De același autor
NATO mai are multe de făcut pentru a corecta golurile care mai există în sistemul său de descurajare.
Săptămâna trecută, atenția presei s-a concentrat pe audierea maraton din Congres a fostului secretar de stat Hillary Clinton, pentru lămurirea circumstanțelor dezastrului de la Benghazi din 2012. Dar dincolo de relevanța sa imediată pentru competiția electorală americană, Congresul a mai găzduit două audieri încă și mai importante pentru partea noastră de lume. În prima sa apariție în fața senatorilor după finalizarea celor patru ani petrecuți la Pentagon sub ambele administrații, Robert Gates a discutat pe larg despre amenințarea reprezentată de Rusia: „Putin a fost afectat nu doar de colapsul URSS, dar în general de prăbușirea imperiului rus. Frontierele Rusiei de astăzi sunt aproximativ cele care existau pe vremea Ecaterinei celei Mari. La Putin totul este despre puterea pierdută, despre gloria apusă, despre imperiul pierdut. Putin nu este nebun, ci un mare oportunist. (...) Dar, dacă va întâmpina rezistență, va ezita și se va retrage. În același timp însă, dacă va avea oportunitatea de a-i trage una în ochi Americii, nu va rata niciodată o astfel de ocazie“, a spus fostul secretar al Apărării. Tot Rusia a ținut capul de afiș al celei de-a doua audieri, la care au participat universitari prestigioși (precum Walter Russell Mead, de la Bard College), câștigând de departe nominalizarea la categoria pentru cea mai importantă amenințare pe termen scurt. Merită reținută o nuanță: „Simplul fapt că Rusia este o putere în declin înseamnă și că Putin este un om care se grăbește. Pentru el ceasul ticăie. (...) O putere care își permite să aștepte poate să-și amâne provocările, își poate planifica și temporiza strategia, fiind dispusă chiar la compromisuri. Dar o țară care simte că timpul nu este de partea sa este o țară dispusă la mișcări bruște. Putin trebuie să mute rapid, agresiv“, a avertizat profesorul Mead.
Toată această convergență de oportunism, glorie imperială apusă și timp care trece în defavoarea Rusiei anunță o combinație tectonică, potențial explozivă. În plus, Rusia are și capabilitățile militare care o transformă într-un adversar redutabil și care tocmai a demonstrat de două ori că este dispusă să-și folosească puterea pentru a schimba prin forță frontierele Europei. Sigur, numeroase voci vor spune că tot ce se află sub umbrela Articolului 5 este intangibil. Dar și credibilitatea din spatele articolului muschetarilor depinde de o multitudine de variabile. Or, simplul fapt că balticii și polonezii așteaptă ca summit-ul de anul viitor de la Varșovia să meargă dincolo de reasigurarea aliaților și să se concentreze pe descurajare ne arată că NATO mai are multe de făcut pentru a-și repara problemele de credibilitate. Mai mult, în ultima vreme, generalii Hodges și Breedlove nu pierd nicio ocazie să vorbească despre amenințarea pe care o reprezintă sistemele antiacces și de interdicție regională din Kaliningrad și Crimeea pentru modul tradițional în care NATO obișnuia să opereze. Pentru cei care mai trebuiau să audă, Alexander Vershbow, numărul 2 din NATO, a dat un mesaj similar chiar la București, în timpul Forumului Aspen.
Robert Work (stânga) la Royal United Services Institute (Londra, 10 septembrie 2015)
Mai există o variabilă suplimentară care ar trebui să ne pună pe gânduri. Imediat după Crimeea, Pentagonul a început să promoveze explicit – prin vocea numărul 2 din ierarhia departamentului, Robert Work – o nouă strategie de offset. Iar luna trecută, la Londra, într-un discurs pe scena Royal United Services Institute, oficialul american a legat direct necesitatea strategiei de offset de capacitatea de descurajare a Alianței în fața amenințării rusești. Offset-ul are o simbolistică și un rol aparte în dinamica Războiului Rece. A fost invocat de două ori în momente cheie, în timpul administrațiilor Eisenhower și Carter, când balanța militară convențională se înclina în defavoarea Vestului. „În ambele cazuri a existat un deficit de credibilitate și capacitate în cadrul mai larg al sistemului de descurajare și un dezechilibru real între forțele Pactului de la Varșovia și NATO“, spune Robert Tomes. Vorbim practic de schimbări majore în condițiile structurale ale sistemului internațional, care forțează Pentagonul la o regândire a rețetelor de descurajare și la dezvoltarea „pragului următor“ în materie de tehnologie militară. Astfel, sub Carter se plantează tehnologic semințele care ulterior vor genera așa-numita „revoluție în afaceri militare“ și care va trece testul în primul război din Golf, în timpul operațiunii Furtuna Deșertului. Este momentul avioanelor invizibile, al muniției cu ghidare precisă și al conceptelor operaționale inedite, precum doctrina Air Land Battle. Efectul? A transformat evaluarea Moscovei asupra competiției pe termen lung cu principalul său competitor: „era o schimbare fundamentală în modul în care urma să purtăm războiul în Europa, o schimbare de paradigmă aproape imposibil de contracarat“, spune Andrew May, directorul asociat al Biroului de Net Assessment din Pentagon. „A transformat dramatic balanța militară pe Frontul Central. (...) Fără îndoială, aceasta a consolidat descurajarea convențională și a ajutat la încheierea Războiului Rece“, concluziona, în septembrie, la Londra, înaltul demnitar al Pentagonului.
Și totuși, un amănunt esențial în reluarea fimului istoric din vremea Administrației Carter – o epocă de profundă efervescență geopolitică a URSS – ține de înțelegerea faptului că offset-ul a fost ultima piesă din puzzle. Măsurile care îl preced, menite să contribuie la resuscitarea pe termen lung a umbrelei de descurajare a NATO, vor fi adoptate în mai 1978. Ele vizau consolidarea gradului de pregătire operațională și a vitezei de reacție pentru a răspunde unui eventual blitzkrieg al Pactului de la Varșovia. Era imperativă perspectiva unei realimentări externe prin proiectarea de forțe de reacție rapidă. Între timp însă, implementarea acestei componente se executa prin prepoziționarea avansată de echipamente și dezvoltarea infrastructurii conexe de primire și stocare. Sună familiar? Desigur, pentru că inițiativele Administrației Carter din a doua jumătate a anilor ’70 se bazează pe exact aceleași elemente de reasigurare adoptate de NATO anul trecut. Dar singure, fără componenta de offset, ar fi fost insuficiente pentru a schimba percepția Moscovei asupra balanței de putere. Iar astăzi, istoria, chiar dacă nu se repetă, totuși rimează. Și chiar teribil de mult.
„Sunt îngrijorat de ceea ce s-ar putea întâmpla între acum și sfârșitul Administrației Obama. Este o fereastră de oportunitate pentru a profita de ceea ce ar putea fi perceput ca fiind o Americă slabă“, spunea Robert Kaplan la începutul lunii. Este un avertisment la care ar trebui să reflectăm cu toții.