Crestinismul de partid si de stat

Sorin Ionita | 08.09.2006

Pe aceeași temă

Cand l-am auzit zilele trecute la radio pe arhiepiscopul Tomisului, Inalt Prea Sfintitul Teodosie, prezentand angajamentul sau la Securitate ca pe un gest firesc, patriotic, "o prelungire a juramantului militar" (?!), era sa cad de pe scaun. A fost, a mai adaugat IPS, "un juramant de credinta fata de tara si neam". Ziaristii n-au stiut sa-l intrebe (de, educatia pe sponci din scoli) de cand fac calugarii ortodocsi juraminte oficiale statului modern sau tribului ancestral - in general, altele decat cele in fata lui Dumnezeu? Daca ar exista un asemenea juramant, cu sau fara ceremonial militar, el ar fi total in afara canonului, iar inaltul ierarh ar trebui chemat urgent la certare duhovniceasca si penitenta pentru calcare alaturea cu drumul.

Fireste, IPS facea doar o comparatie. Numai ca seninatatea cu care ne-a livrat-o, ca si cum e cel mai normal lucru din lume ca ierarhia ortodoxa sa se alinieze in sunet de trompeta sub steagul natiunii ca sa serveasca patria, mi-a produs o relevatie: daca noi am evitat in anii 90 soarta fratilor sarbi, asta nu se datoreaza faptului ca Biserica Ortodoxa Romana (BOR) ar fi mai altfel, ci mai curand sansei si, poate, unei intelepciuni de ultima instanta a minoritatilor si majoritatii de la noi.

Pe undeva i-o datoram si lui Ceausescu, caruia trebuie sa-i recunoastem macar consecventa in prostia lui atee: el n-a dorit, ca Milosevici, sa-si ataseze biserica la rever. Dimpotriva, a persecutat-o pana in ultima clipa. Daca i-ar fi dat prin cap - ca altora - sa imbrace mantia credintei in negrii ani 80, pentru sprijin popular, tare mi-e teama ca n-avea decat cu ochiul semn a face, iar ierarhii acestia fara scrupule ar fi dat primii navala sa se puna la dispozitia regimului national-comunist, cu voiosie si zel, mobilizandu-si resursele de demagogie, xenofobie si antiliberalism. Pentru unii, n-ar fi fost oricum decat o fireasca reinnodare cu ideologia legionaroida in care s-au format. Daca Ceausescu ar fi construit vreo doua biserici in loc sa le darame, pragmatic si ipocrit ca tovarasul Milosevici (in fond, ce-l costa?), sa ne fereasca Dumnezeu ce interpretari s-ar fi dat Revolutiei din 89 dupa aceea, ce complicatii am fi avut pe cap azi sau ce propuneri de canonizare pe masa, la pachet cu Stefan cel Mare.

Chiar asa, sub un regim evident ostil, iata ca multi tot au gasit calea sa se manjeasca, inventandu-si pretexte si mintindu-se singuri ca au fost patrioti, cand nimeni nu le-o cerea. Ce banuiesc azi cu tristete cei carora le pasa de soarta BOR este ca, dincolo de verticalitatea unor persoane din cler, care au luat in serios preceptul ca adevarul este viata si minciuna, moarte, biserica noastra a internalizat politica de cadre a societatii socialiste. Competitia interna si promovarile nu s-au mai facut dupa valoare, ci dupa criteriile profane din jur: mancatorie, turnatorie si loialitate de gasca pentru functii inalte; nepotisme si coruptie cu sacosa la nivelul bietilor preoti de mir. A ajutat desigur si baza de recrutare, in care cu vremea au ramas predominanti baietii simpli de la tara, din fire cu picioarele pe pamant (o parohie, un pogon cu porumb, o gaina), mai putin aplecati catre dileme morale. La ei a prins usor ideea national-colectivista forjata de Ceausescu in anii 70-80, instilata la lectiile de istorie din seminare.

Problema n-ar fi ca unii au semnat atunci cu Securitatea, poate sub presiune fizica (desi aceasta scazuse in deceniile din urma). Problema e cum judeca ei astazi episodul: fara pic de tulburare interioara, ceea ce arata ca poate presiunea nici nu era necesara; ar fi colaborat oricum din convingere. Si nu e vorba de preotii de rand, care au familie, necazuri si cate trei-patru copii, situatie in care Securitatea te agata usor. Ma refer la ierarhii-monahi, care sunt, teoretic, detasati de cele lumesti si, in principiu, mai putin santajabili. Nu poti decat sa suspectezi ca, poate, angajamentul din vremea facultatii, chiar neonorat ulterior cu note informative, era conditia necesara pentru a urca in ierarhie, deoarece regimul voia una controlabila. Cu alte cuvinte, nu episcopii faceau angajamente la Securitate, ci angajamentele faceau episcopii, dupa o riguroasa selectie si probe suplimentare de loialitate. Cum ar fi meditarea copilului securistului care te are in retea, cum a facut IPS Teodosie in tinerete, sau editarea de calendare cu Iliescu si Nastase mai tarziu, probe clare de voluntarism si "iesire in intampinarea" puternicilor zilei.

Daca toate astea n-ar fi adevarate, cum sa-ti explici popularitatea argumentului "compromisul a fost necesar pentru a perpetua institutia in vremuri grele", un fel de "sacrificam sufletul ca sa salvam zidul"? Desigur, continuitatea e importanta si gresesc prietenii secularisti care vad in biserica un soi de fundatie utila doar ca prestator de servicii sociale; functia ei de baza ramane cea liturgica, sub orice vremuri. Dar a meritat pana la urma acest compromis pentru salvat cladiri, dupa povestea cu Vacarestiul? Nici aici nu se putea sa avem un episcop al locului in greva foamei in piata publica? N-ar fi fost turma mai intarita in fata unei asemenea pilde de marturisire, chit ca dupa aia am fi avut mai putine ziduri si am fi tinut azi slujba prin piete, maidane (ca fratii greco-catolici) sau chiar pe plaja (ceea ce IPS Teodosie face oricum)?

Cum altfel sa-ti explici divergenta flagranta dintre mesajul universalist crestin, pe de-o parte, si principiile patriotismului, neamului si gliei, pe care le imbratiseaza solemn si stangaci clerul nostru la ocazii oficiale, care sunt orice - pre-crestine, modern-seculare - numai evanghelice nu? Dilema asta nu e doar a BOR, ci a tuturor bisericilor crestine, dar macar un vag disconfort ar trebui sa se vada, care sa coboare triumfalismul cu un semiton. In fine, nu tot asa se justifica si simpatia clerului inalt pentru bufoni rudimentari si trufasi precum Becali, semn ca, tot catarandu-se in functii, si-au pierdut pe drum busola de suflete, judecand oamenii dupa lozinci si grosimea buzunarului? Si punandu-se astfel sub nivelul publicul roman mediu, care in majoritate nu da doi bani pe fanfaronada bisericoasa a stelistului care se crede urmasul lui Zelea Codreanu?

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22