Pe aceeași temă
Ce planuri există în acest moment de refacere a regiunilor devastate de marele cutremur, tsunami şi accidentul nuclear?
La 11 martie a avut loc cel mai mare cutremur care a lovit Japonia, înregistrat cu aparatele de măsură existente folosite în perioada modernă. Acesta a produs foarte multe pagube şi foarte multe victime. La data de 13 aprilie, numărul celor care şi-au pierdut viaţa depăşea 13.000, al celor care sunt daţi dispăruţi depăşea 15.000, iar peste 140.000 de persoane îşi duc viaţa în adăposturi special amenajate. Este o situaţie nemaiîntâlnită până acum, din cauza faptului că s-au produs, în acelaşi timp, trei dezastre: cutremurul, valurile tsunami şi accidentul de la centrala atomică. În acest moment, numai din cauza incidentului produs la centrala atomică, 83.000 de persoane trăiesc în locuri special amenajate, pentru că au fost evacuate din zona respectivă, nefiind afectate direct de cutremur sau de tsunami. În acest moment, în Japonia se desfăşoară activităţi de identificare a victimelor, de curăţare a zonei şi de evaluare a dezastrului. În acest scop, guvernul Japoniei a mobilizat din forţele de apărare 100.000 de persoane, din poliţie aproape 30.000 de persoane, pompieri circa 30.000 de persoane, cărora li s-au alăturat, din rândul trupelor americane amplasate în Japonia, un număr de 20.000 de persoane.
Am înţeles că până şi mafia japoneză a sărit în ajutor.
Da, se pare că, într-adevăr, şi cei din Yakuza ar fi contribuit la operaţiuni de întrajutorare. Am primit foarte multe propuneri de ajutor din partea foarte multor ţări. Din România am primit o ofertă pentru a se trimite în Japonia apă minerală plată în cantităţi foarte mari, saltele, pături. Pentru situaţia de la centrala atomică de la Fukushima, am primit sprijin din partea Asociaţiei Internaţionale pentru Energia Atomică, care a trimis specialişti la faţa locului şi, sub îndrumarea lor, lucrurile revin la normal. La o lună de la dezastru, uşor-uşor, aprovizionarea cu apă a fost reluată, iar drumurile naţionale, reţeaua de căi ferate, Shinkansen, sunt repuse în funcţiune. Chiar în ziua în care s-a împlinit o lună de la dezastru, Guvernul Japoniei a ţinut o şedinţă pentru refacerea şi reconstrucţia zonei afectate din partea de nord-est a Japoniei. A fost creat un comitet în care au fost incluşi specialişti în apărarea împotriva dezastrelor naturale, specialişti în modernizarea oraşelor, filosofi, specialişti în religie, fiind incluşi şi cei trei prefecţi ai regiunilor care au fost cel mai grav afectate, Miyagi, Iwate şi Fukushima.
Ce fac filosofii în acest comitet?
Scopul acestui comitet nu este acela de a reface oraşele şi zonele respective exact în felul în care au fost înainte, ci de a le reconstrui într-un fel care să corespundă cu dorinţele şi aşteptările localnicilor. Rolul filosofilor este de a gândi felul în care se raportează oamenii la spaţiul în care locuiesc. Acest comitet are datoria ca, până la sfârşitul lunii iunie, să prezinte guvernului un program, o formă în care văd felul cum pot fi reconstruite zonele respective.
Pot lucra oamenii într-o zonă care se zgâlţâie tot timpul?
Japonezii nu pot aştepta până când se vor linişti toate replicile ca să înceapă să facă ceva. Chiar şi după ce s-a produs cutremurul cel mare, din evaluările specialiştilor se ştia că replicile vor dura aproape o lună. Iată că a trecut o lună şi încet, încet, acestea au început să se diminueze. Într-un fel sau altul, viaţa trebuie să reintre în normal.
De unde vine forţa japonezilor de a se lupta cu dificultăţi aşa de mari?
Acest lucru foarte grav care s-a produs acum este ceva pe care l-a produs natura. Iar japonezii sunt obişnuiţi să lupte cu astfel de dificultăţi produse de natură încă din timpuri străvechi. Japonia, după cum ştiţi, este o ţară insulară, în care se întâlnesc toate tipurile de dezastre naturale – cutremure, valuri tsunani, taifunuri de grade foarte ridicate, care aduc după ele ploi torenţiale foarte mari ca volum de precipitaţii. De asemenea, există şi erupţii vulcanice, deci practic, Japonia cunoaşte toată gama de dezastre naturale.
După 11 martie am spus: natura este nedreaptă.
Impresia pe care aţi avut-o dvs. o au şi foarte mulţi japonezi: că natura nu este întru totul dreaptă cu ei. Trebuie menţionat însă, pe de altă parte, că japonezii au primit şi foarte multe binecuvântări de la natură. Dacă dăm doar un exemplu, al vulcanilor, cineva şi-ar putea pune întrebarea ce poate să aducă bun o erupţie vulcanică? Dar erupţiile fac ca apa mării să devină mult mai curată, iar în ea cresc peşti foarte mulţi. O altă binecuvântare adusă de vulcani este însuşi peisajul Japoniei, cu munţi, râuri, lacuri şi izvoare cu apă termală. Acelaşi lucru se poate spune şi despre taifunuri. După ce trece taifunul, pentru japonezi acesta este momentul care marchează începutul toamnei, o perioadă de bucurie când oamenii îşi adună recoltele. Japonia are o tradiţie foarte lungă în a-şi valorifica la maximum bucăţelele de teren agricol şi de a aduna de acolo an de an recolte. În urma unor dezastre, bineînţeles, acestea pot fi distruse şi asta e! Dar prin felul japonezilor de a se ajuta, de a colabora şi de a reface ceea ce a fost distrus ei au putut să înfrângă dificultăţi de-a lungul întregii lor istorii. În adâncul sufletului japonezilor a rămas şi acum ideea că ei nu au nevoie să se lupte între ei pentru a-şi câştiga hrana, este suficient să muncească pentru a o obţine de pe bucăţica de pământ pe care o au.
Aşadar, relaţia cu natura nu este una de înfruntare.
Noi, japonezii, avem sentimentul că suntem o parte a naturii şi, prin urmare, nu avem nevoie s-o modificăm foarte mult, s-o schimbăm. Este diferit de ceea ce resimt europenii, aflaţi tot timpul pe o poziţie de adversitate cu natura, încercând s-o modifice, să şi-o însuşească şi să o facă un mediu în care să se simtă omul bine. Şi încă un lucru care este diferit, în cazul Japoniei şi al Europei, este acela că, în cazul Europei, într-un spaţiu relativ mic, trăiesc foarte multe popoare şi, în funcţie de necesităţi, s-au luptat între ele ca să-şi însuşească ceea ce unii aveau şi alţii nu aveau etc. În cazul japonezilor, ideea de a se lupta, de a se bate cu un alt popor este foarte nesemnificativă.
* * *
Diplomaţia
În anul 2009 s-au împlinit 50 de ani de la reluarea relaţiilor diplomatice dintre Japonia şi România. Ele au început în 1902, când ministrul extraordinar şi plenipotenţiar al Japoniei la Viena i-a trimis o scrisoare omologului său român, exprimând dorinţa stabilirii relaţiilor diplomatice. Acestea au fost întrerupte între 1944-1959. După 1989, Japonia a sprijinit procesul de democratizare în România şi trecerea la o economie de piaţă.
Investiţiile
Investiţia firmelor cu capital japonez din România s-a axat pe zona periferică a Bucureştiului şi Transilvania, prin 16 companii şi 21 de fabrici, cu peste 23.000 de angajaţi. Niponii s-au orientat către investiţia în industria componentelor auto, iar printre furnizorii producătorului autohton Dacia se află şi companii japoneze. Totodată, printre articolele importate din Japonia se numără şi piesele şi subansamblele pentru cablaje auto.
* * *
Şi totuşi, japonezii s-au bătut foarte bine în al doilea război mondial.
Se poate spune că a fost o excepţie atunci.
Cum sunt educaţi japonezii? În împrejurarea catastrofei care a lovit Japonia, cu toţii am fost uimiţi de reţinerea, de interiorizarea lor în faţa durerii.
Da, sunt şi câteva elemente care ţin de educaţie. Dar ceea ce este cel mai important ţine de legătura japonezilor cu natura. Faptul că ei au putut să rămână calmi şi să-şi menţină această atitudine în faţa a ceea ce s-a întâmplat vine tocmai din vechea lor experienţă.
De la samurai nu moştenesc nimic?
Cu siguranţă că da. Influenţele Codului samurailor, aşa-numitul Bushido stabilit de samurai, bushi în japoneză, care au început să existe în Japonia din perioada Kamakura, din 1192 există. Bushido se referea iniţial la felul în care samuraii îşi stabileau între ei regulile de fair-play în momentul în care trebuiau să se lupte între ei. Un principiu care apare foarte des în aceste precepte ale samurailor este acela că nu trebuie să fii laş. De exemplu, să nu se lupte mai mulţi contra unuia singur sau să nu fie o luptă dreaptă. Toţi samuraii aveau în vedere în primul rând acest lucru: de a nu fi laş. Acest fel de a gândi al samurailor s-a răspândit în toată Japonia, ajungând să fie modelul de etică al japonezilor.
Dar onoarea? Am văzut că, în momentul în care un politician japonez are un derapaj, onoarea îl obligă nu doar să-şi dea demisia, dar uneori chiar să se sinucidă.
Principiile din Bushido s-au răspândit foarte mult în Japonia, iar copiilor de şcoală primară li se preda cum să scrie, cum să citească şi să socotească, dar şi cursuri ce se ţineau în şcoli amenajate special pe lângă nişte temple, unde li se predau şi precepte religioase moraliste: că nu trebuie să faci rău, să nu faci o crimă, că trebuie să ai respect pentru părinţii tăi, trebuie să-i respecţi pe cei vârstnici etc. Pe acest fond s-a dezvoltat foarte mult ideea ajutorului faţă de celălalt, înţelegerea şi compasiunea faţă de cel care este mai slab decât tine, al ajutorului pentru cel care este în nevoie. S-a putut vedea şi în cazul cutremurului petrecut recent cum oamenii, chiar dacă erau într-o situaţie grea, se ajutau între ei şi, din ce aveau sau nu, împărtăşeau cu cei de lângă ei. Dar, din păcate, dacă e să ne raportăm la ceea ce se întâmplă acum în Japonia, acest tip de educaţie moralistă nu se mai predă în şcoală în vremurile moderne. Cred însă că experienţa de acum i-a făcut pe mulţi să realizeze că aceste precepte vechi ale japonezilor sunt foarte importante.
Aveţi o experienţă din copilărie când aţi învăţat să nu fiţi laş sau când aţi învăţat să aveţi onoare?
În copilărie aveam ore de morală, de etică. Cred că este foarte important ca astfel de lecţii de etică să fie predate copiilor când sunt foarte mici, pentru că ei întreabă de ce nu trebuie sau nu pot să facă anumite lucruri şi răspunsul care li se dă este că nu trebuie. Şi în felul acesta, ei îşi asumă preceptele respective ca pe ceva care nu trebuie să facă, pentru că aşa trebuie sau pentru că aşa nu trebuie. Practic, şi le asumă şi trăiesc cu ele devenind criteriile după care se ghidează în viitor. Concret, nu este voie să se pună întrebări şi în felul acesta trebuie să facă ceea ce li se spune. Din păcate, în zilele noastre acest spirit al părinţilor japonezi de a spune că aşa trebuie şi că nu trebuie să pună întrebări a devenit din ce în ce mai slab şi cred că e un lucru care nu e foarte bun. De asemenea, în vremea copilăriei mele existau foarte multe cărţi, poveşti şi filme care puneau exact accentul pe cum să nu fii laş, cum să ai grijă de părinţii tăi, să-i respecţi pe ceilalţi.
Slăbirea acestui tip de educaţie se datorează influenţei occidentale?
Da, cred că se poate spune, dintr-un anumit punct de vedere, că există şi influenţa occidentală în ceea ce se întâmplă. Dar este vorba şi de faptul că între timp a crescut foarte mult numărul disciplinelor care trebuie să fie însuşite de către copii.
În cultura contemporană din Japonia de astăzi, care este dozajul între tradiţie şi modernitate?
Este foarte greu să vorbim despre un anumit procent între tradiţie şi modernitate. Ceea ce aş vrea să vă spun este faptul că Japonia în perioada veche a primit foarte multe influenţe culturale din China, în perioada Meiji din Europa, iar după război, din America. Dar există un fel specific pe care japonezii îl au de a-şi însuşi aceste influenţe. Pentru că, chiar dacă ei au primit atât de multe influenţe şi în trecut, şi în prezent, ei nu le-au preluat ca atare, ci le-au modificat în felul lor, „le-au japonizat“. În perioada Meiji, când s-au deschis foarte mult către Europa, japonezii au luat foarte multe lucruri care sunt legate de tehnică, legislaţie, structuri sociale, însă modificate, adaptate, astfel încât să le corespundă. De exemplu, în ceea ce priveşte legislaţia, o mare parte din Codul Civil al Japoniei este de origine nemţească, însă adaptat în aşa fel încât să se potrivească cu nevoile japonezilor. De asemenea, în ceea ce priveşte automobilele, au luat tehnica fabricării lor din Europa şi le-au perfecţionat până-ntr-acolo încât au scos un alt produs, care este un produs japonizat, acest lucru fiind explicaţia dezvoltării economice puternice pe care a avut-o Japonia. Unul dintre lucrurile foarte răspândite în Europa care totuşi nu a fost adoptat de japonezi este chiar religia creştină. Acest lucru s-a întâmplat pentru că, aşa cum spuneam la început, japonezii sunt obişnuiţi să trăiască ca o parte a naturii şi au în natură diferite divinităţi pe care le venerează. Dar au introdus câteva obiceiuri din creştinism, cum ar fi sărbătorirea Crăciunului, când practic mănâncă prăjituri în familie, se adună şi petrec.
Am văzut în urmă cu câţiva ani, pe scena Teatrului Naţional, un spectacol, Scorpia îmblânzită a lui Shakespeare, jucat foarte bine de o trupă din Tokyo. Nu cred că o trupă europeană ar putea să joace la fel de bine kabuki, de exemplu.
Au fost câteva încercări chiar în România. Foarte recent, a fost o încercare a d-lui Corneliu Dumitriu de la UNESCO ITI, care a invitat din Japonia diferiţi profesori de teatru kabuki, de dans tradiţional japonez şi de buto, care este un dans contemporan, care au predat aici pentru actori sau studenţi de la artă teatrală, făcând cu ei workshopuri şi învăţându-i timp de trei luni care sunt tehnicile şi care este arta acestor tipuri de spectacol. Dar, într-adevăr, cred că pentru o trupă de teatru din Europa e greu să susţină un spectacol de kabuki. Faptul că trupe de teatru japonez prezintă spectacole din dramaturgia europeană se poate explica, aşa cum am spus mai devreme, prin faptul că japonezii au o istorie îndelungată, de peste 100 de ani, în care au manifestat un mare interes pentru Europa. Japonezii sunt foarte entuziaşti în ce înseamnă luarea a ceva din cultura străinilor şi aducerea în cultura lor şi cred că muzeele care se află în Japonia pot fi considerate muzee universale, muzee internaţionale. Lucrările din literatura europeană, în mare majoritate, sunt traduse în japoneză.
Nu există o emigraţie japoneză. Din câte ştiu, parcă în Brazilia există nişte comunităţi mai compacte.
Da, într-adevăr. Şi chiar dacă Japonia este o ţară în care, din punct de vedere natural, este greu de trăit, cu atâtea dezastre, japonezii nu se vor gândi niciodată să o părăsească şi să se ducă să trăiască în altă parte.
Nepoata mea, care are 16 ani, învaţă acum japoneza. Pasiunea a început cu celebrele desene animate extrem de violente, dar ulterior interesul ei a rămas foarte viu, a ajuns la Kawabata, Ryu şi Haruki Murakami. Sunteţi la curent cu acest interes al tinerilor pentru cultura japoneză, pentru limbă?
Da, ştiu despre acest lucru, îmi este foarte bine cunoscut. Ştiu că foarte mulţi tineri din România învaţă limba japoneză în multe locuri în Bucureşti, începând cu liceele – Liceul „Ion Creangă“, apoi Universitatea din Bucureşti, dar şi multe universităţi particulare, Universitatea Româno-Americană de asemenea. Şi în ţară sunt multe universităţi la care se studiază limba japoneză. Personal am fost la foarte multe dintre acestea şi am văzut cât de entuziaşti sunt cei care învaţă japoneza şi a fost foarte impresionant şi emoţionant pentru mine. Imediat după sosirea mea la post, am fost invitat la un turneu de Go organizat în România, unde am văzut cât de multe persoane joacă acest joc, inclusiv copii foarte mici. De asemenea, am fost surprins să văd că există oameni pasionaţi de scrierea haiku-urilor, iar unii dintre ei le adună în volume, pe care le publică şi le împart prietenilor şi cunoscuţilor. Ştiu din statisticile făcute recent că în România sunt în jur de 2.000 de persoane care în prezent studiază limba japoneză. Anul trecut am invitat de la Roma o specialistă în ceremonia ceaiului şi am organizat aici o ceremonie cu public; intenţionăm pentru anul acesta, în toamnă, să mai invităm o specialistă pentru ceremonia ceaiului şi să mai organizăm un eveniment. De asemenea, în ultimii doi ani, am organizat, la Muzeul Satului din Bucureşti, Festivalul culturii japoneze, o săptămână a culturii japoneze, în cadrul căreia am prezentat diferite activităţi culturale, printre care şi arta împăturirii hârtiei, origami.
Unde aţi călătorit în România? Ce locuri v-au atras mai mult?
Cred că am fost în toate locurile importante din România. Iaşi, Timişoara Sighişoara, Constanţa. În fiecare dintre ele am fost foarte plăcut impresionat. Iar dacă e să vă spun acum, la întâmplare, ce îmi vine în minte, mai menţionez Braşov, Sibiu, Sibiul fiind nu doar un oraş foarte frumos, ci şi foarte cunoscut de către japonezi prin festivalul de teatru care se organizează acolo şi la care participă an de an mulţi japonezi.
În luna martie, am organizat la Bucureşti, pentru prima dată, un târg educaţional pentru elevii şi studenţii din România. Şi deşi evenimentul s-a produs la puţin timp după dezastrul care se petrecuse, au participat din Japonia 17 universităţi, un număr foarte mare, care au dorit să se prezinte pentru elevii şi studenţii din România, indicându-le acestora oportunităţile pe care le au pentru a veni în Japonia să studieze . Acest târg s-a desfăşurat pe parcursul a două zile şi în fiecare dintre ele publicul a fost foarte numeros, în jur de 500-600 de persoane, iar eu personal am fost foarte uimit şi impresionat de acest număr al studenţilor şi elevilor interesaţi. Între 24-30 iunie se va organiza, la Cinemateca Română, Festivalul filmului japonez. Sunt programate 7 filme, majoritatea din perioada ′70-′80. Să mai amintesc că, anul trecut, în august, a fost inaugurat, în cadrul Universităţii din Bucureşti, un centru de studii japoneze. Este un loc care promovează colaborările culturale cu Japonia în toate domeniile, nu numai legat strict de limba japoneză; este vorba de domeniul ştiinţific, legislativ ş.a. şi, în ceea ce ne priveşte pe noi, ca ambasadă, inteţionăm să le acordăm şi de acum înainte sprijinul nostru. De asemenea, ne gândim ca, în cursul acestui an, să facem şi o demonstraţie de mâncare japoneză. Vă rog neapărat să participaţi!
Cu multă plăcere!
* * *
Influenţele
„Este greu să vorbim despre un anumit procent între tradiţie şi modernitate. În perioada veche, Japonia a primit influenţe culturale din China, în perioada Meiji, din Europa, iar după război, din America. Dar există un specific pe care japonezii îl au de a-şi însuşi aceste influenţe. Pentru că, chiar dacă ei au primit atât de multe influenţe şi în trecut, şi în prezent, ei nu le-au preluat ca atare, ci le-au modificat în felul lor, le-au «japonizat».“
Europa
„Japonezii au o istorie îndelungată, de peste 100 de ani, în care au manifestat un mare interes pentru Europa. Japonezii sunt foarte entuziaşti în ce înseamnă luarea a ceva din cultura străinilor şi aducerea în cultura lor şi cred că muzeele care se află în Japonia pot fi considerate muzee universale, muzee internaţionale. Lucrările din literatura europeană, în mare majoritate, sunt traduse în japoneză.“
* * *
Interviu cu Excelenţa Sa, NATSUO AMEMIYA, ambasadorul Japoniei în România, realizat de RODICA PALADE
Citeste si despre: Japonia, armonie cu mediul, realatie cu natura, respect fata de natura, catastrofe naturale.
