De același autor
Memoul unui general al forțelor aeriene ale SUA, ajuns în presă săptămâna trecută, pare să fi generat o amplă dezbatere la Washington în marginea competiției dintre SUA și China și mai ales cu privire la viitorul Taiwanului. Intitulat sugestiv ordin pentru pregătirea confruntării viitoare, documentul semnat de generalul Mike Minihan (Air Mobility Command) pornește de la un scenariu interesant. „Sper să mă înșel. Dar instinctul îmi spune că vom lupta în 2025. Xi și-a securizat al treilea mandat și a creat un consiliu de război în octombrie 2022. Alegerile prezidențiale din Taiwan sunt în 2024, ceea ce îi va da o motivație lui Xi. Alegerile prezidențiale din SUA sunt în 2024 și acestea îi vor oferi lui Xi o Americă distrasă. Motivația, oportunitatea și forțele din jurul lui Xi sunt toate aliniate pentru 2025.”
Dezavuat imediat de către PR-ul Pentagonului, intenția documentului (elaborat în cele din urmă de un logistician) nu este predictivă, ci de pregătire operațională pentru cel mai complex dintre scenarii.
O altă declarație sugestivă oarecum în aceeași direcție a fost făcută tot săptămâna trecută, de data aceasta de directorul CIA, William Burns, la Universitatea Georgetown. „Evaluarea noastră la CIA este aceea că nu trebuie să subestimam ambițiile președintelui Xi cu privire la Taiwan. Știm că a transmis ordinul către Armata Populară de Eliberare să fie pregătită până în 2027 să desfășoare o invazie cu succes. Asta nu înseamnă că a decis să efectueze o invazie în 2027 sau în orice alt an, dar trebuie să fim conștienți de seriozitatea concentrării și a ambiției sale”. Rămâne de văzut care sunt lecțiile și concluziile care vor fi extrase de China din Ucraina. Un război de uzură pe termen lung care blochează atenția și resursele lumii libere, în special cele ale SUA, în teatrul secundar nu este neapărat de nedorit pentru Beijing. În același timp, blitzkriegul eșuat al Moscovei în Ucraina ar putea să tempereze sau cel puțin să devanseze planurile lui Xi Jinping.
Pe de altă parte, o teză în spiritul timpului care circulă prin mediile universitare din SUA apreciază că Beijingul ar putea să încerce o preluare în forță în următorii câțiva ani. La fel precum generalul din Forțele Aeriene, Hal Brands și Michael Beckley văd o Chină care este tentată să acționeze câtă vreme fereastra de oportunitate rămâne încă de partea sa. Ei văd paralele sugestive cu puterile revizioniste din secolul trecut (Germania în 1914 și Japonia în 1941), fiecare în felul lor determinate să testeze reziliența sistemului internațional într-o conjunctură favorabilă lor. „China nu este atât un stat în ascensiune, cât o putere care și-a atins vârful de creștere, una care a dobândit capacități coercitive înfricoșătoare – și ambiții de putere tot mai extinse – dar acum se confruntă cu provocări din ce în ce mai complicate interne și internaționale. O astfel de combinație de ambiții și anxietate poate fi explozivă”, avertizează Brands și Beckley.
Toate sunt elemente care arată o anumită stare de spirit, expun anxietatea care se acumulează între Washington și Beijing, între marii competitori pentru viitorul ordinii internaționale.
Și totuși, cum s-ar derula o confruntare între China și Statele Unite în chestiunea Taiwanului? Recent, Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale (Center for Strategic and International Studies) din Washington a publicat un amplu raport de concluzii extrase dintr-o serie de simulări desfășurate pe parcursul anului trecut. În cele mai pesimiste scenarii, Washingtonul și aliații săi pierd sute de avioane de luptă în câteva săptămâni, zeci de nave și zeci de mii de militari, chiar 1-2 portavioane. Deși o preluare a insulei este evitată, flota chineză de desant amfibiu este distrusă, costurile sunt imense. Pe scurt „o victorie à la Pirus” cu ample consecințe pentru poziția globală a Statelor Unite care ar fi serios zguduită. Doar contemplarea unui astfel de deznodământ ar putea să-i descurajeze pe liderii politici ai SUA să se implice într-o astfel de confruntare.
Dar utilitatea acestor simulări constă în identificarea marilor deficite, precum și a variabilelor fără de care apărarea Taiwanului ar fi imposibilă. Două par să fie componentele esențiale: abilitatea SUA de a utiliza infrastructura militară americană din Japonia – inclusiv implicarea activă în război a celui mai important aliat al Washingtonului în campanie, pe fondul normalizării sale strategice – și arsenalul de rachete anti-navă cu rază lungă de acțiune (care la cantitatea existentă astăzi stă sub spectrul epuizării în doar o săptămână). //
