza o forta gravitationala care, precum in miscarea corpurilor celeste, face pe cei mici sa se roteasca pe orbita celor mari. Noi suntem trasi in jos in mod decisiv de criza, de comprimarea afacerilor in lumea bancara (asa-numitul de-leveraging) - dincolo de slabiciunile noastre, de erorile pe care le facem. Chiar denumirea utilizata de oficialii europeni pentru Planul formulat de Comisie este un eufemism; se spune "relansare" (recovery), cand suntem, in SUA si Europa, inca intr-o perioada in care incercam sa limitam stricaciunile si care va dura. Ca impactul asupra economiei noastre, din afara, este sever se vede din conduita bancilor in Romania; ele nu au expunere semnificativa fata de produse toxice, dar sunt legate ombilical de banci-mama din strainatate. Eu chiar am scris intr-un articol publicat in European Voice, un saptamanal cu trecere in mediile politice si economice europene, despre "limite ale deschiderii economice"; in sensul ca exista un grad optim de liberalizare, care implica si o relatie intre sectorul privat si cel public, ca nu orice tip de comert este avantajos etc. Viata arata ca asa este. Din asemenea ratiuni s-a blocat si runda Doha, de liberalizare a comertului. Criza de acum obliga la o reconsiderare a fenomenului globalizarii. Paradigma pe care am evocat-o mai sus nu a avut in vedere ca exista si efecte negative, perverse ale globalizarii, care mai devreme sau mai tarziu se razbuna. Criza de acum a sistemului financiar este si una a incapacitatii de a gestiona globalizarea. Este probabil sa intram intr-o perioada de fragmentare. Si resurectia protectionismului, care se simte de ani buni, se va accentua. Esential este sa aparam institutiile europene care au pacificat continentul dupa al doilea razboi mondial, care au adus bunastare. Modelul european, in ciuda varietatii de circumstante, are continut. Si ar fi tragic sa fie erodat in mod iremediabil. Fiindca sa nu uitam ca istoria democratiei liberale nu se masoara in sute de ani si nici epoca razboaielor nu putem spune ca a apus - ma refer chiar la Europa. Never say never, cum se spune. De aceea, trebuie sa avem grija sa limitam daunele, sa aparam institutiile democratiei, sa convingem electoratele ca autoritarismul extins, xenofobia, populismul virulent nu sunt cai pentru a surmonta problemele cu care ne confruntam, dincolo de criza economica. Afirm aceasta intrucat avem si dileme mari legate de incalzirea globala, epuizarea unor resurse, imbatranirea populatiei, efecte ale ascensiunii economice a Asiei etc. Uneori se poate recurge la masuri ce amintesc de o economie de razboi (Kriegswirtschaft), cand este nevoie de actiune rapida, de mobilizare de resurse, ca acum, in perioada de criza economica. Dar aceasta, daca devine practica curenta si modifica tastatura institutionala a guvernarii, ca si relatiile dintre cetatean si stat poate deveni usor ceva periculos, se poate intoarce impotriva societatii. Una este sa ai interventie publica in economie, un sector public, si altceva sa nationalizezi grosul intreprinderilor, sa comanzi ce este de produs, de facut. Trebuie sa avem ratiune, pragmatism, ceea ce englezii numesc common sense. Dar deja m-am indepartat de intrebarea dvs.
Romania are nevoie de sprijin financiar structurat
Cum apreciati proiectul Legii bugetului propus parlamentului spre dezbatere si aprobare?
Este un buget de mare austeritate, ceea ce nu este surprinzator, avand in vedere circumstantele crizei economice, constrangerea valutara cu care ne confruntam. De altfel, aceasta constrangere sta la originea alegerii unui deficit bugetar de -2% din PIB. Dar am rezerve fata de acest deficit, ca si fata de premize ale constructiei bugetului; unele premize de baza nu sunt, in opinia mea, plauzibile. De exemplu, rata de crestere economica (de 2,5%), in conditiile in care incetinirea economica este tot mai vizibila. De asemenea, posibilitatea de a obtine venituri de circa 33,5% din PIB in 2009 este mica. Veniturile fiscale sunt, dupa mine, supraestimate. Sa ne gandim, de pilda, la intentia de a spori incasarile fiscale, cand ritmul cresterii scade copios si multe intreprinderi isi vad profiturile evaporandu-se (sa adaugam aici si revenirea la un nivel mai ridicat al CAS). Supozitia ca se va putea obtine mai mult din economia subterana este, in larga masura, nerealista. Iar daca ritmul cresterii economice va fi semnificativ mai scazut, deficitul bugetar nu va avea cum sa nu se duca spre -4% din PIB. Poate ca s-a ales 2% din PIB pentru a se tine in frau cererile ministerelor, dar, oricum, tinta mi se pare mai mult decat greu de realizat. Cred ca ceva in jur de 3% din PIB ar fi fost mai potrivit, cu finantare externa de peste 2/3. Am fi putut astfel acorda ceva oxigen bugetului, ca si economiei. Iar daca vorbim despre corectia deficitului bugetar, atunci aceasta trebuie facuta intr-o perspectiva multianuala, adica sa avem, eventual, un deficit tot de circa 3% in 2010 si, daca se produce o relansare semnificativa a economiei europene in 2011, sa incercam sa tragem deficitul sub 2,5% in acel an. Nu vreau sa intru in structura cheltuielilor, dar mi se pare de neinteles, de pilda, suma acordata cercetarii (0,18% din PIB), care descalifica pretentiile noastre de a ne alinia la ceea ce inseamna Agenda Lisabona. Este drept ca un an atat de complicat inseamna renuntari dureroase, dar sunt domenii pe care nu avem voie sa le vitregim in acest mod.
Ce asteapta Romania de la relatia cu FMI?
Nu ma voi referi la relatia cu FMI, ci la nevoia de asistenta financiara. Eu consider ca Romania are nevoie de sprijin financiar structurat, care este cu atat mai necesar cu cat inghetarea pietelor de credit internationale persista. Eu prefer insa ca acest imprumut sa fie acordat de organisme europene si sa fie orchestrat de Comisia Europeana. Daca va fi nevoie de FMI, este important ca pachetul de asistenta sa fie astfel construit, incat sa nu accentueze cercuri vicioase.
Interviu realizat de Rodica Palade
