De același autor
Cine îşi dă osteneala să cerceteze pe Internet comentariile pe care le trezesc articolele sau reproducerile scrise ale unor emisiuni TV (care au atras şi atenţia lui Andrei Cornea în numărul anterior al acestei reviste) rămâne îngrozit. Vulgaritatea, violenţa, prostul gust, incoerenţa şi nu rareori imbecilitatea sunt o monedă curentă în limbajul acestor site-uri. Dacă cineva s-ar comporta în felul acesta într-o sală de conferinţe sau în orice local public ar fi dat afară, chiar şi în ţara toleranţei absolute, a vastei case de toleranţă care a devenit, în ultimul timp, piaţa publică românească. Gunoiul verbal se lăfăie nestingherit pe suportul electronic. În loc să fie un mijloc de educaţie, aşa cum trebuie să tindă a fi tot ce este scris, Internetul a devenit una dintre căile de stricare a demnităţii exprimării şi a gândirii. Răspunderea unor politicieni, dar şi a unor oameni de presă, care şi-au făcut, sub pretextul pamfletului şi al vehemenţei, o armă din insultă, este, în bună parte, la originea acestui val de abominaţii. Imitatorii, şi mai puţin inspiraţi, abundă. Dar pamfletul este un gen literar dificil, iar vulgaritatea trebuie echilibrată de un talent, care, judecând după raritate, este mai greu de practicat decât cele mai subtile gingăşii lirice.
Iniţiativa doamnei Olguţa Vasilescu şi a domnului Varujan Pambuccian de-a propune în Senat o lege care să reglementeze exprimarea pe Internet, de-a interzice injuriile şi vulgaritatea pe diferitele site-uri trebuie luată în considerare. De la început, o precizare este de făcut: nu te poţi angaja să reglementezi ceea ce nu eşti în măsură să supraveghezi. Internetul este un domeniu cu mult prea vast, o lume cu atâtea ascunzişuri şi cotloane, încât nu-ţi poţi nici măcar imagina că cineva va ajunge să-l reglementeze. Cenzura întregului Internet ar presupune un aparat poliţienesc pe care numai regimurile totalitare, precum cele din Iran şi China, şi le-ar putea dori şi permite. Metoda cea mai simplă de-a compromite o iniţiativă bună este să creezi o lege inaplicabilă. Si, la urma urmelor, cine vrea să fie odios nu are decât. Dar pe cont propriu.
Publicaţiile, scrise şi electronice, au însă o obligaţie de decenţă, care se aplică şi la reacţiile cititorilor.
Nimeni nu poate susţine că libertatea de exprimare este nelimitată. În principiu, buna-creştere şi bunul-simţ ar trebui să fie limite suficiente. Regulile care se aplică presei înseşi trebuie aplicate într-o măsură egală şi reacţiilor la aceste materiale. La fel, blogurile găzduite şi discuţiile în marginea lor au aceleaşi obligaţii. Injuriile, obscenităţile, aţâţarea la violenţă sau la ură nu sunt autorizate în nicio societate civilizată. O scurtă privire asupra site-urilor cu influenţă din lumea vestică arată că, acolo, această poliţie a decenţei este aplicabilă şi aplicată. Blogurile conexe unor ziare sau posturi de televiziune, precum şi comentariile pe marginea unor articole sau materiale publicate pe Internet pot şi trebuie să fie controlate. Ele trebuie controlate încă şi mai riguros decât materialul tipărit, pentru că potenţialul lor de răspândire este virtual infinit, ceea ce nu este cazul cu tiparul.
Obligaţia trebuie să cadă în sarcina redacţiilor respective. La „poarta“ oricărui site de presă sau de televiziune trebuie să stea, din partea redacţiei, un gardian. Acesta este obligat să filtreze reacţiile în virtutea unor principii bine stabilite. Trebuie suprimate: folosirea unor expresii vulgare sau obscene la adresa persoanelor fizice şi morale (inclusiv atacurile, injuriile, vulgarităţile la adresa unor comunităţi etnice); aţâţarea la ură şi la violenţă împotriva indivizilor şi comunităţilor.
O serie de măsuri ar contribui la domesticirea urâtului peisaj autohton al cibermedia. Nu ar trebui permis accesul decât acelora care se înscriu, dând o adresă e-mail valabilă. Accentuez cuvântul „valabil“, pentru că am făcut experienţa inversă: aceea de-a furniza, cu ocazia transmiterii unor comentarii, mai multor site-uri româneşti, adrese inexistente; ele au fost acceptate fără nicio dificultate. (Lucru imposibil atunci când te adresezi unor media străine; dimpotrivă, dacă furnizezi acestor site-uri, să zicem CNN sau France 24, o adresă inexistentă eşti penalizat: nu numai că nu eşti publicat, dar eşti şi exclus din site.)
Multe site-uri, la noi, s-au transformat în maidane virtuale, lucru cu atât mai trist cu cât există şi mulţi comentatori inteligenţi şi de bun-simţ, care aduc o contribuţie reală la discuţii. Dar un maldăr de gunoi pe care ai aruncat un buchet de flori tot un maldăr de gunoi rămâne.
Site-urile accesibile publicului ar trebui să fie locuri de educare a celor ce gândesc, mijloace de promovare a raţionamentului corect, a responsabilităţii. Conceptul de libertate a scrisului nu este absolut, după cum, in genere, nu există libertate absolută. Filtrarea vulgarităţii şi a urii oarbe, a prostiei sordide sunt nu numai reacţia la un fenomen de nedorit, dar ar putea deveni şi un mijloc de educare şi de perfecţionare intelectuală şi morală a publicului. //
