De același autor
Inevitabil ajungeam la intensificarea dezbaterilor cu privire la domeniul securitatii nationale, si asta pentru ca, in sfarsit, nivelul de cunoastere si expertiza in astfel de chestiuni al societatii civile permite si favorizeaza asa ceva. Domeniul securitatii nationale nu mai este apanajul specialistilor militari si al celor cativa, foarte putini, oameni politici acceptati de sistemul de securitate in a-l gestiona. Anii de asistenta occidentala in incurajarea dezvoltarii domeniului universitar al studiilor de securitate, combinati cu disponibilitatea si receptivitatea tot mai mare a opiniei publice si in special a intelectualitatii civile in a se apleca asupra unei problematici politice altfel destul de complicata, au dus la formarea unei culturi a securitatii nationale si roadele se vad. Politica de securitate nationala (in sensul englezesc de "policy") este in acest moment o politica publica. Cresc astfel sansele ca politica de securitate nationala sa fie in acelasi timp si eficienta (rezultate maxime cu resursele alocate), dar si pusa in practica cu respectarea normelor de functionare ale unei societati democratice, in special a drepturilor omului. Este de salutat orice propunere sau initiativa legislativa care vine sa clarifice si sa reglementeze domeniul securitatii nationale, incluzand aici si proiectul legii securitatii nationale propus de Departamentul pentru probleme de securitate nationala din cadrul guvernului.
Principala calitate a acestui proiect este aceea a punerii in discutie a nevoii de lege cadru in domeniul securitatii nationale. Domeniul securitatii nationale este prin natura sa unul multiinstitutional, multidimensional si foarte complex, lucru care obliga statele sa adopte astfel de legi. Pentru o functionare coerenta si integrata, national si international, avem nevoie de o reglementare de ansamblu a sistemului de securitate nationala, cu atat mai mult cu cat functionarea sa este afectata in acest moment de patru tipuri diferite de dezordini.
In primul rand, avem dezordinea conceptuala. Desi cei care suntem implicati in aceasta dezbatere folosim toti conceptul de securitate, sub diferitele lui operationalizari, de multe ori intelegem prin el lucruri prea diferite. Poate ca 15 ani nu au fost de ajuns pentru a realiza o unificare conceptuala sau poate ca nu ne-a interesat acest lucru, fiind prea indragostiti de propria noastra persoana. Dar fara a ne explica termenii, dupa cum solicita Voltaire inainte de orice dezbatere, nu vom putea progresa.
In al doilea rand, avem dezordinea legislativa, incluzand aici si Constitutia. Legi de la inceputul anilor ‘90, cand Romania nu era nici democratica si nici prooccidentala, "coexista" cu Constitutia din 2003 sau cu acquis-ul comunitar european, uneori fiind in contradictie cu prevederile acestor mult mai importante documente politice.
In al treilea rand, avem dezordinea institutionala, a suprapunerilor de responsabilitati si a neconcordantelor intre acestea si actualul peisaj national si international al securitatii. Intr-o interventie recenta legata de cazul Hayssam, presedintele Romaniei reclama de altfel ca se intampla sa avem si cate trei institutii raspunzand de o anumita problematica. In astfel de cazuri este obligatoriu sa ai clar precizat responsabilul si integratorul national pe problematica respectiva.
Si in al patrulea rand, avem dezordinea ideologica si de valori care inca persista atat la nivelul opiniei publice, cat si in interiorul sistemului de securitate nationala. Semnand Tratatul de la Washington si aderand la NATO, Romania se angajeaza sa respecte aceleasi valori ca si celelalte state occidentale membre. Conform textului tratatului, statele membre "sunt angajate in salvgardarea libertatii, a mostenirii comune si a civilizatiilor popoarelor pe care le reprezinta, pe baza principiilor democratiei, libertatii individuale si a literei legii". Aderarea Romaniei la UE va intari si mai mult aceasta cerinta, iar acesta este un aspect care trebuie abordat. De ce este nevoie, cand deja acceptam prin acquis-ul comunitar european definitia UE a crimei organizate sau a terorismului, sa mai avem si unele nationale? Daca am avea o situatie de securitate proprie, specifica, mai complicata, dupa cum este cazul Spaniei sau al Turciei, poate ca s-ar justifica, dar nu cred ca este cazul Romaniei. Romania este NATO si NATO inseamna Romania, asa cum Romania va fi UE si UE va fi Romania. Nu mai suntem "noi" si "ei". "Noi" suntem "ei". Datorita acestei noi realitati, avem nevoie de o noua etica in zona securitatii nationale, iar aici este foarte important ca mesajul controlorului democratic sa fie pe masura sarcinii.
Proiectul legii securitatii nationale are si slabiciuni, si acestea pun in pericol importanta sa ca si lege cadru.
In primul rand, exista tentatia punerii in discutie a ordinii de comanda in sistemul de securitate nationala, pericolul cel mai mare din punct de vedere al functionarii lui fiind dubla comanda. Constitutia il desemneaza pe presedinte ca responsabil national pentru buna functionare a sistemului de securitate nationala, si pe actuala Constitutie, asta este singura solutie responsabila.
Proiectul este prea obsedat de problematica serviciilor de informatii. Securitate nationala inseamna mult mai mult. Este mult mai probabil ca in urmatorii ani securitatea cetateanului sa fie mai degraba afectata de dezastre naturale, or, intr-o astfel de situatie, rolul serviciilor este destul de redus.
Redactarea proiectului si anumite formulari ne duc cu gandul ca el este mai putin opera unor specialisti in securitate nationala si mai degraba un imperativ politic, prea putin util daca se face cu sacrificarea calitatii academice. Securitate externa inseamna in special acele amenintari care te vizeaza dinspre zona internationalului, asa cum vulnerabilitati inseamna acele amenintari din interior (a se vedea Barry Buzan - Popoarele, statele si teama; traducere, editura Cartier, 2000). Lista slabiciunilor ar fi ceva mai lunga, dar nu insistam aici asupra ei, pentru ca prin cooperare si consultari acestea se pot remedia.
