Pe aceeași temă
Cand, cine, unde, cat?
Legea 556
7 decembrie 2004, ultimele saptamani ale mandatului Iliescu: Parlamenul voteaza Legea 556 privind infiintarea Institutului Revolutiei Romane din Decembrie 1989. Potrivit acesteia, Institutul are ca obiect de activitate “analiza stiintifica a premiselor, desfasurarii si efectelor Revolutiei”, in plan politic, economic si social, “in scopul realizarii unei imagini documentate, obiective si cuprinzatoare asupra acestui eveniment”. Astfel, Institutul trebuie sa culeaga, sa arhiveze, sa cerceteze si sa publice documente referitoare la Revolutia romana. Printre obiectivele IRR se numara organizarea arhivei, bibliotecii si muzeului Revolutiei, efectuarea de studii si cercetari “pentru aprofundarea premiselor interne si a conjuncturii internationale in care a avut loc Revolutia” si editarea de lucrari privitoare la momentul decembrie ‘89.
Iliescu & co.
Potrivit legii, IRR este condus de un Colegiu national format din “personalitati reprezentative si recunoscute ale Revolutiei romane”, desemnate de presedintele Romaniei (n.n. Ion Iliescu) cu consultarea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revolutionarilor si a Comisiei parlamentare a revolutionarilor din decembrie 1989. Membrii Colegiului national sunt: Petrica Balint, Sergiu Chiriacescu, Vasile Emilian Cutean, Dan Iosif, Emil Dumitrescu, Lorin Fortuna, Cazimir Ionescu, Claudiu Iordache, Eugenia Iorga, Mihail Ispas, Dumitru Mazilu, Alexandru Mironov, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Pastor, Romeo Raicu, Petre Roman, Adrian Sanda, Ioan Savu, Razvan Theodorescu, Dan Toader, Doru Tigau, Dorel Visan, Emil Vladesan, Valentin Voicila si Gelu Voican Voiculescu.
Un alt organ, de data aceasta consultativ, este Colegiul stiintific, format din Dan Berindei si Mihai Draganescu (Academia Româna), Ioan Scurtu si Ioan Chiper (Institutul de Istorie “N. Iorga”), Mihai Retegan si Bogdan Murgescu (Universitatea din Bucuresti), Alexandru Dutu si Gheorghe Onisoru (Universitatea “Spiru Haret”), Ion Alexandrescu (Universitatea “D. Cantemir”), Vasile Puscas (Universitatea “Babes-Bolyai”, Cluj Napoca), Ion Agrigoroaiei (Universitatea “A.I. Cuza”, Iasi), Mihai Iacobescu (Universitatea “Stefan cel Mare”, Suceava), Miodrag Milin (Universitatea de Vest, Timisoara), Traian Orban (Memorialul Revolutiei, Timisoara), Marian Cojoc (Universitatea “Ovidius”, Constanta), Ioan Talpes si Vladimir Pasti (SNSPA), Constantin Sava (Senatul Romaniei), Victor Athanasie Stanculescu (general în rezerva), Emanuel Valeriu (Televiziunea Romana) si Marian Enache (fost ambasador). Ultimele trei persoane nu mai fac parte in prezent din Consiliul stiintific, fiind revocate din functie, iar Traian Orban s-a autosuspendat.
La prima intalnire a Colegiului national, in decembrie 2004, membrii numiti de Ion Iliescu l-au ales pe acesta presedinte al Institutului si pe Claudiu Iordache director.
Sediu sub schele
IRR isi are sediul in bd. C.A. Rosetti nr. 33. Cele trei corpuri de cladire i-au fost alocate de Regia Autonoma a Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS). Institutul nu functioneaza inca in locatia respectiva, cladirile necesitand o serie de reparatii.
27,5 miliarde de lei de la buget
Bugetul pe 2005 al IRR se ridica la suma de 27,5 miliarde de lei vechi, desi initial era vorba de 40 de miliarde. Din acestea, 4 miliarde sunt alocate pentru plata salariilor, aproape 3 miliarde pentru intretinerea si gospodarirea sediului, 2,5 miliarde pentru reparatiile curente, 900 de milioane pentru deplasari in tara, o jumatate de miliard pentru carti si materiale documentare. Restul de bani, peste 16 miliarde de lei, va fi cheltuit pe abonamente telefonice, telefoane, calculatoare, dotarea sediului si alte bunuri mobile. Pentru comparatie, Memorialul de la Sighet, ansamblu de interes national din 1997, a primit de la bugetul de stat in anul 2005 doar 5 miliarde de lei vechi, fata de 27,5 miliarde cat a primit IRR.
“Va garantez, sub cuvant de onoare” Vineri dupa-amiaza. Foarte punctual, Claudiu Iordache se prezinta la sediul Grupului pentru Dialog Social. Dupa spusele sale, este prima data cand un ziarist ii pune intrebari despre Institutul Revolutiei Romane (IRR). Claudiu Iordache este omul care, in decembrie 1989, inainte ca Ceausescu sa fuga, vorbea liber din balconul Operei din Timisoara. Apoi, in ’90, intra in Frontul Salvarii Nationale devenind prim-vicepresedinte. Mai tarziu, la aniversarea unui an de la Revolutie, isi rupea carnetul de partid din acelasi balcon al Operei.
Cu o privire fixa si un ton nelinistit, revolutionarul timisorean isi incepe povestea. In 2004 presedintele Ion Iliescu i-a propus sa se ocupe de un viitor Institut al Revolutiei. Entuziasmat de ideea de a conduce o institutie care sa scrie “istoria celor 7 zile din decembrie 1989”, Claudiu Iordache a acceptat, devenind directorul primului institut de istorie care se va ocupa de Revolutie.
Infiintarea IRR era necesara, spune Iordache, pentru ca “in Revolutia romana au murit 1.104 oameni. Timp de 15 ani, nici o institutie abilitata nu a reusit, nu a fost interesata, nu a vrut sa scrie o istorie a celor 7 zile din decembrie 1989. In intervalul asta, incet, opinia publica s-a alienat de un subiect care o privea in mod determinant si desavarsit. Nu putem intoarce spatele unei tragedii care s-a produs atunci si motivelor care au facut ca aceasta tragedie sa aiba efectele pe care le-am cunoscut dupa Revolutia din decembrie”. Au trecut 15 ani in care “nici una dintre fortele politice care au fost la putere n-a avut interese precise legate de Revolutie. Au vrut sa fie legitimate prin ea, dar nu au vrut sa mearga la sursele Revolutiei pentru a cunoaste adevarul”. Claudiu Iordache este de parere ca a venit momentul “sa scriem istoria oamenilor cinstiti din Revolutia romana”.
Intr-un memoriu inaintat presedintelui Iliescu in 2004, Iordache scria: “Intemeierea Institutului Revolutiei raspunde astazi nevoii generale de a se oferi raspunsuri calificate intrebarilor care, vreme de un deceniu si jumatate, au continuat sa framante societatea romaneasca. De ce schimbarea regimului de putere nu a ascultat de formula revolutiilor de catifea ale Estului european? De ce a trebuit sa moara oameni pentru ca un dictator sa poata fi rasturnat? Ce a urmat sacrificiului din decembrie ’89? Este Romania de astazi conforma cu aspiratiile romanilor de pe baricadele Revolutiei? A fost inlocuita dictatura comunista cu o societate mai libera, mai democratica, mai dreapta?”.
Suparat pe toti cei care spun ca ce s-a petrecut in decembrie ’89 a fost o lovitura de stat sau o manevra a serviciilor secrete ale marilor puteri, Claudiu Iordache se intreaba retoric: “Cine vrea sa dovedeasca ca poporul asta nici macar o Revolutie n-a fost in stare sa faca? Cine vrea sa dovedeasca ca toate schimbarile au fost opera tradatorilor din Militie si Securitate? Cine nu vrea sa recunoasca disponibilitatile unei generatii, cu toate slabiciunile ei, ca timp de 7 zile sa-si fi facut datoria fata de istorie cu un pret atat de cumplit? In Romania au murit oameni. Ce facem cu cei care au simtit lovitura extraordinara, gloantele care treceau pe langa ei? Ii uitam? Au fost niste fraieri care au iesit in strada? Noi confundam doua lucruri: ce s-a intamplat in Revolutie, sperantele de atunci si ce s-a intamplat dupa. Daca Romania a avut o evolutie nefericita dupa asta, nu inseamna ca Revolutia n-a existat”.
Arhiva, biblioteca si muzeul Revolutiei sunt cateva din proiectele IRR. Pentru arhiva, Institutul trebuie sa obtina de la persoane particulare sau de la alte institutii, prin donatie sau contra cost, documente legate de Revolutie. Va fi posibil acest lucru? Posesorii acestor documente vor fi de acord sa le cedeze unei institutii a statului? “Nu, dar vom avea relatii amiabile. Vom incerca sa folosim copii ale unor dovezi, acolo unde noi nu avem acces la ele. De pilda, pentru Timisoara, informatia este deja gasita, nu ne mai ramane altceva decat sa preluam de la Memorialul Revolutiei o copie a acestei informatii.” Cat despre muzeu, “avem deja un precedent, spune Iordache. Tot ce ne ramane de facut este sa vedem ce a facut Orban la Timisoara (n.n., la Memorialul Revolutiei) ca sa stim ce trebuie sa dezvoltam la nivelul intregii tari”. Muzeul urmeaza sa ocupe una dintre cladirile Institutului, dar nu va putea fi deschis in mai putin de 6 luni. De ce e nevoie de un muzeu al Revolutiei? “O natiune are nevoie de muzee, spune Iordache. Ea isi conserva acolo drepturile trecutului asupra prezentului. Sunt atat de multe de colectat din istoria celor 7 zile!”
De cand fostul presedinte Iliescu a formulat proiectul unui Institut al Revolutiei, au existat proteste ale opiniei publice. “Urmarind presa, mi-am dat seama de trei lucruri foarte clare, spune directorul IRR: un tip de critica vine de la niste persoane care au apartinut fostului sistem securist si acum sunt la putere; un al doilea tip de opinie potrivnica vine din partea unor oameni pe care-i cunosc si care n-au binevoit nici macar sa ma intrebe despre ce e vorba. Au scris fara sa fie interesati nici de adevar, nici de responsabilii care, iata, trebuie sa faca aceasta munca dificila. O opozitie vine si din cadrul Senatului Romaniei. Opozitia unui senator de rand cum e Melescanu chiar nu ma intereseaza, pentru ca dansul nu e competent in probleme de Revolutie. Dar, de exemplu, este obiectia d-lui Cioroianu, pe care am avut ocazia sa-l cunosc si cu care putem comunica. E pacat sa nu lasi un lucru sa infloreasca inainte de a povesti ca a devenit o balarie.”
Desi IRR urmareste sa devina sursa oficiala de informatii legate de Revolutie, directorul e de parere ca nu se poate ajunge la monopolizarea informatiei si la denaturarea adevarului. “Noi vom produce documentele, ele vor fi preluate de societatea romaneasca, vor fi contestate, vom deschide modul de a colabora pe idei diverse. Asa se construieste pana la urma o opinie.”
Faptul ca Ion Iliescu este presedintele IRR nu ridica probleme. Dansul are un adevar al sau despre Revolutia din ’89, dar “fiecare din cei 25 de membri (ai Colegiului national) au adevarul lor. Noi nu pierdem opiniile proprii. Este o diferenta intre o ancheta penala si o cercetare istorica. Ancheta penala cauta responsabili. Istoria cauta fapte. Noi vrem sa mergem pe drumul acestor fapte. Nu putem fi manipulati”.
S-ar putea crede ca IRR are rolul sa caute argumente care sa sprijine teza d-lui Ion Iliescu. “Asa s-ar crede, recunoaste Claudiu Iordache. Dar eu va spun cu sinceritate absoluta ca nu e cazul. Presedintele Institutului, de-a lungul lunilor in care ne-am vazut, n-a produs nici cea mai mica presiune intr-o directie sau alta.” Lucrurile nu vor derapa, spune directorul Institutului, “va garantez, sub cuvant de onoare”.
Va scrie IRR o istorie nepartinitoare a Revolutiei din decembrie ’89? Cei doi responsabili, presedintele Ion Iliescu si directorul Claudiu Iordache, par convinsi de aceasta, in ciuda opiniilor contrare. Iordache si-a argumentat teza cu pasiune si ne-a asigurat ca si presedintele doreste sa ne raspunda la intrebari. Desi toti aghiotantii senatorului Ion Iliescu ne-au promis ca “raporteaza” cererea noastra, nu am putut afla opinia acestuia pana la inchiderea editiei.
Vom judeca cu capetele noastre
Miodrag Milin, Universitatea de Vest, Timisoara
Pe 12 septembrie a avut loc un concurs pentru ocuparea unor posturi la IRR. Despre ce e vorba?
A fost concursul de ocupare a primelor doua posturi: unul pentru Bucuresti, ocupat de profesorul Bogdan Murgescu, care urmeaza sa studieze problemele istoriografiei, ale ecoului international, ale anumitor rezonante de natura politica, militara ale Revolutiei. De problemele din teritoriu ar trebui sa ma ocup eu.
Ce perioada veti investiga?
Evident, perioada lui decembrie ‘89. Ne-am fixat pe nevoia publicarii documentelor procesului de la Timisoara. Dintr-un total de opt volume, am publicat doua.
Pana cand se intinde cercetarea?
Eu am sugerat, mai ales pentru Timisoara, sa se studieze neaparat primavara lui ‘90 si pana in ‘92, la alegeri. Vrem sa stim si ce s-a intamplat si in celelalte centre din Ardeal si din Banat: Cluj, Sibiu, Brasov.
D-l Ion Iliescu, presedintele acestui institut, a precizat adevarul despre Revolutie. Dvs. ce mai faceti acum?
Noi traim intr-o democratie, fiecare poate avea opiniile sale. Acesta nu-i “Institutul Ion Iliescu”, este un institut national de istorie. Daca ni se dau lectii si ni se spune cum trebuie facuta tema, atunci vor face altii aceasta treaba. Eu lucrez deja de doi ani la aceste documente si nu am gand sa-mi schimb metodologia in nici un fel. Primele volume le-am publicat sub egida Academiei Civice. Noi dorim sa fie o continuitate, fara nici un fel de stanjeneala a acestor cercetari. Daca va trebui sa lucrez altfel, atunci am sa incerc sa regandesc pozitia mea, am sa-mi spun parerea si probabil ca voi proceda in consecinta. (R.P.)
Bogdan Murgescu, Universitatea Bucuresti
Dvs. ati fost desemnat de catre IRR, ca istoric, sa va ocupati de Bucuresti. Pe ce v-ati specializat?
Eu am lucrat pe istorie economica si social secolele XVI-XVII. Dupa aceea, in anii ‘90, am inceput sa am si preocupari legate de epoci mai recente, inclusiv istoria recenta.
Care sunt proiectele institutului?
Sunt o serie de proiecte stiintifice legate in primul rand de strangerea si inventarierea informatiei referitoare la Revolutia romana din decembrie 1989 si de alcatuirea unor baze de date pe localitati, ca si per ansamblu, cu partea de izvoare si partea de literatura secundara. O sa incercam sa facem si un program prin care tot mai multa informatie sa devina accesibila. De asemenea, vrem sa facem si o serie de lucrari, unele dintre ele referitoare la momentele revolutionare din diverse localitati ale tarii, cateva legate de implicatiile sau interferentele internationale, unele dintre ele legate de elementele care au pregatit Revolutia, de starea de spirit din anii ‘80 si problemele sociale care s-au acumulat, ca si de participarea la Revolutie si felul cum s-a predat puterea in timpul Revolutiei. Vrem sa impletim perspectiva de la nivel national cu perspective locale sau judetene.
Care este perioada de care va ocupati?
Institutul isi focalizeaza atentia pe Revolutie. Evident, pentru orice analiza a Revolutiei, comunismul si anii ‘80 sunt o parte integranta, nu poti sa intelegi evenimentele din decembrie daca nu ai o anumita perspectiva, macar anii ‘80, chiar si mai devreme. De asemenea, vom trata si anumite aspecte legate de tranzitia spre regimul democratic constitutional. Ne-am propus sa nu fim rigizi in ceea ce priveste o limita cronologica de dupa Revolutie.
D-l Milin vorbea de alegerile din ‘92.
Este una dintre variante, care ar putea sa spuna ca, prin intrarea in vigoare a noii Constitutii, faza revolutionara este incheiata. Exista insa si discutii referitoare la tranzitie si daca aceasta s-a finalizat sau se finalizeaza abia prin aderarea la UE. Momentan, concentrarea noastra va fi pe problematica concreta ‘89-inceput de ‘90, dar ne pastram libertatea de a face excursii in timp sau de a da o perspectiva temporala mai larga.
O sa aveti in vedere si episodul de la Targu Mures din martie ‘90 si mineriada din 13-15 iunie ‘90?
Cred ca va trebui sa le avem in vedere, macar si pentru faptul ca ele atrag interesul opiniei publice si, chiar daca nu am vrea sa ne ocupam de ele, tot ar trebui sa emitem un punct de vedere si sa le studiem. Nu fac parte din primele prioritati, dar le vom avea in vedere si vom incerca sa le tratam intr-un mod foarte serios.
Nu exista riscul ca Institutul sa aiba o anumita orientarea politica, tinand cont de faptul ca este condus de presedintele Ion Iliescu?
Stiu ca exista multiple suspiciuni, si au existat chiar dezbateri in procesul adoptarii legii care sta la baza Institutului. Suspiciunile le acceptam, ele exista. Eu sper ca felul cum se va desfasura activitatea si rezultatele concrete sa poata convinge pe toata lumea de buna-credinta ca se face treaba serioasa. Cel putin pana acum, nu a existat nici un aspect in care libertatea de concepere a programului stiintific sa fie ingradita in vreun fel de vreo interferenta de natura partizan politica.
Dar d-l Iliescu deja a scris niste carti despre Revolutie, in care prezinta un punct de vedere.
Este un punct de vedere pe care il vom citi ca si pe celelalte puncte de vedere si vom judeca cu capetele noastre si cu rigoarea meseriei ce a fost si cum s-au desfasurat lucrurile. (R.P.)
Traian Orban, Memorialul Revolutiei din Timisoara
Cum ati ajuns in Consiliului stiintific al IRR?
Am fost solicitat de Claudiu Iordache sa fac parte din acest consiliu. Eu gaseam utila infiintarea unui institut, cu conditia ca cercetarea istorica sa o faca oameni competenti, cercetatori si istorici neangajati in nici un fel in alte scopuri. Pe 15 decembrie 2004, cand Institutul s-a infiintat, am ramas surprins ca la cinci scaune de mine era generalul Stanculescu, in fata erau Ion Iliescu, Razvan Theodorescu, Emanuel Valeriu... Primul meu reflex a fost sa fac taraboi si sa plec. Am fost sfatuit sa ma abtin si sa decid ulterior ce-i de facut. Dupa Anul Nou, cand mi-am dat seama cum e treaba, mi-am suspendat activitatea din acest consiliu. Am anuntat in presa ca mi-am suspendat activitatea, atata vreme cat cel putin Ion Iliescu si Stanculescu mai sunt acolo.
Ce inseamna ca v-ati suspendat activitatea?
Sunt inscris, dar mi-am suspendat activitatea si nu am mai participat la nici o intalnire. Nu am dorit sa girez prin prezenta mea acolo activitatea Institutului. Suspendarea mea e valabila pentru perioada in care anumite persoane din acest consiliu sunt sub cercetare de catre Parchet. Domnul Iliescu intre timp a fost chemat la Parchet. Si Stanculescu. Mai sunt si altii.
Ce-si propune acest institut?
Printre prevederile de cercetare nu este inclus adevarul despre Revolutie, si acest lucru m-a facut sa am rezerve. Daca imi voi relua activitatea, voi pune conditia ca acest obiectiv sa fie inclus in cercetarea propriu-zisa. Incercam sa schimbam ceva din interior, ca din afara cu taraboi si cu scandal nu se poate.
D-l Iliescu are un adevar despre Revolutie. Credeti ca se va putea stabili un alt adevar despre Revolutie?
Cata vreme va fi d-l Iliescu acolo eu nu voi activa. Eu am adunat la Memorialul Revolutiei o serie de documente si marturii care dovedesc ca anumite personalitati din tara si chiar din acest Institut ar trebui sa fie cercetate asa cum se cuvine de catre Parchet. Eu nu pot sa fac niste afirmatii atata vreme cat magistratura si Justitia nu se pronunta. (R.P.)
Radu Filipescu, presedintele Asociatiei Revolutionarilor fara Privilegii
Ati fost invitat sa participati la activitatea IRR?
Am fost invitat la o intalnire in vederea constituirii acestui Institut, cand demersul era deja destul de avansat, si mi s-a propus sa fiu membru. Am spus ca, pe langa activitatea personala, implicarea mea si inainte de ‘89 in actiuni impotriva lui Ceausescu, sunt si presedintele unei Asociatii a Revolutionarilor fara Privilegii, si, in mod logic, afilierea mea la acest Institut ar fi legata si de Asociatie. Ulterior, m-am consultat cu membrii Asociatiei si am luat hotararea sa nu accept, pentru ca nu avem incredere in ce va realiza acest Institut. Nu ne asteptam sa vedem ca Institutul va veni cu documente noi. In general, punctul nostru de vedere e diferit de cel al membrilor Institutului, ma refer la opiniile lor personale, pentru ca nu ne putem referi inca la un material al Institutului. Tezele sustinute de cei din Institut sunt cunoscute. Necunoscutele probabil n-o sa apara de la ei, ci de la alte institutii, de exemplu de la Parchet. Daca as fi acceptat sa fiu membru intr-un asemenea Institut, as fi fost minoritar si nu m-as fi putut astepta ca participarea mea sa aiba un efect. In schimb, prezenta mea ar fi dat Institutului o oarecare legitimitate din partea membrilor Asociatiei Revolutiomarilor fara Privilegii. Avem retineri si nu ne asteptam ca IRR sa obtina rezultate care sa se apropie de adevar.
Credeti ca era nevoie de acest institut?
Cercetarea respectiva ar fi putut fi realizata de institutele de istorie existente sau de facultatile de istorie. Finantarea nu se justifica, in conditiile in care pentru alte institutii e foarte redusa. Existau multe alte mecanisme de realizare a acelorasi obiective, cu costuri mult mai mici si cu o libertate mult mai mare a cercetatorului. Am o suspiciune fata de gradul de libertate a celor care vor face cercetarea si fata de resursele independente la care vor sa apeleze. O cercetare trebuie sa poata duce la orice rezultat. Nu stiu daca e cazul acolo, pentru ca, in general, comisia are o opinie deja formata.
Adrian Cioroianu, istoric, vicepresedintele Comisiei de Cultura a Senatului Romaniei
Obiectiile mele in legatura cu IRR pleaca in principal de la ideea ca acest Institut mi se pare mai curand o institutie de natura politica decat de natura istorica. Eu am convingerea ca Revolutia va deveni si chiar este subiect de istorie, dar nu sunt deloc convins de faptul ca o cercetare asa cum merita perioada decembrie ‘89-ianuarie ‘90 ar necesita infiintarea unui institut pus pe baze politice evidente. Eu cred ca facultatile de istorie din tara, Institutul National de Istorie “N. Iorga”, Institutul de Istorie Recenta, o serie de institute care se vor forma pentru istoria recenta in tara pot analiza foarte bine si pe cat posibil fara implicarea persoanjelor politice care au fost atunci amestecate in acest episod. Prezenta unor Ion Iliescu, Dan Iosif sau Sergiu Nicolaescu, chiar daca fiecare dintre ei a avut un rol important, ar putea deturna, in masura in care dansii ar fi si decidenti, in aceasta institutie.
Desi s-a votat o lege cu privire la infiintarea IRR, cred ca mai curand ar trebui sa ne punem problema de a judeca in ansamblu fenomenul comunist romanesc. Din acest punct de vedere, evident, vad mai necesara aparitia unui institut de studii comuniste si postcomuniste. Chiar am de gand sa fac un demers in acest sens, un demers de natura istorica, nu politica, pentru ca acest Institut este unul de natura politica.
Nu sunt convins ca Institutul va realiza vreodata vreo cercetare. Cred ca mai curand a fost o sigla in spatele careia se pot ascunde sinecuri. Altfel, majoritatea celor implicati, de la Ion Iliescu la Sergiu Nicolaescu, pot foarte bine sa-si scrie memoriile, unii au si facut-o, drept pentru care nu vad ce rost ar mai avea un institut dedicat acestui episod.
Liviu Mihaiu
Inca o teapa Da omul o lovitura de stat (de altfel binevenita, sa ne-ntelegem), sta la Putere cincisprezece ani (cei patru ani ai CDR-ului “infrant de Securitate” ii putem include tot la “realizarili” lui Nea Nelu), dupa care, la final, isi face in piatza monument t(z)eapo-ghildusian de 57 de miliarde si institut de cercetare a evenimentelor din decembrie ‘89, pe care tot el si le-a aranjat din timp (deci le stie pe de rost), pe “numai” 27 de miliarde. Asadar, dupa ce securistii Dansului ne-au devalizat economia nationala de miliarde de dolari, iar recent gratiatul sau demiurgic, care ne-a intors istoria pe dos, e pe la Paris prin Place Pigalle, astazi, la pensie, Nea Nelu ne mai tapeaza de 2,5 milioane dolari pentru a avea o batranete “saraca si cinstita”. Asadar, ce-i asta: Frengolutie sau Sinecura de Stat?!?!
Pagini realizate de Maria Bercea
