Normalitatea Lor

Adrian Păunescu, de la înălţimea bustului său instalat cu fast în centrul Capitalei, poate privi ironic spectacolul dat de mai tinerii săi discipoli. Ei şi-au depăşit maestrul în arta propagandei şi în eficienţa luptei împotriva celor care puterii i se par periculoşi.

Alexandru Gussi 19.06.2012

De același autor

Adrian Păunescu, de la înălţimea bustului său instalat cu fast în centrul Capitalei, poate privi ironic spectacolul dat de mai tinerii săi discipoli. Ei şi-au depăşit maestrul în arta propagandei şi în eficienţa luptei împotriva celor care puterii i se par periculoşi.

Nu vom înţelege furia schimbărilor de la ICR, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Arhivele Naţionale de­cât în cheia unei falii care exista în pe­rioada comunistă şi care s-a prelungit după 1989. Pe de o parte, cultura, în ge­neral, şi intelectualii, în particular, sunt văzuţi ca instrumente ale luptei po­litice, ca anexe ale unei strategii de propagandă. Pe cealaltă parte, acolo unde există sensibilităţi politice diverse, dar poate mai ales sensibilităţi antipolitice, intelectualul este văzut ca producător de sens. În această logică, forţa intelectualului nu poate ve­ni decât din libertatea sa. Mi-e teamă că rapiditatea schimbărilor din ultimele săp­tămâni, care ţintesc intelectuali pu­blici, nu îi vizează numai pe aceştia, ci ţintesc tocmai un anumit mod de asumare a acestei libertăţi.

Ar fi o mare greşeală să cădem în ma­ni­heism. Trebuie să privim doar faptele. Ce ne arată ele? O nouă putere care îşi alege priorităţile în funcţie de campaniile de pro­­pagandă cele mai abjecte duse în Ro­mânia după tristul an 1990. Atacurile ad hominem, îndreptate în ultimii ani îm­potriva lui Horia-Roman Patapievici şi a lui Vladimir Tismăneanu, ţin, după toate ca­noanele, de retorica extremistă. Din pă­cate, cu primele sale gesturi, noua putere legitimează această retorică.

Ar fi o greşeală să cădem şi în procesul de intenţie. Poate că instituţiile vizate vor funcţiona minunat. Însă ce ne arată fap­tele? Schimbarea vizează deopotrivă ICR, IICCMER şi Arhivele Naţionale, adică toc­mai instituţii care, în funcţionarea lor zil­nică, nu răspundeau comenzilor po­litice. Pare însă că tocmai acest precedent „de­ranja“.

Institutul Cultural Român ar fi trebuit să fie un mo­del pentru instituţiile din Ro­mânia şi pentru o in­te­li­gentă politică a cul­tu­rii, ca­re are decenţa să nu vor­bească tot timpul de „in­teresul naţional“, dar, pe fond, să-l slujească efi­ci­ent. Şi asta a „deranjat“ enorm. Funcţionarea şi succesul ICR con­traziceau ceva din ADN-ul sistemului. Tra­ian Băsescu a provocat acest experiment instituţional, i-a asigurat o finanţare de­centă şi autonomia, dar nu în primul rând o prerogativă a sa este acum vizată. Atacul este la adresa unei instituţii care este, în acelaşi timp, total ruptă de tradiţiile sta­tului (post)comunist, depolitizată şi func­ţională. Pentru toate părticelele, politice sau nu, ale sistemului, ICR era o pro­vo­care, iar actualul Guvern Victor Ponta, ata­când ICR, dă semnalul revenirii la „nor­malitate“.

 

Este deci „normal“ ca autorul Omului re­cent să fie judecat de oamenii recenţi, iar teoreticianul formulei „regim ilegitim şi criminal“ să fie condamnat de cei care s-au simţit vizaţi de condamnarea co­mu­nismului. Dar şi mai tânărului Ioan Sta­nomir, pentru că a produs o analiză echi­librată a regimului nostru constituţional, iar comportamentul său instituţional a fost unul moderat, este la fel de „normal“ să i se dea cu moderaţia în cap. Directorul demis al Arhivelor Naţionale, Dorin Do­brincu, a fost găsit vinovat de lăsarea li­beră a accesului la arhivele statului co­munist şi de organizarea lor. Şi asta prin interpretarea Legii Arhivelor Naţionale din 1996 într-un sens democratic, care amintea că, totuşi, în decembrie 1989 s-a întâmplat ceva, ceea ce s-a dovedit de ne­iertat pentru cei care fac din continuitatea statului o premisă a legitimităţii lor şi a „normalităţii“.

Cel mai periculos şi strident fapt este că aceste schimbări se fac în numele unei ma­jorităţi democratice, „în numele po­po­ru­lui şi pentru popor“. Ştim cine din spatele poporului „zâmbeşte imens“. Totuşi, la abuzul politizării nu trebuie să se răs­pun­dă printr-un protest instrumentalizat po­litic. Toţi actorii politici ar trebui să-şi facă un examen de conştiinţă în legătură cu participarea la spirala abuzului de majoritate. Amintesc aici numai faptul că sfidătorul bust al lui Adrian Păunescu e opera unui primar UNPR, fiind sem­ni­ficativ pentru starea în care ajunsese fosta majoritate.

Chiar dacă preţul este imens, instaurarea rapidă a noii „normalităţi“ are darul de a confrunta propaganda cu consecinţele ei şi, astfel, de a oferi o imagine mai clară asupra României din 2012. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22