Opinii

Politicienii se adaptează formatelor media şi fac orice ca să fie vizibili, băgaţi în seamă şi auziţi, pentru ca presa avidă de senzaţie să nu le poată evita declaraţiile lipsite de consecvenţă doctrinară, excelând în schimb în cuvinte tari, inepţii, injurii.

Aţi reuşit performanţa, domnule senator Mocanu, să încălcaţi o întreagă serie de prevederi legale, realizând un plagiat amărât, presărat cu comentarii proprii neinspirate, inadecvate, după gustul meu, pentru o declaraţie politică.

Legea Audiovizualului nu pare să reprezinte leac pentru o televiziune în plină propagandă electorală, încurajată de nişte îndoielnice sondaje.

Rareori indignarea sau îngrijorarea faţă de degradarea jurnalismului sau faţă de poluarea morală a spaţiului public au o consecinţă radicală ca demisia din onoare a maestrului Dan Grigore.

Obligat să vegheze asupra pluralismului, CNA s-a făcut prea multă vreme că nu vede şi nu aude şi s-a adus singur în situaţia de a nu şti pe unde să scoată cămaşa acum, când batjocura, partizanatul sfruntat şi propaganda sunt pe cale de a face regula.

Imaginile filmate cu premierul Emil Boc dezbrăcat în vestiarul unui club de fitness, difuzate de Antena 1 pe 13 februarie, au suscitat interes şi vii dezbateri.

După isteria mediatică a revoltei populare, urmată imediat de năbădăile zăpezii și de Jos guvernul-Sus guvernul!, televiziunile și în general presa nu dau semne de oboseală. Piața, ca și drumul național sau județean asaltat de viscol s-au transformat în platouri de televiziune, iar jurnaliștii înfruntă vicisitudinile meteorologice și politice pentru a fi prezenți acolo unde lucrurile se întâmplă.

Comentariul politic, ca formă de exprimare a opiniei, ar trebui susţinut pe cel puţin trei piloni: să pornească de la informaţii şi fapte verificabile, să aibă ca bază mai mult decât un abecedar de cunoştinţe politice şi să dea dovadă de bună-credinţă.

Zarurile n-au fost încă aruncate pentru adoptarea finală a Acordului Comercial de Combatere a Contrafacerii, pe scurt ACTA, un document care va fi supus votului în plenul Parlamentului European abia în vară, dar aprobat deja de 22 dintre cele 27 de guverne ale ţărilor membre UE.

Lovită de fierbinţeală, gata de luptă, presa acţionează în aceste zile ignorând diversitatea şi complexitatea societăţii în care trăim şi încurajând cu sârg sciziuni, fracturi, dihonii.

Pare ridicol să amintim corespondenţii „de război“ în împrejurările unor manifestaţii desfăşurate până la un punct la lumina zilei, pentru revendicări sociale coagulate de disputa dintre preşedinte şi subsecretarul de stat Arafat pe tema Legii sănătăţii.

Există o speranţă pentru piaţa media, care va creşte în ritm de 13% pe an şi  va ajunge în România la 3,8 miliarde dolari în 2015. La creştere vor contribui în 2012 alegerile.

2011 a fost pentru mass-media din România un an de mari zvârcoliri.

Rătăcit în univers şi pe Internet, publicul, aflat în căutarea unei busole care să-l călăuzească într-o lume de neînţeles, ajunge să consume din greu junk-food mediatic.

Dincolo de frământările presei, care trece printr-o dificilă perioadă de pierderi şi regrupări, există şi momente de glorie, când jurnaliştii recuperează încrederea în misiunea lor.

Electoral, dispariţia OTV ar atrage după sine dispariţia şefului ei din spaţiul public, implicit din garnitura de pretendenţi la poziţii politice.

TVR s-a dezvoltat ca un adolescent care creşte brusc şi rămâne dezorientat, cu picioare nesigure care nu-l ţin.

În loc să avertizeze publicul că povestea cu suspendarea preşedintelui este o manipulare standard, probabil pentru a acoperi cu zgomote conflicte interne de partid, vajnica noastră presă a dat în foc.

La 100 de ani de la naşterea filosofului canadian Marshall McLuhan, cel care a prezis apariţia World Wide Web cu trei decenii înainte şi a descris lumea viitorului ca pe un imens „sat global“, presa de pretutindeni este confruntată cu mutaţii de profunzime care pun sub semnul întrebării rostul, funcţionarea şi bazele ei conceptuale.

Tabloidizarea excesivă a presei, gustul ei pentru scandal, senzaţie şi sex pare de neoprit. Deşi analizat ca un simptom al postmodernităţii, fenomenul indică mai curând conservatorismul de fond al mass-media, traversate de stereotipuri rezistente.