Cum poate fi neutralizat regimul criminal al lui Putin

Expuzările de diplomați sunt un semnal, dar dacă Occidentul se oprește la acest gest „teatral”, Moscova nu va fi afectată pentru mult timp.

Cristian Campeanu 29.03.2018

De același autor

 

După aproape trei săptămâni de la asasinarea, în micul orășel Salisbury din sudul Angliei, a fostului agent MI6 Serghei Skripal și a fiicei acestuia, Yulia, cu un agent chimic neurotoxic fabricat în laboratoarele militare ale URSS, reacția occidentală constă, deocamdată, în expulzarea unui număr considerabil de diplomați ruși din ambasadele și consulatele din Statele Unite, Canada, Australia și Europa. 140 de potențiali spioni scoși din dispozitiv reprezintă, oricum ai lua-o, o lovitură semnificativă pentru serviciul rus de spionaj și pentru Kremlin. Este chiar foarte probabil ca secretarul general NATO, Jens Stoltenberg să fi avut dreptate atunci când a declarat că Putin a subestimat această manifestare de solidaritate și unitate occidentale și reacția rapidă și promptă pe care au avut-o atât NATO cât și UE. În fond, rușii mai scăpaseră o dată fără nici o ripostă serioasă după asasinarea, la fel de crudă, a fostului spion Alexander Litvinenko, tot în Anglia în 2006 și nu aveau motive să creadă că de data aceasta va fi altfel.

 

 

Ce se ascunde în spatele solidarității occidentale

 

 

Această unitate regăsită, salutată de unii ca o resuscitare a Occidentului drept o comunitate de valori și interese, este, desigur, îmbucurătoare dar, dacă privim dincolo de comunicatele oficiale, se pot observa cu ușurință câteva crăpături destul de largi. Dintre cei 140 de diplomați trimiși acasă, 60 au fost expulzați de Statele Unite, iar dintre aceștia, aproape 50 proveneau de la consulatul rus din Seattle, pe care, în sfârșit, Washingtonul a decis să îl închidă. Consulatul rus de la Seattle, deschis în 1992, în timpul deschiderii americane către noua Rusie democratică a lui Eltsin, a devenit între timp un cuib de spioni care țineau sub supraveghere baza de submarine din apropiere și producția militară a Boeing. Casa Albă a profitat de scandalul Skripal pentru a rezolva o problemă flagrantă de spionaj pe care o punea Rusia mai degrabă decât a dovedit o solidaritate excepțională cu Marea Britanie. De altfel, și Trump a fost, ca de obicei, destul de zgârcit cu vorbele tari la adresa Kremlinului și cu suportul acordat Londrei.

 

Dacă mai scădem cei 23 de diplomați expulzați de țara în cauză, Marea Britanie, cei 13 expulzați de Ucraina, care mai degrabă s-a suit în acest tren din mers și cei zece expulzați sau refuzați de NATO, de cei trimiși acasă de Canada și Australia, țări membre ale Commonwealth-ului, numărul spionilor ruși expulzați din toate țările europene este mai mic de 40. Cei mai mulți, câte 4, îi trecem în dreptul Germaniei, Franței și Poloniei. Cele mai multe țări s-au mulțumit cu unul sau doi, iar altele au refuzat de-a dreptul. Printre ele – binecunoscuții „cai troieni” ai rușilor în Europa – Grecia, Cipru, Bulgaria, Slovacia. Austria, țară care a jucat în mod traditional la cele două capete, occidental și rus, a făcut uz de neutralitatea sa.

 

 

Surprinzătorul conciliatorism românesc

 

Bucureștiul ar fi putut profita de această acțiune concertată la nivel european pentru a-și regla conturile cu un număr mult mai consistent de agenți ruși care activează pe teritoriul României, dar în mod evident a ales o atitudine conciliantă, anunțând că va expulza un singur diplomat rus. Având în vedere amploarea spionajului rus din Franța sau Germania, decizia acestor țări de a expulza numai câte patru diplomați ruși reprezintă un gest simbolic, al cărui scop este să sublinieze în mod egal pe de o parte solidaritatea europeană în fața unui act brutal iar pe de alta dorința de a nu supăra prea tare Moscova.

 

Din această perspectivă, gestul României înclină puternic spre menajarea sensibilităților ruse și salvarea aparențelor în relația cu Europa. Până nu de mult, România era considerată alături de Polonia și statele baltice, ca aflată în prima linie a țărilor celor mai vulnerabile la o agresiune din partea Rusiei. De aceea avem trupe care se rotesc pe o bază permanentă pe teritoriul României, patrule aproape non-stop în Marea Neagră și un centru de cyberwar. Acum, România se dovedește din ce în ce mai prietenoasă cu Rusia, pe măsură ce ridică tot mai des tonul la adresa prietenilor și aliaților tradiționali.

 

 

Retincența de a pedepsi Rusia

 

 

Victor Popa amintește de conexiunile liderilor conservatori britanici cu oligarhii ruși agreați de Putin, precum și de conivența laburiștilor cu Moscova. Liderul Labour, Jeremy Corbyn, nu este numai un socialist neînduplecat, dar acționează de multe ori mai degrabă ca avocat și agent al lui Putin decât ca lider al opoziției loiale. Povestea miliardelor de dolari/euro rusești care au inundat piețele financiare occidentale de la Londra și Frankfurt la New York, au acaparat piața imobilelor de lux la Londra (Londongrad), Paris, New York, sau de pe Coasta de Azur, sau piața gazelor de la Viena la Berlin și până la Roma se repetă aproape identic de-a lungul și de-a latul Occidentului. Kremlinul a reușit să stabilească legături informale la vârful multor guverne puternice din Europa. Unii acționează ca agenți ai Moscovei – Grecia, Bulgaria, Ungaria, Cipru – alții ținuți bine sub vraja Kremlinului – Italia, Austria posibil și alții – și numai un număr restrâns au găsit un oarecare echilibru – Germania și statele nordice. În sfârșit, toată lumea pare convinsă că Rusia a pătruns adânc pe culoarele puterii de la Washington, deși nimeni nu poate să spună cât de adânc.

 

Din aceste motive locale, pe care Moscova a învățat să le exploateze în beneficiul propriu, avem de-a face cu un paradox. La nivelul organizațiilor colective – NATO, UE – pare să se fi format un consens privind existența unui pericol rusesc „clar și prezent” și sunt luate măsuri retaliatorii – expulzări de diplomați, desfășurări de trupe, planuri de apărare etc, în vreme ce la nivelul țărilor individuale, avem mai degrabă de-a face cu o atitudine ambivalentă care ține în permanență seama de avantajele unor legături amicale cu Moscova. De exemplu, în plin scandal Skripal al expulzărilor, Germania a dat undă verde cu două zile în urmă  construcției gazoductului Nord Stream 2, proiect puternic criticat de Polonia, statele baltice dar și de Statele Unite.

 

 

Mai poate fi considerat Putin un actor rațional?

 

În 2014, după anexarea Crimeii, mulți s-au întrebat dacă Putin mai poate fi considerat un actor rațional pe scena internațională. Altfel spus, un actor responsabil pe care, în pofida adversității și rivalității cu Vestul, se poate conta pentru a menține pacea globală și a ține sub control amenințări precum crizele regionale, proliferarea armelor de distrugere în masă, terorismul etc. Uniunea Sovietică, de exemplu, a devenit după criza cubaneză un astfel de actor rațional care încerca să submineze Occidentul și Statele Unite în orice fel putea, dar nu risca să pună în pericol echilibrul global. Fostul agent CIA Jack Devine a declarat într-un interviu pentru Council on Foreign Relations că au existat numeroase cazuri în care Biroul Politic a refuzat să aprobe unele dintre cele mai agresive planuri ale KGB socotindu-le prea periculoase pentru pacea fragilă din timpul Războiului Rece. Astăzi, afirmă spionul veteran, nu mai este atât de sigur că Putin mai refuză vreo operațiune a serviciilor secrete oricât de distructivă. Mai mult …susține că sub Putin regulile care guvernau activitatea de spionaj au căzut și pentru Kremlin orice tactică și orice operațiune este legitimă.

 

Cazul Skripal întărește această concluzie. Skripal era un agent MI6 care a făcut obiectul unui celebru schimb se spioni pe aeroportul din Viena. După regulile de dinainte, rușii ar fi trebuit să îl lase în pace. Asasinarea lui reprezintă nu doar un avertisment că „mâna Moscovei” poate ajunge oriunde – știm asta cel puțin de la asasinarea lui Troțki – ci că nimeni nu mai este în siguranță nicăieri. Or, asta îl face pe Putin mult mai impredictibil și mai periculos. Acest comportament irațional a devenit din ce în ce mai evident prin invazia Siriei și bombardarea fără discernământ a spitalelor cu civili, prin alianța cu Iranul care riscă să arunce în aer cea mai volatilă parte a lumii, Orientul Mijlociu, prin susținerea pe care o acordă unor regimuri criminale precum cel din Coreea de Nord.

 

Tot în ultimii ani, campania rusească împotriva democrațiilor occidentale s-a intensificat. Nu există formațiune extremistă, populistă sau separatistă din Europa pe care Moscova să nu o fi susținut politic și financiar. Nu există rundă de alegeri, din Germania, Franța Italia, Marea Britanie, și bineînțeles, Statele Unite pe care rușii să nu fi încercat să o manipuleze întotdeauna în beneficiul candidaților cu cele mai mari șanse să destabilizeze ordinea liberală și democratică. Echipele de troli au infestat internetul și rețelele de socializare precum Facebook sau Twitter, cu știri mincinoase și opinii radicale postate de pe adrese false cu aparență de legitimitate. Rusia este, poate după China, cel mai mare promotor de corupție politică din lume atât în scopuri comerciale cât și (geo)politice. Războiul hybrid declanșat de Moscova împotriva Occidentului și a democrației liberale a trecut de mult granița și este o realitate cotidiană care face victime adânc în inima Vestului.

 

 

E posibil un Război Rece 2.0

 

 

Expuzările de diplomați sunt un semnal, dar dacă Occidentul se oprește la acest gest „teatral”, Moscova nu va fi afectată pentru mult timp. O soluție evocată a fost extinderea și întărirea sistemului de sancțiuni economice dar acesta scârțâie deja serios. De câte ori Uniunea Europeană trebuie să le reînnoiască, suspansul crește cu fiecare summit pe măsură ce tot mai mulți se revoltă împotriva acestora. Până și Casa Albă a pus la îndoială eficiența acestora. Fostul vicepreședinte Joe Biden susține că este nevoie de o strategie unificată de control al piețelor financiare astfel încât să fie împiedicată spălarea miliardelor de dolari negri prin băncile occidentale, de unificarea resurselor de combatere a atacurilor cibernetice, care acum cade în sarcina statelor individuale, de o strategie anticorupție precum și de extinderea și la nivelul Europei a unei legislații inspirate de Magnitski Act din Statele Unite care permite blocarea activelor și interzicerea vizelor pentru toate persoanele suspectate de încălcări ale drepturilor fundamentale, care în Rusia merg de obicei până la asasinarea opozanților și jurnaliștilor.

 

O ripostă mai radicală ar fi ca Occidentalii să mute frontul de pe propriul teren pe cel al lui Putin și să „ducă lupta în curtea din spate” a autocratului de la Kremlin. Mark Galeotti, expert recunoscut în politica Moscovei, se întreabă într-un text ce scop își propune Marea Britanie în contracararea Rusiei și sugearează că unul dintre scopuri ar putea fi „schimbarea de regim”. Dar schimbarea de regim nu se poate face în Rusia ca în Irak, cu „shock and awe” și marines. Este un proces îndelungat de subminare a verticalei puterii din interior bazat pe faptul că puterea imensă de care pare să se bucure Putin este doar aparentă, în realitate fiind foarte fragilă. Putin a încercat să convingă lumea largă că recentele alegeri au dovedit că populația îl validează pe scară largă. Este o butaforie. Nemulțumirea față de abuzurile puterii și corupție este în creștere. Cultivarea acestei nemulțumiri și a mișcărilor de opoziție sau chiar de rezistență va duce, în final, la prăbușirea unui regim izolat și autoritar.

 

Dar, pentru asta, este nevoie de resuscitarea unei forme sau alteia de Război Rece 2.0, care să fie mai flexibil dar mai efficient decât varianta precedentă. În fond, Rusia lui Putin este naționalistă, habotnică dar capitalistă și un război comercial ar lovi mai rău elita Kremlinului decât îi lovea pe activiștii sovietelor, iar în ceea ce privește războiul informațional, nu e nevoie decât de transformarea unor instrumente existente în arme.

 

Singura problemă este că, deocamdată, nu există nici un politician occidental care măcar să agreeze ideea de Război Rece, de conflict „înghețat” mutat pe terenul lui Putin, darămite să facă ceva în sensul acesta. Deocamdată ne aflăm în faza în care nimeni nu mai neagă că pericolul rusesc este real. Tot e ceva dacă ne gândim că acum vreo șase ani Obama îl ridiculiza pe Mitt Romney că a rămas în anii 80 pentru că declarase că Rusia este cel mai mare adversar geopolitic al Americii. Iar dacă Trump mai are încă îndoieli, acțiunile agresive și iraționale ale lui Putin îl vor convinge cât de curând.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22