RADU MERICĂ: „ Dacă ne uităm la televizor, vedem în fiecare zi reclame turistice care ne îndeamnă să vizităm România. Dar nu găsim bugete să promovăm România ca destinație de afaceri, ca destinație de investiții.“

Conduceți o firmă germană care e activă pe zona reciclării deșeurilor, în zona de salubritate. Din această perspectivă, ați intrat în legătură în mod inerent cu sectorul public din România prin achizițiile publice, o zonă vizată prioritar de lupta împotriva corupției. Unii spun că din cauza acestei campanii anticorupție s-au înghețat afacerile, oamenii se tem să mai semneze contracte. În ce măsură afirmația asta are acoperire în realitate?

Grupul de firme pe care îl conduc realizează aproximativ 30% din cifra de afaceri cu contracte publice. Și în toți acești ani (de 5 ani conduc acest grup), am avut ocazia să văd tot felul de metode de a manipula, de a aranja licitațiile publice. Deci pot să spun cu toată sinceritatea: doar o mică parte din licitațiile publice se desfășoară corect și, să spunem, în anumite regiuni sunt un pic mai corecte decât în alte regiuni. Nu voi spune în care regiuni, să nu fiu acuzat de discriminare, însă ăsta e adevărul. Din păcate, o mică parte dintre licitațiile publice sunt realizate corect și transparent. Există o întreagă metodologie cum poți aranja o licitație ca să o câștige cine trebuie, care, probabil, ulterior, recompensează acest privilegiu prin diverse forme. Nu e un secret pentru nimeni. Vedem în fiecare zi la televiziune dosare, arestări.

Cazul Vâlcov, de exemplu.

... care sunt oarecum legate cu gestiunea frauduloasă a banilor publici, cu beneficii directe pentru decidentul politic. Acum, sigur, în unele contracte pare foarte greu să urmărești traseul banilor până ajunge în buzunarul persoanei decidente politic care are posibilitatea să coordoneze o comisie de licitație, să-și pună oamenii săi, să introducă anumite criterii de selecție, criterii de participare, apoi criterii de evaluare, să interpreteze ofertele într-un fel mai netransparent, să spunem. Deci e foarte greu să demonstrezi asta. Însă se va ajunge acolo. În ce privește întrebarea dacă se blochează procesul decizional la nivelul ordonatorilor de credit public, sigur că se blochează. Pe de altă parte, vin și întreb: până acum cum decideau? Decideau știind că încalcă legea? Decideau că fac ceva contrar Legii achizițiiilor publice? Nu. Decideau sperând că n-or să fie prinși. Acum a intervenit puțin teama că ar putea să fie prinși. Există o singură cale. Există posibilități legale să iei decizii. Dacă nu le știi, dacă nu știi să-ți administrezi orașul, ministerul, consiliul județean, fără să încalci legea, atunci ești pe poziții greșite.

Există niște tactici sau niște tehnici speciale legate de felul în care e scris caietul de sarcini? Care ar fi spațiul cel mai frecvent utilizat sau tehnicile cel mai frecvent utilizate din acest punct de vedere?

În primul rând, există la criteriile de calificare și acolo se pun niște condiții care sunt greu de îndeplinit, decât dacă știi dinainte. De exemplu, să achiziționezi un anumit tip de utilaje, cu o anumită capacitate. Utilajele respective au câteodată termen de livrare de trei luni. Licitația are un termen de o lună sau două luni. Deci nu e posibil decât dacă ai cumpărat înainte utilajele să le poți prezenta la licitație. Alt exemplu: la Constanța, la o licitație era obligația ca în ziua licitației să aduci tot parcul auto și să-l pui în curtea primăriei sau pe o platformă desemnată a primăriei. Vă dați seama că este imposibil. Nici un operator serios nu-și va deplasa o întreagă flotă de 200 de mașini în Constanța doar ca să arate că are fizic aceste vehicule, decât dacă este operatorul din Constanța, care de fapt a și câștigat în final. Alte condiții sunt la înțelegere cu alți operatori. Am pățit concret lucrul ăsta, tot în județul Constanța. Ni s-a cerut să avem un contract cu un deponeu ecologic, dar acesta a refuzat să încheie contracte cu toți participanții. A semnat unul doar cu o firmă, singura care s-a putut prezenta la licitație. Alt exemplu: câștigă licitația cu un preț foarte mic, după care, după un an, un an și jumătate, printr-o hotârăre de consiliu județean, se dublează tarifele. Exemplu concret: în Bistrița-Năsăud a fost licitație la nivelul județului, a câștigat o firmă care după un an a dublat tarifele.

Din câte știți, este corupția din România mult mai extinsă decât în alte părți?

Așa cum am perceput eu în cei 10-12 ani de când m-am reîntors în România, sigur, nu poți compara neapărat cu Germania, însă suntem foarte departe de o etică și de o corectitudine a mediului de afaceri, inclusiv în relația cu statul, așa cum este în Germania. Stăm mult mai bine, de exemplu, decât Republica Moldova. Depinde cu cine ne comparăm și ce dorim. Ca să ajungem la nivelul de transparență care domină mediul de afaceri german, respectiv contractele cu statul german, ar trebui să facem mulți pași. Ar trebui să fim mult mai incomozi față de reprezentanții statului, indiferent că sunt ministere sau primării sau consilii județene. Ar trebui trași la răspundere cum cheltuiesc banii, ar trebui fiecare plată să fie afișată pe Internet pentru ca cetățenii să o vadă, cu toate detaliile respective. Ar trebui să fie o transparență și o informare mult mai bune.

Efortul de diminuarea a fenomenului corupției în zona achizițiilor publice are două dimensiuni. Una pe care o vedem acum, cu procurori, anchete penale, cu devoalarea unor pratici de fraudare. Dar este cel puțin la fel de important să prevenim lucrurile astea. Să introducem proceduri, poate niște modificări în cadrul legislativ care să facă complicate aceste derapaje chiar din fază inițială.

Dacă ar fi să facem o paralelă cu Codul rutier, nu înseamnă că, dacă ai un Cod rutier perfect și foarte detaliat, nu vei avea accidente sau nu vei avea oameni care să încalce legea. Aici este vorba și de educație și mai este vorba și de teamă. Teama că vei fi prins, teama de sancțiune, teama inclusiv de închisoare în cazul faptelor cu caracter penal. Deci legislație... Sigur, Ordonanța 34, Legea achizițiilor publice, poate fi îmbunătățită și poate fi îmbunătățită mai ales la capitolul sancțiuni, dacă încalci legea. Astăzi sunt prevăzute doar niște amenzi. Ele se transformă în infracțiuni doar dacă se constată un prejudiciu. Deci trebuie îmbunătățită un pic legislația. Sunt mai multe aspecte. De altfel, noi, la Camera de Comerț Româno-Germană, am avut un grup de lucru care a elaborat, comparând legislația din Germania, practica din Germania, un mecanism întreg, inclusiv la nivel de contestații, soluționarea contestațiilor, procesele care blochează licitațiile apoi, ani în șir. Toate acestea pot fi eficientizate, toată această procedură, la nivel de legislație.

Ați înaintat guvernului, Ministerului Economiei?

Suntem în discuții pe această temă și au fost înaintate guvernului propunerile noastre de îmbunătățire a Legii achizițiilor publice.

Există plângeri legate de faptul că există un anume tip de birocrație excesivă care, chiar în cazul unor oameni care sunt onești, vor să-și facă treaba cum trebuie, procesul este foarte îndelungat.

Sunt de acord. Și există foarte multă legislație secundară în diverse ministere. Pe lângă Legea achizițiilor publice, mai există tot felul de ordine de ministru, scrisori ale ministrului, hotărâri de guvern și alte acte oficiale care creează un întreg sistem birocratic și care, încă, culmea, poate fi folosit și în mod fraudulos. Dar după tot acest păienjeniș birocratic, ajungi la concluzia că, dacă vrei să faci ceva cu bună-credință, o investiție necesară, în mod corect, te izbești de tot felul de piedici birocratice. Dacă însă vrei să faci ceva mai puțin onest, ai parte de toată colaborarea tuturor și o rezolvi în doi timpi și trei mișcări. Deci asta înseamnă anomalie. Însă, repet, oricât de detaliată și oricât de bine pusă la punct ar fi legislația, fără educație și fără competență, e greu să avansezi. E greu să avansezi doar aplicând sancțiuni și urmărind hoții. În acest mod, o țară cel mult frânează corupția, dar nu avansează, nu crește numai din sancțiuni. Sancțiunile sunt doar o sperietoare. Nu poți, dacă mă întorc din nou la exemplul cu traficul auto, să pedepsești toți șoferii, că nu mai ai mașini pe stradă, deci n-ai făcut nimic. Deci trebuie să găsești forma prin care să îi amendezi pe șoferi, dar să lași traficul să funcționeze.

Colegii din Camera de Comerț Româno-Germană cum se descurcă în zona asta complicată a achizițiilor publice din România? Cum gestionează situația?

Merg. Cu mai mult sau mai puțin succes. Vreau să vă spun că în domeniul achizițiilor publice există și celălalt aspect: câștigi o licitație, efectuezi prestația, după care nu-ți încasezi banii și amânările la plată sunt o mare problemă care afectează imaginea României ca țară stabilă și predictibilă. Deci faptul că, de exemplu, efectuezi o lucrare de construcții, după care îți vezi banii după un an și jumătate, doi e o veste foarte proastă pe care o poți transmite în afară. Pentru că e un principiu de bază în lumea business-ului: când ai livrat ceva să fii plătit. Ține de factori de igienă în orice mediu economic. Nu există explicații, nu există amânări, nu există decât să-ți plătești factura la timp, chiar dacă ești statul român sau ești o firmă privată. Atunci ești un partener de afaceri credibil. Cum se descurcă? Mulți se descurcă bine. Mai ales cei care nu interferează deloc cu statul român, fac pur și simplu export, producție sau servicii – de cercetare, de proiectare, servicii IT. Cei care au interferențe cu mediul economic sigur că trebuie să-și găsească propriul drum. Însă și aici Camera Româno-Germană îi ajută cât poate și suntem un partener de dialog permanent cu toate instituțiile abilitate. Sigur că avem avantajul, fiind reprezentantul oficial al economiei germane în România, avem avantajul că reprezentăm totuși o țară puternică, cel mai mare partener economic al României. De mulți ani Germania e cel mai important partener economic, și atunci vocea noastră este ascultată.

Radu Merică, alături de preşedintele Klaus Iohannis şi de ambasadorul Werner Hans Lauk, la ceremonia acordare a Crucii de Merit în grad de Cavaler al Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania.

În afară de chestiunea asta a achizițiilor publice pe care am discutat-o până acum, care ar fi alte câteva elemente importante negative care grevează mediul de afaceri în România?

Lipsa de încredere. Lipsa de încredere blochează consumul la nivelul consumatorului, blochează investițiile la nivelul firmelor. Lipsa de încredere în viitor și lipsa de încredere în conducerea politică, în conducerea economică a țării e momentan o mare problemă. Economia merge mult mai bine decât credem noi că merge. În Germania există un indicator foarte important care este indicele de încredere. E o evaluare calitativă, se bazează pe interviuri, sondaje și este foarte importantă. Pentru că, în funcție de încredere, luăm o anumită decizie. Deciziile le luăm azi, investițiile le facem azi, consumăm azi, însă lucrurile bune sau rele care ni se întâmplă ni se întâmplă după un an sau doi. În funcție de percepția noastră, putem accelera economia, putem accelera deciziile în funcție de cum percepem noi viitorul. Or, lipsa de încredere în conducerea politică și în instituțiile statului este o mare frână în dezvoltarea afacerilor.

Alt element important? Cadrul legislativ?

Aici e atât de mult de discutat... Pentru fiecare domeniu în parte, practic în fiecare ramură poți găsi lucruri care pot fi îmbunătățite. Eu mă pricep un pic mai mult la aviație. De exemplu, aviația din România este foarte mult rămasă în urmă, inclusiv față de a vecinilor noști, tot țări est-europene, din cauză că noi nu ne-am adaptat legislația și procedurile aviatice la ceea ce ar fi o aviație modernă. Noi suntem încă încremeniți în matricea de gândire că armata controlează aerul, interdicții, restricții, taxe mari, multe lucruri inutile. Or, toate astea se transformă în costuri, costurile îi apasă pe operatorii aeronautici și astfel nu se dezvoltă. Dau un exemplu din aviație. Probabil că același lucru e și în agricultură, același lucru o fi și în industria chimică, deci peste tot avem tot felul de mici proceduri, reguli pe care le-am avut dintotdeauna și mai vin peste ele și cele de la Bruxelles. În final, suntem dominați de o mașinărie birocratică care se autosusține, pentru că orice regulă are nevoie și de funcționari care să o verifice, să o aplice, să trimită rapoarte. Cândva, poate că o să reușim să ieșim, încet-încet, prin simplificări, poate printr-o implementare mai curată a directivelor europene, și nu una exagerată, și poate o să reușim să ieșim din cercul ăsta vicios.

În legătură cu toate aceste blocaje. La mijloc e nepricepere sau e lipsă de voință politică? Sau sunt grupurile de interese puternice care țin lucrurile pe loc?

Categoric că în primul rând e nepriceperea. De aici pleacă totul. Nepricepere, poate undeva și puțină lene, rezistența la schimbare. Asta constituie baza. Apoi, dacă vorbim de interese, sigur că un funcționar, care, prin prisma regulilor și a regulamentelor, are o oarecare autoritate și poate eventual beneficia și de anumite privilegii, nu va renunța la acele reguli, chiar dacă ele nu au nici un sens.

Vi se pare că s-au făcut progrese, măcat în anumite zone?

Progrese s-au făcut, categoric, și s-au făcut progrese datorită presiunii din partea Uniunii Europene. Inclusiv cum e pe Justiție Mecanismul de Cooperare și Verificare. Dar și în multe alte domenii, prin aplicarea directivelor europene s-au facut progrese.

S-au și birocratizat.

Din păcate, anumite lucruri s-au birocratizat. Dar și cu implementarea, că să știți că și implementarea asta e câteodată defectuoasă, adică noi mai avem și boala asta să interpretăm totul la modul cel mai restrictiv cu putință și acolo unde UE spune „acest lucru poate fi făcut“, la noi se spune „acest lucru trebuie făcut“.

În Germania, Franța, Marea Britanie, în SUA, guvernele se implică activ în promovarea economică a companiilor din țările lor. Nu vi se pare că România face mult prea puțin în acest sens?

Dacă ne uităm la televizor, vedem în fiecare zi reclame turistice care ne îndeamnă să vizităm România. Dar nu găsim bugete să promovăm România ca destinație de afaceri, ca destinație de investiții. Aici există două aspecte. În primul rând, trebuie să faci lucruri bune și în al doilea rând să vorbești despre ele. Lucruri bune pe care poți să le faci? Cum spuneam, licitații corecte, să-ți plătești facturile la timp ca stat român, să nu ai arierate.

Ați fost ceva mai mult de un an președintele Consiliului de Administrație la Compania de Aeroporturi București, în cadrul inițiativei de a introduce managementul privat la companiile de stat. Știu că episodul nu s-a încheiat deloc fericit. Ministrul Transporturilor de atunci, Dan Șova, a demis intempestiv toată conducerea. Ce șanse are în general această idee de management privat în companiile de stat din România?

De exemplu, la Ministerul Economiei sunt câteva exemple de succes. Din păcate, la Ministerul Transporturilor n-a funcționat prea bine, au fost și multe schimbări de miniștri și eu acolo mi-am dat seama că de fapt nu se dorește. Noi, cei veniți din mediul privat, eram un fel de intruși într-o familie fericită unde toată lumea era mulțumită, numai rezultatele nu erau chiar așa de bune. Trebuie să ne reamintim faptul că managementul privat a fost impus oarecum de UE și FMI în cadrul planului de asistență financiară a României. El a fost implementat cu vreo doi ani întârziere, după care a fost suspendat foarte repede. Dacă ne uităm astăzi la așa-zisul management privat de la societățile și instituțiile din subordinea Ministerului Transporturilor, vom vedea că de fapt numai privat nu e, că de fapt majoritatea sunt afiliați politic sau din ministere sau consilieri ai miniștrilor.

Esența programului era tocmai ca să scoți companiile din zona politicului.

Exact. Și atunci toată guvernanța corporativă se reduce de fapt la alergat pe holurile ministerului să primești instrucțiuni de la d-l ministru sau d-l secretar de stat. Așa ceva în lumea economică nu funcționează. Și asta conduce inclusiv la lipsa de performanță, inclusiv la costuri mari, la proiecte cu dedicație, licitații aranjate etc. Faptul că decidentul politic, și nu o echipă de manageri profesioniști, ci decidentul politic conduce economic o societate, fie că e CFR, că e TAROM, că e societatea de aeroporturi. Aici nu cred că există o voință clară a lumii politice să pună într-adevăr manageri profesioniști la conducerea firmelor. Inclusiv Ordonanța 55, care limitează salariile directorilor. Ca să ne lămurim: nu poți să pui director la CFR și să-i dai salariu cât unui funcționar la bancă, pentru că atunci se duce funcționar la bancă. Ca să atragi manageri buni în zona de stat trebuie să le oferi un salariu exact ca în mediul privat, trebuie să le oferi o garanție a actului de management că dacă performează nu vor fi schimbați, dacă performează pentru companie, nu pentru lumea politică.

De ce ați fost schimbat? Ați deranjat interese, erau contracte în pericol, ați deranjat un anumit tip de clientelă?

Acum, dacă stau să mă gândesc bine la anul ăla de activitate, n-am apucat noi să deranjăm prea mult. Însă ce am făcut? Am luat hotărârea să analizăm mai multe contracte din trecut cu ajutorul unor specialiști în criminalitate economică. Există însă o directivă a ministrului că orice contract de consultanță trebuie aprobat de minister. Acea aprobare de la minister nu a venit niciodată, deși nu era o cheltuială prea mare.

Pe cine aveați în vedere să facă expertiză?

Una dintre marile companii de consultanță, care ar fi fost și auditorul companiei. Acest contract nu a mai funcționat, drept pentru care, nici până în ziua de azi nu a mai luat nici un expert independent la evaluat anumite contracte pe care noi le consideram suspecte.

Deci asta a fost ceea ce a declanșat probabil?

Da, ar putea fi un motiv. Al doilea motiv a fost că noi nu răspundeam la comenzile politice.

Legate de ce?

Angajări, punerea la dispoziție a unor mijloace ale aeroportului pentru minister. Noi la asemenea comenzi politice nu răspundeam, dimpotrivă, îi trimiteam la plimbare și asta a deranjat foarte mult. A fost un motiv de revoltă din partea ministrului, care a venit personal, încălcând toate legile, a venit personal să ne demită. Și apoi multe acte de management care au redus costurile. Reducând costurile, sigur că deranjezi anumiți oameni care aveau aceste sinecuri de ani buni, care deodată s-au trezit că nu mai au aceste venituri și au creat tot felul de presiuni, probabil, la nivel politic să fim schimbați, că deranjăm.

Aveți niște exemple șocante de chestiuni relativ aberante în contracte?

Sunt multe exemple relativ la costurile de curățenie, costurile de mentenanță, inclusiv cu sisteme de comunicație, curenți slabi...

Erau mult umflate?

Mult, mult, de trei, patru, cinci ori. Am găsit un contract care era, după evaluarea mea, de 15 ori mai scump decât același contract din Germania. Apoi, lucrări de construcții neterminate, lucrări de construcții fără nici un fel de contract executate. E o poveste întreagă aici, putem vorbi săptămâni la rând despre câte povești am descoperit noi în acel an de activitate.

Dar care a fost motivul formal al demiterii ?

Motivul formal a fost, în primul rând, în baza unui control al Corpului de control al Ministerului Transporturilor. Corpul de control a scris un raport, care de altfel a fost publicat și pe Internet. În acel raport se reținea faptul că noi am fi încasat indemnizații mai mari decât prevedea Ordonanța 55, care modifica indemnizația administratorilor. Sigur că la vremea respectivă toată lumea a spus că nu poate acționa retroactiv, contractele semnate rămân valabile și în vigoare. De altfel, procese similare s-au încheiat deja și au câștigat administratorii.

Sunteți în proces?

Noi suntem oricum în proces, dar în aceeași speță s-au încheiat deja procese cu manageri privați care au fost concediați pentru același motiv. Mi-amintesc de managementul de la TAROM, respectiv Consiliul de Administrație de la TAROM, care a fost demis de d-na Ramona Mănescu pe același motiv. Între timp au câștigat procesul. Sunt convins că și noi vom câștiga procesul și lumea merge înainte și firmele de stat merg înainte.

Dar episodul în sine a fost foarte șocant.

Bine, cei care cunosc persoana respectivului ministru își dau seama că se potrivește oarecum cu personalitatea dumnealui această ieșire publică. Sigur că n-are nici o legătură cu lumea cu care suntem noi obișnuiți, noi, managerii privați, să ne desfășuram activitatea.

La final, sunteți mai degrabă optimist sau pesimist vizavi de felul în care tind să se așeze lucrurile în mediul de afaceri românesc?

Apropo de ce spuneam mai devreme cu încrederea în viitor, sunt și eu român, deci am încredere în viitor, cu anumite rezerve.

Interviu realizat de ALEXANDRU LĂZESCU