De același autor
Securitatea nationala este un bun public, cetateanul fiind beneficiarul eforturilor statului. Politica de securitate nationala este in acest caz nu numai o politica publica, dar devine una din cele mai importante politici. In perioadele de destindere internationala, de evolutie liniara si predictibilitate a sistemului international se poate intampla ca politica de securitate nationala sa fie secundara in comparatie cu alte politici. Dar, din pacate, nu ne aflam intr-o astfel de epoca. In cei cinci ani scursi de la 9/11 multe iluzii si sperante s-au destramat, turbulenta intuita deja la sfarsitul Razboiului Rece accentuandu-se. Ne aflam intr-o plina epoca a radicalismelor, iar sensul acestei formule nu este deloc numai unul ideologic. Nu ne referim numai la radicalizarea elementelor extremiste islamiste. In egala masura, asistam la radicalizarea problematicii resurselor, in special a energiei sau a problematicii migratiei ilegale internationale. Dupa cum anticipa suplimentul pentru 2006 al revistei The Economist, vom trai periculos in urmatorii ani. In aceste conditii, politica de securitate nationala devine din nou cea mai importanta politica publica si este absolut clara nevoia Romaniei de a se racorda efortului statelor occidentale de a-si moderniza institutiile si adapta politicile pentru a face fata provocarilor de securitate ale anilor ce vin. Preluand mesajul lui Nial Fergusson, putem spune ca nici Romania nu trebuie sa lase globalizarea sa se scufunde. Insa pentru asta este nevoie sa scoatem sistemul de securitate nationala din faza cantitativa a constructiei institutionale si sa trecem la initierea sau poate accelerarea fazei urmatoare a abordarii calitative a asigurarii eficientei functionale (rezultate maxime cu resursele actuale) si legitimitatii interne a functionarii sistemului. Un astfel de efort, de garantare a eficientei si legitimitatii in sistemul de securitate nationala ar putea fi sintetizat sub formula COPOCC - Conceptualizare, Ordonare, Prognoza, Organizare, Conducere, Control. Datorita spatiului restrans, in acest articol explicam doar ce ar insemna primul C din aceasta formula, respectiv nevoia de "conceptualizare".
Reconstructia institutionala
Perioada scursa intre 1990-2004 (anul integrarii in NATO) a fost in mod clar determinata de o abordare cantitativa, in detrimentul calitatii functionarii sistemului. Probabil ca nu se putea altfel, neavand cine sa planifice si sa pregateasca in avans tranzitia Romaniei la democratie. A fost o etapa de reconstructie institutionala al carei scop principal a fost pastrarea fragmentarii sistemului de securitate pentru a nu deveni o amenintare la adresa fragilului sistem democratic care se infiripa. In pripa a fost intocmit un minim si chiar precar cadru legislativ de functionare a noilor institutii responsabile cu securitatea nationala, acesta la randul lui devenind relativ repede caduc, atat datorita evolutiilor internationale, cat mai ales apropierii Romaniei de Occident si inceperii pregatirilor de aderare la NATO si ulterior la UE. Institutional, organismele necesare apararii securitatii - armata, diplomatie, politie, servicii - existau si functionau. Dar functionarea lor a fost negativ influentata atat de ineficienta caracteristica mai degraba sistemelor inerte si rigide de tip totalitar, cat si de lipsa unei solide legitimitati interne si internationale. Cine mai are dubii asupra acestor aspecte nu trebuie decat sa analizeze obiectiv si cu buna-credinta evenimentele politice ale ultimilor ani, marcati de infiltrarea clasei politice la varf de catre exponenti ai unor retele subversive nonoccidentale sau patronarea retelelor ilegale de trafic de produse strategice de exponenti de marca ai sistemului de securitate nationala. 
2005 debuteaza cu o noua tentativa de reconstructie si modernizare a sistemului de securitate nationala, debut facilitat de faptul ca stim cu o mult mai mare siguranta atat provocarile la adresa securitatii nationale, cat si cine ne sunt aliatii si poate chiar si cine ne sunt adversarii. Stim, de asemenea, care ne sunt obligatiile internationale pe relatia noastra cu NATO si UE, asa cum intelegem si situatia unica in care se afla Romania in acest moment. Pe 2 aprilie 2004 Romania a devenit membra a Aliantei Nord-Atlantice, iar in 2007 va deveni membra a UE. Pentru prima data in istoria sa, Romania se va afla intr-o relatie de alianta cu toate statele occidentale importante, inclusiv cu cele avand statutul de mare putere. Va beneficia astfel de garantii de securitate din partea celei mai puternice aliante militare din lume si de sprijinul economic si financiar al celei mai bogate uniuni de state din lume. La inceputul secolului XXI Romania nu are a se mai teme cu privire la independenta, integritate si suveranitate, "telul istoric al tuturor romanilor inca din secolul al xv-lea" (Fischer Galati).
"Acquis-ul de securitate"
Problema conceptualizarii va fi ameliorata de adoptarea Strategiei de Securitate Nationala, dar este important ca in cadrul acesteia sa fie foarte clar precizate interesele Romaniei pentru perioada post-2007, cu atat mai mult cu cat independenta, integritatea si suveranitatea sunt garantate. In al doilea rand, intr-o lista scurta de prioritati, avem nevoie de principalele amenintari la adresa Romaniei, de unde personal cred ca spionajul si subversiunea politica nu ar trebui sa lipseasca. Insa inainte de toate trebuie realizata, fie in interiorul strategiei, fie printr-un material anexa, o unificare conceptuala, pentru a fi siguri ca atat institutiile, cat si oamenii opereaza cu acelasi concept de securitate. Un demers similar are loc in acest moment la nivelul UE, unde experti europeni grupati sub egida grupului de la Barcelona au propus completarea Strategiei Europene de Securitate cu un concept de securitate dezvoltat in jurul ideii de securitate a cetateanului - Human Security. Trebuie preluat in integralitatea sa "acquis-ul occidental de securitate". Ideea de "acquis" a evoluat cu timpul si, de la "acquis comunitar european", o chestiune de ordin juridic si un aspect particular specific UE, a ajuns sa capete un grad mare de generalitate, prin "acquis" intelegandu-se un set comun de standarde si proceduri. Astfel, "acquis-ul occidental de securitate nationala" ar insemna setul comun de standarde si proceduri dezvoltate si folosite in gestionarea problemelor de securitate nationala si internationala, standarde si proceduri acceptate si folosite de toti membrii NATO si UE. Acquis-ul de securitate este o caracteristica a ceea ce Deutsch a definit prin "comunitatea de securitate". Acquis-ul occidental de securitate a fost dezvoltat in special dupa cel de-al doilea razboi mondial, primul pas important fiind crearea NATO. Politica de "basic principles" si "minimum standards requirements" dezvoltata de catre Alianta Nord-atlantica, initial in domeniul militar si ulterior si politic, a dus ca in timp, pe langa interoperabilitatea militara, sa putem vorbi astazi si de interoperabilitate politica sau chiar intelectuala. Acest acquis occidental in materie de securitate nationala cuprinde sapte elemente: triada intereselor nationale (securitate, prosperitate, identitate), conceptul multidimensional de securitate, individul ca beneficiar al securitatii, calitatea vietii drept criteriu principal de evaluare a performantei institutionale, conducere civila si control democratic, gestionarea integrata a securitatii (ideea de comunitate) si gestionarea globalizarii ca preocupare principala. Daca nu vom intelege ca securitatea astazi este uneori mai importanta prin dimensiunea ei nemilitara sau ca lupta impotriva terorismului inseamna in egala masura managementul consecintelor, cheltuim miliarde de lei degeaba.
Nu in ultimul rand, conceptualizarea nu va fi posibila fara transformarea invatamantului de stiinte politice si mai ales occidentalizarea invatamantului militar. Occidentalizarea invatamantului militar ar insemna compatibilizarea lui atat cu cel din tarile NATO si/sau UE, cat si cu cerintele acestor organisme. Asta ar insemna compatibilizarea programelor de invatamant si imbunatatirea calitatii profesorilor si a tehnicilor de invatare, pentru ca absolventii sa acumuleze acele cunostinte si informatii care sa le permita a indeplini cat mai bine noile misiuni ce le vor reveni pe linia responsabilitatilor militare nationale si internationale, in special cele conferite de NATO si UE. Transformarea ar presupune corelarea cu cerintele integrarii euro-atlantice si aducerea programelor la zi, in pas cu notiunile occidentale din domeniul stiintei militare si al studiilor de securitate. Imbunatatirea calitatii profesorilor presupune in primul rand intinerirea corpului profesoral cu ofiterii si civilii care au avut deja sansa unor posturi sau misiuni in strainatate, care stiu limba engleza si pot citi lucrarile de specialitate cele mai bune, insa, bineinteles, cu respectarea vocatiei pentru profesorat. Si, nu in ultimul rand, efortul didactic trebuie concentrat pe studenti, pe invatare si pe ce ar vrea ei sa invete, si nu pe predare si pe ce poate profesorul sa predea. Invatamantul militar, dupa 15 ani de diferite experimente si mai ales acum, dupa integrarea in NATO (si ulterior UE), are nevoie de un spirit nou, occidental. Aspectul material, referitor la organizarea institutionala, subordonare, bugetare este si el important, dar secundar. Platon si Aristotel predau in aer liber si invatatura lor a fundamentat 2.000 de ani de progres occidental. Salile de clasa pot fi perfecte, dar, daca spiritul invatamantului este imbacsit ideologic si retardat profesional, efortul este zadarnic.
(Subtitlurile apartin redactiei)
