Opinii

Comentariul politic, ca formă de exprimare a opiniei, ar trebui susţinut pe cel puţin trei piloni: să pornească de la informaţii şi fapte verificabile, să aibă ca bază mai mult decât un abecedar de cunoştinţe politice şi să dea dovadă de bună-credinţă.

Zarurile n-au fost încă aruncate pentru adoptarea finală a Acordului Comercial de Combatere a Contrafacerii, pe scurt ACTA, un document care va fi supus votului în plenul Parlamentului European abia în vară, dar aprobat deja de 22 dintre cele 27 de guverne ale ţărilor membre UE.

Lovită de fierbinţeală, gata de luptă, presa acţionează în aceste zile ignorând diversitatea şi complexitatea societăţii în care trăim şi încurajând cu sârg sciziuni, fracturi, dihonii.

Pare ridicol să amintim corespondenţii „de război“ în împrejurările unor manifestaţii desfăşurate până la un punct la lumina zilei, pentru revendicări sociale coagulate de disputa dintre preşedinte şi subsecretarul de stat Arafat pe tema Legii sănătăţii.

Există o speranţă pentru piaţa media, care va creşte în ritm de 13% pe an şi  va ajunge în România la 3,8 miliarde dolari în 2015. La creştere vor contribui în 2012 alegerile.

2011 a fost pentru mass-media din România un an de mari zvârcoliri.

Rătăcit în univers şi pe Internet, publicul, aflat în căutarea unei busole care să-l călăuzească într-o lume de neînţeles, ajunge să consume din greu junk-food mediatic.

Dincolo de frământările presei, care trece printr-o dificilă perioadă de pierderi şi regrupări, există şi momente de glorie, când jurnaliştii recuperează încrederea în misiunea lor.

Electoral, dispariţia OTV ar atrage după sine dispariţia şefului ei din spaţiul public, implicit din garnitura de pretendenţi la poziţii politice.

TVR s-a dezvoltat ca un adolescent care creşte brusc şi rămâne dezorientat, cu picioare nesigure care nu-l ţin.

În loc să avertizeze publicul că povestea cu suspendarea preşedintelui este o manipulare standard, probabil pentru a acoperi cu zgomote conflicte interne de partid, vajnica noastră presă a dat în foc.

La 100 de ani de la naşterea filosofului canadian Marshall McLuhan, cel care a prezis apariţia World Wide Web cu trei decenii înainte şi a descris lumea viitorului ca pe un imens „sat global“, presa de pretutindeni este confruntată cu mutaţii de profunzime care pun sub semnul întrebării rostul, funcţionarea şi bazele ei conceptuale.

Tabloidizarea excesivă a presei, gustul ei pentru scandal, senzaţie şi sex pare de neoprit. Deşi analizat ca un simptom al postmodernităţii, fenomenul indică mai curând conservatorismul de fond al mass-media, traversate de stereotipuri rezistente.

Mass-media au fost fatal pervertite de maniera vanitoasă şi interesată în care Vântu a tratat televiziunea, în dispreţul libertăţii de exprimare şi al misiunii presei, cu ofertele sale „de nerefuzat“.

E de neînţeles cum de înghit jurnaliştii din România grosolăniile cele mai indigeste cu zâmbetul pe buze şi cum nu se pot lipsi de prezenţa mitocanilor de top.

Perspectiva pierderii uriaşelor stipendii care au infectat piaţa muncii în mass-media şi au creat o dependenţă ruşinoasă faţă de comanda stăpânului mai taie din aplombul înjurăturii împachetate jurnalistic.

Audienţa talk-show-ului la televiziune are legătură cu profunda schimbare a relaţiilor de familie din modernitatea târzie, cu dezbaterea informală de care membrii familiei şi, prin extensie, membrii societăţii au nevoie pentru a înţelege ce se întâmplă în jurul lor cu mijlocirea televiziunii.

Oricât de păcătoasă ar fi presa zilelor noastre, nu se poate nega că majoritatea jurnaliştilor lucrează în condiţii proaste, în tensiune continuă şi nesiguri pe ziua de mâine.